Attempted rape prosecution barred by prealable complaint requirement where victim died from defendant's concurrent homicide

Tentativă. Viol prevăzut în art. 197 alin. (1) C. pen. Omor. Plângere prealabilă. Exercitarea din oficiu a acţiunii penale

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei. Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală

Indice alfabetic: Drept penal

- tentativă

- viol

- omor

- plângere prealabilă

C. pen., art. 20, art. 197 alin. (1) și (4), art. 174-176

Dispoziţia cuprinsă în art. 197 alin. (4) C. pen., potrivit căreia acţiunea penală pentru fapta de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) din același cod se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu este incidentă în cazul în care decesul persoanei vătămate - victimă a infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) C. pen. sau a tentativei la această infracţiune prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. - a fost cauzat prin săvârșirea de către inculpat a infracţiunii de omor asupra acesteia, întrucât imposibilitatea persoanei vătămate de a formula plângere prealabilă este determinată de activitatea infracţională a inculpatului, iar săvârșirea infracţiunii mai grave de omor nu îi poate crea inculpatului un motiv de impunitate pentru o altă faptă gravă comisă de el. În acest caz, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în art. 197 alin. (1) C. pen. sau în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. se exercită din oficiu.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2656 din 6 iulie 2010

Prin sentinţa nr. 32 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Iași, Secţia penală, inculpatul P.G. a fost condamnat la următoarele pedepse: 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 217 alin. (1) C. pen.; 9 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute în art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii prevăzute în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.; 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 189 alin. (1) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., sporită cu un an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 23 de ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.G. pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă M.L. și, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 988-999 C. civ., inculpatul P.G. a fost obligat să achite părţii civile, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 15.010 lei, despăgubiri pentru daune materiale și 100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, la data de 10 iunie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.G. pentru săvârșirea infracţiunilor de violare de domiciliu prevăzută în art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., distrugere prevăzută în art. 217 alin. (1) C. pen., tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., tentativă la viol prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) C. pen., omor deosebit de grav prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a), cu referire la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

După finalizarea cercetării judecătorești, analizând actele și lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul P.G., în mai multe rânduri, a ajutat-o pe victima B.M. la treburi gospodărești, în schimbul cărora primea diferite sume de bani. De asemenea, fiica victimei, numita M.L., în mai multe rânduri, i-a adus inculpatului diferite obiecte de îmbrăcăminte.

În ziua de 18 aprilie 2009, inculpatul P.G. a efectuat mai multe lucrări gospodărești la domiciliul victimei, iar a doua zi, la data de 19 aprilie 2009, fiind prima zi de Paști, a fost invitat la masa de prânz, Ia locuinţa victimei.

În jurul orelor 20,30, numita M.L., fiica victimei, a plecat împreună cu familia sa în municipiul Iași, unde are domiciliul.

Ajunsă la Iași, M.L. a sunat-o pe mama sa, spunându-i că a ajuns cu bine, timp în care mama acesteia i-a spus că este strigată de cineva la poartă. Fiica i-a spus să meargă să vadă cine este și să revină din nou la telefon. Victima a revenit după puţin timp la telefon și i-a spus fiicei sale că la poartă i-a găsit pe copiii vecinului D., care i-au spus că l-au văzut pe inculpat că a sărit gardul prin grădină.

Fiica victimei, auzind aceasta, i-a cerut mamei sale să se uite pe lângă casă și să revină la telefon. Când a revenit la telefon, victima i-a spus că nu a văzut pe nimeni, iar fiica sa a sfătuit-o să închidă ușa și să se culce.

După aproximativ jumătate de oră, fiica victimei M.L. a sunat din nou, însă mama acesteia nu i-a mai răspuns.

Revenind la modul cum s-au desfășurat faptele, s-a reţinut că în jurul orelor 21,30, inculpatul - știind că M.L. a plecat la Iași - s-a hotărât să meargă la domiciliul victimei și, fără drept, a pătruns în curtea locuinţei acesteia sărind gardul, apoi a intrat în camera în care se afla se afla victima și i-a solicitat bani pentru munca prestată.

Victima a susţinut faptul că nu are bani, ceea ce l-a enervat pe inculpat, care a început să o ameninţe, după care a început să caute prin locuinţa acesteia și, dintr-un șifonier, a sustras suma de 120.000 lei vechi formată dintr-o bancnotă de 100.000 lei și două bancnote de 10.000 lei fiecare.

Cu acești bani, inculpatul a mers la barul societăţii comerciale T. pentru a cumpăra ţigări și o bere, însă barmanul de serviciu, martorul I.F., i-a spus că bancnotele respective sunt scoase din circulaţie.

