Real competition between drug possession and driving under influence despite negative blood test for specific substance

Deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa drogurilor de risc. Concurs de infracţiuni

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni privind traficul și consumul ilicit de droguri. Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

Indice alfabetic: Drept penal

- deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept

- conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa drogurilor de risc

Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1)

O. U. G. nr. 195/2002, art. 87 alin. (2)

Faptele inculpatului de a deţine pentru consum propriu, fără prescripţie medicală, un medicament care conţine Midazolam, drog de risc prevăzut în Anexa nr. III la Legea nr. 143/2000 și de a conduce pe drumurile publice, sub influenţa acestui medicament, un autovehicul întrunesc atât elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cât și elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, prevăzută în art. 87 alin. (2) din O. U. G. nr. 195/2002, aflate în concurs real.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1151 din 30 martie 2009

Prin sentinţa penală nr. 78 din 26 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnată inculpata J.A. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

În baza art. 87 alin. (2) din O. U. G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, sub influenţa unui medicament cu efecte similare drogurilor.

Potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condiţiile prevăzute în art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni, conform art. 82 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 9 iunie 2007, deplasându-se cu autoturismul firmei la care era angajată, din municipiul București spre Focșani, inculpata a cumpărat de la o farmacie din municipiul Buzău mai multe medicamente, printre care și medicamentul Dormicum, care are în componenţă Midazolam, drog de risc prevăzut în Legea nr. 143/2000. Inculpata a consumat 6-7 pastile și, fiind sub influenţa efectelor produse de acest medicament, la intrarea în Râmnicu Sărat, și-a pierdut temporar cunoștinţa, precum și controlul volanului și a pătruns pe contrasens, avariind două autoturisme ce se aflau în parcarea unei discoteci.

La controlul efectuat în interiorul autoturismului s-a găsit un blister din cutia medicamentului Dormicum, deţinerea acestuia, fără prescripţie medicală, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Prin decizia nr. 144 din 20 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploiești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de procuror și de inculpată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpata J.A., care, prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen., criticând-o ca nelegală și netemeinică, sub următoarele aspecte:

- hotărârea instanţei de prim control judiciar nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, nefiind analizate toate probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești;

- în mod nelegal s-a reţinut în sarcina inculpatei și infracţiunea prevăzută în art. 87 alin. (2) din O. U. G. nr. 195/2002, întrucât probele biologice ce i-au fost recoltate acesteia nu au evidenţiat consumul medicamentului Dormicum;

- având în vedere împrejurările concrete în care faptele au fost comise, s-ar fi impus, pentru realizarea unei corecte individualizări a sancţiunii, să se dispună achitarea inculpatei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. combinat cu art. 181 C. pen., faptele neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt și a stabilit vinovăţia inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de aceasta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatei, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că o hotărâre judecătorească este supusă casării, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia. Motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Motivarea hotărârilor de către instanţele naţionale constituie o obligaţie impusă acestora și prin prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005; cauza Boldea contra României, hotărârea din 15 februarie 2007), deși obligaţia instanţelor naţionale de a motiva hotărârile pronunţate nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, noţiunea de proces echitabil presupune că instanţa naţională trebuie să examineze, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse dezbaterii.

Pe de altă parte, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. privește omisiunea instanţei de a se pronunţa, fie asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, fie cu privire la unele probe administrate, fie asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor și să influenţeze soluţia procesului.

Este cazul de casare cunoscut sub denumirea de „omisiune esenţială.” Ca atare, trebuie să existe, în primul rând, o „omisiune” cu privire la examinarea de către instanţă a unor probe administrate sau asupra unor cereri formulate de părţi; în ce privește omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor probe administrate, legea are în vedere dispoziţiile din art. 63 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că aprecierea fiecărei probe se realizează în urma „examinării tuturor probelor administrate”; dacă în aprecierea probelor s-a omis examinarea unora dintre ele, această omisiune este esenţială.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, în cauză, ambele instanţe - de fond și apel - și-au motivat hotărârile pronunţate, reţinând o situaţie de fapt corectă, fundamentată pe toate probele administrate, care au fost evaluate corespunzător. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, la data de 9 iunie 2007, inculpata J.A. s-a deplasat cu autoturismul din București spre Focșani, la domiciliul părinţilor ei.

În urma unor discuţii purtate la telefon, inculpata a avut o stare de depresie și, pentru a se calma, a cumpărat de la o farmacie din Buzău medicamentul Dormicum, ce are în componenţă Midazolam, drog de risc prevăzut în Anexa nr. III la Legea nr. 143/2000.

Inculpata a consumat mai multe comprimate, după care a continuat deplasarea spre municipiul Focșani, însă la intrarea în Râmnicu Sărat, fiind sub influenţa substanţei ingerate, a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe contrasens și a avariat două autoturisme care erau staţionate regulamentar într-o parcare.

