Romanian drug-trafficking defendant's late appeal rejected as time-barred despite alleged faulty notice, conviction upheld.

Recurs. Termenul de declarare a recursului

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- termenul de declarare a recursului

C. proc. pen., art. 363 alin. (3), art. 3853

În conformitate cu dispoziţiile art. 3853 alin. (1) și art. 3853 alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge, pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunţare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. În cazul în care comunicarea copiei de pe dispozitivul deciziei instanţei de apel nu a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 177 - art. 182 C. proc. pen., însă inculpatul a luat cunoștinţă de hotărârea instanţei de apel, prin înmânarea unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii, conform art. 422 C. proc. pen., termenul de recurs curge de la momentul punerii în executare a mandatului.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3347 din 27 septembrie 2010

Prin sentinţa penală nr. 140/P/2005 a Tribunalului Bihor, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.P. la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc; în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 13 C. pen., Ia pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, iar în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de spălare a banilor.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului D.P., stabilindu-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Hotărârea în cauză a fost pronunţată de instanţa Tribunalului Bihor, ca instanţă de rejudecare, învestită în acest sens prin decizia nr. 216/A din 12 octombrie 2004 a Curţii de Apel Oradea.

Împotriva sentinţei penale nr. 140/P/2005 a Tribunalului Bihor, pronunţată în rejudecarea cauzei, s-a formulat apel de către D.P. și ceilalţi inculpaţi.

Apelurile declarate în cauză au fost soluţionate de Curtea de Apel Alba Iulia, instanţă la care a fost strămutată judecata de la Curtea de Apel Oradea, prin încheierea din 28 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.

Prin decizia nr. 294/A din 22 decembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia penală, a fost respins, între altele, apelul formulat de inculpatul D.P.

Inculpatul nu a fost prezent la judecata în apel, iar pentru apărarea intereselor sale a fost desemnat un avocat din oficiu.

Inculpatul nu a fost prezent nici la termenul din 19 decembrie 2006, când au avut loc dezbaterile în apel și nici la pronunţarea soluţiei de la termenul din 22 decembrie 2006.

Potrivit actelor dosarului, comunicarea deciziei către inculpat a avut loc la data de 4 ianuarie 2007, conform procesului-verbal depus la dosar.

Conform menţiunilor înscrise în procesul-verbal, comunicarea actului s-a făcut, prin afișare, pe ușa locuinţei destinatarului.

În comunicarea emisă, domiciliul inculpatului a fost menţionat la adresa din Oradea, str. S. nr. 35, bl. PB, ap. 2, judeţ Bihor.

Din actele dosarului rezulta, însă, că inculpatul figura cu domiciliul în Oradea, str. S. nr. 35, bl. PB 13, ap. 1, judeţ Bihor.

Cu toate acestea, s-a considerat că procedura de comunicare fusese legal efectuată cu apelantul - inculpat.

Ca urmare, constatându-se că inculpatul nu a declarat recurs în cauză, după expirarea termenului legal de 10 zile prevăzut pentru exercitarea căii atac, a fost emis mandatul de executare nr. 163 din 5 februarie 2007, în baza sentinţei penale nr. 140/P/2005 a Tribunalului Bihor.

Mandatul emis pe numele inculpatului pentru pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare a fost pus în executare la data de 3 noiembrie 2008, când acesta a fost predat de autorităţile judiciare spaniole, în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile naţionale.

Mandatul de executare emis pe numele inculpatului nu a fost retras, acesta executând pedeapsa în baza hotărârilor atacate prin prezentul recurs.

Cererea de recurs în cauză a fost formulată de inculpat la data de 20 mai 2010, după circa un an și 6 luni de la începerea executării pedepsei.

Inculpatul a susţinut că este în drept să exercite calea de atac, întrucât nici până în prezent nu i-a fost comunicată decizia instanţei de apel.

S-a arătat, în acest sens, că dispozitivul deciziei din apel îi fusese comunicat la o adresă greșită, situaţie în care nu se putea considera că a fost încunoștinţat despre soluţia pronunţată în cauză, existând și dovezi la dosar că nu se mai afla în ţară din 1 noiembrie 2005.

