Quashing of appellate retrial order for relative nullity in changing legal qualification without demonstrated prejudice to the defense.

Schimbarea încadrării juridice. Nulitate relativă

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanţă

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- schimbarea încadrării juridice

- nulitate relativă

C. proc. pen., art. 197 alin. (1), art. 334

Dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice constituie dispoziţii legale care reglementează desfășurarea procesului penal în sensul art. 197 alin. (1) din același cod și, în consecinţă, încălcarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., prin omisiunea instanţei de a pune în discuţia părţilor noua încadrare juridică dată faptei, se sancţionează cu nulitatea relativă, în condiţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când prin omisiunea instanţei s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Dacă prima instanţă, constatând existenţa cazului de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) C. proc. pen., a dispus reunirea cauzelor și a reţinut în încadrarea juridică dată faptei dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracţiunea continuată, fără a pune în discuţia părţilor în mod formal noua încadrare juridică, însă apărătorii inculpaţilor s-au pronunţat asupra cererii de reunire a cauzelor formulată de procuror și au făcut toate apărările necesare cu privire la actele materiale care alcătuiesc infracţiunea continuată, nu există o vătămare și, ca atare, decizia prin care instanţa de apel a desfiinţat sentinţa și a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă, este nelegală. Soluţia instanţei de apel, de a desfiinţa sentinţa și de a dispune rejudecarea cauzei de către prima instanţă, numai pentru punerea în discuţie, în mod formal, a noii încadrări juridice, situaţie ce poate fi remediată în apel cu ocazia devoluării fondului cauzei, ar presupune și o încălcare a dreptului inculpaţilor la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2423 din 24 iunie 2009

Prin sentinţa penală nr. 624 din 28 noiembrie 2008 Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpaţii :

- R.R. pentru infracţiunea prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pentru infracţiunea prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, aflate în concurs real;

- R.S. pentru infracţiunea prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- V.A. pentru infracţiunea prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și pentru infracţiunea prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, aflate în concurs real.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata R.S. pentru infracţiunea prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 6798/2001, pentru că fapta nu a fost comisă de inculpată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada anilor 2005 - 2006, inculpaţii R.R. și R.S. au recrutat un număr de șase părţi vătămate, dintre care una minoră, respectiv B.A., H.A., C.A., B.R., C.M. și B.C. (minoră), promiţându-le obţinerea unor locuri de muncă onorabile și bine plătite în Spania, după care le-au transportat în această ţară (pe primele cinci părţi vătămate), găzduindu-le în apartamente închiriate de inculpata R.S., în scopul exploatării lor în modalitatea obligării la practicarea prostituţiei.

S-a mai reţinut că cei trei inculpaţi, în perioada iunie - august 2006, au recrutat-o, transportat-o și cazat-o pe partea vătămată G.J., prin inducerea în eroare a acesteia, promiţându-i obţinerea unui loc de muncă onorabil în Spania, în scopul exploatării ei prin obligarea la prostituţie.

Faptele așa cum au fost descrise au făcut obiectul a două dosare penale separate, așa încât, prin încheierea din 21 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4159/117/2007, s-a hotărât în baza art. 33 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 35 C. proc. pen. reunirea cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. 5521/117/2007 și nr. 4159/117/2007 al aceleiași instanţe, motivată prin aceea că fapta celor trei inculpaţi faţă de partea vătămată G.J. reprezintă un act material al infracţiunii continuate cu judecarea căreia instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din 26 septembrie 2007.

Cu privire la traficarea minorei B.C., prima instanţă, hotărând condamnarea inculpaţilor R.R. și V.A., a dispus achitarea inculpatei R.S., pe considerentul că la dosar nu sunt probe că această inculpată a realizat acte concrete de recrutare a acestei părţi vătămate, iar pe de altă parte s-a dat eficienţă principiului „in dubio pro reo” în raport cu conţinutul diferit al declaraţiei dată de această parte vătămată pe parcursul procesului penal.

Împotriva acestei soluţii au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj și inculpaţii.

Prin decizia nr. 46 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel Cluj, Secţia penală și de minori, a admis apelurile declarate de parchet și de inculpaţi, a desfiinţat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanţă de fond, respectiv Tribunalul Cluj.

În principal, instanţa de apel a motivat soluţia de desfiinţare și trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond prin existenţa unei nulităţi, constând în omisiunea punerii în discuţia părţilor a schimbării încadrării juridice din două infracţiuni de trafic de persoane într-o singură infracţiune continuată, prin aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., ceea ce în fapt și drept constituie o încălcare a principiului contradictorialităţii și al dreptului la apărare al părţilor.

În termen legal, împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs inculpatul R.R., care nu a motivat în scris recursul declarat, dar, oral, a criticat hotărârea de condamnare, solicitând reducerea pedepsei aplicate, sens în care au fost invocate dispoziţiile cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârile atacate în raport cu critica formulată, dar și din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că hotărârea instanţei de apel este supusă casării, nu pentru motivul invocat de recurent, ci pentru nesoluţionarea pe fond a cererilor de apel formulate în cauză și cu care această instanţă a fost corect învestită; nesoluţionarea apelurilor, în acest caz, constituie în sensul dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. o nepronunţare asupra unor cereri esenţiale pentru inculpaţi de natură să garanteze drepturile părţilor și să influenţeze soluţia procesului penal și, în consecinţă, un caz de casare în recurs.

Instanţa de apel, acceptând în condiţiile date că instanţa de fond, procedând la condamnarea inculpaţilor pentru o infracţiune continuată de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale), fără a pune în discuţie schimbarea încadrării juridice, a încălcat prevederile art. 334 C. proc. pen. și a pronunţat, în acest fel, o hotărâre afectată de nulitate, a ignorat modul de acţiune al nulităţilor, așa cum acestea sunt reglementate prin lege, consecinţele și efectele lor juridice și, prin aceasta, a încălcat dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil al părţilor, așa cum se va arăta.