Auzind aceasta, inculpatul s-a enervat, a plecat de la bar spre locuinţa victimei, a rupt banii sustrași și i-a aruncat într-un șanţ.

Ajuns la locuinţa victimei, a pătruns din nou fără drept în curtea locuinţei, după care a mers în bucătăria în care victima locuia de obicei și, negăsind-o, a luat un cuţit de bucătărie, a tăiat cablul de la telefon, după care, având cuţitul asupra lui, a tăiat firele telefonice din faţa casei și a spart becul ce ilumina în faţa casei.

Apoi, inculpatul a intrat în camera unde se afla victima, i-a reproșat faptul că banii luaţi anterior nu mai erau în uz, după care a încercat să o violeze, dezbrăcând-o și cauzându-i leziuni în zona coapselor și a vaginului.

Victima s-a apărat cu mâinile, fiind lovită de inculpat, atât cu cuţitul pe care îl avea în mână, cât și cu pumnii și palmele.

Inculpatul i-a mai aplicat victimei o lovitură puternică cu cuţitul în zona abdomenului, cauzându-i o leziune care a început să sângereze.

După aceea, victima a rămas în camera unde a fost înjunghiată, în stare gravă, iar inculpatul a pus în geamurile celor două camere pături, după care a început să caute bani prin dulapuri, răscolind toate lucrurile.

În final, inculpatul a încuiat victima în casă, a pus lacătul pe dinafară, iar cheia a aruncat-o în faţa casei, după care a plecat la domiciliul său, fiind văzut de fratele său P.F.

Victima și-a revenit din starea de șoc și a reușit să iasă din casă pe un geam al camerei în care a fost lipsită de libertate.

Victima a mers apoi în bucătăria unde locuia de obicei, a încercat să-și oprească hemoragia, după care a ieșit în stradă în faţa casei pentru a cere ajutor. A fost văzută de martorii I.I. și l.L., care treceau cu autoturismul prin acel loc și care au oprit, după care au anunţat serviciul de urgenţă 112.

La faţa locului au sosit organele de poliţie și ambulanţa, victima fiind luată și transportată în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Sf. Ioan din municipiul Iași. La spital victima a fost văzută de fiica sa M.L. căreia i-a spus că inculpatul a încercat să o violeze, însă nu a reușit întrucât s-a luptat cu el, precizând că l-a găsit pe inculpat în casă răscolind prin lucruri și căutând bani.

Ulterior, victima a fost operată și fiica acesteia nu a mai putut discuta cu mama ei, întrucât nu și-a mai revenit, iar la data de 23 aprilie 2009 a decedat.

În ce privește tentativa la infracţiunea de viol, prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a apreciat că se impune a fi reţinută o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acţiunii penale, respectiv lipsa plângerii prealabile formulată de partea vătămată, astfel cum impun dispoziţiile art. 197 alin. (4) C. pen., decesul acesteia survenind la scurt timp de la comiterea faptelor.

În motivarea soluţiei preconizate, instanţa de fond a menţionat că, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. pen., în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mișcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală. Faptul că fiica victimei, ulterior decesului acesteia, a precizat că dorește ca inculpatul să fie cercetat și pentru tentativa la infracţiunea de viol, nu echivalează cu o plângere prealabilă valabil formulată, pentru a avea consecinţe juridice, o asemenea declaraţie trebuind a fi susţinută de o împuternicire specială dată de partea vătămată.

Prin decizia nr. 63 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Iași, Secţia penală și pentru cauze cu minori, a dispus următoarele:

1) a admis apelul declarat de procuror și de partea civilă M.L., a desfiinţat sentinţa atacată, în parte, în latură penală și, rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 23 ani închisoare aplicată inculpatului P.G., în pedepsele componente și în sporul de un an închisoare, după care:

- pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la viol prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani;

- a contopit pedepsele stabilite prin sentinţă cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicând pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare și a menţinut sporul de pedeapsă de un an închisoare, în final inculpatul urmând să execute 23 ani închisoare și pedeapsa complementară pe o durată de 5 ani;

- a înlăturat din sentinţă dispoziţia de încetare a procesului penal, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.;

- a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

2) a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.G.

În motivarea soluţiei de condamnare și pentru săvârșirea tentativei la viol asupra victimei, curtea de apel a arătat că dispoziţia legală a art. 197 alin. (4) C. pen. se referă la exercitarea în condiţii normale a acţiunii penale în cauze condiţionate de preexistenţa plângerii prealabile, textul neavând în vedere ipoteza în care persoana vătămată a decedat.

