Partial annulment of non-custodial measure term corrected; 5-day EAW obligation recalculated to expire 15 February

Mandat european de arestare. Semnalare transmisă prin Interpol. Obligarea de a nu părăsi localitatea

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- mandat european de arestare

- semnalare transmisă prin Interpol

- obligarea de a nu părăsi localitatea

Legea nr. 302/2004, art. 883, art. 90 alin. (2)

Conform dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, în cazul în care persoana solicitată a fost reţinută potrivit art. 883, judecătorul poate dispune faţă de aceasta, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.

La stabilirea duratei măsurii preventive privind obligarea de a nu părăsi localitatea, dispusă conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, se ia în calcul atât ziua de la care începe, cât și cea la care se sfârșește, fiind aplicabile dispoziţiile art. 188 C. proc. pen.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 517 din 15 februarie 2009

Prin încheierea de ședinţă penală nr. 1/ME din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureș, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 145 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu faţă de persoana urmărită P.O. în baza semnalării emiterii unui mandat european de arestare de către Biroul Central Naţional Interpol Wiesbaden - Germania, pentru o perioadă de 5 zile, respectiv de la 11 februarie 2009 orele 16,30 până la 16 februarie 2009 orele 16,30.

În baza art. 145 alin. (11) C. proc. pen., s-a stabilit ca pe durata măsurii persoana urmărită să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la organele de urmărire penală sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat;

- să nu-și schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

- să nu deţină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu exercite activitatea de conducere a vreunui autovehicul.

S-a stabilit termen pentru continuarea judecării cauzei la 16 februarie 2009.

S-a reţinut că prin cererea înregistrată la 11 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile faţă de persoana urmărită P.O., în temeiul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008.

S-a arătat că pe seama persoanei urmărite s-a emis un mandat european de arestare, existând la momentul sesizării doar semnalarea Biroului Naţional Interpol, care a arătat că persoana urmărită a săvârșit în Germania infracţiunea de furt, că face parte dintr-o grupare infracţională de crimă organizată și că se impune aplicarea procedurii de urgenţă prevăzută în art. 883 din Legea nr. 302/2004.

S-au depus la dosar: sesizarea Parchetului; sesizarea Biroului Naţional Interpol; sesizarea Biroului Naţional Interpol Wiesbaden; proces-verbal de identificare, declaraţiile luate persoanei urmărite la Parchet; ordonanţa de reţinere; copia actului de identitate.

Persoana urmărită a fost identificată și audiată de instanţa de fond, care a reţinut că aceasta a săvârșit într-adevăr două infracţiuni de furt, dar din declaraţiile sale rezultă că pentru aceste fapte a fost judecată și condamnată de autorităţile germane și că a executat o parte din pedeapsă, fiind liberată condiţionat.

Cum din actele depuse la dosar nu rezultă că persoana urmărită ar prezenta pericol pentru ordinea publică (locuind cu mama sa chiar la adresa comunicată autorităţilor germane), că nu a săvârșit infracţiuni de pericol deosebit sau infracţiuni cu violenţă și că nu există indicii că ar avea intenţia de a se sustrage, instanţa de fond a dispus, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu faţă de persoana urmărită pe o perioadă de 5 zile, de la 11 februarie 2009 la 16 februarie 2009.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susţinând că prin măsura luată se lasă posibilitatea de neexecutare pe viitor a mandatului, neexistând certitudinea că persoana urmărită se va prezenta la termenul fixat de instanţă. Se apreciază că luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea poate fi dispusă numai în situaţia existenţei unui dubiu asupra mandatului european, ceea ce nu e cazul în speţă.

În plus, hotărârea este criticată pentru modul de calcul al termenului de 5 zile prevăzut în art. 90 alin. (2) din lege.

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, dacă persoana solicitată a fost reţinută potrivit art. 883, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Interpol, arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile. În acest caz, instanţa amână cauza și fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.

Este vorba, așadar, de o excepţie de la procedura standard prevăzută de lege pentru executarea unui mandat european de arestare, care permite ca în caz de urgenţă să se dispună faţă de persoana solicitată o măsură preventivă (mai întâi reţinerea, iar apoi arestarea sau obligarea de a nu părăsi localitatea) doar în baza semnalării transmise prin Interpol, până la prezentarea mandatului european de arestare.

În tăcerea legii, fiind sesizat într-o asemenea ipoteză, judecătorul va aprecia în funcţie de particularităţile cauzei dacă se impune arestarea persoanei urmărite sau este suficientă luarea faţă de aceasta a unei măsuri preventive neprivative de libertate, cum este obligarea de a nu părăsi localitatea.

Din datele aflate la dosarul cauzei rezultă că persoana urmărită P.O. a fost condamnată în Germania, la 19 noiembrie 2008, la o pedeapsă de un an și 6 luni pentru săvârșirea unei infracţiuni de furt, fiind arestată preventiv 86 de zile.

În cursul aceluiași an, la data de 14 februarie 2008, persoana solicitată ar fi comis o altă infracţiune de furt, pentru care la data de 21 ianuarie 2009 a fost emis mandatul european de arestare a cărui punere în executare urmează a se discuta în prezenta cauză.

Rezultă, așadar, că deși fapta a fost comisă în februarie 2008, iar în același an persoana urmărită a mai fost privată de libertate tot în Germania pentru o infracţiune similară (fiind ulterior eliberată), autorităţile judiciare din acest stat au emis un mandat european de arestare la circa un an de la data comiterii faptei.

Având în vedere aceste considerente și ţinând seama că persoana în cauză a fost depistată chiar la adresa unde își are domiciliul legal, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că în cauză nu se impune privarea de libertate a persoanei urmărite, fiind suficientă instituirea unei măsuri restrictive de drepturi, cum este obligarea de a nu părăsi localitatea.

Pe de altă parte, având în vedere că această din urmă măsură și-a produs aproape în totalitate efectele de la data luării ei (11 februarie 2009) și până la soluţionarea prezentului recurs (15 februarie 2009), arestarea persoanei solicitate nu ar mai fi oportună (termenul stabilit pentru continuarea procedurii de executare a mandatului european fiind pe 16 februarie 2009) și nici posibilă (în condiţiile în care s-ar ajunge astfel la cumularea unor măsuri preventive pe care legea le prevede alternativ).

Recursul este, însă, fondat sub aspectul modului de calculare a termenului de 5 zile prevăzut în art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Fiind vorba de o măsură preventivă pe zile, în stabilirea duratei pentru care a fost dispusă se iau în calcul atât ziua de la care începe, cât și cea la care se sfârșește, potrivit art. 188 C. proc. pen. În consecinţă, cum măsura a fost dispusă pe 11 februarie 2009, cele 5 zile prevăzute de lege se împlinesc pe 15 februarie, iar nu pe 16 februarie 2009, așa cum greșit a stabilit prima instanţă.

Faţă de considerentele ce preced, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva încheierii penale nr. 1/ME din 11 februarie 2009 a fost admis, încheierea atacată a fost casată în parte și, rejudecând, s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de persoana urmărită P.O. pe o durată de 5 zile, de la 11 februarie 2009 la 15 februarie 2009 inclusiv, menţinându-se celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.