Fraud conviction and annulment of simulated sale upheld after appeals court reverses acquittal

Înșelăciune. Elemente constitutive. Contract simulat

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului

Indice alfabetic: Drept penal

- înșelăciune

C. pen., art. 215 alin. (1) și (3)

Încheierea unui contract simulat de vânzare-cumpărare a unui imobil, prin inducerea și menţinerea în eroare a vânzătorului cu privire la caracterul pur formal al contractului - vânzătorul având convingerea că va redeveni proprietar al imobilului potrivit înţelegerii dintre părţi - și vânzarea imobilului de către cumpărător unei terţe persoane, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune prevăzută în dispoziţiile art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1384 din 13 aprilie 2010

1. Curtea de Apel Suceava, Secţia penală și pentru cauze cu minori, prin sentinţa nr. 115 din 5 noiembrie 2009, soluţionând în fond cauza penală privind pe inculpatul Ț.G. (subinspector cu atribuţii de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoșani), a constatat lipsa de vinovăţie a acestuia pentru toate învinuirile deduse judecăţii în primă instanţă pronunţând, potrivit dispoziţiilor art. 345 alin. (3) C. proc. pen., următoarele rezolvări juridice:

- achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. („fapta nu este prevăzută de legea penală” având natură contractual-civilă potrivit constatărilor judecătorului cauzei) sub aspectul infracţiunii de înșelăciune în convenţii prevăzută în art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. (faptă ilicită constând în inducerea în eroare a părţilor vătămate G.C. și G.V. cu prilejul încheierii și executării antecontractului și contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul bun comun proprietatea părţilor vătămate faţă de care inculpatul s-a angajat verbal, nepublic, în mod mincinos că va respecta caracterul simulat - destinat obţinerii unui împrumut bancar - al operaţiunii juridice civile oficiale amintite, în realitate inculpatul procedând la scurt timp de la dobândirea proprietăţii la încălcarea înţelegerii verbale nepublice arătate prin înstrăinarea bunului imobil în folos propriu către terţul-dobânditor D.N. conform contractului autentic de vânzare-cumpărare subsecvent nr. 304 din 24 februarie 2005 încheiat la biroul notarului public G.T.) și de asemenea;

- achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există”) sub aspectul infracţiunilor de uz de fals și fals în declaraţii prevăzute în art. 291 și art. 292 C. pen., constând în aceea că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005 inculpatul s-a declarat proprietar autentic al imobilului părţilor vătămate, folosindu-se în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, deși știa că actul autentic amintit era de fapt un act notarial simulat.

Prin rechizitoriul nr. 106/P/2005 din 1 noiembrie 2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, avându-se în vedere probele strânse la urmărirea penală, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Ț.G., subinspector cu atribuţii de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoșani, sub aspectul învinuirilor că:

- a indus în eroare părţile vătămate G.C. și G.V. cu prilejul încheierii și executării antecontractului și contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul bun comun proprietatea părţilor vătămate faţă de care inculpatul s-a angajat verbal, nepublic, în mod mincinos că va respecta caracterul simulat - destinat obţinerii unui împrumut bancar - al operaţiunii juridice civile oficiale amintite, în realitate inculpatul procedând la scurt timp de la dobândirea proprietăţii la încălcarea înţelegerii verbale nepublice arătate prin înstrăinarea bunului imobil în folos propriu către terţul-dobânditor D.N. conform contractului autentic de vânzare-cumpărare subsecvent nr. 304 din 24 februarie 2005 încheiat la biroul notarului public G.T. (în conexiune cu incriminarea din art. 215 alin. 1 și 3 C. pen. privind infracţiunea de înșelăciune în convenţii) și respectiv;

- la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005 inculpatul s-a declarat proprietar autentic al imobilului părţilor vătămate, folosindu-se în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, deși știa că actul autentic amintit era de fapt un act notarial simulat (în conexiune cu incriminările din art. 291 și art. 292 C. pen. privind infracţiunile uz de fals și fals în declaraţii) ce s-a pretins a fi fost comise în următoarele împrejurări de fapt:

În cursul lunii aprilie 2004, între Ț.G. și soţii G.C. și G.V., pensionari, s-a încheiat o convenţie verbală conform căreia, în scopul obţinerii unui împrumut sub formă de credit ipotecar de la banca B., erau de acord să întocmească un act notarial simulat prin care G.C. și G.V. îi vindeau în mod formal lui Ț.G. imobilul proprietatea acestora apartament cu 4 camere, iar creditul ipotecar obţinut de cumpărător să fie însușit de vânzători cu obligaţia de a achita ratele la bancă până la scadenţă - vânzătorii rămânând în fapt și posesori ai imobilului până la achitarea integrală a creditului - urmând să se revină în final la situaţia iniţială tot prin întocmirea unor acte notariale simulate.

