Criminal procedural costs and mandatory legal aid for complainants challenging prosecutorial non-prosecution resolutions under Article 2781 of the Code of Criminal Procedure.

Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Asistenţă juridică. Cheltuieli judiciare

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată

- asistenţă juridică

- cheltuieli judiciare

C. proc. pen., art. 2781

1. În conformitate cu dispoziţiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 64 din 15 octombrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, asistenţa juridică nu este obligatorie, pentru petenţi sau intimaţi, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., întrucât asistenţa juridică este obligatorie, în temeiul art. 171 alin. (3) C. proc. pen., pentru persoanele care au calitatea de învinuiţi sau inculpaţi. Numai în cazul în care apreciază că petentul sau intimatul nu și-ar putea face singur apărarea, instanţa dispune desemnarea unui apărător din oficiu.

2. Potrivit Deciziei nr. 82 din 10 decembrie 2007, dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se interpretează în sensul că, în cazul respingerii plângerii formulate în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea. Prin urmare, hotărârea prin care s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată formulată de petent și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare este legală.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1610 din 30 aprilie 2009

Prin sentinţa nr. 32/F din 5 martie 2009, Curtea de Apel Galaţi, Secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F.M. împotriva rezoluţiei nr. 109/P/2008 din 16 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, pe care a menţinut-o. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rezoluţia nr. 109/P/2008 din 16 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi s-a dispus, între altele, neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul M.G., procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, pentru infracţiunea prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei rezoluţii, petentul F.M. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin rezoluţia nr. 287/II/2/2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi s-a respins plângerea formulată de petentul F.M., actele premergătoare neconturând existenţa unor încălcări ale atribuţiilor de serviciu ale intimatului.

Nemulţumit de modul de soluţionare a plângerii sale penale, petentul F.M. s-a adresat, în condiţiile prevăzute în art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată.

Instanţa de fond a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale privind pe făptuitorul M.G., ca și cea de respingere a plângerii date de procurorul ierarhic superior, sunt legale și temeinice, neexistând indicii că acesta ar fi comis fapte prevăzute în art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs petentul F.M., criticând-o pentru faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare, prin refuzul de a i se desemna un apărător, precum și sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat. De asemenea, a solicitat desemnarea unui apărător din oficiu.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul petentului este nefondat.

Judecând plângerea, instanţa de fond a verificat rezoluţia dată de procuror pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, analizând amănunţit toate împrejurările și aspectele sesizate de petent, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate și concluziile stabilite de organele de urmărire penală.

În mod corect a stabilit instanţa de fond că procurorul M.G. a dat mai multe rezoluţii pe baza probelor, respectând procedurile legale ce reglementează urmărirea penală, nerezultând indicii că acesta ar fi săvârșit fapte din cele prevăzute în art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Începerea urmăririi penale este condiţionată de existenţa unor temeiuri suficiente care să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unei infracţiuni. Totodată, trebuie să se constate că nu există vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.

Soluţiile adoptate de către procuror, în virtutea dispoziţiilor art. 275 - art. 278 C. proc. pen., s-au făcut cu respectarea acestor dispoziţii, petentul înţelegând să valorifice criticile și nemulţumirile faţă de acestea, nu prin exercitarea unui control judiciar efectuat exclusiv de instanţa competentă, ci formulând direct plângere penală împotriva magistratului.

Îndeplinirea, de către intimat, în cadrul atribuţiilor de serviciu, a actelor procedurale, cenzurabile în calea de atac prevăzută de lege, în lipsa unor elemente de natură a-i pune la îndoială buna-credinţă, nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor sesizate.

Petentul, în recursul său, susţine că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin faptul că nu i s-a desemnat un apărător din oficiu, aspect infirmat de actele dosarului din care rezultă că acesta a fost asistat de către apărător din oficiu R.E., dovada fiind delegaţia acestuia. Faptul că a pus concluzii în numele petentului, consemnate în încheierea din 8 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, precum și stabilirea onorariului de 20 lei în dispozitivul hotărârii, care urmează să fie avansat din fondurile Baroului Galaţi, dovedesc faptul că petentul nu a fost privat de dreptul la apărare în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale.

Cu privire la obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare, aceasta s-a făcut în mod întemeiat, respectându-se și Decizia nr. 82 din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie - Secţiile Unite, prin care s-a statuat că în cazul respingerii plângerii formulate în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziţiilor de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea.

Astfel, în cazul respingerii unei asemenea plângeri, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., persoană care a formulat-o nu poate fi exonerată de obligaţia de a plăti cheltuielile judiciare avansate de stat, obligaţie ce este impusă de caracterul nejustificat al iniţiativei sale procesuale.

Într-o asemenea situaţie, culpa procesuală a persoanei care a formulat în mod nejustificat cererea constituie temei pentru suportarea cheltuielilor judiciare, chiar dacă aceasta nu presupune și existenţa relei-credinţe.

La stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat petentul recurent, în cuantum de 50 lei, au fost avute în vedere cheltuielile efectuate cu întocmirea și transmiterea actelor de procedură și orice alte cheltuieli necesare normalei desfășurări a procesului penal.

Cu privire la solicitarea recurentului de desemnare a unui apărător din oficiu, atâta timp cât o atare plângere nu atrage judecata propriu-zisă a cauzei, nu se poate considera că ar fi îndeplinită condiţia prevăzută în art. 171 alin. (3) C. proc. pen., care impune obligativitatea asigurării asistenţei juridice. Mai mult, în raport cu dispoziţiile art. 171 C. proc. pen., asistenţa juridică este obligatorie numai în cazul în care persoana vizată are calitatea de învinuit sau inculpat. În cazul plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., intimaţii nu au în faţa instanţei o atare calitate, astfel încât asistenţa juridică nu este obligatorie pentru petenţi sau intimaţi (în acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie și Justiţie prin Decizia nr. 64 din 15 octombrie 2007 a Secţiilor Unite).

De asemenea, recurentul nu a depus niciun act din care să rezulte imposibilitatea acestuia de a-și face singur apărarea, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a considerat că nu se impune desemnarea unui apărător din oficiu.

Întrucât nu există dovezi de săvârșire a faptei penale sesizate, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul M.G.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul petentului împotriva sentinţei nr. 32/F din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia penală.