Preventive arrest for bad-faith violation of non-leaving measure: strict requirement of proven bad faith and police monitoring evidence

Arestare preventivă. Încălcarea, cu rea-credinţă, a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori a obligaţiilor care îi revin inculpatului pe durata acestor măsuri

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile preventive. Arestarea preventivă

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- arestare preventivă

C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. a1)

În conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. a1) C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din același cod și inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri.

Măsura arestării preventive, întemeiată pe aceste dispoziţii, poate fi luată numai după ce, în prealabil, s-a dispus faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, iar inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura restrictivă de libertate ori obligaţiile care îi revin pe durata acestei măsuri. Reaua-credinţă în încălcarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori a obligaţiilor care îi revin inculpatului pe durata acestei măsuri nu se prezumă, ci trebuie dovedită prin informaţiile furnizate de organul de poliţie desemnat să supravegheze executarea măsurii, judecătorului sau instanţei de judecată revenindu-i obligaţia de a aprecia dacă măsura sau obligaţiile au fost încălcate, cu rea-credinţă, de către inculpat.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1674 din 28 aprilie 2010

Prin încheierea de ședinţă din 21 aprilie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Brașov, Secţia penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, între altele, în temeiul art. 145 alin. (3) C. proc. pen., înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara dispusă cu privire la inculpatul G.E. prin încheierea din 21 noiembrie 2007 de către Tribunalul Brașov, cu măsura arestării preventive.

În temeiul dispoziţiilor art. 160a C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. a1) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.E., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării inculpatului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din 8 martie 2005 s-a dispus - între altele - trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G.E. pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat prevăzută în art. 208 alin. (4), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., a unei tentative la furt calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., a unei infracţiuni de furt calificat prevăzută în art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e), g) și i) și alin. (4) C. pen., a infracţiunii prevăzute în art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și a infracţiunilor prevăzute în art. 78 alin. (1), respectiv, în art. 79 alin. (4) din O. U. G. nr. 195/2002.

Ulterior, în cursul judecăţii în fond, măsura arestării preventive a inculpatului G.E. a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Brașov s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea a inculpatului G.E. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Prin aceeași încheiere i s-a impus inculpatului să respecte obligaţiile prevăzute în art. 1451 raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., printre care și aceea de a se prezenta la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat.

Prin sentinţa penală nr. 578/S din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Brașov a dispus condamnarea inculpaţilor, pentru inculpatul G.E. fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare și interzicerea drepturilor pe o perioadă de 2 ani.

Totodată, s-a constatat că faţă de inculpatul G.E. s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, măsură valabilă pe parcursul întregului proces penal sau până la revocarea ori înlocuirea ei.

Instanţa de apel, la termenul de judecată din 21 aprilie 2010, a constatat că inculpatul nu s-a prezentat și nici nu a adus la cunoștinţă instanţei despre existenţa vreunui motiv temeinic de împiedicare, împrejurare în care, din oficiu, a pus în discuţie aplicarea dispoziţiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen. și art. 160a C. proc. pen., cu referire la art. 148 alin. (1) lit. a1) C. proc. pen.

S-a reţinut că inculpatul G.E. a încălcat cu rea-credinţă obligaţia care îi revenea conform art. 1451 raportat la art. 145 alin. (11) lit. a) C. proc. pen., respectiv să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat.

Reaua-credinţă a inculpatului a fost dovedită și prin faptul că la termenul de judecată anterior, din data de 24 martie 2010, acesta a fost prezent personal și a luat termenul în cunoștinţă. Mai mult, la acel termen i s-a pus în vedere inculpatului G.E. să se prezinte la termenul următor (cel din data de 21 aprilie 2010) pentru că se va pune în discuţie necesitatea audierii sale, în situaţia în care va dori să dea declaraţie în faţa curţii de apel.

Cu toate acestea, inculpatul G.E. nu s-a prezentat și nici nu a adus la cunoștinţa instanţei că ar exista vreun motiv temeinic care l-ar împiedica să se prezinte.

Prin urmare, devin aplicabile prevederile art. 145 alin. (3) C. proc. pen. referitoare la înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive.

S-a apreciat ca fiind îndeplinite și temeiurile prevăzute în art. 160a C. proc. pen. raportat la art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1) lit. a1) C. proc. pen., în sensul că inculpatul G.E. a încălcat, cu rea-credinţă, obligaţiile ce-i revin pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, existând probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală, aspecte ce rezultă din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel, în baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen., a înlocuit măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, dispusă cu privire la inculpatul G.E. prin încheierea din 21 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Brașov, cu măsura arestării preventive.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a formulat recurs inculpatul G.E., solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, a se constata că nu sunt îndeplinite condiţiile legii cu privire la înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive.