S-a mai arătat că numai o comunicare legal efectuată marchează începerea curgerii termenului de recurs, iar în absenţa îndeplinirii acestei formalităţi, nu poate opera decăderea părţii din dreptul de a folosi calea de atac.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că prezenta cale de atac a fost formulată cu depășirea termenului legal.

Potrivit art. 3853 C. proc. pen. cu referire la art. 363 alin. (3) teza II-a din același cod, termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și începe să curgă, pentru partea care a lipsit la dezbateri și la pronunţare, de la data comunicării copiei de pe dispozitivul hotărârii.

Comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii constituie momentul de plecare al curgerii termenului de recurs, prin îndeplinirea acestei formalităţi asigurându-se că partea care a lipsit la dezbateri și la pronunţare a luat cunoștinţă de cele hotărâte de instanţă.

Evident că numai o comunicare făcută cu respectarea prevederilor legale referitoare la locul de comunicare, înmânare sau, după caz, afișare a actului, determină curgerea termenului de recurs.

Pentru situaţia în care comunicarea nu a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 177 - art. 182 C. proc. pen., calea de atac exercitată după expirarea termenului prevăzut de lege - calculat de la data comunicării nelegale, trebuie considerată ca fiind introdusă în termen, neexistând garanţia că partea a luat cunoștinţă de existenţa hotărârii pronunţate împotriva sa și că a renunţat la exerciţiul căii de atac.

Această interpretare nu se impune, însă, și în situaţiile în care se constată cu probe certe că partea a luat cunoștinţă de hotărârea instanţei și și-a manifestat dreptul de opţiune cu privire la exercitarea căii de atac.

În speţă, deși comunicarea dispozitivului din apel s-a efectuat la o adresă eronată, inculpatul a aflat despre cele hotărâte de instanţă cu ocazia încarcerării sale în executarea mandatului nr. 163 din 5 februarie 2007 emis de Tribunalul Bihor.

Respectivul mandat de executare a pedepsei închisorii cuprindea menţiunea privitoare la numărul și data hotărârii pusă în executare, instanţa care a pronunţat-o și modalitatea de rămânere definitivă a acesteia.

Rezultă astfel că, la data de 3 noiembrie 2008, inculpatul a luat cunoștinţă despre hotărârea din apel și soluţia de confirmare a condamnării pronunţate împotriva sa în primă instanţă.

În acest sens este de menţionat că arestarea condamnatului pe baza mandatului de executare a pedepsei închisorii se face concomitent cu înmânarea unui exemplar al mandatului, procedura prevăzută în art. 422 C. proc. pen. neconţinând nicio derogare sub acest aspect.

Inculpatul nu a susţinut niciun moment că nu ar fi avut cunoștinţă despre soluţia instanţei de apel, ci doar că este în drept să exercite calea de atac, întrucât nici până în prezent nu i-a fost comunicată decizia instanţei de apel.

Împrejurarea invocată este, însă, lipsită de relevanţă juridică câtă vreme prin efectuarea comunicării dispozitivului se urmărește informarea părţii cu privire la conţinutul hotărârii, spre a se putea aprecia cu privire la exercitarea căii de atac.

Or, în speţă, această formalitate a fost îndeplinită prin intermediul procedurii prevăzute pentru punerea în executare a mandatului emis în baza hotărârii de condamnare.

Prin urmare, de la data punerii în executare a mandatului emis în cauză a început să curgă și termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, de la această dată inculpatul aflându-se în situaţia de a cunoaște despre cele hotărâte de instanţă.

În consecinţă, cererea de recurs de faţă, introdusă la mai bine de un an și 6 luni de la începerea executării pedepsei și de la data la care inculpatul a luat cunoștinţă de ceea ce s-a hotărât prin decizia instanţei de apel, este tardiv formulată, prin raportare la dispoziţiile art. 3853 C. proc. pen.

Așa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei nr. 294/A din 22 decembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia penală.