Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_83896 AI generated

Abuse of service by a notary: bar on criminal prosecution due to failure to file preliminary complaint within statutory deadline

Case Number ICCJ_83896
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the complainants' appeals, upholding the prosecutor's decision not to initiate criminal proceedings against a notary public. The dispute involved a notary who authenticated a real estate sale contract omitting a registered life usufruct, for which the complainants alleged abuse of office against the interests of individuals and falsification in an official document. The Court held that criminal action for abuse of service was barred due to the lack of a prior complaint filed within the statutory two-month deadline from the date the complainants knew the perpetrator's identity, constituting a ground to prevent the exercise of criminal action. Additionally, the falsification charge was excluded because the act lacked social danger, as the notary had autonomously initiated procedures to rectify the error and the complainants' refusal to cooperate did not constitute a passive conduct on the part of the notary.

Legislator headnote

AI generated

art. 258 C. proc. pen, art. 258 alin. (2) C. pen, art. 246 C. pen, art. 284 C. proc. pen, art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen, art. 289 C. pen; Abuse of service by a notary: bar on criminal prosecution due to failure to file preliminary complaint within statutory deadline: The dispute involved a notary who authenticated a real estate sale contract omitting a registered life usufruct, for which the complainants alleged abuse of office against the interests of individuals and falsification in an official document. The Court held that criminal action for abuse of service was barred due to the lack of a prior complaint filed within the statutory two-month deadline from the date the complainants knew the perpetrator's identity, constituting a ground to prevent the exercise of criminal action. Additionally, the falsification charge was excluded because the act lacked social danger, as the notary had autonomously initiated procedures to rectify the error and the complainants' refusal to cooperate did not constitute a passive conduct on the part of the notary.

Keywords

AI generated
notary criminal complaint conduct of proceedings statutory bar contract of sale identity documents

Cited Legislation

AI generated
art. 258 C. proc. pen
pen., art. 147, art. 246, art. 258
art. 258 alin. (2) C. pen
În conformitate cu art. 258 alin. (2) C. pen., introdus prin Legea nr.
art. 246 C. pen
În consecinţă, dacă plângerea prealabilă pentru fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen.
art. 284 C. proc. pen
a fost introdusă împotriva persoanei care are calitatea de notar public cu nerespectarea dispoziţiilor art. 284 C. proc. pen., după expirarea termenului de 2 luni prevăzut în aceste dispoziţii, este incident cazul care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzut în art.
art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen
pen., după expirarea termenului de 2 luni prevăzut în aceste dispoziţii, este incident cazul care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., referitor la lipsa plângerii prealabile.
art. 289 C. pen
354/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prevăzută în art. 289 C. pen.
art. 91 C. pen
pen., art. 91 C. pen., art.
art. 147 alin. (1) C. pen
pen., acţiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia celor săvârșite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (1) C. pen., iar conform art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis cited in the final order to dismiss the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Lipsa plângerii prealabile. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Funcţionar

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și acţiunile în procesul penal. Acţiunea penală și acţiunea civilă în procesul penal

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- lipsa plângerii prealabile

- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

- funcţionar

C. pen., art. 147, art. 246, art. 258

C. proc. pen., art. 10 alin. (1) lit. f)

În conformitate cu art. 258 alin. (2) C. pen., introdus prin Legea nr. 58/2008, pentru faptele prevăzute în art. 246, art. 247 și art. 250 alin. (1) - (4) din același cod, săvârșite de funcţionari, acţiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În consecinţă, dacă plângerea prealabilă pentru fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen. a fost introdusă împotriva persoanei care are calitatea de notar public cu nerespectarea dispoziţiilor art. 284 C. proc. pen., după expirarea termenului de 2 luni prevăzut în aceste dispoziţii, este incident cazul care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., referitor la lipsa plângerii prealabile.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 675 din 22 februarie 2010

Prin sentinţa nr. 99 din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel Iași, Secţia penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenţii M.E. și M.D. împotriva ordonanţei din 6 martie 2009 dată în dosarul nr. 354/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, menţinută prin ordonanţa din 30 aprilie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 335/II/2/2009, pe care a menţinut-o.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că în plângerea formulată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iași, petenţii M.D. și M.E. au criticat ordonanţele emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru nelegalitate, arătând că intimata, în calitate de notar public, a întocmit actul de vânzare-cumpărare nr. 542 din 18 iulie 2007, fără să ţină cont de dreptul lor de uzufruct, drept înscris în cartea funciară, conducând la declanșarea unor litigii între ei și actualii proprietari, care potrivit actului deţin și uzufructul.

Prin ordonanţa din 6 martie 2009 dată în dosarul nr. 354/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prevăzută în art. 289 C. pen. a învinuitei C.G. și aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, amendă în sumă de 1.000 lei și neînceperea urmăririi penale faţă de C.G. pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 246 C. pen., în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., art. 91 C. pen., art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Pentru a emite această ordonanţă, a reţinut că prin rezoluţia din data de 7 noiembrie 2008 s-a început urmărirea penală împotriva numitei C.G., întrucât, în calitate de notar public, a întocmit și autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 542 din 18 iulie 2007, prin care a fost transmis dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 1468,19 mp, deși asupra terenului respectiv exista o clauză de uzufruct viager, înscrisă într-un alt contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2006 la același birou notarial.

