Continuous bribery and favoring of an offender by a prosecutor substituting seized evidence: concurrence of offenses and rejection of absorption doctrine

Luare de mită. Favorizarea infractorului. Infracţiune continuată. Concurs de infracţiuni. Individualizarea pedepsei

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

Indice alfabetic: Drept penal

- luare de mită

- favorizarea infractorului

- infracţiune continuată

- concurs de infracţiuni

C. pen., art. 33 lit. a), art. 41 alin. (2),

art. 254 alin. (1), art. 264 alin. (1)

Legea nr. 78/2000, art. 7 alin. (1)

Faptele persoanei, care are calitatea de procuror șef al secţiei de urmărire penală în cadrul parchetului de pe lângă tribunal, de a primi, la două date diferite, în realizarea aceleiași rezoluţii infracţionale, două sume de bani pentru a înlocui cu produse de serie, la două date diferite, în realizarea aceleiași rezoluţii infracţionale, armele originale care constituiau corpuri delicte într-un dosar penal privind infracţiunea de nerespectare a regimului armelor și muniţiilor pe care l-a instrumentat și pentru a restitui persoanei inculpate și trimise în judecată în acest dosar armele originale, care prezentau o valoare pentru persoana inculpată, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și ale infracţiunii de favorizare a infractorului în formă continuată prevăzută în art. 264 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., sub forma favorizării reale, ambele aflate în concurs de infracţiuni, conform art. 33 lit. a) C. pen. În acest caz, executarea pedepsei rezultante prin privare de libertate este justificată, în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor, relevat în special de calitatea inculpatului și de săvârșirea infracţiunilor în legătură directă cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1801 din 6 mai 2010

Prin sentinţa nr. 13 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Brașov, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), a fost condamnat inculpatul K.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa funcţia de magistrat.

În baza art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa funcţia de magistrat.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a reţinut următoarele:

Inculpatul K.A. a fost încadrat în funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna din data de 1 februarie 1985 până în data de 18 decembrie 2009, din data de 17 iulie 2006 ocupând și funcţia de procuror șef secţie urmărire penală.

În data de 10 martie 2008, inculpatul a primit spre soluţionare dosarul penal nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, având ca obiect săvârșirea de către agenţi de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Covasna și alte persoane a mai multor infracţiuni legate de înmatricularea frauduloasă de autoturisme și acordarea cu încălcarea legislaţiei de permise de conducere a autovehiculelor. În acest dosar a fost cercetat în calitate de inculpat și martorul denunţător S.K., pentru săvârșirea mai multor infracţiuni de corupţie, fals și criminalitate organizată.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 11 martie 2009 la locuinţa martorului denunţător S.K. au fost identificate și ridicate pentru cercetări un număr de 7 săbii tip samurai, 13 bricege, o baionetă și o macetă, ale căror caracteristici au fost evidenţiate prin raportul de expertiză balistică din 1 iunie 2009 întocmit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna - Serviciul Criminalistic.

La data de 3 iunie 2009, inculpatul K.A. a întocmit rechizitoriul în dosarul nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, în care au fost trimiși în judecată 7 inculpaţi pentru săvârșirea unor infracţiuni de corupţie, fals și criminalitate organizată, printre care și martorul denunţător S.K., acesta și pentru săvârșirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și muniţiilor, prevăzută în art. 279 alin. (3) lit. b) C. pen. S.K. și alţi doi inculpaţi au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, măsură preventivă dispusă în data de 11 martie 2009. În rechizitoriu, inculpatul nu a făcut nicio menţiune cu privire la obiectele ridicate de la domiciliul martorului denunţător S.K. și nici cu privire la expertiza balistică efectuată asupra acestora.

Aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea, în data de 15 iunie 2009, martorul denunţător S.K. a trimis prin poștă o cerere la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Brașov, prin care solicita acordarea de urgenţă a unei audienţe. În data de 22 iunie 2009, este primit în audienţă la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Brașov, ocazie cu care acesta depune un înscris, în care descrie unele fapte de corupţie cunoscute personal, în care este implicat procurorul K.A. Cu privire la acestea, S.K. este audiat în datele de 26 iunie și 17 iulie 2009.