În baza convenţiei verbale nepublice sus-menţionate, la data de 20 aprilie 2004, la Biroului notarului public L.B., între părţi s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 711 conform căruia G.C. și G.V. se obligau să vândă lui Ț.G. imobilul contra sumei de 21.500 USD - echivalent în lei 726.442.000 lei (rol) - din care se recunoștea formal de vânzători că s-a primit un avans de 9.500 USD - în realitate această sumă nu a fost achitată niciodată - iar restul de preţ de 12.000 USD urma să fie achitat de cumpărător la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

Cu actul notarial nr. 711 din 20 aprilie 2004, Ț.G. s-a prezentat la banca B. și a solicitat acordarea unui credit ipotecar în sumă de 12.000 USD, credit ce i-a fost aprobat conform contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1035 din 11 mai 2004.

După aprobarea creditului ipotecar, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004 pentru imobilul sus-menţionat cu preţul de 21.500 USD, în care se consemna că avansul în sumă de 9.500 USD s-a achitat anterior potrivit antecontractului, iar diferenţa de 12.000 USD va fi încasată de vânzători din creditul ipotecar acordat de banca B. până la data de 12 iunie 2004; în acest sens, suma de 12.000 USD a fost virată într-un cont special pe numele vânzătorilor, fiind ridicată de aceștia la data de 14 mai 2004; din suma amintită, Ț.G. a solicitat sub formă de împrumut echivalentul în lei a 5.000 USD, diferenţa până la 410.388.000 lei (rol) reprezentând 7.000 USD rămânând vânzătorilor G.C. și G.V.

După încheierea operaţiunilor juridice și financiar-contabile amintite vânzătorii G.C. și G.V. au achitat lunar rata în sumă de 112 USD - în echivalent lei la cursul zilei - la banca B. până în luna ianuarie 2005 inclusiv, iar în luna februarie 2005 când s-au prezentat pentru achitarea următoarei rate au aflat de achitarea în totalitate a creditului restant de către Ț.G.; după câteva zile au luat cunoștinţă și de faptul că Ț.G. a înstrăinat imobilul, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005, autentificat la notar public G.T., către cumpărătorul D.N., cu preţul de 980.000.000 lei (rol).

În condiţiile amintite, soţii G.C. și G.V., în calitate de persoane vătămate, în considerarea convenţiei verbale nepublice privind caracterul simulat al actelor autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu numitul Ț.G., au formulat plângere penală sub aspectul infracţiunii de înșelăciune în convenţii prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., înregistrată la data de 22 martie 2005.

Pe baza situaţiei de fapt sus-menţionate s-a considerat de procuror că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., constând în inducerea în eroare cu privire la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, precum și menţinerea în eroare cu prilejul încheierii și executării contractului amintit; de asemenea, s-a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în art. 291 și art. 292 C. pen., constând în aceea că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 304 din 24 februarie 2005, Ț.G. a declarat că este proprietarul imobilului și s-a folosit în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, cunoscând că în realitate actul notarial autentificat sub nr. 889 din 12 mai 2004 era simulat.

Concluzia de ordin juridic amintită a fost justificată de procuror pe constatările în fapt - întemeiate pe plângerea și declaraţiile părţilor vătămate în coroborare cu depoziţiile martorilor și celelalte înscrisuri aflate la dosar - atestând că, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, inculpatul nu s-a comportat niciun moment ca un proprietar adevărat al bunului dobândit, ci doar ca titular al creditului bancar; în acest sens, pe inculpat l-a interesat doar dacă ratele lunare erau plătite sau nu la termen, iar cu privire la apartament nu a încheiat ca un adevărat proprietar contracte pentru utilităţi (energie electrică, gaze, telefon etc.) și nici contract cu asociaţia de proprietari aferentă imobilului; de asemenea, nici la încheierea celui de al doilea contract, nr. 304 din 24 februarie 2005, privind înstrăinarea apartamentului către D.N., inculpatul Ț.G. nu a avut comportamentul unui adevărat proprietar, în sensul că nu l-a însoţit pe cumpărător atunci când acesta a vrut să vadă apartamentul, indicându-i doar adresa și spunându-i că, dacă vrea să-l vadă, să meargă singur, a întocmit pe ascuns formalităţile pentru vânzarea apartamentului, fără a înștiinţa părţile vătămate în calitatea acestora de chiriași recunoscută în cauză și de acesta (faptele probatorii amintite fiind confirmate în totalitate la cercetarea judecătorească, în cadrul căreia au fost administrate nemijlocit probele în acuzare strânse la urmărirea penală).

