Nullification appeal regarding waiver of right to be heard in cassation: non-attendance of chosen counsel does not invalidate defendant's express refusal to testify

Contestaţie în anulare. Cazul prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc. pen.

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestaţia în anulare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- contestaţie în anulare

- cazul prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc. pen.

C. proc. pen., art. 386 lit. e)

Dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. nu sunt incidente, în cazul în care inculpatul s-a prevalat, în faţa instanţei de recurs, de dreptul de a nu face nicio declaraţie prevăzut în art. 70 alin. (2) C. proc. pen. În acest caz, împrejurarea că inculpatul și-a exercitat dreptul de a nu face nicio declaraţie în absenţa apărătorului ales, dar în prezenţa apărătorului din oficiu, este lipsită de relevanţă, întrucât prezenţa apărătorului în momentul ascultării inculpatului sau al exercitării dreptului de a nu face nicio declaraţie nu are un rol de autorizare a opţiunii inculpatului, ci are rolul de a asigura prevenirea neregulilor în modul în care se ia declaraţia ori în care se ia act de exercitarea dreptului de a nu face nicio declaraţie, acest rol fiind îndeplinit și de apărătorul din oficiu.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1086 din 22 martie 2010

Prin cererea înregistrată pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie sub nr. 10094/1/2009 din 23 decembrie 2009, astfel cum a fost precizată la termenul de dezbateri din 8 februarie 2010, condamnatul V.V. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, invocând prevederile art. 386 lit. e) C. proc. pen.

S-a arătat de către condamnat că judecata în recurs nu a respectat cerinţele unui proces echitabil, prin aceea că, fără a fi audiat de instanţa supremă și fără a fi asistat de avocatul său ales, i-a fost menţinută pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată de prima instanţă, după ce fusese achitat în apel.

S-a arătat că instanţa de recurs era obligată, potrivit dispoziţiilor art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., să procedeze la audierea nemijlocită a acuzatului înainte de a pronunţa verdictul de vinovăţie, având în vedere soluţia de achitare din apel și faptul că acesta nu fusese ascultat în cauză decât la judecata în primă instanţă.

S-a mai arătat că instanţa de recurs trebuia să facă propria sa cercetare judecătorească și să asculte condamnatul în prezenţa avocatului ales.

În speţă, condamnatul nu numai că nu a fost audiat, dar nici nu a fost asistat la dezbateri de apărătorul său ales, ci de către un avocat din oficiu, în substituirea altui avocat numit tot din oficiu, fără să existe la dosar împuternicire avocaţială de substituire.

A fost menţionată și imposibilitatea legală de asistare a condamnatului de un avocat desemnat din oficiu pentru situaţia în care există apărător ales în cauză.

S-a concluzionat că la judecata în recurs condamnatul nu a beneficiat de o apărare efectivă și nu au fost lămurite pe deplin toate aspectele ce ţineau de fondul acuzaţiilor pentru ca instanţa să se poată pronunţa cu privire la vinovăţia condamnatului.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate și dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că cererea de contestaţie în anulare este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cauza penală privind pe contestatorul condamnat V.V., trimis în judecată sub acuzaţia săvârșirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat și trafic de droguri de mare risc prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost soluţionată în primă instanţă, prin sentinţa nr. 673 din 5 iunie 2008 a Tribunalului București, Secţia a II-a penală.

Prin respectiva hotărâre, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenţie și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

La judecata în primă instanţă, contestatorul a fost asistat de apărător ales și și-a exprimat acordul de a fi audiat în cauză.

Cu ocazia ascultării sale, contestatorul s-a declarat nevinovat și a negat orice participare la săvârșirea faptelor de care era acuzat.

Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către contestator și alţi coinculpaţi.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel București, Secţia a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, iar prin decizia nr. 291/A din 5 decembrie 2008 pronunţată de această instanţă, contestatorul a fost achitat pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, pe temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Și la judecata în apel, contestatorul a fost asistat de avocatul său ales, dar a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în sensul de a nu mai fi ascultat în cauză.

Audierea contestatorului în apel nu era obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 378 alin. (11) C. proc. pen., având în vedere că acesta fusese ascultat la instanţa de fond, iar împotriva sa nu se pronunţase o hotărâre de achitare.

Cu toate acestea, instanţa de apel a întrebat contestatorul dacă înţelege să dea o nouă declaraţie în cauză, acesta arătând că nu dorește să o facă, cu precizarea că își menţine declaraţia de la instanţa de fond și nu are de relatat aspecte noi și nu formulează alte apărări.

Despre toate acestea se face menţiune în încheierea de ședinţă a Curţii de Apel București, de la termenul din 13 noiembrie 2008, care consemnează și faptul că contestatorul fusese asistat de avocatul său ales.

Împotriva deciziei din apel, procurorul și alţi inculpaţi faţă de care se menţinuse condamnarea pronunţată în primă instanţă au formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie.

Cu referire la situaţia contestatorului, recursul procurorului s-a întemeiat pe cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., invocându-se greșita apreciere a faptelor de către instanţa de apel.

Procedura în recurs a parcurs mai multe termene de judecată, în perioada 25 februarie 2009 - 21 octombrie 2009; amânările în cauză au fost determinate, în principal, de neprezentarea în instanţă a unora dintre inculpaţi ori a apărătorilor aleși, formularea motivelor de recurs și depunerea de înscrisuri în probaţiune.

