Accused’s challenge to discontinuation of criminal prosecution: prohibition of retention for trial under non reformatio in pejus.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice allowed the prosecution's appeal, quashed the lower court decisions and the initial order of the Court of Gorj, and remanded the case for retrial, leaving the original indictment's decision to cease criminal prosecution in force pending the correct procedural handling. The dispute centered on a challenge by the accused against a decision to drop criminal charges and apply an administrative fine for alleged offenses related to illegal credit operations and corruption; the lower courts had erroneously admitted the complaint, quashed the discontinuation, and retained the case for trial, resulting in the accused being acquitted in subsequent proceedings. The decisive legal basis is the principle of *non reformatio in pejus* and the specific provisions of Articles 2781(1), (7), and (8) of the Romanian Code of Criminal Procedure, interpreted per Decision No. 44 of the United Sections, which establish that a complaint by the accused against a discontinuation decision cannot lead to the case being retained for trial (which would worsen the accused's status by conferring 'indicted' status); instead, the judge may only order a change in the legal basis of the discontinuation or dismiss the complaint, and the lower courts failed to properly attach the investigation file or clarify the party's intent before acting.
Legislator headnote
AI generatedart. 2781 C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen, art. 26 C. pen, art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen; Accused’s challenge to discontinuation of criminal prosecution: prohibition of retention for trial under non reformatio in pejus: Instanţa a avut în vedere că modificările aduse textului art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 69 din 26 martie 2007 și art. 17 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin O. U. G. nr. 124 din 6 septembrie 2005 și Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 se răsfrâng asupra încadrării juridice reţinute în sarcina petiţionarei, iar în interesul acesteia se impun a fi aplicate dispoziţiile legii penale mai favorabile.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Plângere împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală cuprinsă în rechizitoriu. Plângere formulată de învinuit. Soluţii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- plângere împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală cuprinsă în rechizitoriu
- plângere formulată de învinuit
C. proc. pen., art. 2781
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, învinuitul faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriu poate solicita, pe calea plângerii în faţa judecătorului împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, schimbarea temeiului de drept al dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală. În caz de admitere a plângerii, judecătorul nu poate pronunţa decât soluţia prevăzută în art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., iar nu și soluţia prevăzută în art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., întrucât reţinerea cauzei spre judecare prevăzută în acest text de lege implică dobândirea calităţii de inculpat de către învinuitul care a formulat plângerea și, în consecinţă, agravarea situaţiei acestuia în propria cale de atac, cu încălcarea principiului procesual non reformatio in pejus.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3554 din 2 noiembrie 2009
Prin rechizitoriul nr. 82/P/2004 din 30 martie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.D., P.S. și alţii pentru infracţiuni prevăzute de Codul penal și legi speciale și scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ de 1.000 lei amendă faţă de mai mulţi învinuiţi, printre care și învinuita C.C., în baza art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute în art. 26 C. pen. raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 246 combinat cu art. 2481 cu aplicarea art. 146, art. 41 alin. (2) și art. 258 C. pen., art. 290 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 323 alin. (1) și (2) raportat la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.
S-a apreciat că faptele nu constituie infracţiuni, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de lege, fiind în mod vădit lipsite de importanţă și cu un pericol social scăzut.
Astfel, s-a reţinut că în perioada ianuarie 2002 - aprilie 2003, în calitate de administrator de cont la banca C., a contribuit la activitatea de creditare ilegală a societăţilor din grupul „M.L.”, asociindu-se cu funcţionarii bancari și administratorii societăţilor comerciale, a efectuat operaţiuni de rambursare a creditelor, din credite noi, semnând notele contabile întocmite, a operat transferuri de credite către societăţile din grup în baza unor ordine de plată pe care le-a completat personal sau din dispoziţia sa de numita G.C. de la societatea comercială A., instrumentele de plată fiind lăsate în bancă de administratorii societăţilor comerciale implicate doar semnate și ștampilate.
S-a mai reţinut că aceste operaţiuni au fost efectuate din dispoziţiile directorului P.S. și cu aprobarea șefului biroului contabilitate.
Împotriva acestei soluţii, petiţionara C.C. a formulat plângere, care a fost respinsă prin ordonanţa nr. 426/II/2/2006 a procurorului șef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Petiţionara a formulat plângere împotriva acestei soluţii, adresată procurorului șef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Gorj.
Acest tribunal, prin încheierea din 21 decembrie 2007, a admis plângerea formulată de petiţionara C.C., a desfiinţat soluţia de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii și a reţinut cauza spre judecare.
Instanţa a avut în vedere că modificările aduse textului art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 69 din 26 martie 2007 și art. 17 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin O. U. G. nr. 124 din 6 septembrie 2005 și Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 se răsfrâng asupra încadrării juridice reţinute în sarcina petiţionarei, iar în interesul acesteia se impun a fi aplicate dispoziţiile legii penale mai favorabile.
