Administrator's bad-faith use of company credit upheld as fraud; acquittal on pro forma invoice forgery affirmed.

Folosirea, cu rea-credinţă, a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia. Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Elemente constitutive

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990, republicată

Indice alfabetic: Drept penal

- folosirea, cu rea-credinţă, a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia

- fals în înscrisuri sub semnătură privată

Legea nr. 31/1990, republicată, art. 272 alin. (1) pct. 2

C. pen., art. 290

1. Fapta administratorului unei societăţi comerciale, de a folosi creditul bancar acordat societăţii pentru realizarea unui contract comercial, în scopul achitării unor datorii proprii și al unor datorii ale societăţii - unele dintre acestea către o altă societate comercială în care îndeplinea tot funcţia de administrator - punând astfel societatea în imposibilitatea de a-și îndeplini obligaţiile asumate prin contract și de a funcţiona, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, constând în folosirea, cu rea-credinţă, de către fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii, a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

2. În conformitate cu prevederile art. 290 raportat la art. 288 C. pen., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prin urmare, întocmirea de facturi proformă în care sunt consemnate operaţiuni comerciale fictive, fără ca facturile să fie falsificate prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor în orice mod, nu întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 564 din 18 februarie 2008

Prin sentinţa penală nr. 121/P din 5 iunie 2006, Tribunalul Neamţ a dispus, între altele, condamnarea inculpatului H.I. la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută în art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanţă a reţinut că partea vătămată C.P., unchiul lui C.D., fiind interesată de importarea unei cantităţi mari de cherestea, prin intermediul acestuia, a cunoscut pe inculpatul H.I., administrator la societăţile comerciale H. și Y., având ca obiect de activitate exploatarea și prelucrarea lemnului, respectiv fabricarea de cherestea.

La 2 iulie 2003, partea vătămată, în calitate de persoană fizică și societatea comercială H., prin administrator H.I., au încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unei cantităţi de 25.000 mc cherestea la preţul de 112 euro/mc, contract în care se insera, între altele, faptul că înainte de prima livrare se va emite o scrisoare de garanţie conform cerinţelor bancare, în valoare de 100.000 de euro, din partea băncii cumpărătorului în favoarea băncii vânzătorului, durata contractului fiind de 12 luni cu posibilitatea de prelungire.

De asemenea, părţile au încheiat o convenţie care stipula ca partea vătămată să emită pe termen de un an o scrisoare de garanţie bancară de 100.000 de euro către banca R., pentru ca, în baza acestei garanţii, banca să acorde un credit corespunzător pentru societatea comercială H., în vederea realizării contractului comercial încheiat.

La 8 iulie 2003, Banca Landului Bayern - Sucursala Nurenberg a emis o scrisoare de garanţie în valoare de 100.000 de euro către banca română, comitent fiind C.D. pentru asigurarea creditului ce urma a fi contractat de inculpatul H.I., care, în calitate de administrator al societăţii ce încheiase contractul de vânzare-cumpărare, a încheiat un contract de facilitate de credit pe termen scurt cu banca R. Facilitatea a fost acordată pentru suma de 98.000 de euro, pe 12 luni, scadenţa fiind la 15 iulie 2004.

După încheierea contractului, inculpatul a emis, în perioada 1 august 2003 - 21 august 2003, note de tragere cu diferite sume de bani, până la concurenţa sumei de 84.004,68 de euro, în baza mai multor facturi fiscale, în care inculpatul a înscris că societatea comercială H. a cumpărat material lemnos pentru fabricarea de cherestea, însumând 3.149 mc, când, în realitate, cu creditul obţinut, inculpatul a achitat contravaloarea unor facturi către furnizorii săi.

Contractul comercial cu partea vătămată nu s-a realizat, iar inculpatul nu a achitat conform graficului de rambursare prima rată a creditului, motiv pentru care banca l-a somat și a trecut la executarea scrisorii de garanţie emisă de banca germană.

Tribunalul a reţinut în sarcina inculpatului H.I. săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dat fiind că a folosit cu rea-credinţă creditul societăţii la bancă, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu al administratorului societăţii, adică nu a respectat destinaţia creditului declarată băncii, societatea transformând valuta în lei și achitând o datorie către societatea comercială Y., societate administrată de inculpat.

La rândul său, C.D. a extras din suma totală transformată în lei, suma de 47.690 de lei, în baza împuternicirii date de inculpatul H.I., în contul unei datorii personale.

În lunile august și septembrie 2003, din suma de bani plătită către societatea comercială Y., inculpatul H.I. a făcut alte plăţi cu ordine de plată, facturi și bilete la ordin, care nu făceau obiectul creditului.

De asemenea, tribunalul a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât nu rezultă din probele administrate existenţa vreunei modalităţi de săvârșire a faptei, așa cum ea este reglementată de art. 288 coroborat cu art. 290 C. pen., facturile emise de inculpatul H.I. pentru societatea comercială H. nefiind falsificate în modalităţile prevăzute în art. 288 C. pen. pentru obţinerea creditului și neinfluenţând veniturile datorate bugetului de stat de inculpat, ele fiind întocmite proforma, pentru că în lipsa acestor documente nu se putea deschide creditarea.

