Disproportionate Attorney Fees as Judicial Costs in Criminal Complaint Proceedings Under CPC Article 274(3)

Plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi. Onorariile avocaţilor

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Actele procesuale și procedurale comune. Cheltuielile judiciare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi

- onorariile avocaţilor

C. proc. pen., art. 193 alin. (6)

C. proc. civ., art. 274 alin. (3)

În cauzele privind plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată reglementate în art. 2781 C. proc. pen., conform art. 193 alin. (6) C. proc. pen., instanţa stabilește obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părţi potrivit legii civile.

În temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Prin urmare, dacă instanţa constată că onorariile avocaţilor sunt exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei - recurs declarat împotriva sentinţei de respingere a plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. - și cu asistenţa asigurată - recursul petentului fiind soluţionat la primul termen de judecată, prin respingerea căii de atac -, instanţa poate dispune obligarea petentului la plata, cu titlul de cheltuieli judiciare reprezentând onorariile avocaţilor către intimat, a unei sume inferioare celei solicitate de acesta, care corespunde cheltuielilor efective necesare cauzei.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1437 din 17 aprilie 2008

Prin sentinţa penală nr. 13 din 31 ianuarie 2008, Curtea de Apel Ploiești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta societatea comercială C. împotriva rezoluţiilor nr. 327/P/2007 și nr. 1435/II/2/2007 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimatul D.N., pe care le-a menţinut.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin rezoluţia nr. 372/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul D.N., avocat, pentru infracţiunile prevăzute în art. 206, art. 215, art. 292, art. 293 și art. 240 C. pen., întrucât faptele nu există, astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Din actele premergătoare efectuate, constând în obţinerea de informaţii de la registrul comerţului și din analizarea actelor depuse de petentă în dovedirea plângerii, s-a tras concluzia că faptele reclamate nu există. Astfel, făptuitorul D.N. deţine 33.351 de acţiuni la societatea comercială C., ceea ce reprezintă peste 18% din capitalul social și, în această calitate, a solicitat consiliului de administraţie convocarea unei adunări generale extraordinare, printr-o notificare adresată prin intermediul unui executor judecătoresc.

În cuprinsul notificării, făptuitorul a sesizat activitatea defectuoasă de management, s-a desolidarizat de activitatea de înstrăinare de active și de hotărârile adunării generale a acţionarilor ordinară și extraordinară din 27 aprilie 2007.

De asemenea, tot în calitate de acţionar, a solicitat alegerea consiliului de administraţie și a cenzorilor prin vot cumulativ.

Or, prin aceste acţiuni ale sale, făptuitorul nu și-a declinat vreo identitate falsă, nu s-a folosit de vreo calitate oficială fără drept, nu a desfășurat activităţi de inducere sau menţinere în eroare și nu a comis vreo activitate de deposedare a societăţii de vreun bun, nefăcând decât să-și exercite drepturile conferite de Legea nr. 31/1990 acţionarilor care deţin peste 5% din numărul de acţiuni.

Soluţia a fost considerată temeinică și legală de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care prin rezoluţia din 1 noiembrie 2007, dată în dosarul nr. 1435/II/2/2007, a respins ca nefondată plângerea formulată de societatea comercială C.

Curtea de apel a apreciat că actele premergătoare efectuate în cauză nu indică existenţa unor elemente de natură penală în activitatea intimatului făptuitor D.N., acţionar la societatea comercială C.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, petenta societatea comercială C., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul D.N.

Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul formulat nu este fondat.

În cauză, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că soluţia de neurmărire dată de procuror faţă de intimatul D.N. și menţinută de prima instanţă este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în urma sesizării organelor de urmărire penală nu a rezultat niciun element care să conducă la existenţa infracţiunilor reclamate de către petenta societatea comercială C.

Corect a reţinut prima instanţă că faptele imputate intimatului nu există, întrucât acesta, în calitate de acţionar al societăţii comerciale C., nu și-a atribuit calităţi oficiale, nu a încercat să inducă sau să menţină în eroare acţionariatul societăţii, ci și-a exercitat drepturile conferite de Legea nr. 31/1990 în calitatea sa de acţionar, cu un procent mai mare de 5%.

Afirmaţiile intimatului cu privire la nemulţumirile legate de modul în care societatea este condusă și administrată sunt susţineri făcute pe parcursul litigiilor de natură comercială, care se desfășoară între părţi, susţineri care nu pot avea conotaţie penală în condiţiile în care intimatul își exercită prerogativele conferite de lege, printre care se numără și dreptul de a acţiona în justiţie pentru dizolvarea societăţii sau schimbarea consiliului de administraţie.

În consecinţă, din lucrările dosarului rezultă că intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia.

Intimatul, în temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a solicitat obligarea petentei la plata sumei de 20.247,95 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare efectuate cu prilejul soluţionării prezentului recurs, respectiv 124,95 RON reprezentând onorariile plătite executorilor judecătorești pentru transmiterea notificărilor; 123 RON reprezentând taxe plătite la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru furnizarea de informaţii și 20.000 RON reprezentând onorariile apărătorilor.

Potrivit art. 193 alin. (6) C. proc. pen., instanţa stabilește obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cursul procesului penal potrivit legii civile (cu excepţia situaţiilor referitoare la condamnarea inculpatului, achitarea acestuia, la renunţarea la acţiunea civilă, cazuri reglementate în art. 193 alin. 1 - 5 C. proc. pen.).

Conform art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Se mai arată, în același text de lege, că instanţa nu poate micșora unele dintre cheltuielile de judecată pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut, dar ea poate mări sau micșora onorariile avocaţilor ori de câte ori va constata să sunt prea mici sau prea mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, cu privire la cheltuielile judiciare referitoare la onorariile plătite executorilor judecătorești și la taxele plătite la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, constată că, pe de o parte, acestea nu au legătură cu obiectul prezentei cauze (recurs formulat împotriva hotărârii de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată), iar, pe de altă parte, nici nu au fost dovedite, astfel cum cere art. 274 alin. (2) C. proc. civ., motive pentru care nu pot fi reţinute în cuantumul cheltuielilor judiciare la care să fie obligată petenta către intimat.

Cu privire la cheltuielile judiciare reprezentând onorariile celor doi avocaţi angajaţi de intimat, în cuantum de 20.000 RON, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată, în concordanţă cu dispoziţiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., că sunt exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei și cu munca îndeplinită.

Din textele de lege citate rezultă că instanţa are latitudinea de a aprecia asupra necesităţii cheltuielilor făcute de către părţi.

Or, în cauză, se constată că onorariile plătite de intimat apărătorilor sunt exagerat de mari în raport cu cheltuielile necesare susţinerii apărărilor făcute în cadrul recursului declarat de petentă (mai ales că recursul a fost soluţionat la primul termen de judecată, stabilit aleatoriu).

În consecinţă, având în vedere că suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat este vădit disproporţionată atât în raport cu obiectul cauzei, cât și în raport cu asistenţa asigurată intimatului, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a obligat petenta la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimat, obligaţie care corespunde cheltuielilor efective necesare cauzei.

Faţă de considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul a fost respins, ca nefondat, petenta recurentă fiind obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul D.N.