Application of a favorable law in post-conviction review: discretionary sentence reduction versus mandatory reclassification after statutory threshold changes.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 929 din 15 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a respins, ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul G.R.D.

Tribunalul a reținut faptul că petentul a formulat contestație la executare, împotriva sentinței penale nr. 27/1999 a Tribunalului București, secția I penală, întemeindu-se pe dispozițiile art. 15 C. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice, ca urmare a modificării art. 146 C. pen., prin Legea nr. 456/2001, și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei.

Cum condamnatul G.R.D. se află în prezent în executarea unei alte pedepse, Tribunalul nu a mai solicitat locului de detenție relații, privind conduita condamnatului în timpul executării pedepsei.

Tribunalul a reținut că este de datoria instanței să verifice îndeplinirea condițiilor, prevăzute de art. 15 C. pen., iar admisibilitatea contestației la executare nu este afectată de împrejurarea că potrivit legii noi, fapta săvârșită de condamnat ar primi o altă încadrare juridică, deoarece noua încadrare este doar analizată de instanță, fără ca, pe calea contestației, să se dispună schimbarea încadrării juridice, care rămâne cea stabilită în hotărârea rămasă definitivă, astfel că pe calea contestației se poate ajunge numai la reducerea pedepsei, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.

Mai reține tribunalul că, în speță, fiind vorba despre aplicarea facultativă și nu obligatorie a legii penale mai favorabile, având în vedere criteriile, prevăzute de art. 15 C. pen., instanța a apreciat că, contestația la executare formulată de condamnat nu este întemeiată; contestatorul a fost condamnat pentru aceea că, în ziua de 30 mai 1998, pe timp de noapte și împreună cu alți doi făptuitori, a pătruns prin efracție în locuința unei părți vătămate, de unde au sustras bunuri de peste 157.000.000 lei.

Cum pedeapsa aplicată prin hotărâre este sub minimul special, prevăzut de legea nouă, contestatorul fiind și recidivist și executând din pedeapsă numai durata arestării preventive, în prezent fiind și în executarea unei alte pedepse, tribunalul a respins ca neîntemeiată contestația petentului-condamnat.

Apelul condamnatului a fost respins de Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 761 din 27 noiembrie 2002.

Împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat recurs, solicitând reducerea pedepsei, prin aplicarea art. 15 C. pen.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 15 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea completă a executării complete a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special, prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse, proporțional cu micșorarea maximului special, prevăzut pentru infracțiunea săvârșită.

Potrivit art. 458 C. proc. pen., în cazul intervenirii unei legi penale noi care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri de îndeplinire a dispozițiilor art. 15 C. pen.

Din analiza celor două texte, ca și din titlul marginal al art. 15 C. pen., rezultă că în cazul pedepselor definitive la care se referă textul, aplicarea legii penale mai favorabile are caracter facultativ și că, în cadrul contestației la executare, referitor la persoana condamnată se impun a fi efectuate dovezi de bună conduită.

Prin dispozițiile art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 207/2000, privind modificarea și completarea Codului penal și Codului de procedură penală, a fost redefinit înțelesul expresiei „consecințe deosebit de grave”, prevăzut în art. 146 C. pen., avându-se în vedere o pagubă materială mai mare de un miliard de lei sau o perturbare deosebit de gravă cauzată, între altele, unei persoane fizice sau juridice. Acest plafon valoric a fost majorat la 2 miliarde de lei, prin Legea nr. 456/2001 de aprobare a O.U.G. nr. 207/2001.

Potrivit celor două acte legislative, textul art. 209 C. pen., a fost modificat în sensul introducerii alin. (3), prin care a fost încriminat furtul unor categorii de bunuri, iar la același articol, alin. (3) referitor la furtul cu consecințe deosevit de grave a devenit alin. (4).

Rezultă, deci, că nu au fost operate modificări ale limitelor de pedeapsă, dar a fost redefinit înțelesul termenului arătat de art. 146 C. pen., ceea ce înseamnă că prin creșterea plafonului valoric de la 50.000.000, la 2 miliarde de lei, faptele de furt săvârșite sub imperiul legii vechi nu ar mai putea fi socotite că au produs consecințe deosebit de grave decât dacă s-ar depăși noul plafon stabilit de legiuitor, ori s-ar dovedi producerea unei perturbări deosebit de grave a activității unei persoane fizice sau juridice.

Ca atare, noua dispoziție fiind mai favorabilă în sensul art. 13 C. pen., aceasta poate constitui pentru cauzele în curs de judecată temei de schimbare a încadrării juridice, dintr-o infracțiune cu consecințe deosebit de grave, în alta mai ușoară, iar în cauzele definitiv judecate, motiv pentru persoanele aflate în executarea pedepsei de introducere a contestației la executare potrivit textelor menționate, în cadrul căreia se impun a fi administrate dovezile de bună conduită cerute de lege.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, prin sentința penală nr. 27 din 25 ianuarie 1999, a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul a fost condamnat, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se că, în noaptea de 29 mai 1998, împreună cu alți inculpați, în baza unei înțelegeri prealabile, au pătruns prin efracție în locuința unei persoane de unde au sustras bunuri în valoare totală de 135.000.000 lei.

În cursul procesului, inculpatul a avut a atitudine relativ sinceră. Față de infracțiunea săvârșită, de persoana inculpatului, care este recidivist, în prezent fiind arestat în altă cauză și de perioada efectiv executată din pedeapsă, numai timpul arestării preventive, soluția primei instanțe, de menținere a pedepsei, este concordantă cu dispozițiile legale.

În consecință, recursul condamnatului contestator urmează a fi respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul G.R.D., împotriva deciziei penale nr. 761 din 27 noiembrie 2002, a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul contestator la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2003.