Criminal complaint over magistrates' "constitutional rights violations" inadmissible for lacking concrete factual allegations

Plângere penală adresată direct instanţei. Plângere care nu întrunește cerinţele prevăzute în art. 222 alin. (2) C. proc. pen. Soluţii

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Efectuarea urmăririi penale. Sesizarea organelor de urmărire penală

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- plângere penală adresată direct instanţei

- plângere care nu întrunește cerinţele prevăzute în art. 222 alin. (2) C. proc. pen.

C. proc. pen., art. 222 alin. (2)

Conform art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea penală trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Plângerea penală adresată direct instanţei, care nu întrunește cerinţele prevăzute în dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu cuprinde descrierea faptei pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate, se respinge ca inadmisibilă, nefiind incidente dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen.

I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 653 din 30 martie 2009

Prin plângerea penală înregistrată la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, la data de 23 februarie 2009, petiţionarul A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor V.A., P.Ș. și G.P. - judecători la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și P.L. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece i-au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute în Constituţie.

Petiţionarul a mai susţinut că, deși a formulat o plângere similară la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, întrucât această unitate refuză să efectueze verificări, solicită ca „Înalta Curte să realizeze cercetarea judecătorească în cauză.”

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, examinând actele dosarului, constată că plângerea formulată de petiţionarul A.I. este inadmisibilă, întrucât nu se circumscrie cerinţelor prevăzute în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală poate fi sesizat prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu, atunci când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracţiune.

Ca atare, mijloacele sau modurile prin care organul de urmărire penală ia cunoștinţă, în condiţiile legii, despre săvârșirea unei infracţiuni, determinând obligaţia acestuia de a se pronunţa cu privire la eventuala începere a urmăririi penale referitoare la acea infracţiune, pot fi clasificate în raport cu sursa de informare în:

- moduri de sesizare externe (plângerea sau denunţul);

- moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu).

Învestirea organelor judiciare - organe de urmărire penală sau instanţe de judecată - nu se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie temeiul și punctul de plecare al desfășurării procesului penal.

Sesizarea reprezintă, așadar, actul procesual prin care subiectul îndreptăţit se adresează organului judiciar competent, cu solicitarea desfășurării activităţilor pe care legea i le conferă ca atribuţii funcţionale.

Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. pen., plângerea este încunoștinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracţiune.

În alin. (2) al aceluiași articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea, domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor menţiuni constituie o condiţie privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conţinut precis, constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate.

Nerespectarea acestor cerinţe esenţiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiţionare.

Examinând plângerea formulată de petiţionarul A.I., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că aceasta nu cuprinde elementele cerute de textul de lege anterior invocat, întrucât în conţinutul său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate, nefiind indicate data, locul și împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârșite, făcându-se doar generic referire la „încălcarea unor drepturi din Constituţie.”

Întrucât plângerea, astfel cum a fost formulată, nu poate conduce la un rezultat concret, satisfăcător, pentru o eventuală începere a cercetărilor sau măcar pentru demonstrarea atingerii intereselor legitime ale petiţionarului A.I., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a dispus respingerea acesteia, ca inadmisibilă.