Or, constată curtea de apel, în cauză persoana vătămată a decedat, fiind victimă a activităţii infracţionale comise de inculpat, respectiv fiind victima infracţiunii de omor deosebit de grav comisă de inculpat în același împrejurări ca și tentativa la viol. Imposibilitatea părţii vătămate de a formula plângere prealabilă s-a datorat acţiunii infracţionale comisă de același inculpat, cu aceeași ocazie, de a o ucide pe victimă. Săvârșirea unei infracţiuni mai grave, infracţiunea de omor, nu-i poate crea inculpatului un motiv de impunitate penală referitor la o altă infracţiune gravă comisă de el în același context. Așa fiind, acţiunea penală se exercită din oficiu, iar inculpatul a fost legal trimis în judecată prin rechizitoriu și pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.

Împotriva hotărârilor menţionate, inculpatul P.G. a declarat recurs.

Examinând pe fond recursul inculpatului, motivele invocate fiind încadrabile, între altele, în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (referitor la contestarea tentativei la viol), Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele argumente:

Conform art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Cu referire la tentativa la viol, nici apărarea inculpatului și nici acesta personal nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie”, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. 1 C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. 1 C. proc. pen.). Este, însă, deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înţelesul legii, „are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie” este un drept și o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă.

Pe de o parte, în măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acuzatului este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut. Pe de altă parte, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Instanţa de apel, prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal, a motivat convingător situaţia de fapt și vinovăţia inculpatului pentru fapta inculpatului constând în încercarea de a întreţine relaţii sexuale cu victima.

În declaraţia sa, M.L. a menţionat că victima, aflată în spital, i-a spus că inculpatul a încercat să o violeze, însă nu a reușit deoarece s-a luptat cu el. Este rezonabilă concluzia că acest aspect, fiind de natură intimă, a fost relatat de către victimă numai fiicei sale, nu și altor persoane. Încercările disperate ale victimei de a se apăra în faţa agresiunii inculpatului sunt sugerate de leziunile constatate de medicii legiști (plăgi tăiate ale mâinii, consecutiv prinderii cuţitului; leziuni ale gâtului cu fracturarea cornului hioidian drept, consecutiv comprimării gâtului, cel mai probabil cu mâna; echimoze și excoriaţii ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri contondente - raport de constatare medico-legală, raport medico-legal de necropsie; ruptura comisurii labiare posterioare a putut fi produsă în cadrul unui raport sexual cu violenţă - raport de constatare medico-legală).

În lipsa unor dovezi contrare - obţinute fie din oficiu de către organele judiciare, fie la solicitarea inculpatului (care, însă, așa cum s-a menţionat anterior, nu a înţeles să propună probe în apărare) - reţinerea infracţiunii de tentativă la viol și condamnarea inculpatului pentru această infracţiune de către instanţa de apel - pe baza probelor arătate, care dovedesc fapta dincolo de orice îndoială rezonabilă - este temeinică și legală, nefiind consecinţa unei erori grave de fapt.

Apărarea inculpatului și el personal s-au limitat doar la negarea încercării de a întreţine relaţii sexuale, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și fără a arăta, chiar la minimă suficienţă, care probă este în contradicţie cu situaţia de fapt expusă în decizia instanţei de apel.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie mai constată că instanţa de apel a pronunţat și sub aspect procedural o soluţie legală, evoluţia jurisprudenţială fiind, de mai mult timp, în sensul că dispoziţia legală privind punerea în mișcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul infracţiunii de viol se referă la ipoteza exercitării în condiţii normale a acţiunii penale în cauzele condiţionate de preexistenţa plângerii prealabile, dispoziţia legală neavând în vedere ipoteza în care persoana vătămată a decedat, cu atât mai mult atunci când decesul acesteia se află în legătură cauzală cu faptele inculpatului.

În consecinţă, este corectă observaţia instanţei de apel că, pe de o parte, imposibilitatea părţii vătămate de a formula plângere prealabilă s-a datorat acţiunii infracţionale comisă de același inculpat, cu aceeași ocazie, care s-a finalizat prin ucidea victimei, iar pe de altă parte, că săvârșirea unei infracţiuni mai grave, infracţiunea de omor, nu-i poate crea inculpatului un motiv de impunitate penală referitor la o altă infracţiune gravă comisă de el în același context și că, în consecinţă, în această situaţie acţiunea penală se exercită din oficiu, inculpatul fiind legal trimis în judecată prin rechizitoriu și pentru săvârșirea infracţiunii prevăzută în art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. (tentativă la viol).

Faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei nr. 63 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Iași, Secţia penală și pentru cauze cu minori.