Curtea de apel, soluţionând cauza în fond în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (3) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) respectiv art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - în contrarietate cu aprecierea dată faptelor probatorii anterior arătate de către procurorul cauzei - a considerat, cu consecinţe juridice sus-menţionate, că:

- părţile vătămate, prin intermediul fiului lor G.A., au apelat la inculpat pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a apartamentului proprietatea lor, în vederea obţinerea unui credit imobiliar pe care să-l folosească ulterior în interes personal, sub condiţia să rămână în continuare în apartament pe perioada executării contractului amintit; în acest scop, au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 711 din 20 aprilie 2004 la Biroul notarului public L.B., prin care se obligau să vândă inculpatului apartamentul proprietatea lor la preţul de 21.500 USD; conform antecontractului, părţile vătămate au primit de la inculpat suma de 9.500 USD cu titlu de avans de plată, iar diferenţa - până la acoperirea integrală a preţului - a fost virată de bancă în contul părţilor vătămate;

- după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ratele la bancă erau plătite de fiul părţilor vătămate, fiind constituite parţial din sume aferente chiriei provenind de la părţile vătămate, diferenţa fiind depusă de inculpat; întrucât ratele nu au fost achitate la timp de fiul părţilor vătămate - situaţie atestată de adresele emise de banca B. - inculpatul în calitate de beneficiar al creditului ipotecar a fost trecut în categoria rău-platnicilor, fiind înregistrat ca atare la biroul de credite;

- în aceste împrejurări inculpatul s-a hotărât să achite în totalitate creditul restant aferent contractului nr. 1035 din 11 mai 2004 încheiat cu banca B., cerere care i-a fost admisă, achitarea diferenţelor fiind conform ordinului de încasare nr. 49171 din 23 februarie 2005;

- ulterior, din considerente de ordin financiar, inculpatul a radiat ipoteca instituită iniţial asupra apartamentului, procedând la înstrăinarea acestuia, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 304 din 24 februarie 2005, încheiat cu numitul D.N.

În considerarea situaţiei de fapt sus-menţionate, soluţia de achitare privind infracţiunea de înșelăciune în convenţii prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen. a fost argumentată de instanţă pe considerentele că, în conţinutul legal al incriminării amintite, legiuitorul a prevăzut ca element material desfășurarea unei activităţi de inducere sau de menţinere în eroare, fără de care persoana vătămată nu ar fi încheiat actul dăunător. În speţă, pentru existenţa infracţiunii amintite era necesar ca inculpatul să fi folosit la încheierea contractului vreun mijloc de inducere în eroare a părţilor vătămate, condiţie nedovedită ca atare de probele administrate, întrucât achitarea ulterioară a creditului, radierea ipotecii și vânzarea apartamentului către o altă persoană nu pot fi asimilate inducerii în eroare ori manoperelor frauduloase de genul celor incriminate prin art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.; ca atare, s-a apreciat că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, ci este de natură civilă.

Cât privește infracţiunea de fals în declaraţii, soluţia de achitare în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. („ fapta nu există”) a fost adoptată de instanţă cu motivarea că, la data încheierii celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare cu martorul D.N., inculpatul a precizat că este proprietarul apartamentului în baza contractului nr. 889 din 12 mai 2004, contract care nu era anulat printr-o hotărâre definitivă; în consecinţă, declaraţia făcută de inculpat în faţa notarului prin care a susţinut că este proprietarul apartamentului pe care dorește să-l vândă nu este o declaraţie necorespunzătoare adevărului; prin urmare, nefiind declarate date neadevărate, nu există nici infracţiunea de uz de fals.

2. În cauză au declarat în termen recursuri procurorul și moștenitorii-părţi civile G.C., G.V., G.O. și G.A., criticând hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie și nelegalitate, cu solicitarea ca prin reaprecierea probelor administrate să se constate că faptele ilicite sesizate și vinovăţia penală a inculpatului subzistă în conexiune cu incriminările din art. 215 alin. (1) și (3), art. 291 și art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., impunându-se schimbarea soluţiei actuale de achitare cu condamnarea - în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. - și rezolvarea acţiunii civile potrivit art. 346 raportat la art. 14 alin. (3) C. proc. pen.

Criticile convergente sus-menţionate sunt întemeiate.

