Appeal admissibility against suspension of trial for constitutional referral versus review of preventive detention

Încheiere prin care instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a dispus suspendarea judecăţii și a menţinut arestarea preventivă a inculpatului. Recurs

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Dispoziţii generale

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- încheiere prin care instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a dispus suspendarea judecăţii și a menţinut arestarea preventivă a inculpatului

- recurs

C. proc. pen., art. 303 alin. (6)

Încheierea prin care instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate și a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, conform art. 303 alin. (6) C. proc. pen., nu este supusă căii de atac a recursului sub aspectul dispoziţiei privind admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale și suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, ci numai sub aspectul dispoziţiei privind menţinerea arestării preventive de către prima instanţă și instanţa de apel.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 778 din 5 martie 2009

Prin încheierea din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel București, Secţia I penală, asupra cererii privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000, a trimis cauza penală privind apelul inculpatului S.M. la Curtea Constituţională a României pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale menţionate, a suspendat judecarea procesului penal până la soluţionarea excepţiei și a menţinut starea de arest a inculpatului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se menţin și impun în continuare privarea de libertate și materialul probator administrat conduce la concluzia că sunt îndeplinite condiţiile art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen. și că există la acest moment procesual date care să justifice temerea că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată din oficiu a prevederilor art. 4 din Legea nr. 143/2000, a constatat că imprecizia termenilor, lipsa unei definiţii legale sunt de natură a aduce atingere egalităţii în faţa legii, securităţii juridice și caracterului non arbitrar al urmăririi penale. Omisiunea explicării termenului folosit de lege - „deţinerea ilegală de droguri de risc pentru consum propriu” - conduce la arbitrariu în aplicarea legii, încălcându-se astfel drepturile garantate de art. 15, art. 16, art. 20, art. 23 alin. (1) și alin. (2) și art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţia României.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului și judecarea în stare de liberate, iar cu privire la suspendarea judecării cauzei, a arătat că este de acord ca dosarul să fie trimis la Curtea Constituţională, însă nu este de acord cu suspendarea judecării cauzei.

Recursul este nefondat cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive și inadmisibil, recursul declarat cu privire la suspendarea judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

S-a reţinut că, în data de 20 septembrie 2007, inculpatul a vândut martorului denunţător B.l. două doze de heroină contra sumei de 300 lei și a deţinut, fără drept, 58 de comprimate de methadone.

Cu privire la menţinerea stării de arest, verificând recursul în raport cu actele dosarului și cu dispoziţiile prevăzute în art. 148, art. 160b și art. 3002 C. proc. pen., se constată că măsura arestării preventive și menţinerea acesteia au fost luate în conformitate cu dispoziţiile legale.

Astfel, faţă de materialul probator administrat, rezultă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 160b C. proc. pen., respectiv temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, inculpatul a săvârșit o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Cu privire la suspendarea judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000, prin Decizia nr. 9 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţiile Unite, s-a stabilit că dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. se vor interpreta în sensul că „încheierea prin care instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale și a dispus suspendarea judecăţii, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nu este supusă căii de atac a recursului.”

În consecinţă, recursul declarat de inculpatul S.M. este inadmisibil cu privire la măsura suspendării judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva dispoziţiei încheierii din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel București, Secţia I penală, cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive și a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva dispoziţiei aceleiași încheieri prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000.