Organized criminal group definition and continued offense characterization for mixed-category drug trafficking under Law No. 39/2003 and Law No. 143/2000

Grup infracţional organizat. Noţiune. Trafic de droguri. Infracţiune continuată. Complet de divergenţă

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni privind criminalitatea organizată

Indice alfabetic: Drept penal

- grup infracţional organizat

- trafic de droguri

- complet de divergenţă

Legea nr. 39/2003, art. 2 lit. a), art. 7

Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2)

C. proc. pen., art. 308

C. proc. civ., art. 257

1. Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, iar în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din aceeași lege, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

În raport cu aceste prevederi, dacă din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă existenţa unei structuri organizate, care acţionează coordonat, după reguli bine stabilite, iniţiată sau constituită de inculpaţi ori la care aceștia să fi aderat sau pe care să o fi sprijinit și în cadrul căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit, în sarcina inculpaţilor judecaţi pentru comiterea infracţiunilor privind traficul de droguri nu se poate reţine și săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003.

2. Dacă inculpaţii, în realizarea aceleiași rezoluţii infracţionale, săvârșesc, la diferite intervale de timp, acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul infracţiunii de trafic de droguri, unele acţiuni având ca obiect droguri de risc, iar altele droguri de mare risc, există o unică infracţiune de trafic de droguri în formă continuată, prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar nu un concurs de infracţiuni.

3. Judecarea unei cauze în complet de divergenţă nu exclude posibilitatea pronunţării hotărârii în unanimitate, conform art. 308 alin. (1) C. proc. pen., întrucât, potrivit art. 257 alin. (4) C. proc. civ. - aplicabil conform art. 721 din același cod în lipsa unor dispoziţii contrare în legea de procedură penală - judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergenţa.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 21 din 8 ianuarie 2008

Prin sentinţa nr. 234/PI din 30 aprilie 2007 a Tribunalului Timiș, Secţia penală, au fost condamnaţi următorii inculpaţi:

1. C.J., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000, la 6 ani închisoare; în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, la 5 ani închisoare și, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, ce a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare.

2. G.D., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen., la 5 ani închisoare și, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen., la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

3. N.R., în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din același act normativ, la un an închisoare.

4. Ș.F., în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen., la 7 ani închisoare.

5. C.M., în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen., la 6 ani închisoare și, în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen., la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

6. P.B., în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen., la 6 ani închisoare și, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen., la 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

Prin aceiași sentinţă s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor C.J., G.D., N.R., Ș.F., C.M. și P.B. pentru infracţiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003 și a inculpatului N.R. pentru infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanţă a reţinut, în fapt, că în urma unor informaţii obţinute prin acţiuni specifice pe linia combaterii traficului ilicit și deţinerii pentru consum propriu de droguri, în luna martie 2005, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, a decis autorizarea folosirii investigatorului acoperit R.S. și a colaboratorului acoperit G.D., fiind emise autorizaţiile 34, 35 și 36 din 3 martie 2005.

La 3 martie 2005, colaboratorul acoperit s-a întâlnit cu inculpatul C.J. care i-a oferit spre vânzare comprimate ecstasy. În aceiași zi, inculpatul C.J. i-a vândut, cu suma de 20 de euro, colaboratorului sub acoperire două pastile ecstasy. Comprimatele au fost predate organelor de anchetă și au fost supuse analizelor de laborator, constatându-se că acestea conţin ca substanţă activă 3,4 g methylenedioxymetamfetamine (MDMA), substanţă care face parte din tabelul nr. I anexă la Legea nr. 143/2000.

La 4 martie 2005, colaboratorul G.D. și investigatorul sub acoperire R.S. s-au întâlnit cu inculpatul C.J., care a predat colaboratorului două pastile ecstasy contra sumei de 20 de euro.

Investigaţiile efectuate în continuare au stabilit că și inculpatul Ș.F. desfășoară activităţi de distribuire a drogurilor, astfel încât s-a autorizat folosirea investigatorilor acoperiţi G.C. și S.E. și a colaboratorilor H.G. și N.S.