Astfel, prin conţinutul art. 197 C. proc. pen. se reglementează expres încălcările care atrag nulitatea absolută sau relativă în procesul penal, după cum și distincţia referitoare la modul lor de acţiune asupra actelor procesuale afectate.

Vorbind despre nulităţile relative, art. 197 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfășurarea procesului penal (altele decât cele enumerate expres prin alin. 2 al aceluiași text) atrage nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare părţii care nu putea fi înlăturată în alt mod.

Nerespectarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., nefiind arătată expres prin art. 197 alin. (2) C. proc. pen., este sancţionată cu o nulitate relativă și, în consecinţă, conform art. 197 alin. (1) C. proc. pen., ea nu poate determina desfiinţarea hotărârii atacate atâta timp cât inculpaţii nu învederează instanţei de control judiciar că prin încălcarea acestor prevederi li s-au creat vătămări.

În cauză, inculpaţii nu numai că nu au invocat vătămări rezultate din nerespectarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., instanţa de apel din oficiu punând în discuţie această chestiune, dar, pentru consideraţiunile ce urmează, în cauză nu au existat vătămări ale drepturilor părţilor rezultate din nediscutarea schimbării de încadrare juridică arătată.

Mai întâi, la cererea procurorului, în prezenţa apărătorilor aleși, în ședinţa publică din 21 februarie 2007, s-a cerut reunirea cauzelor ce au format obiectul dosarelor nr. 5521/117/2007 și nr. 4159/117/2007 ale Tribunalului Cluj, fiind incidente atât dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. în privinţa infracţiunii de trafic de persoane, cât și cele ale art. 33 lit. c) C. proc. pen., existând unul din cazurile de indivizibilitate prevăzute de norma procesual penală.

Ca atare, prin încheierea din aceeași dată, pronunţată în dosarul nr. 4159/117/2007, Tribunalul Cluj a dispus reunirea dosarelor, existând cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) C. proc. pen., respectiv cazul infracţiunii continuate, când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune.

De la acest moment procesual, respectiv 21 februarie 2007, și până la 28 noiembrie 2008, când cauza s-a judecat în fond, inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleși care au făcut apărările necesare cu privire la cauzele reunite și actele materiale care compun infracţiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care au fost condamnaţi cei trei inculpaţi.

Apărătorii aleși ai inculpaţilor au avut posibilitatea legală să se pronunţe asupra fiecărei probe care s-a administrat nemijlocit în faţa instanţei, iar în ședinţa din 19 noiembrie 2008 apărătorii au declarat că nu mai au probe de cerut și administrat, iar inculpata prezentă a declarat că este de acord cu judecarea în fond a cauzei.

Or, este adevărat că potrivit art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecăţii se constată că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa are o dublă obligaţie: aceea de a pune în discuţie noua încadrare și de a atrage atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea pentru a-și pregăti apărarea.

De asemenea, este exact că încălcarea acestei obligaţii atrage nulitatea actului astfel efectuat, dar, fiind vorba de o nulitate relativă, ea nu operează decât în condiţiile existenţei unei vătămări.

Or, nu poate exista vătămare și, pe cale de consecinţă, nulitate, atunci când noua încadrare juridică (într-o singură infracţiune continuată de trafic de persoane din două infracţiuni de trafic de persoane) dată faptelor prin hotărârea primei instanţe a fost cerută de procuror cu ocazia reunirii cauzelor la 21 februarie 2007, iar apărătorii aleși ai inculpaţilor s-au pronunţat asupra acestei cereri la acel moment și, ulterior, pe parcursul judecăţii și administrării probelor până la 19 noiembrie 2008, când cauza s-a judecat în fond, aceștia au avut posibilitatea să invoce obiecţiuni sau apărări în acest sens; și, mai mult, nici cu ocazia dezbaterilor apărătorii inculpaţilor, referindu-se la existenţa unei infracţiuni de trafic de persoane continuată, nu au ridicat obiecţiuni privitoare la posibilitatea de a susţine apărarea.

În această situaţie, pe de o parte, noua încadrare juridică a făcut, în mod efectiv, obiectul discuţiei, iar pe de altă parte, lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii pentru pregătirea apărării - care nu este obligatorie - s-a învederat a nu fi fost necesară în condiţiile date.

A accepta formalismul excesiv, adoptat de instanţa de apel în soluţia recurată, care a dispus trimiterea cauzei și reluarea judecăţii doar pentru o punere în discuţie formală a încadrării juridice dată numai faptelor de trafic de persoane, situaţie ce putea fi remediată chiar și în apel cu ocazia devoluării fondului cauzei, ar presupune și o încălcare a dreptului inculpaţilor la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil.

Cu privire la acest ultim aspect se impune a se arăta că faptele s-au comis începând din anul 2005, prima instanţă a fost sesizată cu judecarea faptelor la 26 septembrie 2007, prima instanţă s-a pronunţat la 28 noiembrie 2008, iar ciclul procesual s-ar fi prelungit cu mult în timp dacă pentru un motiv excesiv de formal s-ar fi produs rejudecarea cauzei la instanţa de fond.

Pentru consideraţiunile expuse, hotărârea instanţei de apel încalcă drepturi esenţiale ale inculpaţilor care impun, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj pentru continuarea judecăţii în apel.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul R.R. împotriva deciziei nr. 46 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, Secţia penală și de minori, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza pentru continuarea judecăţii în apel la Curtea de Apel Cluj.