În data de 24 iunie 2009, se înregistrează la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Brașov lucrarea cu nr. 89/VIII-I/2009 în registrul de dosare penale, în care s-au efectuat mai multe acte premergătoare. În cadrul acestei lucrări au fost emise autorizaţiile nr. 11 din 5 august 2009 și nr. 18 din 14 decembrie 2010, prin care a fost autorizată interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și a discuţiilor ambientale purtate de K.A.

În data de 24 iulie 2009, S.K. a fost pus în libertate, fiind înlocuită măsura arestării preventive în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Brașov, ce avea ca obiect rechizitoriul întocmit de K.A. în dosarul nr. 139/P/2008, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. În vara anului 2009, S.K. a fost de mai multe ori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, având mai multe întrevederi cu K.A., care în calitate de procuror instrumenta alte dosare disjunse din dosarul nr. 139/P/2008, printre care și dosarul nr. 109/P/2009, în care era cercetat și S.K. În cadrul acestor întâlniri de la sediul parchetului, ocazionate de cercetările din dosarele instrumentate de inculpatul K.A. în calitate de procuror, la începutul lunii noiembrie 2009, martorul S.K. i-a relatat inculpatului cât sunt de importante pentru el obiectele ce fuseseră ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare și că dorește să le recupereze, solicitându-i acestuia restituirea obiectelor.

La începutul lunii decembrie 2009, inculpatul a fost de acord să restituie martorului bunurile aflate în custodia sa, cu condiţia ca martorul să aducă în locul acelor obiecte altele asemănătoare.

Martorul a achiziţionat din comerţ două săbii tip samurai pe care Ie-a predat inculpatului la data de 9 decembrie 2009 în biroul acestuia. Inculpatul a adus pachetul cu săbiile corp delict din locul în care era depozitat (sala de ședinţe a Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, unde fuseseră depozitate toate obiectele care aveau legătură cu dosarele privind permisele false și înmatriculările auto) în biroul său, a substituit două săbii indicate de martorul denunţător, după care a refăcut pachetul și l-a asigurat cu bandă adezivă.

La data de 15 decembrie 2009, martorul S.K. a revenit la biroul inculpatului K.A. și i-a predat acestuia suma de 2.000 lei pentru schimbul efectuat în data de 9 decembrie 2009 cu privire la două dintre corpurile delicte și i-a cerut ca, prin aceeași modalitate, să-i fie restituite și alte corpuri delicte, în concret o sabie și o baionetă. Inculpatul a acceptat solicitarea martorului și au stabilit ziua de 18 decembrie 2009 pentru realizarea substituirii și restituirii corpurilor delicte.

În acest scop, martorul S.K. a achiziţionat din comerţ sabia de tip samurai și, pentru că nu a găsit un produs asemănător pentru baioneta, a hotărât să recupereze un briceag marca B., astfel că a lipit pe un produs de serie asemănător un abţibild cu denumirea respectivă, pentru a crea aparenţa produsului original.

Conform înţelegerii, la data de 18 decembrie 2009, în jurul orelor 17,00, martorul S.K. s-a deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, a predat inculpatului K.A. bunurile cumpărate și suma de 2.000 lei, iar acesta din urmă a substituit sabia și briceagul originale și Ie-a restituit martorului denunţător. Banii i-a luat și i-a pus pe birou, reţinând asupra lui o bancnotă de 100 de lei.

Cu ocazia deplasării spre biroul unde se aflau depozitate corpurile delicte, inculpatul s-a întâlnit cu martorul S.S., angajat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna în calitate de informatician, căruia i-a înmânat, ca dar pentru ziua de naștere, o bancnotă de 100 lei provenită din suma primită de la martorul S.K.

Imediat după revenirea inculpatului în biroul său a avut loc intervenţia reprezentanţilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de constatare a infracţiunii flagrante.