Împotriva sentinţei au declarat apel procurorul și inculpatul H.I.

În apelul procurorului, se critică, între altele, greșita achitare a inculpatului H.I. pentru săvârșirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Inculpatul H.I. a criticat sentinţa pentru motive de nelegalitate și netemeinicie vizând greșita condamnare a sa pentru infracţiunea prevăzută în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., arătând că nu a folosit creditul cu rea-credinţă sau în scop personal ori al altor societăţi comerciale și solicitând achitarea.

Prin decizia penală nr. 373 din 5 decembrie 2006, Curtea de Apel Bacău a respins apelurile, ca nefondate.

Împotriva deciziei au declarat recurs procurorul și inculpatul H.I., criticând-o pentru aceleași motive de nelegalitate și netemeinicie ca și cele invocate în apel, procurorul pentru greșita achitare a inculpatului H.I. pentru săvârșirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar inculpatul H.I. pentru greșita sa condamnare pentru infracţiunea prevăzută în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Examinând hotărârile, prin prisma criticilor recurenţilor, care se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., ca și, din oficiu, pentru cazurile enunţate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Menţiunile din facturile proformă întocmite de inculpatul H.I. nu au fost realizate prin acţiuni care să constituie unul din elementele materiale ale infracţiunii prevăzute în art. 290 C. pen.

Potrivit acestui text de lege, este sancţionată falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Actele materiale infracţionale ce reprezintă elementul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sunt contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod.

Alterarea adevărului în cazul infracţiunilor de fals material în înscrisuri, deci și în cazul înscrisurilor sub semnătură privată, se realizează asupra materialităţii înscrisului însuși, a formei materiale, a scrierii (instrumentum), și nu a asupra conţinutului, substanţei sale, a împrejurărilor și faptelor despre care trebuie să facă probă (negotium).

A contraface înseamnă a imita, a plăsmui, a reproduce ceva în mod fraudulos, atribuindu-i caracter de autenticitate. A contraface o scriere înseamnă a reproduce fraudulos scrierea unei persoane pentru a face să se creadă că scrierea este cea originală și exprimă voinţa persoanei la care face referire actul.

Alterarea înseamnă modificarea materială a redactării textului înscrisului prin adăugiri, înlocuiri, ștergeri de cuvinte, cifre.

În cauză, inculpatul H.I. a întocmit facturi proformă cerute de sistemul bancar, la cererea băncii, cu caracter comercial de ofertare, în lipsa lor neputându-se încasa suma depusă de beneficiar drept garanţie. În materialitatea lor, aceste facturi nu au fost alterate sau contrafăcute. Numai operaţiunile comerciale consemnate sunt fictive, simulate sau, poate, numai viitoare, dar acest procedeu, care ar putea fi caracterizat ca nepermis, nu se înscrie între actele materiale interzise de art. 290 C. pen.

Instanţele anterioare au reţinut, în mod justificat, în sarcina inculpatului H.I. săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie infracţiune fapta fondatorului, administratorului, directorului sau reprezentantul legal al societăţii, care folosește, cu rea-credinţă, bunurile sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Este de observat că răspunderea penală este condiţionată de existenţa relei-credinţe în utilizarea bunurilor sau creditelor societăţii.

Chiar și în situaţia în care asociatul unic este și administratorul societăţii și există premisele unei confuziuni a patrimoniilor, deturnarea bunurilor și creditelor afectează finalitatea constituirii societăţii ca entitate juridică de natură comercială, acela al obţinerii de profit.

Nu se poate apăra de răspundere penală acela care afectează funcţionalitatea societăţii pe care o administrează dacă folosește bunurile și creditele în scopul acoperirii unor datorii proprii, pentru că rolul administratorului este de a eficientiza activitatea societăţii, și nu de a acoperi datorii proprii sau ale altor persoane fizice ori juridice.

Din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc faptul că inculpatul a folosit cu rea-credinţă creditul societăţii la bancă, într-un scop contrar intereselor acesteia și în folosul propriu.

După ce, pe baza scrisorii de garanţie bancară, inculpatul H.I., în calitate de reprezentant al societăţii comerciale H., folosindu-se de facturi proformă emise de o societate pe care o reprezenta, a obţinut creditul pentru suma de 98.000 de euro, acesta nu a respectat destinaţia creditului. Inculpatul a transformat suma împrumutată în lei și a achitat sume de bani către asociaţia familială F., societatea comercială Y., al cărei asociat și administrator era tot inculpatul, societatea comercială F. și Ocolul Silvic M.

Din același credit s-a retras și suma de 47.690 de lei de către C.D., în baza împuternicirii date de inculpatul H.I., în contul unei datorii personale.

Observăm, deci, că prin diferite operaţiuni inculpatul a lipsit societatea pe care o administra și care era parte contractantă în relaţia cu partea vătămată, dar care era și beneficiara creditului bancar acordat, de orice posibilitate de a mai funcţiona, nemaivorbind de posibilitatea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contract.

În consecinţă, apreciind ca legale și temeinice hotărârile pronunţate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.