European Arrest Warrant execution: exclusivity of local residence obligation over national travel ban upon release

Mandat european de arestare. Obligarea de a nu părăsi localitatea

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- mandat european de arestare

- obligarea de a nu părăsi localitatea

Legea nr. 302/2004, art. 90 alin. (11)

În conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispoziţiile art. 145 C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător. Prin urmare, în procedura de executare a mandatului european de arestare, în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa poate dispune numai măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în art. 145 C. proc. pen., iar nu și măsura obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută în art. 1451 din același cod, și nici nu poate înlocui măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă în condiţiile art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1358 din 10 aprilie 2009

Prin încheierea nr. 8 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală, s-a dispus, în baza art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută în art. 145 C. proc. pen. faţă de persoana solicitată C.M. pe o durată de 30 zile începând cu data de 9 aprilie 2009 până la data de 8 mai 2009, măsură dispusă prin încheierea din 10 decembrie 2008 a aceleiași instanţe.

Totodată, s-a stabilit ca persoana solicitată să respecte obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. (11) C. proc. pen. și s-a dispus respingerea cererii de revocare a aceleiași măsuri.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că anterior a fost învestită cu o cerere de predare a persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea infracţiunilor de tentativă la crimă, jaf și rănire gravă, că pe parcursul procedurii s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, fiind sesizată Curtea Constituţională a României, că în lipsa deciziei acestei curţi cauza nu poate fi soluţionată și că pentru a asigura predarea în bune condiţii a persoanei arătate, în cazul în care se va hotărî astfel, se justifică prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. Pe cale de consecinţă, s-a apreciat ca nefondată cererea de revocare a aceleiași măsuri.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs persoana solicitată C.M., care a solicitat casarea încheierii și înlăturarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, deoarece această măsură o împiedică să desfășoare activitatea comercială în care sunt angrenate firmele sale, precum și înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

A mai susţinut că în cauză operează prescripţia răspunderii penale.

Recursul declarat nu este întemeiat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispoziţiile art. 145 C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanţa de fond a fost sesizată cu o cerere de predare către autorităţile germane în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea infracţiunilor de tentativă la crimă, jaf și rănire gravă, că în baza mandatului european de arestare emis la 12 noiembrie 2008 s-a dispus iniţial arestarea pe timp de 5 zile și că prin încheierea Curţii de Apel Suceava din 10 decembrie 2008 această măsură a fost înlocuită cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea, stabilindu-se ca respectiva persoană să respecte dispoziţiile art. 145 alin. (11) C. proc. pen.

Prin aceeași încheiere a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 - 100, art. 102, art. 105 și art. 106 din Legea nr. 302/2004.

Întrucât această excepţie nu a fost soluţionată, măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost prelungită succesiv, inclusiv prin încheierea atacată cu prezentul recurs.

Rezultă deci, în raport cu dispoziţiile legale evocate, că măsura prelungirii obligării de a nu părăsi localitatea este pe deplin justificată și de natură a asigura predarea în bune condiţii a persoanei solicitate, în cazul în care se va dispune astfel.

Privitor la solicitarea din recurs de înlocuire a măsurii luate cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, se constată că această cerere nu este admisibilă, textul arătat prevăzând o unică măsură alternativă arestării, aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, corect dispusă în cauză.

În legătură cu susţinerea din recurs a persoanei solicitate în sensul că potrivit legii române răspunderea penală s-ar fi prescris, această chestiune ţine de fondul procedurii speciale de executare a mandatului european și nu poate fi examinată în această fază procesuală.

Faţă de considerentele ce preced, constatând nefondate criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva încheierii nr. 8 din 1 aprilie 2009.