Heroin Conviction Upheld: Drug Trafficking and Illegal Import Are Distinct Concurrent Crimes

Trafic de droguri. Introducerea în ţară de droguri. Concurs de infracţiuni

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni privind traficul de droguri

Indice alfabetic: Drept penal

- trafic de droguri

- introducerea în ţară de droguri

Legea nr. 143/2000, art. 2, art. 3

Fapta de a introduce în ţară droguri, fără drept, urmată de fapta de a transporta drogurile pe teritoriul României în vederea scoaterii acestora din ţară, întrunesc atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000, cât și elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din aceeași lege, aflate în concurs real de infracţiuni, infracţiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 neabsorbind infracţiunea prevăzută în art. 2 din aceeași lege.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4150 din 11 decembrie 2009

Prin sentinţa penală nr. 65/2009, pronunţată de Tribunalul Arad, în baza art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.E. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru trafic ilicit de droguri de mare risc. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe durata a 2 ani după executarea pedepsei principale, și s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) teza I din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, în urma schimbării încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2), iar acesta raportat la art. 3 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 143/2000, în urma schimbării încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare pentru tentativă la scoaterea din ţară de droguri de mare risc. În temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe durata a 2 ani după executarea pedepsei principale, și s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.

Au fost contopite cele două pedepse principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor.

Au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului, ce au același conţinut, în cea de 2 ani.

Pe durata și în condiţiile prevăzute în art. 71 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie și i s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 33/D/P/2008 întocmit de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad, înregistrat la această instanţă la 24 noiembrie 2008, a fost trimis în judecată inculpatul S.E., cetăţean străin, pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr.522/2004, și de art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din aceeași lege, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Prin rechizitoriu, în fapt, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele:

La data de 15 iulie 2008, în jurul orelor 1800, inculpatul S.E. s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pentru a ieși din România, conducând un automărfar și remorca acestuia, având ca pasager pe numita S.G., efectuând un transport de bunuri din Turcia către Budapesta.

Cu ocazia controlului de frontieră s-a constatat că prelata remorcii în partea superioară din faţă prezenta o tăietură de aproximativ 40 cm lipită cu bandă adezivă, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit împreună cu organele vamale. În urma verificărilor automărfarului s-a constatat că acesta era încărcat cu un număr de 300 colete conţinând cuptoare electrice și un colet conţinând o plită electrică. Deasupra încărcăturii de colete, la locul corespunzător tăieturii observate în prelată, au fost găsite un număr de 4 cutii de carton de diferite mărimi și fiecare dintre aceste cutii conţinea mai multe pachete ambalate în folie de plastic, în care se găsea o substanţă pulverulentă, de culoare galben-maroniu, care a reacţionat pozitiv la testul MMC pentru heroină. În total, în cele 4 cutii au fost găsite un număr de 83 pachete, masa totală a acestora fiind de 58,97 kg.

Inculpatul nu a recunoscut că ar fi știut de existenţa drogurilor din remorca automărfarului pe care-l conducea, însă, conform probelor administrate în cauză, respectiv actele întocmite de către poliţia din Rotterdam - Olanda, în baza cererii de comisie rogatorie solicitată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad, a rezultat că inculpatul era în legătură cu o grupare criminală din Olanda, condusă de mai mulţi cetăţeni străini rezidenţi în Olanda, care transportă droguri din Turcia spre Olanda.

Inculpatul a negat orice implicare în operaţiunea de tăiere a prelatei și introducere a drogurilor în tir, invocând eroarea de fapt.

Din probatoriul administrat, prima instanţă a apreciat că inculpatul nu s-a aflat în eroare cu privire la conţinutul transportului pe care îl efectua, deoarece cunoștea faptul că în tir-ul pe care-l conducea ca șofer, angajat al unei firme, pe teritoriul României urmau să fie introduse droguri pe care trebuie să le transporte în Szeged, trecând prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac.

Prin urmare, instanţa de fond a constatat că activitatea desfășurată de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr.143/2000.

Nu s-a reţinut ca probată infracţiunea de introducere în ţară a drogurilor de mare risc, vinovăţia inculpatului fiind reţinută cert doar pentru activitatea de transport al drogurilor pe teritoriul României.

Pentru infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având în vedere că drogurile au fost descoperite pe sensul de ieșire din ţară, prima instanţă nu a considerat-o consumată, ci în forma tentativei, executarea hotărârii de scoatere din ţară a drogurilor fiind întreruptă în vama Nădlac prin controlul efectuat pe sensul de ieșire din ţară, astfel că s-a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva sentinţei au declarat apel Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad și inculpatul S.E.

Instanţa de apel a constatat că încadrarea juridică dată faptelor de către instanţa de fond este greșită, fiind corectă aceea dată prin rechizitoriu, respectiv trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și introducere în România de droguri de mare risc fără drept, prevăzută în art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Nefondată s-a apreciat solicitarea de reducere a pedepsei și, dimpotrivă, s-a motivat necesitatea înlăturării circumstanţelor atenuante, astfel cum s-a solicitat de parchet.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel Timișoara, Secţia penală, prin decizia nr. 113 A din 27 octombrie 2009, a admis apelul declarat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad și a desfiinţat, în parte, sentinţa primei instanţe.

Rejudecând, în baza art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare, iar în baza art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei și a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.E., care invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și achitarea pentru această infracţiune, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei prin aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, analizând decizia recurată în raport cu criticile formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Primul motiv de recurs vizează încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului (caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. 1 pct. 17 C. proc. pen.). Se susţine că infracţiunile prevăzute în art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu pot fi reţinute ca infracţiuni distincte, deoarece, atât introducerea în ţară, cât și scoaterea din ţară fără drept a drogurilor de mare risc nu se pot realiza, ca și acţiune materială, fără activitatea de transport. În aceste condiţii, se apreciază că infracţiunea prevăzută în art. 2, în modalitatea transportului, este absorbită în latura obiectivă a infracţiunii prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază critica nefondată.

Fapta de introducere în ţară și aceea de deţinere și transport de droguri constituie infracţiuni distincte, prevăzute în art. 3 și, respectiv, art. 2 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, cea dintâi neabsorbind-o pe cea din urmă.

Art. 2 incriminează „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor ... fără drept.”

Art. 3 privește „introducerea sau scoaterea din ţară, precum și importul ori exportul de droguri ... fără drept.”

Din analiza comparată a celor două norme incriminatoare se constată că cele două infracţiuni diferă în ceea ce privește obiectul juridic și elementul material al laturii obiective.

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000 îl constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică.

În cazul infracţiunii prevăzute în art. 3, obiectul juridic este complex, pe lângă relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, fiind ocrotit și regimul juridic vamal. De aceea, în acest text este incriminată „contrabanda cu droguri”, căci, potrivit principiului subsidiarităţii, norma de incriminare pentru contrabanda calificată, cuprinsă în art. 271 C. vamal, nu se aplică dacă legea penală prevede o pedeapsă mai mare.

Cât privește elementul material al laturii obiective, acesta este de asemenea definit, „deţinerea” și „transportul” din art. 2 neregăsindu-se în art. 3.

Nu este obligatoriu ca introducerea drogurilor în ţară și apoi transportul acestora către altă graniţă, cu scopul de a fi scoase din ţară, să se realizeze de aceeași persoană, dar în speţă, chiar dacă inculpatul este cel care a trecut drogurile prin vama de la graniţa cu Bulgaria și ulterior le-a și transportat spre Ungaria, reţinerea celor două infracţiuni în concurs este corectă, una nefiind absorbită de cealaltă.

De altfel, așa cum reiese din datele dosarului, cantitatea de droguri introduse în ţară a fost mai mare decât cea depistată în transportul inculpatului, fiind de presupus că o parte din acestea au fost lăsate pe teritoriul României.

Incriminarea separată a acestor acţiuni este în acord cu Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante și substanţe psihotrope din 1988, la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992.

În cea de-a doua critică, invocându-se cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., se solicită achitarea inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că infracţiunile reţinute în sarcina sa pot fi săvârșite, sub aspect subiectiv, numai cu intenţie, iar inculpatul nu a știut de existenţa drogurilor găsite în remorca mașinii sale.

Nici această critică nu este fondată.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie observă că, așa cum și-a formulat apărarea, inculpatul susţine că nu a cunoscut că în tir i-au fost încărcate și droguri; prin urmare, s-ar fi aflat în eroare cu privire la natura mărfurilor transportate, ceea ce ar conduce la achitare, în baza art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., și nu în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Apărarea sa este, însă, contrazisă de probele administrate în cauză.

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii, iar poliţia din Rotterdam a comunicat mai multe acte din care rezultă că inculpatul era în legătură cu o grupare criminală din Olanda, condusă de mai mulţi cetăţeni străini, rezidenţi în Olanda, care transportă droguri din Turcia spre Olanda.

Din actele comunicate a rezultat că inculpatul urma să se întâlnească în localitatea Szeged - Ungaria cu cetăţeanul străin B.L., pentru a-i preda acestuia cantitatea de droguri, cei doi ţinând legătura prin intermediul unui alt cetăţean străin, B.I.

Interceptările telefonice au evidenţiat că B.I. a vorbit de mai multe ori la telefon cu inculpatul și i-a comunicat acestuia că urma să se întâlnească cu B.L. în Szeged pentru a-i preda drogurile.

Din declaraţiile cetăţenilor străini menţionaţi mai sus, date în faţa autorităţilor olandeze, rezultă că inculpatul cunoștea despre existenţa drogurilor.

Aceste declaraţii se coroborează și cu declaraţia dată de patronul firmei de transport, din care rezultă că inculpatul a asistat la încărcarea remorcii, deși acesta a susţinut că nu a participat la încărcare.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că inculpatul a cunoscut că transportă droguri, pe care le-a introdus în ţară și a încercat să le ducă în Ungaria, la Szeged, unde urma să le predea altui cetăţean străin, astfel că solicitarea sa de achitare nu poate fi primită.

Inculpatul a mai invocat, în subsidiar, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază și acest motiv de recurs ca nefondat.

În mod corect instanţa de apel a apreciat întemeiată critica parchetului și a înlăturat circumstanţele atenuante reţinute de prima instanţă, circumstanţe ce nu pot fi luate în considerare având în vedere pericolul social al faptei comise de inculpat, cantitatea mare de droguri ce au făcut obiectul traficării, dar și conduita inculpatului, care a negat orice implicare în comiterea infracţiunilor, în pofida dovezilor care, așa cum s-a arătat, conduc la o altă concluzie.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.