Attempted murder: Non-cumulability of "base motives" aggravation with premeditation; confiscation of instruments

Tentativă. Omor calificat. Premeditare. Omor deosebit de grav. Omor săvârșit asupra a două sau mai multor persoane

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei. Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale și sănătăţii. Omuciderea

Indice alfabetic: Drept penal

- tentativă

- omor calificat

- omor deosebit de grav

C. pen., art. 20, art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a),

art. 176 alin. (1) lit. b)

Fapta inculpatului care, pe un fond de gelozie, în scop de răzbunare, a luat hotărârea de a ucide victimele - fosta sa soţie și prietenul acesteia -, s-a înarmat, a pătruns în locuinţa fostei sale soţii, a așteptat sosirea victimelor și, în momentul în care acestea au intrat în locuinţă, le-a aplicat mai multe lovituri de cuţit, care datorită intervenţiei unei persoane nu au condus la decesul victimelor, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. În acest caz, circumstanţa agravantă prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., referitoare la săvârșirea infracţiunii din motive josnice, nu poate fi reţinută, întrucât luarea hotărârii de a ucide victimele, pe un fond de gelozie, în scop de răzbunare a fost reţinută ca împrejurare caracterizând premeditarea și a constituit - alături de împrejurarea că inculpatul a chibzuit asupra faptei, s-a înarmat, a pătruns în locuinţă și a așteptat sosirea victimelor - temeiul încadrării juridice a faptei în forma calificată a infracţiunii de omor prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2979 din 22 septembrie 2009

Prin sentinţa nr. 1289/F din 10 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul București, Secţia I penală, a fost condamnat inculpatul M.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracţiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzute în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., reţinându-se circumstanţe atenuante.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a luat act că partea vătămată M.A. nu s-a constituit parte civilă.

Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.204,9 lei către partea civilă T.I.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul M.V. și M.A. sunt divorţaţi din anul 2004. Între cei doi a existat o stare conflictuală permanentă, inculpatul ameninţând-o atât pe fosta sa soţie, cât și pe partea civilă T.I. (prietenul ei), motiv pentru care aceștia au depus mai multe sesizări la poliţie și, speriaţi de atitudinea inculpatului, au angajat un bodyguard de la firma A.

Angajarea bodyguardului a fost motivată de faptul că inculpatul l-a bătut pe T.I. și l-a ameninţat cu moartea dacă nu încetează relaţia cu fosta sa soţie.

La data de 17 octombrie 2007, inculpatul s-a înarmat cu un cuţit, s-a dus la școala unde învăţa fiica sa, M.D., de care s-a folosit pentru a pătrunde în apartamentul fostei soţii.

Inculpatul i-a așteptat în casă pe cei doi și, în momentul în care au intrat pe ușă, i-a atacat cu două cuţite de bucătărie. Astfel, inculpatul l-a lovit cu unul din cuţite pe T.I. în zona gâtului, l-a doborât și i-a aplicat o altă lovitură în cap, în urma căreia cuţitul s-a rupt. În continuare, inculpatul i-a aplicat alte lovituri cu mânerul cuţitului și cu pumnii.

În acel moment, partea vătămată M.A. a strigat la bodyguard, context în care inculpatul a scos dintr-un buzunar al doilea cuţit, a luat-o de păr pe fosta sa soţie, a tras-o spre el, a aplecat-o și a înjunghiat-o de două ori în zona inimii.

A intervenit bodyguardul N.A., care a scos din apartament părţile vătămate, a chemat poliţia și salvarea și l-a imobilizat pe inculpat.

Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală efectuate în cauză, T.I. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 10 - 12 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce nu i-au pus viaţa în pericol, iar partea vătămată M.A. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, leziuni care, de asemenea, nu au pus în pericol viaţa victimei.