În timpul procedurii în recurs, contestatorul a fost asistat de avocatul său ales, cu excepţia termenului din 21 octombrie 2009, când au avut loc dezbaterile în fond.

Contestatorul a fost prezent la dezbateri și a beneficiat de serviciile unui avocat din oficiu.

În cauză, la primirea dosarului, fusese desemnat un avocat din oficiu, pentru ipoteza în care contestatorul nu ar fi apelat la serviciile unui apărător ales.

Întrucât apărătorul ales al contestatorului a lipsit din instanţă la termenul de dezbateri din 21 octombrie 2009 și nu a fost prezent nici avocatul numit din oficiu, asistenţa juridică a fost asigurată de alt avocat din oficiu, în substituirea avocatului titular.

Contestatorul nu a formulat obiecţii cu privire la asistarea sa de către avocatul din oficiu și nu a solicitat amânarea procesului pentru lipsa apărătorului ales.

Conform menţiunilor înscrise în încheierea de ședinţă de la termenul din 21 octombrie 2009, contestatorul a fost informat cu privire la dreptul de a fi audiat în recurs, că poate refuza să dea o nouă declaraţie și că cele declarate pot fi folosite și împotriva sa.

Contestatorul personal a arătat că nu are de făcut declaraţii suplimentare și că le menţine pe cele date anterior în cauză.

Prin decizia nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Secţia penală, a fost admis recursul procurorului, casată în parte decizia instanţei de apel și menţinută condamnarea contestatorului dispusă prin sentinţa instanţei de fond.

Invocând cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc. pen., condamnatul susţine că instanţa de recurs ar fi examinat cauza în fapt și s-ar fi pronunţat cu privire la vinovăţia sa, fără ca în prealabil să-l audieze personal.

Apreciind asupra motivului invocat, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că acesta nu este întemeiat.

Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie conform art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.

În caz, ascultarea condamnatului era obligatorie, având în vedere dispoziţiile art. 38514 alin. (11) teza a ll-a C. proc. pen. și soluţia de achitare pronunţată în apel.

Instanţa de recurs a dat eficienţă acestor dispoziţii legale, solicitând expres condamnatului prezent la dezbateri să precizeze dacă dorește să fie audiat în cauză, informându-l cu privire la drepturile sale în proces și consecinţele decurgând din formularea unei declaraţii.

Condamnatul s-a prevalat însă de dreptul de a nu da declaraţii, situaţie în care corelativ și obligaţia de ascultare prevăzută în sarcina instanţei de recurs a încetat să mai existe.

Se constată, așadar, că instanţa de recurs a depus diligentele necesare în vederea respectării dreptului la apărare, informând condamnatul că are dreptul de a fi audiat, dar și de a păstra tăcerea cu privire la faptele de care este acuzat, iar în exercitarea acestui drept, condamnatul a decis să nu dea declaraţii, renunţând expres la dreptul de a fi audiat nemijlocit de către judecătorii instanţei de recurs.

Este adevărat că renunţarea condamnatului la dreptul de a fi audiat a fost consemnată în absenţa avocatului ales, însă această împrejurare este lipsită de relevanţă în contextul aplicării dispoziţiilor art. 38514 alin. (11) C. proc. pen.

Opţiunea acuzatului de a fi sau nu ascultat constituie un drept strict personal, al cărui exerciţiu nu poate fi condiţionat de asistarea sa juridică și nici nu poate fi exercitat prin mandatar; prezenţa apărătorului în momentul ascultării acuzatului sau a exprimării poziţiei de a nu fi ascultat nu are un rol de autorizare a opţiunii acuzatului, ci are rolul mai larg de a asigura prevenirea săvârșirii de abuzuri sau nereguli în modul în care se ia declaraţia sau în care se ia act de refuzul de a declara, acest rol fiind întru-totul îndeplinit și de avocatul din oficiu.

De altfel, condamnatul a avut posibilitatea de a se consulta cu avocatul din oficiu care îl asista, iar în ceea ce privește modul în care a fost consiliat de apărătorul său ales în faţa instanţei de apel se constată cu ușurinţă că rezultatul consultării a fost același, respectiv de a nu declara în cauză.

De asemenea, este de menţionat că judecata în recurs a parcurs mai multe termene de judecată, derulate în majoritate în prezenţa condamnatului și în mod constant a avocatului său ales.

Aceasta înseamnă că persoana condamnată a avut posibilitatea de a se consulta cu avocatul său, inclusiv în ceea ce privește modul de exercitare a dreptului de audiere în proces.

Prin urmare, se constată că decizia instanţei de recurs de a lua act de refuzul condamnatului de a fi audiat în timpul dezbaterilor nu a încălcat drepturile apărării, având în vedere că exprimarea opţiunii nu era condiţionată de asistarea juridică a condamnatului.

În ceea ce privește celelalte aspecte în raport cu care s-a invocat inechitatea procedurii în recurs, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că acestea nu necesită o examinare separată, având în vedere limitele învestirii sale, prin cererea de contestaţie în anulare.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 392 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare introdusă pe temeiul prevederilor art. 386 lit. e) C. proc. pen. de contestatorul condamnat V.V. împotriva deciziei nr. 3572 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală.