Abuse of influence in disciplinary proceedings; absolute nullity of audio/video evidence due to lack of appellate court authorization

Trafic de influenţă. Elemente constitutive. Interceptările și înregistrările audio sau video. Instanţa competentă

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

Indice alfabetic: Drept penal

- trafic de influenţă

- interceptările și înregistrările audio sau video

C. pen., art. 257

Legea nr. 78/2000, art. 7 alin. (3)

C. proc. pen., art. 64 alin. (2), art. 911 alin. (3)

1. Fapta inculpatului, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară și deţinând o funcţie de conducere în cadrul unei unităţi de poliţie, care pe fondul desfășurării procedurii de cercetare disciplinară a unui ofiţer din cadrul aceleiași unităţi de poliţie, a pretins de la acesta din urmă o sumă de bani, pentru a-i facilita aplicarea unei sancţiuni disciplinare favorabile și, în acest scop, și-a traficat influenţa în calitate de ofiţer deţinând o funcţie de conducere pe lângă membrii comisiei disciplinare, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

2. Potrivit art. 911 alin. (3) C. proc. pen., autorizarea interceptărilor și înregistrărilor audio sau video se dispune de președintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă ori al instanţei corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar în lipsa președintelui instanţei, autorizarea se dispune de judecătorul desemnat de acesta. În cazul în care autorizarea interceptărilor și înregistrărilor audio sau video este dispusă de președintele tribunalului sau de judecătorul desemnat de acesta, deși competenţa de judecată a cauzei în primă instanţe îi revine curţii de apel, există o încălcarea a dispoziţiilor art. 911 alin. (3) C. proc. pen., care atrage nulitatea absolută a mijloacelor de probă și înlăturarea acestora din proces, în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1470 din 22 aprilie 2008

Prin sentinţa nr. 10/P din 22 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost condamnat inculpatul B.I., comisar șef de poliţie, pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen. din infracţiunea mai gravă de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. 2 C. pen. raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriu).

Hotărând astfel, prima instanţă a constatat că inculpatul B.I., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar șef, deţinând funcţia de șef al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi, având și atribuţii de poliţie judiciară, pe fondul desfășurării procedurii administrative de cercetare disciplinară a denunţătorului F.A., comisar la aceeași unitate de poliţie, la data de 3 septembrie 2007 a pretins de la acesta din urmă o sumă de bani, care iniţial nu a fost particularizată explicit, iar la 5 septembrie 2007 folosul pretins a fost individualizat de către inculpat la suma de 1.000 de euro sau USD, pentru ca în ziua de 6 septembrie 2007 pretinderea inculpatului să fie stabilită la suma de 1.000 de euro, pentru a-i facilita denunţătorului aplicarea unei sancţiuni disciplinare favorabile. În acest scop, inculpatul și-a traficat influenţa în calitate de șef al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi pe lângă membrii comisiei disciplinare, suverani în decizia pe care o luau. Fapta ilicită a fost constatată în flagrant la data de 6 septembrie 2007, fiind comisă în următoarele împrejurări:

- la data de 15 august 2007, conform dispoziţiei nr. 471102 semnată de adjunctul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi, faţă de numitul F.A. comisar în cadrul acestei structuri de poliţie a fost declanșată procedura disciplinară prevăzută în art. 59 și urm. din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului;

- la data de 20 august 2007, prin actul de finalizare a cercetării prealabile, s-a reţinut că numitul F.A. a săvârșit abaterile disciplinare prevăzute în art. 57 lit. b) și k) din Legea nr. 360/2002 și art. 12 pct. 1 lit. b) și k) din Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. 400/2004;

- la data de 30 august 2007, inculpatul B.I., în calitate de șef al unităţii din care făcea parte și numitul F.A. ca ofiţer de poliţie supus unei proceduri disciplinare, a aprobat și dispus sesizarea consiliului de disciplină, a cărui componenţă a fost stabilită după cum urmează: președinte - comisar T.C., membri - B.C. și C.L., iar secretar - G.D., fiind fixată data judecării cauzei la 6 septembrie 2007;

- la data de 4 septembrie 2007 persoana cercetată disciplinar F.A. a formulat un denunţ în cuprinsul căruia a arătat că inculpatul B.I., în calitate de șef al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi, s-a oferit să-i faciliteze aplicarea unei sancţiuni favorabile, constând în amânarea avansării în grad pe o perioadă de un an, iar în schimbul acestei facilităţi B.I. i-a pretins un folos;

- în cadrul actelor premergătoare efectuate urmare a denunţului amintit - până la data de 6 septembrie 2007 când a fost realizată surprinderea în flagrant a primirii sumei de 1.000 de euro - între denunţător și inculpat s-au purtat mai multe convorbiri telefonice și în mediu ambiental ce au fost interceptate în baza încheierii de ședinţă nr. 603/AI/2007 și autorizaţiei cu același număr din data de 5 septembrie 2007 emisă de Tribunalul București;

- în intervalul premergător datei de 6 septembrie 2007 inculpatul a avut mai multe discuţii cu T.C. (desemnat ca președinte în consiliul de disciplină) și cu B.C. (membru în același consiliu), cărora le-a propus să aplice persoanei cercetate F.A. - potrivit declaraţiilor acestora făcute pe parcursul procesului penal - sancţiunea disciplinară a amânării avansării în grad profesional;

- la data de 6 septembrie 2007, inculpatul a fost surprins în flagrant de procuror în biroul acestuia din incinta Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi, după ce a primit de la denunţător suma de 1.000 de euro marcată chimic cu indicativul „mită”, conform procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante nr. 152/P/2007 din 6 septembrie 2007;

- în cursul aceleiași zile, după efectuarea flagrantului, în lipsa persoanei cercetate, consiliul de disciplină a soluţionat procedura disciplinară aplicând sancţiunea prevăzută în art. 17 lit. d) din Ordinul nr. 400/2004 a „trecerii într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut”, iar nu sancţiunea mai ușoară ce fusese propusă de către inculpat.