Deși contractul de vânzare-cumpărare nr. 564 din 24 august 2006 prin care s-a prevăzut clauza de uzufruct viager a fost autentificat de același notar public și deși extrasul de carte funciară nr. 623 din 18 iulie 2007 atesta existenţa dreptului evocat, în cuprinsul contractului nr. 542 din 18 iulie 2007 notarul a menţionat faptul că terenul nu este grevat de sarcini, aspect nereal.

Cu prilejul audierii sale, învinuita a relevat faptul că la autentificarea noului contract de vânzare-cumpărare, respectiv contractul nr. 542 din 18 iulie 2007, deși avea extrasul de carte funciară care atesta dreptul de uzufruct viager al petenţilor M.D. și M.E., primii vânzători ai terenului, din eroare, s-a consemnat la tehnoredactare că terenul supus vânzării nu este grevat de sarcini.

Învinuita a mai invocat în apărare faptul că eroarea a fost posibilă datorită orei înaintate la care s-a realizat autentificarea actului, precum și confuziei asupra actelor verificate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că din eroare a fost examinat certificatul de informare, care nu conţinea menţiunea cu privire la existenţa dreptului de uzufruct, și nu extrasul de carte funciară.

Procurorul a mai reţinut că, potrivit actelor notariale depuse la dosarul cauzei prin adresa din 24 octombrie 2008 a Biroului Notarului Public C.G., rezultă în mod incontestabil faptul că la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 542 din 18 iulie 2007 notarul s-a aflat în posesia întregii documentaţii prevăzute în Legea nr. 36/1995 și Regulamentul de aplicare a legii evocate.

În ceea ce privește săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 246 C. pen., procurorul a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 258 alin. (2) C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 58 din 19 martie 2008, pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 și 250 alin. (1) - (4) C. pen., acţiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia celor săvârșite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (1) C. pen., iar conform art. 284 C. proc. pen., în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul. În speţă, raportat la data săvârșirii infracţiunii (18 iulie 2007) prevăzute în art. 246 C. pen., procurorul a constatat că plângerea a fost introdusă cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.

Procurorul a constatat că, raportat la împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, la persoana și conduita făptuitoarei, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen., reţinând totodată că la data de 5 septembrie 2008, ulterior momentului în care a aflat că a fost promovată o acţiune în constatarea nulităţii actului de vânzare-cumpărare nr. 542 din 18 iulie 2007, s-a autosesizat cu privire la îndreptarea erorii din conţinutul contractului, demarând procedurile prevăzute în art. 53 din Legea nr. 36/1995.

Împrejurarea că părţile cărora le profită omisiunea vădită din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare și-au exercitat dreptul prevăzut în art. 53 din Legea nr. 36/1995, manifestându-și opoziţia la completarea omisiunii (potrivit adresei din 9 septembrie 2008 a Societăţii civile de avocaţi R.), împiedicând astfel înlăturarea urmării produse, nu poate fi calificată ca și conduită pasivă.

Curtea de Apel Iași a reţinut că, faţă de toate aceste argumente constatate de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, ordonanţa este temeinică și legală.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petenţii M.D. și M.E., recurs care nu a fost motivat așa cum prevăd dispoziţiile art. 38510 C. proc. pen.

Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C.G. pentru fapta prevăzută în art. 289 C. pen. și aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, amendă în sumă de 1.000 lei și neînceperea urmăriri penale pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 246 C. pen. (art. 10 alin. 1 lit. f C. proc. pen.).

Faţă de împrejurarea că învinuita s-a autosesizat cu privire la îndreptarea erorii strecurată în contractul de vânzare-cumpărare, citând părţile implicate pentru rectificarea actului, la data de 5 septembrie 2008, cu termen de înfăţișare la data de 9 septembrie 2008, respectiv pe numiţii M.I., F.I., F.D. și M.R., iar prin adresa comunicată notarului C.G. de către Societatea Civilă de Avocaţi R. au încunoștinţat-o pe aceasta de opunerea lor, în mod expres, faţă de îndreptarea, rectificarea, modificarea sau completarea, în lipsa lor, a oricăror prevederi din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 542 din 18 iulie 2007 al biroului notarial al acesteia, specificând că ei locuiesc în fapt în Italia, precizând totodată domiciliul din această ţară, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că nu se poate reţine, în sarcina făptuitoarei C.G., că fapta prevăzută în dispoziţiile art. 289 C. pen. prezintă pericol social, întrucât nu s-a adus atingere niciunei valori sociale, nu s-a periclitat și nu s-au vătămat valorile sociale arătate generic în dispoziţiile art. 1 C. pen.

Cu privire la infracţiunea prevăzută în dispoziţiile art. 246 C. pen., corect s-a stabilit prin ordonanţă și prin hotărârea instanţei de fond că plângerea prealabilă a fost introdusă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 284 C. proc. pen., fiind introdusă la data de 10 septembrie 2008, peste termenul de 2 luni din ziua în care persoanele vătămate au știut cine este făptuitorul, respectiv de la data de 18 iulie 2007 când a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 542.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, în considerentele ordonanţei dispuse în cauză, precum și în cele ale instanţei de fond, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de recurenţi, cu privire la faptele pentru care au solicitat cercetarea penală a intimatei, reţinându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale acestora.

În consecinţă, respingând plângerea petenţilor M.D. și M.E. și menţinând ordonanţa atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică și legală.

Faţă de considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de petenţi împotriva sentinţei nr. 99 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iași, Secţia penală și pentru cauze cu minori.