Non-compliance with judicial decisions: Exclusion of administrative property certificate annulment as enforceable title for possessory rights

Nerespectarea hotărârilor judecătorești. Situaţia premisă

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei

Indice alfabetic: Drept penal

- nerespectarea hotărârilor judecătorești

C. pen., art. 271 alin. (2)

Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen. presupune împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori o parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătorești. Prin urmare, pentru existenţa infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, în forma prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen., este necesar să existe, ca situaţie premisă, o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a dispus cu privire la deţinerea unui imobil.

Nu constituie o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a dispus cu privire la deţinerea unui imobil, în sensul art. 271 alin. (2) C. pen., hotărârea judecătorească prin care s-a dispus anularea parţială a unui act administrativ, și anume un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unui teren emis de o instituţie publică în favoarea unei persoane juridice și obligarea aceleiași instituţii publice la emiterea unui astfel de act în favoarea unei alte persoane juridice.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2328 din 14 iunie 2010

Prin sentinţa nr. 60 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel București, Secţia I penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara societatea comercială A. împotriva ordonanţei din 4 august 2009 emisă în dosarul nr. 1393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, confirmată prin ordonanţa din 22 septembrie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în lucrarea nr. 1439/II/2/2009, cu consecinţa menţinerii soluţiei din ordonanţa atacată.

S-a reţinut că, prin cererea adresată curţii de apel la data de 21 octombrie 2009, petiţionara societatea comercială A. a formulat plângere împotriva ordonanţei din 22 septembrie 2009, emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1439/II/2/2009, prin care s-a respins - ca neîntemeiată - plângerea petiţionarei împotriva ordonanţei din 4 august 2009, emisă în dosarul nr. 1393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor penale privind pe intimatul L.M., notar public.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.

Analizând plângerea formulată, curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin ordonanţa din 4 august 2009, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1393/P/2008, s-a dispus - în temeiul în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., precum și art. 38, art. 30 alin. (1) lit. a), c), d) și alin. ultim, art. 45 alin. (1) și (4) raportat la art. 42 C. proc. pen., văzând și dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., modificate prin Legea nr. 79/2007 și art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., modificat prin O. U. G. nr. 60/2006 - neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii N.I. și N.C., avocaţi în cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România - Baroul Sibiu, pentru săvârșirea infracţiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen. și complicitate la uz de fals, prevăzută în art. 26 raportat la art. 291 C. pen., precum și faţă de numitul L.M. pentru comiterea infracţiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen., uz de fals, prevăzută în art. 291 C. pen., fals intelectual, prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. și neglijenţă în serviciu, prevăzută în art. 249 C. pen.

Prin aceeași ordonanţă, s-a dispus disjungerea și declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în vederea continuării cercetărilor penale faţă de numiţii U.D., C.S., I.M., F.F., T.A. și B.L.

În motivarea soluţiei de netrimitere în judecată s-a arătat că petiţionara a solicitat, printre altele, tragerea la răspundere penală a notarului public, pe considerentul că a săvârșit faptele penale menţionate cu prilejul autentificării unui contract.

Actele premergătoare efectuate în cauză au relevat faptul că, în dosarul penal nr. 1393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se constată că faţă de numiţii N.I. și N.C., avocaţi în cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România - Baroul Sibiu și L.M., notar public, nu se poate reţine săvârșirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen., sesizată de societatea comercială A., nefiind întrunite, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Referitor la săvârșirea de către numitul L.M. a infracţiunilor de uz de fals - prevăzută în art. 291 C. pen., fals intelectual - prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. și neglijenţă în serviciu - prevăzută în art. 249 C. pen., fapte reclamate de societatea comercială A. ca fiind comise cu ocazia întocmirii încheierilor de autentificare nr. 2732 din 10 noiembrie 2004 și nr. 3053 din 13 decembrie 2004, privind actul de lotizare, respectiv contractul de schimb încheiat între societatea naţională B. cu numiţii N.I. și N.C., din analiza actelor existente în dosarul penal nr. 1393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și a situaţiei de fapt reţinută prin rechizitoriul nr. 20/P/2005 din 13 august 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie, se constată că sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, nerezultând indicii că sus-numitul, la autentificarea actului de lotizare nr. 2732 din 10 noiembrie 2004 și a contractului de schimb nr. 3053 din 13 decembrie 2004 a avut cunoștinţă despre caracterul nereal al aspectelor consemnate în declaraţia numitului C.S., director general al societăţii naţionale B. și în adresa emisă la 5 noiembrie 2004 de către numitul U.D., în calitate de director al societăţii comerciale M.

Prin ordonanţa din 22 septembrie 2009, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1439/II/2/2009, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petiţionară împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale, apreciindu-se de către procurorul ierarhic superior că soluţia adoptată în cauză este legală și temeinică.

Curtea de apel a constatat că petiţionara a urmat procedura instituită de art. 278 și art. 2781 C. proc. pen., iar soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimatul L.M. este legală și temeinică, atâta vreme cât acesta și-a îndeplinit atribuţiile de serviciu conform normelor procedurale; potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinţei părţilor și în condiţiile prevăzute de lege.

Astfel, pentru întocmirea încheierilor nr. 2732 din 10 noiembrie 2004 și nr. 3053 din 13 decembrie 2004 de autentificare a actului de lotizare și a contractului de schimb, notarul a avut în vedere voinţa părţilor implicate, respectiv a numitului N.I. și a celui mandatat de Adunarea Generală a Acţionarilor, respectiv C.S., care au depus acte în dovedirea calităţii fiecăruia de proprietar asupra terenurilor supuse schimbului.