S-a mai apreciat că la dosar sunt suficiente probe în vederea reţinerii cauzei spre judecare.
Prin sentinţa penală nr. 668 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Gorj s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatei C.C. pentru infracţiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta de acordare de credit cu încălcarea legii a fost dezincriminată și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea pentru celelalte infracţiuni, reţinându-se că nu a comis aceste fapte.
Curtea de Apel Craiova, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 115 din 25 mai 2009, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei primei instanţe.
Împotriva acestei decizii și a hotărârii primei instanţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 10 și 17 C. proc. pen., a susţinut că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la unele probe administrate de natură să influenţeze soluţia procesului și că faptelor li s-a dat o greșită încadrare juridică.
Examinând hotărârile atacate, dar și încheierea din 21 decembrie 2007, în baza motivelor de casare invocate, dar și din oficiu, în baza art. 3859 alin. (3) cu referire la alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată întemeiat recursul declarat de procuror.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva soluţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu poate fi făcută plângere în faţa judecătorului.
Potrivit art. 2781 alin. (7) și (8) lit. c) din același cod, judecătorul, verificând dispoziţia atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează dispoziţia atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecată în primă instanţă și în căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
În acest caz, în baza alin. (9) al aceluiași text, actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. (1).
Prin art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. s-a stabilit că titularii plângerii sunt persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
În înţelesul acestor dispoziţii legale și persoana faţă de care s-a dispus prin rechizitoriu soluţia de netrimitere în judecată poate formula plângere, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., în faţa judecătorului.
Cu privire la soluţia ce poate fi pronunţată în respectivul caz, aceasta este cea prevăzută de dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., în sensul în care acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, constituită în Secţii Unite, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 423 din 22 iunie 2009, și anume că persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată poate solicita schimbarea temeiului de drept al dispoziţiei cuprinse în rechizitoriu.
În legătură cu soluţia întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., aceasta nu poate fi pronunţată decât în situaţia sesizării instanţei cu plângerea persoanei vătămată nemijlocit prin fapta penală, aceasta constituind act de sesizare a instanţei.
Într-adevăr, așa cum s-a statuat prin decizia în interesul legii, menţionată, în ipoteza plângerii formulate de persoana faţă de care prin rechizitoriu s-a dispus netrimiterea în judecată, ar fi inadmisibil ca tocmai plângerea ei să se constituie în act de sesizare a instanţei împotriva sa, cu încălcarea principiului procesual non reformatio in pejus.
Mai este de menţionat că o astfel de soluţie nu înfrânge principiul consfinţit de dispoziţiile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituţia României, referitoare la accesul liber la justiţie, știut fiind că plângerea reglementată de art. 2781 C. proc. pen. nu poate duce la agravarea situaţiei celui care apelează la justiţie.
Dacă instanţa ar reţine cauza spre judecare fără să ia în considerare principiul non reformatio in pejus ar însemna ca împotriva autorului plângerii, faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, să se declanșeze acţiunea penală și această persoană să-și agraveze situaţia dobândind calitatea de inculpat, ceea ce nu este admisibil, în propria cale de atac.
Din examinarea datelor speţei, se constată că prin plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. petiţionara a susţinut că nu este vinovată de faptele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative.
Se mai constată că instanţa, după admiterea plângerii, desfiinţarea dispoziţiei din rechizitoriu și reţinerea cauzei spre judecare, prin încheierea din 21 decembrie 2007, a pășit la soluţionarea cauzei fără a avea la dispoziţie materialul de urmărire penală pe care și-a fundamentat soluţia procurorul.
Așa fiind, se impunea ca petiţionara să își precizeze poziţia în raport cu dispoziţiile legale evocate, respectiv dacă urmărește menţinerea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală și schimbarea temeiului acesteia, în caz contrar dobândind calitatea de inculpat, iar instanţa să treacă la pronunţarea unei soluţii numai după atașarea lucrărilor și materialului din dosarului cauzei, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Întrucât nu s-a procedat astfel, atât încheierea din 21 decembrie 2007 și sentinţa pronunţate de Tribunalul Gorj, cât și decizia Curţii de Apel Craiova sunt supuse cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 2 și 10 cu referire la art. 2781 alin. (1), (7) și (8) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 115 din 25 mai 2009, a casat decizia atacată, sentinţa penală nr. 668 din 4 noiembrie 2008 și încheierea din 21 decembrie 2007 ale Tribunalului Gorj și, ca urmare, a trimis cauza la Tribunalul Gorj în vederea rejudecării plângerii petiţionarei C.C. împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin rechizitoriul nr. 82/P/2004 din 30 martie 2006 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.