Pentru termenul din data de 21 aprilie 2010, fixat pentru judecarea apelului, recurentul inculpat a depus o adeverinţă medicală care atestă imposibilitatea sa de a se prezenta la judecată.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., cu referire la art. 145 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa nr. 578/S din 18 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Brașov, Secţia penală, s-a dispus condamnarea inculpatului G.E. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II și lit. b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea restului de pedeapsă de 594 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1891 din 20 septembrie 2002 de Judecătoria Brașov, rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată, inculpatul executând în final pedeapsa de 11 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În cursul cercetării judecătorești, la instanţa de fond, prin încheierea din 21 noiembrie 2007, s-a dispus, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul G.E., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu apel de către inculpaţii G.E., P.M., M.Ș., S.C. și B.S., constituind obiectul dosarului nr. 119/62/Ap/2005 al Curţii de Apel Brașov, iar prin încheierea din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive.

Potrivit dispoziţiilor art. 1451 alin. (2) și art. 145 alin. (3) C. proc. pen., în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi ţara va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii și a obligaţiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanţa, în cursul judecăţii.

Textul de lege invocat anterior a fost modificat prin art. I pct. 6 din O. U. G. nr. 60/2006.

Anterior modificării legislative, în dispoziţiile art. 145 alin. ultim C. proc. pen. se prevedea că, în caz de încălcare a măsurilor restrictive de libertate, împotriva învinuitului sau inculpatului se poate lua una din celelalte măsuri preventive.

Prin Legea nr. 356/2006, au fost introduse și dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. a1) C. proc. pen., potrivit cu care măsura arestării preventive a inculpatului se poate dispune și atunci când acesta a încălcat cu, rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestei măsuri.

Prin reglementarea acestui caz distinct de arestare preventivă, legiuitorul a introdus, însă, o condiţie suplimentară, și anume aceea a încălcării de către învinuit sau inculpat, cu rea-credinţă, a obligaţiilor stabilite de organele judiciare, obligaţii ce trebuie respectate pe toată durata măsurii.

Reaua-credinţă nu se prezumă, ea trebuie dovedită prin informaţiile culese de organul judiciar însărcinat cu supravegherea executării măsurii, judecătorului sau instanţei de judecată revenindu-i obligaţia de a aprecia dacă nerespectarea obligaţiilor s-a produs sau nu cu rea-credinţă.

Măsura arestării preventive, dispusă pe acest temei, are un caracter subsidiar, ea putând fi luată numai după ce, în prealabil, s-a luat faţă de învinuit sau inculpat o măsură preventivă mai ușoară, obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara, măsuri pe care acesta le încalcă, cu rea-credinţă.

În cauza dedusă judecăţii, deși faptele reţinute în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. a1) C. proc. pen. și, pe cale de consecinţă, arestarea preventivă a inculpatului G.E. este nelegală.

Informaţiile cu privire la încălcarea obligaţiilor impuse trebuie prezentate de organul de poliţie desemnat să supravegheze executarea măsurii, iar instanţa de judecată, în urma verificării împrejurărilor în care s-a produs nerespectarea măsurii, urmează să constate dacă aceasta s-a produs cu rea-credinţă.

La dosarul cauzei lipsesc astfel de informaţii ce s-ar fi impus a fi furnizate instanţei de apel, iar în ceea ce privește judecata cauzei în apel, se constată că inculpatul a fost prezent la fiecare termen acordat: 20 ianuarie 2010; 17 februarie 2010; 24 martie 2010; pentru termenul din 21 aprilie 2010, când s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.E., acesta a fost bolnav, astfel cum rezultă din adeverinţa medicală depusă la instanţa de recurs.

În aceste condiţii, cum reaua-credinţă nu a fost dovedită, în mod greșit s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.E., nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. a1) C. proc. pen.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva încheierii de ședinţă din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Brașov, Secţia penală și pentru cauze cu minori, a casat în parte încheierea recurată numai în ceea ce privește dispoziţia de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive, dispusă în baza art. 160a C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (1) lit. a1) C. proc. pen., dispoziţie pe care a înlăturat-o, și a anulat mandatul de arestare preventivă, menţinând celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Notă: În urma republicării O. U. G. nr. 195/2002, în temeiul art. III din Legea nr. 49/2006, prevederile art. 78 alin. (1) se regăsesc în art. 86 alin. (1), iar prevederile art. 79 alin. (4), în art. 87 alin. (5).