Pentru existenţa infracţiunii de înșelăciune în convenţie prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen. este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare să se fi produs în așa fel încât cel înșelat nu ar fi încheiat convenţia în condiţiile stipulate.

Cu alte cuvinte, inducerea sau menţinerea în eroare trebuie să fi avut un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului; eroarea în care se află partea vătămată este un element esenţial al faptei și ea trebuie să rezulte nemijlocit din acţiunea făptuitorului; prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realităţii trebuie să fie aptă de a inspira încrederea părţii vătămate și de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o menţine în eroarea produsă anterior.

Din examinarea materialului probator administrat în cauză rezultă în mod indubitabil reaua-credinţă a inculpatului Ț.G., care profitând de încrederea părţilor vătămate G.C. și G.V. le-a determinat să încheie, în favoarea sa, un act notarial, cu consecinţa deposedării de bunul imobil ce le aparţinea, acestea având convingerea că înscrisul avea caracter pur formal.

Astfel, inculpatul, cunoscând că părţile vătămate erau în imposibilitate de a-l sprijini din punct de vedere financiar pe fiul lor, martorul G.A., în iniţierea unei afaceri pe care acesta și-a propus-o, s-a oferit să-i ajute, venind cu ideea ca aceștia să-i vândă lui, în mod formal, apartamentul ce le aparţinea - fapt atestat de declaraţiile martorilor - pentru a fi ipotecat ulterior în vederea obţinerii unui credit bancar, după derularea contractului amintit, potrivit înţelegerii verbale dintre părţi, apartamentul urmând să revină în proprietatea titularilor iniţiali.

Părţile vătămate au fost de acord cu propunerea inculpatului, motivat de faptul că pe de o parte fiica lor G.O., care a intenţionat să-l ajute pe fratele ei, nu a reușit să obţină un asemenea împrumut, iar pe de altă parte, au avut deplină încredere în acesta pentru că îl cunoșteau, fiind vecin de bloc, a copilărit cu fiul lor și totodată știau că lucra la Poliţia de Frontieră, iar tatăl său era consilier juridic la o bancă.

Deși s-a înţeles cu părţile vătămate, care au acceptat ca vânzarea apartamentului să fie formală, după încheierea contractului în formă autentică inculpatul a înșelat încredea vânzătorilor în sensul că, înainte ca aceștia să achite împrumutul, a depus el diferenţa de bani la bancă și, în aceste condiţii, a revândut imobilul unei alte persoane.

Faptul că în realitate contractul de vânzare-cumpărare a avut un caracter simulat, în coroborare cu declaraţiile univoce ale martorilor audiaţi în cauză, rezultă și din înscrisurile existente la dosar, atestând că aceștia au achitat ratele la împrumutul bancar contractat de inculpat.

De altfel, din analiza comportamentului inculpatului rezultă faptul că, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 889 din 12 mai 2004, acesta nu s-a comportat niciun moment ca un proprietar adevărat al bunului dobândit, ci doar ca titular al creditului bancar; în acest sens, pe inculpat l-a interesat doar dacă ratele lunare erau plătite sau nu la termen, iar cu privire la apartament nu a încheiat, ca un adevărat proprietar, contracte pentru utilităţi și nici contract cu asociaţia de proprietari; de altfel, nici la încheierea celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare inculpatul nu s-a comportat ca un adevărat proprietar, în condiţiile în care a ascuns calitatea de chiriași a părţilor vătămate, refuzând să-l însoţească pe cumpărător la identificarea imobilului și prezentarea situaţiei juridice reale a acestuia; prin urmare, dacă părţile vătămate cunoșteau intenţia inculpatului de a le valorifica apartamentul, nu ar fi încheiat vreun contract de vânzare-cumpărare, nici măcar în formă simulată.

În cauză, vinovăţia penală a inculpatului subzistă și pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 292 și art. 291 C. pen., în condiţiile în care, deși cunoștea că actul încheiat cu părţile vătămate avea un caracter simulat, s-a declarat în faţa notarului și a noului cumpărător ca fiind un proprietar autentic al bunului vândut.

În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursurile declarate de procuror și de moștenitorii-părţi civile împotriva sentinţei nr. 115 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul Ț.G., a casat sentinţa penală recurată și rejudecând:

În baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ț.G. la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 291 C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare; în baza art. 292 C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele amintite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. și a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar conform art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Conform dispoziţiilor art. 346 și art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârșirii infracţiunilor, prin desfiinţarea în totalitate a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 711 din 20 aprilie 2004 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 889 din 12 mai 2004.