Contestație în anulare inadmisibilă: inculpatul care a invocat dreptul la tăcere nu a fost neascultat în sensul art. 386 lit. e) C. proc. pen.

Contestaţie în anulare. Cazul prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc. pen.

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestaţia în anulare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- contestaţie în anulare

- cazul prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc. pen.

C. proc. pen., art. 386 lit. e)

În conformitate cu dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, dacă la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen. Dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. nu sunt incidente în cazul în care inculpatul a invocat în faţa instanţei de recurs dreptul la tăcere prevăzut în art. 70 alin. (2) C. proc. pen., întrucât în acest caz instanţa de recurs nu poate proceda la ascultarea inculpatului, ci este obligată să constate incidenţa prevederilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 190 din 21 ianuarie 2008

La data de 10 decembrie 2007, invocând cazurile prevăzute în art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen., condamnatul N.V. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 5167 din 1 noiembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie.

Prin decizia penală menţionată a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 147 din 23 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel București, care a menţinut hotărârea instanţei de fond prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 20 de ani închisoarea pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.

În motivarea contestaţiei în anulare, condamnatul N.V. a invocat faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de recurs este nelegală și netemeinică.

Contestaţia în anulare formulată de condamnatul N.V. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștinţa instanţa despre această împiedicare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1) C. proc. pen., cu privire la care existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.

Contestaţia în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală și să revină în totul sau în parte asupra soluţiilor date.

Contestaţia în anulare este, prin urmare, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu poate opera decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., contestaţia în anulare împotriva hotărârilor definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute de aceste dispoziţii, condiţia comună fiind aceea ca hotărârea atacată să fie definitivă.

În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.

Prin urmare, în această fază prealabilă, instanţa se limitează numai la verificarea cererii de contestaţie în anulare sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind una de admisibilitate în principiu.

În cauza de faţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, deși contestaţia în anulare a fost introdusă de condamnatul N.V. în termenul prevăzut în art. 388 alin. (1) C. proc. pen., motivele de contestaţie invocate nu sunt întemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar.

De asemenea, conform art. 386 lit. e) C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare, când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.

Examinând actele dosarului în care s-a pronunţat decizia penală nr. 5167 din 1 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că în sarcina inculpatului N.V. s-a reţinut săvârșirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174 - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., nefiind incident niciunul din cazurile de încetare a procesului penal la care face referire art. 386 lit. c) C. proc. pen.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de contestaţie, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că inculpatul s-a prevalat, în faţa instanţei de recurs, de dreptul la tăcere, astfel încât instanţa a luat act de acest drept neputând proceda la ascultarea sa.

Dreptul la tăcere prevalează, instanţa de recurs fiind obligată să constate incidenţa dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, constatând că una din cerinţele menţionate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen. nu este îndeplinită, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.