În baza autorizaţiilor emise, cei doi colaboratori s-au întâlnit la 7 aprilie 2005 cu inculpatul Ș.F., care le-a vândut cu 150 RON trei bucăţi de substanţă de culoare verde oliv. Analizele de laborator au stabilit că substanţa vândută de inculpat, în greutate de 2,35 g, este rezină de cannabis, fiind prevăzută în tabelul nr. III anexă la Legea nr. 143/2000.

La 12 aprilie 2005, colaboratorii H.G. și N.S. s-au întâlnit din nou cu inculpatul Ș.F., care le-a vândut 2 pastile ecstasy cu suma de 100 RON.

La 5 mai 2005, colaboratorul sub acoperire H.G. s-a întâlnit cu inculpatul Ș.F. și au negociat cumpărarea a trei pastile ecstasy. Inculpatul a cerut, în avans, suma de 220 RON, iar la 6 mai 2005 s-a întâlnit cu cei doi colaboratori sub acoperire cărora le-a dat trei comprimate, care au fost ulterior supuse testării stabilindu-se că acestea conţin MDMA și cofeină.

De asemenea, la 12 mai 2005, colaboratorul N.S. a fost contactat telefonic de inculpatul Ș.F., care i-a spus că poate să-i vândă ecstasy. Inculpatul l-a contactat telefonic pe inculpatul C.J. și s-a întâlnit cu acesta, după care Ș.F. a revenit la locul de întâlnire cu cei doi colaboratori cărora le-a dat trei pastile ecstasy, primind de la aceștia 180 RON. Analizele de laborator au confirmat că cele trei comprimate conţin MDMA ca substanţă activă.

La 23 mai 2005, inculpatul Ș.F. s-a întâlnit cu investigatorul S.E. căruia i-a dat un plic conţinând 9 pastile de ecstasy și o substanţă vegetală. Analizele de laborator au stabilit că cele 9 comprimate conţin MDMA și cofeină ca substanţe active, iar substanţa vegetală conţine tetrahydrocannabinol (THC), substanţă biosintetizată de planta cannabis care face parte din tabelul nr. III anexă la Legea nr. 143/2000.

Instanţa a mai reţinut că, în urma unei înţelegeri prealabile cu inculpatul C.J., inculpaţii C.M. și P.B. au părăsit ţara, cu destinaţia Spania, pentru a procura droguri. Întrucât autorităţile spaniole nu le-au permis accesul, din cauza unor nereguli constatate în documentele de călătorie, inculpaţii au fost nevoiţi să rămână în Franţa, de unde au cumpărat 500 g rezină de cannabis.

Cei doi inculpaţi au revenit în ţară la 16 iunie 2005 cu o cursă a firmei E. și au fost așteptaţi de inculpatul C.J. Ofiţerii de poliţie care monitorizaseră cursele internaţionale ale firmei E., având informaţii că urmau să fie aduse droguri în ţară, au procedat la reţinerea inculpaţilor C.M., P.B. și C.J.

La percheziţia corporală efectuată asupra inculpatului C.M. și asupra bagajelor acestuia au fost găsite două plăci de substanţă solidă de culoare brună, stabilindu-se că este vorba de cantitatea de 462,28 g rezină de cannabis.

Instanţa a mai reţinut că, începând cu luna martie 2005, inculpatul G.D. a distribuit droguri de risc și de mare risc și același inculpat, precum și inculpaţii C.M., P.B., N.R. și C.J. au deţinut și au consumat stupefiante.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 178/A din 25 septembrie 2007, în complet de divergenţă, a respins ca nefondate apelurile procurorului și inculpaţilor C.J., Ș.F., C.M., P.B. și G.D.

Împotriva deciziei au declarat recurs procurorul și inculpaţii C.J., Ș.F., C.M., P.B. și G.D.

Din examinarea cauzei în raport cu motivele de recurs invocate, dar și din oficiu în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine următoarele:

1. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., invocat de procuror și de inculpatul G.D., nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că, la 20 septembrie 2007, instanţa de apel a dispus, conform art. 308 alin. (5) C. proc. pen., reluarea judecăţii în complet de divergenţă, iar dezbaterile au avut loc în faţa acestui complet, legal constituit din trei judecători.

