Victim's lack of procedural interest to challenge aggravated criminal sentence via appeal

Recurs declarat de persoana vătămată. Nefolosirea apelului. Limitele de admisibilitate a recursului

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs declarat de persoana vătămată

- nefolosirea apelului

- limitele de admisibilitate a recursului

C. proc. pen., art. 362, art. 3851 alin. (4), art. 3852

Potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen., titularii căii de atac a apelului prevăzuţi în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă și numai cu privire la această modificare. În cazul în care prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă numai cu privire la inculpat, în sensul agravării situaţiei acestuia, partea vătămată nu poate declara recurs în favoarea inculpatului, întrucât partea vătămată nu are un interes procesual propriu pentru a exercita calea de atac a recursului împotriva unei astfel de decizii.

Partea vătămată nu poate declara recurs în nume propriu în favoarea inculpatului nici în cazul în care este soţia acestuia, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 3852 raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen., soţul inculpatului poate exercita calea de atac a recursului pentru acesta numai atunci când acţionează în calitate de substituit procesual, iar nu și atunci când acţionează potrivit calităţii procesuale de parte vătămată.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3085 din 9 septembrie 2010

Prin sentinţa penală nr. 2/D/2010 din 14 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracţiunii de tentativa la omor calificat, s-a dispus condamnarea inculpatului C.M. la pedeapsa închisorii de 3 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o durata de 2 ani, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., s-a luat act că partea vătămată M.C., soţia inculpatului, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin decizia nr. 37 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori și familie, a fost admis apelul declarat de procuror, desfiinţată în parte sentinţa penală apelată, cu privire la greșita reţinere a prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., în locul dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., a cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului și a modalităţii de executare a acesteia, a fost reţinută cauza spre rejudecare și în consecinţă: s-a înlăturat aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și s-au reţinut prevederile art. 76 alin. (2) C. pen.; s-a majorat cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare și s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, între alţii, partea vătămată M.C.

Partea vătămată a solicitat casarea deciziei și menţinerea sentinţei, susţinând că o culpă importantă în declanșarea conflictului a avut-o și ea - acesta ivindu-se pe fondul consumului de alcool de către ambii soţi -, că inculpatul este o persoană muncitoare, fiind singurul susţinător material și moral al familiei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat, prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine următoarele:

În ce privește recursul părţii vătămate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că sentinţa instanţei de fond a fost apelată exclusiv de către procuror, iar ca urmare a admiterii apelului, hotărârea primei instanţe a fost desfiinţată, în principal, în privinţa cuantumului și modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului, care au fost înăsprite.

Potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., titularii apelului pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă și numai cu privire la această modificare.

Deși legea nu face nicio precizare în acest sens, este evident că aceste persoane capătă legitimarea procesuală de a declara recurs numai dacă prin modificările aduse sentinţei Ie-a fost afectată situaţia procesuală, astfel cum aceasta fusese stabilită prin hotărârea instanţei de fond.

Cu alte cuvinte, persoana în cauză trebuie să justifice un interes pentru a putea recura decizia instanţei de apel, ce trebuie analizat prin poziţia acestei persoane în procesul penal, astfel cum este stabilită de lege.

Din această perspectivă, partea vătămată poate ataca hotărârea judecătorească în latura penală, întrucât potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. pen. ea este cea care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială. În mod natural, fiind victima infracţiunii, partea vătămată va acţiona în sensul stabilirii vinovăţiei inculpatului și aplicării unei pedepse, care să răspundă și funcţiei coercitive a acesteia prevăzută în art. 52 C. pen.

Cu alte cuvinte, conduita procesuală a părţii vătămate este mai degrabă cea a unui „acuzator privat”, ale cărui interese procesuale nu pot coincide cu cele ale inculpatului, ceea ce înseamnă că partea vătămată nu va acţiona în sprijinul acestuia (cu excepţia infracţiunilor care se urmăresc la plângerea ei prealabilă, când poate solicita stingerea acţiunii penale).

Or, în speţă, potrivit celor expuse anterior, prin decizia instanţei de apel a fost schimbată doar situaţia inculpatului, în sensul agravării acesteia, condiţii în care partea vătămată nu avea un interes propriu pentru a exercita calea recursului împotriva acestei decizii.

Împrejurarea particulară din speţă, constând în aceea că partea vătămată este și soţia inculpatului, nu face aplicabile dispoziţiile art. 362 alin. (2) C. proc. pen., întrucât partea vătămată nu a acţionat ca un substituit procesual, ci potrivit propriei calităţi avute în procesul penal, astfel cum rezultă în mod explicit din declaraţia de recurs, iar pe de altă parte, inculpatul a exercitat în nume propriu calea de atac a recursului.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta parte vătămată împotriva deciziei nr. 37 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori și familie.