Într-adevăr, la momentul încheierii contractului, certificatul de proprietate pentru o suprafaţă de 387.514,68 mp emis pentru societatea naţională B. a fost anulat parţial de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, prin decizia nr. 6929 din 14 septembrie 2004, în ceea ce privește suprafaţa de 89.830 mp, însă fără ca această suprafaţă să fie identificată prin amplasament sau limite de vecinătate, aspecte ce au fost soluţionate ulterior prin decizia nr. 517 din 1 noiembrie 2007 a Curţii de Apel București, Secţia a Vl-a comercială, rămasă irevocabilă prin nerecurare.

În raport cu această situaţie și menţiunea din cartea funciară că imobilul este în litigiu, administratorul judiciar al societăţii comerciale A. - U.D. - a emis o adresă avută în vedere de către intimatul L.M. (notar public) din care rezulta că pretenţiile societăţii comerciale A. nu se refereau la terenul în suprafaţă de 23.392 mp, dată în schimb de societatea naţională B.

În acest context, bazându-se pe toate documentele ce i-au fost prezentate, numitul L.M. a procedat la autentificarea celor două înscrisuri (actul de lotizare și contractul de schimb), în conformitate cu voinţa părţilor și a reprezentantului petiţionarei de la momentul respectiv.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionara societatea comercială A., solicitând desfiinţarea în parte a ordonanţei atacate, numai în privinţa intimatului L.M. și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de acesta.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, la data de 29 decembrie 2004, petiţionara societatea comercială A. a formulat o plângere penală împotriva mai multor persoane, între care și intimatul L.M., imputându-i acestuia din urmă săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 271 alin. (2), art. 291, art. 289 și art. 249 C. pen., fapte presupus a fi fost comise de către acesta în legătură cu autentificarea actului de lotizare întocmit de societatea naţională B. la data de 10 noiembrie 2004 și contractul de schimb încheiat la 13 decembrie 2004 între societatea naţională B. și numitul N.I.

În ce privește infracţiunea prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că aceasta presupune o împiedicare a unei persoane de a folosi un imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătorești.

Pentru a se putea reţine o asemenea infracţiune, este necesar să existe, ca situaţie premisă, o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a dispus asupra deţinerii unui imobil. În ce privește elementul material, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca împiedicarea folosirii imobilului să fie efectivă.

Or, în cauză, pe de o parte, nu se poate vorbi despre existenţa unei hotărâri judecătorești în sensul menţionat anterior, întrucât prin decizia nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia de contencios administrativ, nu s-a dispus asupra deţinerii unui imobil de către petiţionară, ci s-a anulat parţial un act administrativ - certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Transporturilor pentru societatea naţională B. - și a fost obligat același minister la emiterea unui asemenea act pentru o suprafaţă de teren în favoarea petiţionarei.

Pe de altă parte, prin autentificarea celor două acte de către intimatul notar, folosinţa petiţionarei asupra suprafeţei de teren pe care o reclamă ca aparţinându-i nu a fost împiedicată în mod direct și efectiv, în sensul afectării aflării în posesie asupra respectivei suprafeţe.

De altfel, din actele aflate la dosar rezultă că la câteva zile de la data încheierii contractului de schimb, la datele de 21 și 22 decembrie 2004, petiţionara societatea comercială A. a depus la biroul de carte funciară două opoziţii la întabularea respectivului contract, întemeiate pe includerea în terenul ce a făcut obiectul contractului a terenului pentru care urma a-i fi emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Acest demers al petiţionarei a fost avut în vedere de judecător, care a respins cererea de întabulare a dreptului de proprietate, soluţie care a fost menţinută ulterior prin sentinţa civilă nr. 7570 din 1 septembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2133 din 16 noiembrie 2006 a Curţii de Apel București, Secţia a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

În privinţa celorlalte infracţiuni, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că intimatul nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, în condiţiile în care, deși din extrasul de carte funciară rezulta că imobilul este în litigiu, intimatul a avut la dispoziţie adresa întocmită de numitul U.D., în calitate de reprezentant al administratorului judiciar al petiţionarei, potrivit căreia pretenţiile acesteia îndreptate împotriva societăţii naţionale B. pentru obţinerea titlului de proprietate asupra celor 8,9 hectare teren nu se refereau și la parcela de teren ce urma a face obiectul schimbului.

În altă ordine de idei, nu se poate face abstracţie că, în conformitate cu art. 99 și art. 100 din Legea nr. 36/1995 (a notarilor publici și a activităţii notariale), petiţionara a înţeles să se adreseze instanţei comerciale, obţinând constatarea nulităţii absolute atât a actului de lotizare, cât și (parţial) a contractului de schimb, prin sentinţa comercială nr. 1400 din 28 martie 2005 a Tribunalului București, Secţia comercială, definitivă prin decizia comercială nr. 517 din 1 noiembrie 2007 a Curţii de Apel București, Secţia a VI-a comercială.

Mai mult, din actele dosarului rezultă că între petiţionară și una dintre părţile contractului de schimb (numitul N.I.) a fost autentificată de către același notar-intimat tranzacţia judiciară încheiată la 4 octombrie 2007, prin care, între altele, s-a recunoscut validitatea parţială a contractului de schimb, numai pentru o suprafaţă de 6.368 mp, care nu se suprapune peste terenul petiţionarei.

Împrejurarea că petiţionara a obţinut în justiţie invalidarea totală sau parţială a actelor autentificate de către intimat nu conduce după sine la concluzia că acesta a încălcat dispoziţiile legii penale, în condiţiile în care actele premergătoare efectuate în cauză nu au conturat elementele constitutive ale infracţiunilor analizate.

În consecinţă, fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în mod legal și temeinic s-a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatului, astfel încât plângerea petiţionarei este neîntemeiată.

Așa fiind, recursul declarat de petiţionară împotriva soluţiei dispuse de către prima instanţă a fost respins, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.