Conform dispoziţiilor art. 307 și art. 308 C. proc. pen., hotărârea se pronunţă de membrii completului în faţa căruia au avut loc dezbaterile.

Judecarea unei cauze în complet de divergenţă nu exclude posibilitatea pronunţării hotărârii în unanimitate, conform art. 308 alin. (1) C. proc. pen., atâta timp cât potrivit art. 257 alin. (4) C. proc. civ., aplicabil conform art. 721 din același cod în lipsa unor dispoziţii contrare în legea de procedură penală, judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergenţa.

Așa fiind, o hotărâre pronunţată în complet de divergenţă poate fi rezultatul acordului tuturor membrilor completului și, numai dacă nu este întrunită unanimitatea, hotărârea se ia cu majoritate și este obligatorie motivarea opiniei separate.

Cum în cauză decizia recurată a fost pronunţată de membrii completului de divergenţă, constituit potrivit legii din trei judecători, se constată că nu au fost încălcate dispoziţiile legale imperative privind compunerea instanţei de apel.

2. Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că nu este fondat nici motivul, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., invocat în recursul declarat de procuror, prin care s-a arătat, între altele, că este greșită soluţia de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Astfel, din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă cu certitudine existenţa unui grup infracţional organizat în înţelesul dat acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, de „grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material”, cu precizarea expresă că „nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.”

Acuzarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003 se sprijină exclusiv pe interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi între ei sau cu alte persoane. Acestea nu relevă, însă, existenţa unei structuri organizate, care acţionează coordonat, după reguli bine stabilite, constituită de inculpaţi sau la care aceștia să fi aderat ori pe care să o fi sprijinit, în cadrul căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit.

Se constată că nu există nicio dovadă certă care să ateste, în concret, existenţa unui grup infracţional organizat.

Simplul fapt că, în cadrul convorbirilor telefonice purtate de unii dintre inculpaţi, i se spunea inculpatului C.J. „cel mare” nu este în măsură să dovedească existenţa grupului infracţional și calitatea de conducător a acestui inculpat, atâta timp cât nici măcar din aceste discuţii nu rezultă o activitate efectivă de coordonare, organizare sau control desfășurată de inculpat asupra activităţii infracţionale a celorlalţi.

Nefiind dovedit în cauză că inculpaţii au acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat se constată că este legală și temeinică soluţia de achitare a acestora pentru infracţiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003.

3. Nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., invocat de procuror.

Se constată că este corectă încadrarea juridică a faptelor comise de inculpaţii C.J., Ș.F. și G.D. într-o infracţiune unică prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și nu în infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în concurs cu infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Art. 2 din Legea nr. 143/2000 incriminează în alin. (1) forma tip a infracţiunii de trafic de droguri și în alin. (2) o formă agravată a aceleiași infracţiuni, în situaţia în care obiectul traficului îl constituie droguri de mare risc.

Cum inculpaţii, acţionând cu aceeași rezoluţie infracţională, au săvârșit la diferite intervale de timp acţiuni care, fiecare în parte, întrunesc conţinutul infracţiunii de trafic de droguri, unele având ca obiect droguri de risc, iar altele droguri de mare risc, corect a reţinut instanţa de apel că inculpaţii au săvârșit o unică infracţiune de trafic de droguri în formă continuată prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și nu un concurs de infracţiuni.

4. Se constată că este fondat motivul de casare cu privire la nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului P.B.

Astfel, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen.

Infracţiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr.143/2000 este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Întrucât s-au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, conform art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim C. pen., era obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special.

Cum la stabilirea pedepsei nu s-a făcut aplicarea art. 76 C. pen., se constată existenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Faţă de considerentele expuse, au fost admise recursurile declarate de procuror și de inculpatul P.B. și, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., au fost casate decizia penală atacată și sentinţa penală nr. 234/PI din 30 aprilie 2007, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Rejudecând, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a stabilit pentru această infracţiune, în condiţiile art. 76 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., o pedeapsă coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, de 5 luni închisoare. Celelalte recursuri declarate în cauză au fost respinse.