Moral damages quantification in criminal cases: exclusion from grave error of fact review under Cassation Art. 385(1)(18) C. proc. pen.

Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Daune morale

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs

- cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

- daune morale

C. proc. pen., art. 3859 alin. (1) pct. 18

Stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârșirea unei infracţiuni presupune o apreciere, în raport cu criterii precum consecinţele negative suferite de victimă în plan fizic și psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională și socială. Prin urmare, stabilirea cuantumului daunelor morale, procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial, care nu este expresia unei realităţi materiale, nu se poate examina prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - referitoare la cazul de casare privind eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare -, întrucât eroarea gravă de fapt presupune existenţa și constatarea unei greșeli grave, deci esenţială și evidentă, în stabilirea, pe bază de probe, a faptelor ce fundamentează soluţia.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 542 din 14 februarie 2008

Prin sentinţa penală nr. 326 din 11 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Gorj, în baza art. 20 raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul F.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., interzicându-se inculpatului drepturile civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) pe durata prevăzută în art. 71 C. pen.

Referitor la latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că se impune obligarea inculpatului la plata daunelor morale, având în vedere prejudiciul psihic suferit de partea vătămată G.A., minoră în vârstă de 11 ani la data comiterii faptei, fiind admisă, în parte, acţiunea civilă, prin care s-au solicitat daune morale în cuantum de 30.000 RON.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale către partea civilă G.A. și la 150 RON cheltuieli judiciare către aceeași parte vătămată.

Prin decizia nr. 64 de la 12 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, Secţia minori și familie, au fost admise apelurile formulate de inculpatul F.I. și de partea civilă G.A. împotriva sentinţei penale nr. 326 din 11 septembrie 2007, ca fondate, al inculpatului în ceea ce privește pedeapsa complementară și cea accesorie, iar al părţii civile, cu privire la cheltuielile judiciare.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală, s-a înlăturat interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. în ceea ce privește pedeapsa complementară și cea accesorie, iar inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile 300 RON cheltuieli judiciare în prima instanţă, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

Cu privire la critica formulată de partea civilă referitor la modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, prin care s-a arătat că faţă de trauma psihică prin care a trecut minora, faţă de faptul că aceasta se află în continuare sub tratament psihiatric, instanţa de fond trebuia să admită în totalitate acţiunea civilă și să acorde daune morale în sumă de 30.000 RON, curtea de apel a reţinut că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

În cauză, indiscutabil sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta cu caracter ilicit, culpa autorului și legătura de cauzalitate.

Într-adevăr, în speţă, prejudiciul invocat este de natură morală, dar este suficient pentru a antrena răspunderea civilă a inculpatului. Partea vătămată a fost victima unei infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, fiind în mod neîndoielnic afectată persoana sa, sensibilitatea sa fizică și psihică, o astfel de persoană fiind ocrotită de legea penală.

Prin urmare, nu se poate contesta rezultatul dăunător direct, de natură morală al infracţiunii, asupra părţii vătămate, fiind aduse în mod real vătămări asupra valorilor și drepturilor nepatrimoniale, strâns legate de personalitatea umană.

Totuși, privitor la cuantumul daunelor morale, având în vedere și împrejurarea că fapta de viol nu s-a consumat, curtea de apel a apreciat că s-a stabilit o sumă într-un cuantum rezonabil și suficient, proporţional și adecvat scopului preventiv-educativ, dar și reparator al răspunderii civile delictuale, în această modalitate specifică.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs partea civilă G.A., prin reprezentanţii legali, considerând-o nelegală și netemeinică, fără a fi arătate în scris motivele de recurs.

Apărătorul recurentei părţi civile, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat majorarea daunelor morale la 30.000 RON.

Reprezentantul Ministerului Public a invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului declarat de partea civilă, prin reprezentanţii legali, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în vederea administrării de probe referitoare la starea psihică a minorei. În acest sens, a arătat că instanţele nu au dat dovadă de rol activ cu privire la stabilirea prejudiciului moral cauzat minorei și că se impunea stabilirea daunelor morale, prin analiza consecinţelor faptei, pe baza unor expertize psihologice, care să stabilească întinderea și gravitatea acestui prejudiciu, a unei anchete sociale care să evidenţieze starea minorei.