În cauză au declarat în termen recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa și inculpatul B.I.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a criticat sentinţa pentru nelegalitate și netemeinicie, între altele, cu motivarea că:

- în mod greșit s-a dispus de către instanţa de fond schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât din analiza probelor administrate în cursul urmăriri penale și cercetării judecătorești - cu referire specială la declaraţiile denunţătorului și înregistrările audio și video ale convorbirilor telefonice și în mediu ambiental - rezultă că decizia privind formularea unei propuneri de aplicare a unei anumite sancţiuni disciplinare nu aparţinea membrilor consiliului de disciplină, ci inculpatului B.I., în funcţia deţinută, consiliul având exclusiv un rol consultativ;

- în mod neîntemeiat prima instanţă a dispus obligarea inculpatului, în baza art. 191 C. proc. pen., la plata sumei de numai 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Inculpatul B.I. a invocat existenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., cu motivarea că hotărârea instanţei de fond este greșită, întrucât este bazată pe probe lovite de nulitate absolută conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., în condiţiile în care autorizarea înregistrărilor audio și video a fost dispusă cu încălcarea competenţei după calitatea persoanei prevăzută în art. 911 alin. (3) C. proc. pen. (impunându-se înlăturarea acestora din proces în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. 2 C. proc. pen.).

Examinând în prealabil criticile privind existenţa unor vicii de procedură în legătură cu probele administrate în cauză, formulate de inculpat, se constată următoarele:

Conform art. 197 C. proc. pen., este sancţionată cu nulitatea absolută și încălcarea dispoziţiilor relative la competenţa după calitatea persoanei (alin. 2), sancţiune ce nu poate fi înlăturată în niciun mod și care poate fi invocată în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar din oficiu (alin. 3).

În raport cu gradul profesional de comisar șef și atribuţiile de poliţie judiciară avute de inculpatul B.I., competenţa autorizării înregistrărilor audio și video ale convorbirilor telefonice și în mediu ambiental revenea în mod obligatoriu curţii de apel, iar nu tribunalului - cum s-a procedat în cauză - astfel cum impun dispoziţiile art. 911 alin. (3) C. proc. pen. (ce se referă imperativ la „președintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală”).

Nesocotirea acestei obligaţii legale imperative - indiferent de motivele de ordin informativ invocate de procurorul de caz - atrage nulitatea absolută a mijloacelor de probă sus-menţionate și înlăturarea acestora din proces în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

În acest context, pe baza mijloacelor de probă legale administrate în cauză - declaraţiile denunţătorului și ale inculpatului, depoziţiile martorilor și procesul-verbal de constatare în flagrant - se reţine că inculpatul B.I., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar șef, deţinând funcţia de șef al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi, având și atribuţii de poliţie judiciară, pe fondul desfășurării procedurii administrative de cercetare disciplinară a denunţătorului F.A., comisar la aceeași unitate de poliţie, la data de 3 septembrie 2007 a pretins de la acesta din urmă o sumă de bani, care iniţial nu a fost particularizată explicit, iar la 5 septembrie 2007 folosul pretins a fost individualizat de către inculpat la suma de 1.000 de euro sau USD, pentru ca în ziua de 6 septembrie 2007 pretinderea inculpatului să fie stabilită la suma de 1.000 de euro, pentru a-i facilita denunţătorului aplicarea unei sancţiuni disciplinare favorabile. În acest scop, inculpatul și-a traficat influenţa în calitate de șef al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi pe lângă membrii comisiei disciplinare, suverani în decizia pe care o luau, faptă ilicită constatată în flagrant la data de 6 septembrie 2006, ce realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, astfel cum în mod corect s-a apreciat și de prima instanţă.

Pentru argumentele de ordin probator și justificativ sus-menţionate, este neîntemeiată solicitarea parchetului privind reţinerea vinovăţiei inculpatului pentru săvârșirea infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Esenţială sub acest aspect - cu consecinţa înlăturării concluziei din rechizitoriu privind traficarea propriilor atribuţii de serviciu și implicit a funcţiei îndeplinite de către inculpat - este și împrejurarea că procedura disciplinară în cauză a fost declanșată de organul de control din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, alături de actele premergătoare sub aspect penal întreprinse împotriva denunţătorului, același organ judiciar urmând să stabilească în final și sancţiunea disciplinară aplicată persoanei cercetată.

Faţă de considerentele ce preced și constatându-se că este întemeiată numai critica de netemeinicie în baza art. 191 C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a fost admis, sentinţa penală atacată a fost casată în parte, numai cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare la care este obligat inculpatul B.I., în sensul că acesta a fost obligat la plata sumei de 10.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentinţe penale a fost respins.