Curtea de Apel București, Secţia I penală, prin decizia nr. 155/A din 18 iunie 2009, a admis apelurile declarate de procuror și de partea civilă T.I., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 1289/F din 10 noiembrie 2008, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare, la 8 ani închisoare și a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. pe timp de 3 ani.

Prin aceeași decizie a fost respins apelul inculpatului, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, între alţii, procurorul și inculpatul M.V.

Procurorul a criticat decizia mai sus arătată pentru următoarele motive:

1. Greșita încadrare juridică a faptei sub aspectul omisiunii reţinerii circumstanţelor agravante prevăzute în art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. (caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. 1 pct. 17 C. proc. pen.).

2. Greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului (caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. 1 pct. 14 C. proc. pen.).

3. Greșita înlăturare de către instanţa de apel a pedepsei accesorii și complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen. (caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. 1 pct. 171 C. proc. pen.).

4. Omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 118 C. pen. cu privire la cele două cuţite folosite la săvârșirea faptei (caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. 1 pct. 171 C. proc. pen.).

Inculpatul a solicitat prin recursul său reindividualizarea pedepsei, apreciind că sancţiunea aplicată de instanţa de apel este prea mare.

Examinând hotărârea recurată atât în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul procurorului este fondat, numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., în timp ce celelalte motive de recurs invocate sunt nefondate.

Instanţa de fond și cea de control judiciar, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească, au stabilit o corectă situaţie de fapt și o încadrare juridică corespunzătoare.

Într-adevăr, fapta comisă de inculpat, care la data de 17 octombrie 2007, cu premeditare, a aplicat părţilor vătămate M.A. și T.I. mai multe lovituri cu două cuţite, întrunește elementele constitutive ale tentative la infracţiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.

Motivele josnice în săvârșirea unei infracţiuni trebuie considerate acele impulsuri interne contrare moralei, care presupun o conștiinţă înapoiată, periculoasă prin posibilitatea pe care infractorul o manifestă în a recurge la fapte antisociale.

Sunt motive josnice acelea pe care instanţa le consideră ca atare, deoarece nu este vorba de mobilul care face parte din conţinutul legal al infracţiunii respective în forma sa de bază sau agravată.

Circumstanţa agravantă prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. nu se poate reţine, însă, atunci când ea constituie, alături de alte împrejurări, temeiul încadrării juridice într-o formă calificată a infracţiunii de omor.

Or, în speţă, faptul că inculpatul, pe un fond de gelozie exacerbat (raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a stabilit că inculpatul prezintă, printre altele, diagnosticul „delir de gelozie”), în scop de răzbunare a luat hotărârea de a ucide victimele, a chibzuit asupra ei, și-a pregătit cuţitele, a organizat pătrunderea în apartamentul fostei sale soţii, au fost reţinute ca împrejurări caracterizând premeditarea.

Cum aceleași împrejurări nu pot constitui, în același timp, atât temeiul formei calificate a infracţiunii, cât și o circumstanţă agravantă, dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. nu pot fi aplicate concomitent.

În consecinţă, această agravantă nu se va reţine când omorul a fost comis în condiţiile prevăzute în art. 175 alin. (1) lit. a) (cu premeditare, agravantă reţinută de instanţa de fond și confirmată de instanţa de apel) sau art. 175 alin. (1) lit. b) (din interes material), respectiv, art. 176 alin. (1) lit. d) (pentru a săvârși sau ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii) fiindcă, implicit, s-ar da eficienţă și motivului josnic.

Cu privire la neaplicarea pedepselor accesorii și complementare constând în interzicerea drepturilor părintești, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că acestea nu se impuneau a fi interzise.

Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părintești poate fi dispusă numai dacă se constată o legătură între infracţiunea comisă și calitatea de părinte a inculpatului, în sensul că săvârșirea faptei relevă nedemnitatea ascendentului să exercite drepturile părintești, ceea ce în speţă nu este cazul.

Dimpotrivă, din probele administrate (a se vedea chestionarul psihologic, examenul personalităţii efectuat inculpatului la data de 12 noiembrie 2007) rezultă că între inculpat și fiica sa există o afecţiune reciprocă, inculpatul devenind agresiv în momentul în care nu mai putea avea relaţii cu fiica sa în urma procesului de divorţ.

Pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi, care constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private și de familie, se aplică potrivit art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, dacă instanţa constată că, în raport cu tipul de infracţiune săvârșită de inculpat, cu conduita acestuia și cu interesul minorului, limitarea exercitării acestui drept al inculpatului pe durata executării pedepsei privative de libertate este o măsură necesară pentru protejarea minorului și, ca atare, urmărește un scop legitim.

În condiţiile în care a avut loc fapta săvârșită de inculpat, fără nicio implicare referitor la minora M.D., interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen. nu reprezintă o astfel de măsură necesară, motiv pentru care corect instanţa de apel nu a aplicat-o.

Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, împrejurare sub care hotărârea este criticată de procuror și inculpat, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că instanţa de apel a efectuat o justă individualizare a sancţiunii penale, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracţiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală comisă, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale.

Instanţa de apel a înlăturat justificat circumstanţele atenuante reţinute de instanţa de fond, a ţinut seama de modalitatea de săvârșire a faptei, de caracterul ei premeditat și de faptul că s-a pus în primejdie viaţa a două persoane și a aplicat o pedeapsă peste limita inferioară a textului sancţionator, apreciind că o pedeapsă de 8 ani închisoare corespunde criteriilor prevăzute în dispoziţiile art. 52 și art. 72 C. pen., în timp ce o pedeapsă orientată spre maximul special de 12 ani și 6 luni prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârșită, așa cum a solicitat procurorul, nu ar realiza dublul scop al sancţiunii penale (coercitiv și preventiv educativ).

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în același timp, apreciază că nu este justificată nici solicitarea recurentului inculpat de reducere a pedepsei aplicate de instanţa de apel, întrucât împrejurările referitoare la lipsa antecedentelor penale, la atitudinea sa adoptată faţă de fapta comisă, la comportamentul său în comunitate au fost analizate ca circumstanţe personale ale acestuia, pe care instanţa de apel le-a avut în vedere la dozarea sancţiunii.

În consecinţă, pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine individualizată, motiv pentru care criticile aduse deciziei instanţei de apel sunt nefondate.

Recursul procurorului este fondat cu privire la omisiunea instanţelor de a dispune confiscarea cuţitelor corp delict.

Din procesul-verbal de cercetare la locul faptei rezultă că, în apartamentul în care a avut loc tentativa la omor, au fost găsite un mâner de cuţit de culoare maro și o lamă de cuţit de 20 cm lungime și 3 cm lăţime, cu urme de sânge, precum și un cuţit de bucătărie cu un mâner de plastic de culoare neagră, pe a cărui lamă s-au identificat, de asemenea, pete de sânge.

Aceste obiecte au fost ridicate de organele de urmărire penală, fiind fotografiate conform planșei foto.

Faţă de această împrejurare, în mod greșit s-a reţinut de către instanţa de apel că nu se impunea aplicarea art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen.

Or, probele administrate confirmă faptul că partea vătămată T.I. a fost lovită cu cuţitul cu mâner de culoare maro, a cărui lamă s-a rupt în timpul agresiunii, iar partea vătămată M.A. a fost înjunghiată cu cuţitul cu mâner de plastic de culoare neagră.

Conform art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., bunurile care au fost folosite, în orice mod, la comiterea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, sunt supuse confiscării speciale.

În raport cu considerentele expuse, se impune aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. și confiscarea cuţitelor corp delict.

În consecinţă, recursul declarat de procuror împotriva deciziei nr. 155/A din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel București, Secţia I penală, a fost admis, decizia penală atacată și sentinţa nr. 1289/F din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului București, Secţia I penală, au fost casate numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., iar în baza dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitelor corp delict, fiind respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.