În drept, fapta inculpatului K.A., constând în aceea că, în calitate de procuror șef secţie urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele de 15 decembrie 2009 și 18 decembrie 2009, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, a primit de fiecare dată suma de 2.000 lei de la martorul denunţător pentru a-i substitui și restitui patru corpuri delicte ridicate pentru cercetări în dosarul penal nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna instrumentat de el, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).

Fapta aceluiași inculpat, constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, a înlocuit la datele de 9 decembrie 2009 și 18 decembrie 2009 trei săbii samurai și un briceag dintre corpurile delicte ale dosarului nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna cu produse asemănătoare de serie și, prin aceasta, l-a ajutat pe martorul S.K. să îngreuneze sau să zădărnicească judecata prin punerea instanţei în imposibilitatea de a confisca bunurile originale ce constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute în art. 279 C. pen. și prin periclitarea bunului mers al justiţiei, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută în art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului K.A. au fost avute în vedere dispoziţiile art. 52 și art. 72 C. pen. Astfel, instanţa reţine gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptelor, relevat de calitatea inculpatului, modalitatea și împrejurările săvârșiri faptelor, scopul acestora. Inculpatul, în calitatea sa de procuror, ale cărui atribuţii și standarde de conduită sunt prevăzute în Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004, Regulamentul de ordine interioară al parchetelor și Codul deontologic al judecătorilor și procurorului și, în esenţă, se reduc la respectarea cu stricteţe a legii în munca pe care o desfășoară, a fost cel care, în sediul instituţiei în care lucra, a încălcat legea, acordând ajutor unei persoane pe care o cercetase în calitate de inculpat, într-un dosar de corupţie, pe care o cerceta în continuare în alte dosare penale, pentru recuperarea bunurilor ce făceau obiectul unei infracţiuni și obţinând un folos material în schimbul ajutorului dat.

Tocmai gravitatea deosebită a faptelor împiedică reţinerea oricăror circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere a faptei. Lipsa antecedentelor penale este lipsită de relevanţă, întrucât existenţa lor ar fi împiedicat inculpatul să exercite profesia de magistrat.

Nu pot fi reţinute ca circumstanţe reale în favoarea inculpatului, astfel cum acesta a solicitat, existenţa provocării din partea martorului denunţător, cuantumul redus al sumelor primite, întrucât nu poate fi omisă calitatea inculpatului de procuror și cea a martorului denunţător, de inculpat în dosare instrumentate de procurorul K.A.

Cu toate acestea, însă, instanţa a apreciat că poate fi reţinută în favoarea inculpatului atitudinea sa procesuală, acesta adoptând o atitudine sinceră, oferind amănunte despre infracţiunile săvârșite și făcând demersuri pentru recuperarea sumei de 2.000 lei. De asemenea, starea sănătăţii inculpatului, astfel cum este relevată de înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că este diagnosticat cu diabet, hipertensiune arterială și cardiopatie ischemică, este un element circumstanţial în favoarea sa.

Având în vedere aspectele relevate mai sus, instanţa de fond a apreciat că o pedeapsă în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de corupţie și o pedeapsă de un an închisoare pentru infracţiunea de favorizare a infractorului reflectă gradul de pericol social concret al celor două infracţiuni și corespund persoanei inculpatului. Totodată, pentru infracţiunea de corupţie, se impune aplicarea faţă de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa funcţia de magistrat.

Faptele fiind săvârșite în forma concursului de infracţiuni, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus și aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, alături de care s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.

Nu se impune sporirea pedepsei rezultante, având în vedere atât împrejurările reţinute mai sus, cât și faptul că executarea pedepsei nu se poate realiza decât în regim de detenţie. Această din urmă apreciere este determinată de gradul de pericol social concret deosebit al faptelor săvârșite de inculpat, de persoana acestuia, în calitate de procuror, cunoscând foarte bine consecinţele săvârșirii unor fapte penale, astfel că faţă de o asemenea persoană, care săvârșește infracţiuni de corupţie, este ineficientă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Brașov și inculpatul K.A.

Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinice, sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, susţinând, în esenţă, că în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere a acestora, urmarea socialmente periculoasă, împrejurările care caracterizează persoana inculpatului, comportamentul său pe parcursul derulării activităţii infracţionale, se impune majorarea pedepselor, ceea ce ar conduce într-o mai mare măsură la îndreptarea comportamentului infracţional al inculpatului și la realizarea scopului preventiv și coercitiv al pedepsei.

Inculpatul a criticat sentinţa sub două aspecte, circumscrise cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În primul rând, se susţine că instanţa de fond a dat o greșită încadrare juridică faptelor comise de inculpat, în realitate în sarcina acestuia putând fi reţinute doar o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută în art. 248 alin. (1) C. pen. și o infracţiune de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În ce privește infracţiunea de favorizare a infractorului, nu se poate reţine săvârșirea acesteia, întrucât, pe de o parte, acţiunea ilicită a inculpatului de a substitui săbiile este absorbită material în latura obiectivă a celorlalte infracţiuni (abuz în serviciu și luare de mită), iar pe de altă parte, în cauză nu poate fi vorba despre vreo îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale sau a judecăţii ori despre asigurarea folosului sau produsului infracţiunii, ci doar despre împiedicarea executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

În al doilea rând, s-a susţinut că s-a efectuat o greșită individualizare a pedepsei, atât în ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, precum și condiţiile în care s-au comis infracţiunile. Se invocă și cuantumul redus al sumelor primite, atitudinea manifestată pe parcursul procesului penal, comportamentul în societate și familie, precum și starea sa de sănătate. În concluzie, s-a solicitat aplicarea unei pedepse sub minimul special, cu suspendarea executării acesteia (în condiţiile art. 81 sau art. 861 C. pen.).

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că ambele recursuri sunt nefondate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul K.A. a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanţă pentru săvârșirea a două infracţiuni, ambele în formă continuată:

- luare de mită, constând în aceea că în calitate de procuror șef secţie urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele de 15 și 18 decembrie 2009, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, a primit de la denunţătorul S.K. de fiecare dată suma de 2.000 lei pentru a-i substitui și restitui patru corpuri delicte ridicate pentru cercetări în dosarul nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna instrumentat de el;

- favorizare a infractorului, constând în aceea că, în baza rezoluţiei infracţionale unice, a înlocuit la datele de 9 și 18 decembrie 2009 trei săbii samurai și un briceag dintre corpurile delicte ale dosarului sus-menţionat, cu produse asemănătoare de serie și, prin aceasta, l-a ajutat pe denunţător să îngreuneze sau să zădărnicească judecata prin punerea instanţei în imposibilitate de a confisca bunurile originale ce constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute în art. 279 C. pen. și prin periclitarea bunului mers al justiţiei.

În privinţa inculpatului, iniţial acesta a negat săvârșirea faptelor, însă ulterior și-a schimbat poziţia procesuală, recunoscând că a primit cele două sume de bani, fără însă a le cere. Cu toate acestea, inculpatul a făcut o distincţie între cele două acte materiale, susţinând că în ce privește primul schimb a primit suma de bani, însă la o dată ulterioară realizării acestuia, iar în ce privește cel de-al doilea schimb, a fost de acord (nu a respins) promisiunea denunţătorului de a primi o sumă de bani în momentul realizării acestuia.

În aceste condiţii, dintre cele două acte materiale reţinute ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, inculpatul l-a recunoscut ca atare doar pe cel de-al doilea, considerând că primul s-ar circumscrie infracţiunii de abuz în serviciu.

În privinţa infracţiunii de luare de mită, aceasta se poate realiza sub forma pretinderii sau primirii de către funcţionar a unei sume de bani sau a altor foloase ori sub forma acceptării sau nerespingerii promisiunii unor astfel de foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori în vederea săvârșirii unui act contrar acestor îndatoriri.