Agenţii de poliţie sosiţi la faţa locului au constatat că inculpata era agitată, nu putea coopera și că a încercat să ia un comprimat aflat pe suportul dintre banchetele din faţă ale autoturismului. Fiind împiedicată de lucrătorii de poliţie să ia pastila respectivă, inculpata a scăpat-o din mână în apa care curgea pe lângă trotuar (afară ploua torenţial), astfel că aceasta nu a mai putut fi recuperată.

Ulterior, s-a constatat că este vorba de medicamentul Dormicum, organele de poliţie ridicând din autoturismul inculpatei un blister gol pe care se afla scris Dormicum.

Inculpata a fost transportată la Spitalul Municipiului Râmnicu Sărat, unde, în prezenţa tatălui său, i-a fost recoltată o singură probă de sânge. Fiind testată cu alcooltesterul, s-a constatat că nu a consumat băuturi alcoolice.

Prin ordonanţa procurorului din 13 iunie 2007, s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale de către specialiștii din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” București, punându-se la dispoziţie proba de sânge recoltată la 9 iunie 2007. Din buletinul de analiză a rezultat că inculpata a prezentat în sânge Methadonă, drog de mare risc și nu Midazolam, substanţă din componenţa medicamentului Dormicum pe care l-a consumat.

În cursul cercetării judecătorești, instanţa a procedat la audierea inculpatei, iar în apărarea sa aceasta a susţinut că nu a consumat Methadonă, ci doar medicamentul Dormicum; a solicitat ca Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” București să precizeze dacă în sângele său a fost semnalată prezenţa Midazolamului (component al medicamentului Dormicum, compus ce este prevăzut în Anexa nr. III la Legea nr. 143/2000, ca drog de risc), iar această instituţie a arătat că, din analiza sângelui, nu rezultă prezenţa Midazolamului, ci a Methadonei.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, dacă inculpata ar fi consumat Methadonă, fapta sa nu ar fi intrat sub incidenţa legii penale, întrucât legiuitorul român sancţionează în dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 deţinerea de droguri de mare risc în vederea consumului, or în cauză nu s-a dovedit că inculpata ar fi deţinut un astfel de drog.

Având în vedere că în autoturismul inculpatei a fost găsit un blister din cutia medicamentului Dormicum, în componenţa căruia intră Midazolamul, drog de risc prevăzut în Legea nr. 143/2000, că inculpata a recunoscut consumul acestui medicament (inclusiv cu ocazia audierii în faţa instanţei de apel) și că deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu constituie infracţiunea prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prima instanţă, în mod corect, a reţinut vinovăţia inculpatei în comiterea acestei infracţiuni, dispunând schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută în art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că este nefondată și cea de-a doua critică formulată de inculpată în sensul că, în mod nelegal, i s-ar fi reţinut în sarcină și infracţiunea prevăzută în art. 87 alin. (2) din O. U. G. nr. 195/2002.

Potrivit dispoziţiei legale mai sus citate, legea sancţionează cu închisoare de la unu la 5 ani conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.

Or, probele administrate în cauză au demonstrat indubitabil că inculpata a condus pe drumurile publice autoturismul sub influenţa medicamentului Dormicum, pe care personal și l-a procurat, medicament a cărui substanţă activă - Midazolam - este înscrisă în categoria drogurilor de risc și care nu se eliberează fără reţetă.

Critica recurentei inculpate în sensul că faptele săvârșite nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni este, de asemenea, neîntemeiată.

Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Având în vedere că cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei sunt infracţiuni de pericol, nu se poate pune în discuţie lipsa de pericol social a unor astfel de fapte, întrucât, indiferent de cantitatea consumată, administrarea voluntară a unui medicament care conţine în componenţa sa o substanţă ce constituie drog de risc încetinește reflexele și diminuează capacitatea de concentrare și atenţie a conducătorilor auto, aceștia reprezentând un real pericol pentru siguranţa traficului rutier și a participanţilor la trafic.

Inculpata a făcut eforturi să-și procure medicamentul, a depus stăruinţă în acest scop și a consumat 6-7 comprimate, ceea ce înseamnă de peste 3 ori doza uzuală, deși prospectul medicamentului cuprindea atenţionări clare și menţiuni speciale privind afectarea capacităţii de a conduce autovehicule, chiar în condiţiile administrării dozei uzuale (2 comprimate).

Este irelevantă susţinerea inculpatei în sensul că urmarea produsă a constat doar în tamponarea ușoară a două autovehicule, întrucât la stabilirea gradului de pericol social se ţine seama și de urmările, de consecinţele ce s-ar fi putut produce. Or, inculpata, conducând un autovehicul pe drumurile publice, sub influenţa drogului de risc Midazolam, și-a pierdut temporar cunoștinţa, a pătruns pe contrasens și apoi a intrat în coliziune cu două autovehicule staţionate într-o parcare. Totodată, dacă în acel moment, din sens opus, ar fi circulat și alte autovehicule, exista riscul producerii unui eveniment rutier, cu pierderi de vieţi omenești.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpată.