Transfer of convicts: obligation to deduct foreign detention and recognize partial pardon under Law 302/2004

Transferarea persoanelor condamnate. Deducerea privării de libertate executată de condamnat. Graţiere parţială acordată de statul străin

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- transferarea persoanelor condamnate

- deducerea privării de libertate executată de condamnat

- graţiere parţială acordată de statul străin

Legea nr. 302/2004, art. 122, art. 145, art. 146

1. În procedura transferării persoanei condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, instanţa română are obligaţia de a deduce integral din pedeapsă durata privării de libertate executată de condamnat, inclusiv durata arestării executată de persoana transferată în procedura extrădării sale în statul de condamnare.

2. În conformitate cu dispoziţiile art. 122 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, amnistia și graţierea pot fi acordate atât de statul străin, cât și de statul român. În consecinţă, dacă statul străin de condamnare a graţiat parţial pedeapsa, instanţa română care dispune recunoașterea hotărârii de condamnare și transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România trebuie să constate graţierea parţială a pedepsei.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2942 din 11 septembrie 2009

Prin sesizarea din 7 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat acestei instanţe recunoașterea și punerea în executare a sentinţei penale nr. 1920 din 21 iulie 2003 a Tribunalului de Mare Instanţă din Draguignan, definitivă prin decizia penală nr. 50/D din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Aix-en-Provence și a sentinţei penale din 14 aprilie 2005 a Curţii cu Juri din La Gironde privind persoana condamnată H.D. și transferarea acesteia într-un penitenciar din România, în procedura iniţiată de autorităţile judiciare franceze.

Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentinţa nr. 300 din 20 noiembrie 2008, a admis sesizarea și, în baza art. 145 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentinţa penală nr. 1920 din 21 iulie 2003 a Tribunalului de Mare Instanţă din Draguignan, definitivă prin decizia penală nr. 50/D din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel din Aix-en-Provence, prin care H.D. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de furt cu violenţă, a constatat că a început executarea pedepsei la 10 martie 2003 și că această pedeapsă se împlinește la 10 martie 2011, a recunoscut sentinţa penală din 14 aprilie 2005 a Curţii cu Juri din La Gironde prin care H.D. a fost condamnat la 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunilor de viol în grup sub ameninţare cu arma și furt cu violenţă, a constatat că aceasta începe să fie executată de la 8 februarie 2009 și expiră la 8 februarie 2020 și a constatat, în final, că persoana condamnată are de executat, în total, 19 ani închisoare, pedeapsă care expiră la 8 februarie 2020.

Totodată, a constatat că numitul H.D. va putea fi liberat condiţionat la 11 noiembrie 2017, a dispus transferarea persoanei condamnate din Franţa în România pentru continuarea executării pedepsei și a dedus arestarea de la 10 martie 2003 la zi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în cauză este îndeplinită condiţia dublei încriminări, prevăzută în art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și de art. 3 paragraf 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate și că recurentul H.D. a consimţit la transfer.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a susţinut că, în mod greșit, s-a omis deducerea perioadei în care persoana condamnată s-a aflat în stare de arest în Belgia, în cursul procedurii de extrădare, că, de asemenea, s-a omis constatarea graţierii unei perioade de 4 luni din pedeapsă, beneficiu acordat de statul de condamnare și că în mod greșit au fost menţionate în hotărârea atacată data la care condamnatul va fi liberat condiţionat și data la care expiră pedeapsa.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei primei instanţe și rejudecarea cauzei.

Recursul declarat este întemeiat, pentru următoarele considerente:

1. În conformitate cu dispoziţiile art. 145 și art. 146 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare și să procedeze la deducerea întregii perioade în care condamnatul s-a aflat în stare de deţinere în cauza în care s-a pronunţat hotărârea penală recunoscută.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, respectiv fișele penale privind situaţia executării pedepsei furnizate de autorităţile judiciare franceze, se constată că, prin hotărârea Tribunalului de Mare Instanţă din Draguignan din 21 iulie 2003, din pedeapsa aplicată de 8 ani închisoare s-a dedus perioada 26 noiembrie 2002 - 10 martie 2003 (3 luni și 13 zile) în care condamnatul s-a aflat arestat în Belgia, în cursul procedurii de extrădare iniţiată în cauză de statul francez, situaţia în care, potrivit dispoziţiilor evocate, trebuia dedusă din acea pedeapsă durata celor 3 luni și 13 zile, astfel ca deducerea să privească perioada 26 noiembrie 2002 la zi.

Întrucât nu a procedat astfel, prima instanţă a pronunţat hotărârea cu înfrângerea dispoziţiilor imperative arătate, ea fiind supusă, sub acest aspect, casării.

2. Potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, amnistia și graţierea pot fi acordate atât de statul român, cât și de statul străin, iar în cadrul procedurii speciale a recunoașterii hotărârii și transferării persoanei condamnate, acest beneficiu acordat de unul dintre state trebuie constatat, efectul fiind conform art. 120 C. pen. român înlăturarea în tot sau în parte a executării pedepsei ori comutarea în alta mai ușoară.

Din analiza actelor dosarului se constată că statul francez, ca stat de condamnare, a graţiat o perioadă de 4 luni din pedeapsă stabilită de Tribunalul de Mare Instanţă din Draguignan, prin sentinţa menţionată.

Ca urmare, potrivit textului legal evocat și hotărârii tribunalului francez, trebuie constatată graţiată această durată, lucru pe care prima instanţă, în mod greșit, nu l-a făcut.

3. Prin art. 122 alin. (1) și art. 144 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a statuat că executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare.

Ca urmare, dispoziţiile relative la durata pedepsei ce urma să fie executată în România și data la care condamnatul urma să fie liberat condiţionat se impun a fi stabilite potrivit legii române de executare, de autorităţile judiciare române competente.

În consecinţă, menţiunile din dispozitivul hotărârii atacate referitoare la data la care s-ar împlini executarea pedepselor de 8 ani și 11 ani, în total, 19 ani închisoare, prin cumul aritmetic și data la care ar fi fost posibilă liberarea condiţionată sunt urmarea unei greșite aplicări a prevederilor legale evocate.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinţei nr. 300 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel București, Secţia a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe persoana condamnată H.D., a casare sentinţa atacată numai cu privire: la greșita deducere din pedeapsă a perioadei executate, la omisiunea constatării graţierii unei perioade de 4 luni închisoare și la greșita menţiune referitoare la data la care condamnatul va putea fi liberat condiţionat și la cea privind data expirării pedepsei.

A dedus prevenţia persoanei condamnate pentru perioada executată de la 26 noiembrie 2002 la 11 septembrie 2009, a constatat graţiată perioada de 4 luni închisoare din pedeapsa de 19 ani închisoare și a înlăturat dispoziţia referitoare la data liberării condiţionate, precum și la data expirării pedepsei, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.