Prin urmare, acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al infracţiunii poate privi atât efectuarea unui act licit, cât și efectuarea unui act ilicit, adică îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu.

Ceea ce deosebește infracţiunea de luare de mită de cea de abuz în serviciu nu este atât ideea de recompensă pentru actul ilicit efectuat de către funcţionar (care nu este exclusă de plano în cazul ultimei infracţiuni), ci împrejurarea că acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii de luare de mită este anterioară actului ilicit al funcţionarului, în timp ce în cazul infracţiunii de abuz în serviciu eventuala recompensare a funcţionarului pentru conduita sa are loc numai după ce acesta a violat obligaţiile impuse de atribuţiile sale de serviciu și în lipsa unei înţelegeri anterioare în acest sens.

În speţă, prin substituirea și restituirea către denunţător a patru corpuri delicte, inculpatul a efectuat un act ilicit, contrar atribuţiilor de serviciu, în condiţiile în care, pe de o parte, aceste bunuri reprezentau obiectul material al infracţiunii imputate denunţătorului, iar pe de altă parte, dosarul instrumentat de inculpat ajunsese în faza de judecată, ceea ce înseamnă că numai instanţa putea dispune legal asupra corpurilor delicte, iar nu și procurorul anchetator, acesta nemaiavând vreo atribuţie în legătură cu cauza respectivă.

În același timp, este de necontestat că în privinţa primului act material, efectuarea actului ilicit și primirea sumei de bani nu au avut loc simultan. Astfel, restituirea celor două săbii s-a petrecut în 9 decembrie 2009, iar denunţătorul a înmânat banii inculpatului la 15 decembrie 2009, când s-a purtat și discuţia referitoare la o nouă substituire de corpuri delicte.

Probatoriul administrat în cauză demonstrează însă faptul că, acţionând ilicit, inculpatul a avut reprezentarea recompensării sale viitoare, aceasta reprezentând un element viitor și sigur dedus din conduita denunţătorului.

Astfel, potrivit declaraţiilor acestuia, inculpatul nu i-a pretins nimic în mod direct în schimbul viitorului său serviciu, dar prin felul în care s-a exprimat, i-a dat de înţeles că acest lucru îl va costa. Apoi, odată cu restituirea celor două săbii, potrivit denunţătorului, cei doi ar fi convenit asupra sumei de 2.000 de lei pe care acesta urma să i-o dea inculpatului în schimbul actului ilicit efectuat, în cursul săptămânii ulterioare.

Existenţa unei asemenea discuţii și înţelegeri, negată de către inculpat, este confirmată implicit de înregistrarea discuţiei ambientale dintre acesta și denunţător din data de 15 decembrie 2009. Astfel, în momentul în care denunţătorul îi înmânează suma de bani, precizează nu doar cuantumul ei, ci și faptul că acesta este rezultatul unei înţelegeri anterioare.

Or, în condiţiile în care varianta prezentată în apărare de către inculpat ar fi cea reală, reacţia sa la acel moment ar fi trebuit să fie alta (de surprindere, de negare, de respingere, fie și formală), lucru care, însă, nu s-a întâmplat.

De asemenea, în data de 18 decembrie 2009, după ce are loc cel de-al doilea schimb, iar inculpatul primește încă 2.000 de lei, la finalul discuţiei dintre cei doi denunţătorul arată că a dat inculpatului cât i-a cerut, iar singura reacţie a inculpatului este cea a unei persoane care dorește să păstreze secretul asupra celor afirmate de către denunţător.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că probatoriul administrat în cauză demonstrează că și pentru primul act ilicit săvârșit de către inculpat la 9 decembrie 2009 a existat o retribuţie din partea denunţătorului, iar aceasta, chiar dacă a fost ulterioară, a fost primită de către inculpat în baza unei înţelegeri anterioare între cei doi.

