Unappealability of orders rejecting requests to revoke preventive measures during criminal investigation

Încheiere de respingere a plângerii împotriva ordonanţei de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Recurs. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile preventive. Dispoziţii generale

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- încheiere de respingere a plângerii împotriva ordonanţei de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi ţara

- recurs

C. proc. pen., art. 1402, art. 1403

Recursul declarat împotriva încheierii prin care instanţa a respins plângerea împotriva ordonanţei procurorului de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi ţara formulată în temeiul art. 1402 C. proc. pen., nerevocând măsura, este inadmisibil, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 1403 alin. (1) teza finală C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul respinge, în cursul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3953 din 8 noiembrie 2010

Prin încheierea din camera de consiliu nr. 22/MP din 3 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul-inculpat G.R. împotriva ordonanţelor de prelungire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara din 30 iunie 2010 și 26 iulie 2010 emise în dosarul penal nr. 2/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara.

S-a reţinut de către instanţă că inculpatul G.R. este cercetat penal în dosarul nr. 2/D/P/2010 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara, sub acuzaţia de săvârșire a unor infracţiuni în sistem informatic prevăzute în Legea nr. 161/2003 și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991.

Prin încheierea nr. 10/MP din 3 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost respinsă cererea procurorului privind arestarea preventivă a inculpatului și s-a dispus faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi ţara prevăzută în art. 1451 C. proc. pen., pe o durată de 30 zile, cu începere de la 3 iunie 2010 până la 2 iulie 2010, inclusiv.

Ulterior, în considerarea gravităţii acuzaţiilor și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, procurorul de caz a dispus prelungirea măsurii preventive faţă de inculpat pentru 30 zile, începând de la 3 iulie 2010 până la 1 august 2010.

Dispoziţia procurorului de caz a fost materializată în ordonanţa din 30 iunie 2010.

O nouă prelungire a măsurii preventive a fost dispusă în cauză prin ordonanţa procurorului din 26 iulie 2010, pentru o perioadă de încă 30 zile, cu începere de la 2 august 2010 până la 31 august 2010.

Împotriva acestor ordonanţe, inculpatul a formulat plângere la instanţă, invocând, în procedura prevăzută în art. 1402 C. proc. pen., mai multe încălcări ale legii de către procuror.

Apreciind asupra neregularităţilor invocate, prima instanţă a constatat că acestea nu afectează valabilitatea ordonanţelor emise în cauză.

S-a reţinut că ordonanţele procurorului din 30 iunie 2010 și 26 iulie 2010 cuprindeau descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, precum și încadrarea lor juridică.

S-a arătat că, din coroborarea dispoziţiilor art. 1451 și art. 145 alin. (2) C. proc. pen. care reglementează prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, rezultă că respectiva măsură poate fi dispusă în cazurile în care se apreciază motivat că ea este necesară urmăririi penale și pentru o durată care să nu depășească 30 zile.

S-a constatat că în cauză au fost respectate aceste dispoziţiile legale, prelungirea măsurii preventive fiind justificată de faptul că ancheta penală era în curs de finalizare, urmând a fi prezentat inculpatului materialul de urmărire penală.

De asemenea, s-a constatat că fiecare prelungire în parte nu a depășit termenul de 30 zile și a fost dispusă înainte de expirarea durate iniţiale.

În plus, s-a apreciat că măsura preventivă era proporţională gravităţii acuzaţiilor aduse inculpatului și servea scopului în vederea căruia fusese luată, reprezentând o restrângere minimală a drepturilor inculpatului în interesul bunei desfășurări a urmăririi penale.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.R., formulând critici de nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de dezbateri din 13 septembrie 2010, din oficiu, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului declarat în cauză, având în vedere dispoziţiile art. 1403 C. proc. pen., care reglementează calea de atac împotriva încheierii pronunţate de judecător în cursul urmăririi penale în materia măsurilor preventive.

Examinând cauza prin raportate la felul încheierii atacate și dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul este inadmisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Dispoziţiile cu caracter de excepţie în materia încheierilor pronunţate de instanţă în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive sunt cele prevăzute în art. 1403 alin. (1) C. proc. pen.

Conform textului de lege enunţat, numai încheierea prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive poate fi atacată separat cu recurs de procuror, învinuit sau inculpat, în termen de 24 ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, și de la comunicare, pentru cei lipsă.

În teza finală a aceluiași articol se prevede expres că încheierea prin care judecătorul respinge, în cursul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Cum, în speţă, plângerea împotriva ordonanţelor de prelungire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara avea ca obiect revocarea măsurii preventive, iar prin încheierea pronunţată de judecător a fost respinsă cererea inculpatului, rezultă că recursul declarat în cauză este inadmisibil, fiind formulat împotriva unei hotărâri (încheieri) definitive.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.R. împotriva încheierii nr. 22/MP din 3 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia penală.