Examinând recursul declarat de partea civilă G.A., prin reprezentanţii legali, împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivul invocat, analizat prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., așa cum a fost precizat de reprezentantul parchetului, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază recursul declarat de partea civilă prin reprezentanţii legali ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza cauzei în ceea ce privește latura civilă, respectiv a acţiunii civile exercitată în cauză, rezultă că instanţa de apel în mod corect și-a însușit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios și temeinic motivat a stabilit existenţa prejudiciului moral produs prin fapta de tentativă la viol comisă de F.I. asupra părţii civile minore G.A., rezultatul dăunător direct, de natură morală, concretizându-se în vătămări asupra valorilor și drepturilor nepatrimoniale, strâns legate de personalitatea umană.

De asemenea, instanţa de apel a făcut o analiză distinctă riguroasă asupra cuantumului daunelor morale, stabilit de prima instanţă, în raport cu forma infracţiunii, apreciind că prima instanţă l-a stabilit rezonabil și suficient, proporţional și adecvat scopului preventiv-educativ, dar și reparator al răspunderii civile delictuale, în această modalitate specifică.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza propriului examen, consideră că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, ceea ce este de esenţa unui proces de apreciere, nefiind expresia unei realităţi materiale, susceptibilă de o constatare obiectivă, însă pot fi avute în vedere o serie de criterii, și anume consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională și socială, iar celui care le pretinde îi revine sarcina să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură i-a fost produs un prejudiciu nepatrimonial.

Or, din plângerea formulată și din declaraţia reprezentantului legal G.G. dată în cursul urmăririi penale, rezultă că minorei i-a fost frică și a plâns, rugându-se de inculpat să fie lăsată să plece, având cursuri la școală, precum și faptul că aceasta a fost consultată de psihologi, victima suportând o vătămare morală puternică.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că în mod corect s-a stabilit în cauză existenţa unui prejudiciu nepatrimonial cauzat prin fapta de tentativă la viol săvârșită de inculpatul F.I. asupra părţii civile G.A., minoră, în vârstă de 11 ani la momentul împrejurărilor faptice, fiindu-i produsă o traumă concretizată nu numai în sentimentul de teamă imediată, dar și prin durata leziunilor fizice, traumatice la nivelul organelor genitale, fiindu-i necesare 2-3 zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit, conștientizarea consecinţele vătămării, materializate prin relatările amănunţite asupra împrejurărilor faptice de către minoră, precum și prin cele ulterioare, aceasta având nevoie de consiliere psihologică, ca urmare a traumei produse, fiindu-i lezate valorile sociale privind personalitatea acesteia.

Cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale în sumă de 10.000 RON, așa cum a fost stabilit de prima instanţă, reflectă nu numai indiciile și argumentele pretinse de reprezentantul legal G.G., dar și celelalte criterii arătate, așa încât acesta este proporţional, adecvat, suficient, în raport cu trauma produsă minorei, consecinţele fizice și psihice, valorile lezate, gradul de percepţie al acestora, nejustificându-se acordarea sumei pretinse de 30.000 RON.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră că nu poate fi avută în vedere solicitarea reprezentantului parchetului de a se trimite cauza spre rejudecare în vederea administrării unor expertize psihologice, care să stabilească întinderea și gravitatea acestui prejudiciu, a unei anchete sociale care să evidenţieze starea minorei, faţă de natura prejudiciului nepatrimonial, care presupune o evaluare, ce implică apreciere, respectiv un proces subiectiv, chiar în raport cu criteriile enunţate, precum și faţă de împrejurarea că evidenţierea acestuia se face numai în baza unor indicii și argumente.

Astfel, critica cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor cu titlu de daune morale, respectiv procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial, fiind în afara unei realităţi materiale, nu poate fi examinată prin prisma cazului de casare invocat, și anume art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., deoarece eroarea gravă de fapt presupune existenţa și constatarea unei greșeli grave, deci esenţială și evidentă, în stabilirea, pe bază de probe, a faptelor ce fundamentează soluţia.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră decizia atacată, în calea de atac exercitată numai în ceea ce privește latura civilă, ca fiind legală și temeinică, iar, totodată, nu constată existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta partea civilă G.A., prin reprezentanţii legali, împotriva deciziei nr. 64 din 12 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, Secţia minori și familie.