Așa fiind, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că prima critică a inculpatului ce pune în discuţie încadrarea juridică a actului material din 9 decembrie 2009 este neîntemeiată, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

În ce privește infracţiunea de favorizare a infractorului, inculpatul a susţinut, pe de o parte, că nu este întrunită niciuna dintre cerinţele esenţiale ale elementului material (îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecăţii sau a executării pedepsei, respectiv asigurarea folosului sau produsului infracţiunii), iar pe de altă parte, că această infracţiune este absorbită în cealaltă infracţiune reţinută în sarcina sa.

Referitor la prima critică a inculpatului, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că aceasta este întemeiată, însă numai cu referire la inexistenţa unei favorizări personale a denunţătorului. Astfel, pe de o parte, cauza acestuia se află în faza de judecată (ceea ce exclude o îngreunare a urmării penale sau a executării pedepsei), iar pe de altă parte, prin substituirea celor 4 corpuri delicte nu se poate afirma că s-au creat dificultăţi (pentru) ori s-a împiedicat judecata, ca fază a procesului penal.

Cu toate acestea, însă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că, prin fapta sa, inculpatul l-a ajutat pe denunţător să-și asigure folosul infracţiunii pentru care fusese trimis în judecată, fiind vorba despre o favorizare reală. Denunţătorul fusese trimis în judecată de către inculpat pentru săvârșirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și muniţiilor, sub forma deţinerii fără drept a mai multor arme, inclusiv a unora de panoplie.

Potrivit declaraţiilor denunţătorului, armele respective aveau pentru el o valoare morală deosebită, fapt care a justificat demersul său de recuperare a lor, „indiferent de preţ.”

Or, prin „folos al infracţiunii” se înţelege orice avantaj (nu neapărat evaluabil în bani) obţinut prin săvârșirea infracţiunii. Prin substituirea și restituirea de către inculpat a unora dintre corpurile delicte, denunţătorul a recuperat o parte dintre obiectele care, nu doar că erau interzise la deţinere (creându-se premisele săvârșirii din nou a aceleiași infracţiuni pentru care fusese trimis în judecată), dar aveau pentru el și o valoare deosebită (un folos, în sensul legii penale).

Referitor la cea de-a doua critică a inculpatului (absorbirea infracţiunii de favorizare a infractorului), Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată, în primul rând, că obiectul juridic al acesteia este diferit de cel al infracţiunii de luare de mită, săvârșită de către același inculpat.

Astfel, dacă infracţiunea de luare de mită are în vedere relaţiile sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile fără a asigura exercitarea cu probitate de către funcţionari a atribuţiilor de serviciu ce le-au fost încredinţate, infracţiunea de favorizare a infractorului are ca obiect juridic relaţiile sociale a căror existenţă este ocrotită prin apărarea activităţii de înfăptuire a justiţiei penale împotriva acţiunilor de natură să ajute pe infractor, în cele două modalităţi enumerate anterior (favorizare personală, respectiv reală).

În al doilea rând, pentru a discuta despre absorbirea unei infracţiuni în conţinutul alteia, este necesar ca acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii absorbite să fie inclusă, ca element constitutiv, în cealaltă infracţiune.

Or, în speţă, legătura dintre cele două infracţiuni nu este dată de elementul lor material, ci de împrejurarea că inculpatul a comis acte ilicite (constând în restituirea către denunţător a unor corpuri delicte).

Cu alte cuvinte, factorul comun al celor două infracţiuni îl constituie actul ilicit, care reprezintă, pe de o parte, elementul material al unei infracţiuni (favorizare a infractorului), iar pe de altă parte, o cerinţă esenţială a laturii obiective a altei infracţiuni (luare de mită).

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că în speţă nu suntem în prezenţa unei singure infracţiuni (de luare de mită), ci a unui concurs real de infracţiuni (între luare de mită și favorizarea infractorului), așa încât susţinerile inculpatului sunt neîntemeiate.

În fine, în ce privește caracterul continuat al infracţiunii, din declaraţiile denunţătorului rezultă că el a avut mai multe discuţii cu inculpatul începând cu luna noiembrie 2009, ocazie cu care denunţătorul i-a spus acestuia că dorește foarte mult să recupereze armele respective (care erau foarte valoroase pentru el, deoarece erau lucrate manual), iar inculpatul a fost de acord să le înapoieze, dar nu toate odată, ci pe rând, cu condiţia de a-i aduce alte obiecte asemănătoare, pe care să le pună în locul celor restituite.

Existenta unei asemenea discuţii conturează rezoluţia infracţională unică a inculpatului, ca o caracteristică esenţială a infracţiunii continuate, căci denotă hotărârea acestuia de a repeta activitatea infracţională până la realizarea proiectului său.

De altfel, derularea ulterioară a faptelor confirmă unicitatea rezoluţiei, fiind vorba despre un mod de operare identic, repetat la un interval scurt de timp, în același sens fiind și conţinutul discuţiilor ambientale purtate între inculpat și denunţător, transcrise și aflate la dosarul cauzei.

Prin urmare, având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că toate criticile formulate de către inculpat cu referire la încadrarea juridică a faptelor sunt neîntemeiate.

În ce privește individualizarea pedepselor, aceasta a fost contestată deopotrivă de parchet și inculpat, evident în sens contrar, însă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază toate criticile formulate ca fiind neîntemeiate.

Din examinarea hotărârii atacate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că instanţa de fond a avut în vedere și a dat efecte corespunzătoare tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de lege, motivând amplu și convingător atât cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, cât și modalitatea de executare a pedepsei rezultante.

Astfel, a fost avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, dedus în primul rând din calitatea pe care inculpatul o avea la acel moment, de magistrat procuror, persoană care trebuie să vegheze ca orice infracţiune să fie descoperită și orice infractor să fie tras la răspundere penală.

Săvârșirea de acte ilicite, mai ales în legătură directă cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, este incompatibilă cu statutul legal al unui magistrat și reclamă o reacţie fermă, concretizată în cazul săvârșirii de infracţiuni în aplicarea unor pedepse de natură să asigure reprimarea unor asemenea fapte, inhibarea unor conduite viitoare asemănătoare ale unor persoane din aceeași categorie cu inculpatul, dar și o creștere a credibilităţii și încrederii publice în actul de justiţie, care nu trebuie să ţină cont de calitatea persoanelor cercetate, judecate și pedepsite.

În același timp, tocmai pentru că este vorba despre un act de justiţie imparţial, nu pot fi trecute cu vederea anumite circumstanţe personale care sunt valorificate în cazul oricărui infractor, mai puţin cele incompatibile cu însuși statutul inculpatului (care prin lege presupune lipsa antecedentelor penale și o bună reputaţie, inclusiv o bună conduită în familie și societate). Astfel, instanţa de fond a apreciat în mod corect conduita procesuală a inculpatului, ca și starea sa de sănătate ca fiind elemente circumstanţiale în favoarea acestuia, dându-le efecte corespunzătoare.

Pe de altă parte, însă, cuantumul sumelor primite de către inculpat nu poate constitui o circumstanţă care imprimă faptei comise un caracter atenuant, relevanţă prezentând simpla împrejurare a pactizării remunerate cu o persoană cercetată penal, situaţie avută, de asemenea, în vedere de către prima instanţă.

Toate aceste circumstanţe reale și personale conduc la concluzia că aplicarea unor pedepse către minimul special sau egale cu acesta, ţinând seama și de limitele prevăzute de textele incriminatorii, dar cu executare efectivă, prin privare de libertate, asigură realizarea corespunzătoare a funcţiilor pedepsei, astfel cum sunt prevăzute în art. 52 C. pen., neexistând motive nici pentru agravarea, dar nici pentru ușurarea tratamentului sancţionator aplicat inculpatului de către instanţa de fond.

Prin urmare, constatând că toate criticile formulate în cauză sunt neîntemeiate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondate, ambele recursuri declarate.