Judicial competence to merge penalties with prior final convictions in appellate proceedings and mandatory motivation for selecting life imprisonment over alternative prison terms.

Individualizarea pedepselor. Detenţiunea pe viaţă. Contopirea pedepsei cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente pentru care există o condamnare definitivă

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Pedepsele. Individualizarea pedepselor

Indice alfabetic: Drept penal

- individualizarea pedepselor

C. pen., art. 72, art. 85

1. În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii, cum este infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. 176 C. pen., dacă prima instanţă a aplicat pedeapsa închisorii, instanţa de apel care apreciază că se impune aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă trebuie să motiveze alegerea pedepsei alternative a detenţiunii pe viaţă în raport cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen.

2. În conformitate cu Decizia nr. LXX (70) din 15 octombrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă. Din considerentele deciziei rezultă că, prin excepţie de la regula instituită prin dispozitiv, instanţa de control judiciar poate dispune direct în calea de atac contopirea pedepselor, dacă prima instanţă, fiind legal învestită, a omis să se pronunţe în această privinţă.

Prin urmare, dacă necontopirea pedepselor nu reprezintă o omisiune a primei instanţe, instanţa de apel nu poate dispune direct în calea de atac a apelului anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei conform art. 85 C. pen. și contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunile care au făcut obiectul judecăţii cu pedepsele aplicate infracţiunilor concurente pentru care există o condamnare definitivă cu suspendarea condiţionată a executării.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 487 din 10 februarie 2010

A. Prin sentinţa penală nr. 182 din 22 iunie 2009 a Tribunalului Mureș au fost condamnaţi inculpaţii:

1. M.A. la pedepsele de:

- 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) și cu aplicarea art. 80 C. pen.;

- în baza art. 65 alin. (2) raportat la art. 175 alin. (1) teza finală și art. 176 alin. (1) teza finală C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani;

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de viol, prevăzută în art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) și cu aplicarea art. 80 C. pen.;

- în baza art. 65 alin. (2) raportat la art. 197 alin. (2) teza a ll-a C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., alături de pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare, s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

2. T.V. la pedepsele de:

- 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. și art. 109 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) și cu aplicarea art. 80 C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de viol, prevăzută în art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) și cu aplicarea art. 80 C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele principale stabilite, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. și a Decizie nr. LI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen.

În baza mijloacelor de probă instrumentate în cauză, prima instanţa a reţinut că inculpaţii au consumat băuturi alcoolice la bufetul din comuna S., începând cu după amiaza zilei de 14 martie 2008. Seara, s-a așezat cu ei la masă și victima K.Z., la invitaţia inculpatului M.A., după ce victima i s-a plâns că o persoană vrea să-l bată. Înainte de ora închiderii, victima a plecat înspre casă, apoi și inculpaţii. Ajungând-o pe drum, inculpatul M.A. a lovit victima, fiind oprit de inculpatul T.V., care l-a prins de haină. Victima a reușit să ajungă și să intre în curtea locuinţei sale, însă a fost urmată de cei doi inculpaţi. Aceștia au început să o lovească cu pumnii și picioarele, în reprize, timp de aproximativ 30 de minute. Au călcat-o în picioare, apăsând-o puternic în zona gâtului.

În aceeași seară, la bufetul din sat a fost și cea de-a doua victimă, V.M.

Victima V.M., trecând prin dreptul curţii numitului K.Z., a auzit gălăgie și a intrat să vadă ce se întâmplă. În acel moment, tot inculpatul M.A. a fost primul care a lovit-o cu pumnul peste faţă, iar femeia s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de zidul casei. A fost luată de inculpatul M.A. și așezată pe scări, a fost dezbrăcată, după care acesta a întreţinut cu ea raport sexual. Femeia era conștientă, însă, din cauza loviturilor și de frică, nu s-a putut opune. La propunerea lui M.A., și inculpatul T.V. a întreţinut raport sexual cu victima V.M. În momentul în care cel de-al doilea inculpat s-a ridicat de pe femeie, aceasta nu mai mișca.

În acest timp, victima K.Z. nu mai reacţiona, iar inculpaţii au sesizat că nu mai putea vorbi, ci doar horcăia.

La propunerea lui M.A., cei doi inculpaţi au luat mai întâi victima K.Z. de mâini și picioare, au scos-o din curte, au traversat drumul și au aruncat-o peste digul de piatră de la marginea șoselei, în râul Mureș. Victima a fost aruncată de la o înălţime de aproximativ 2,60 m, căzând pe malul apei. Inculpaţii au coborât pe o scară de lemn improvizată, au apucat din nou victima de mâini și de picioare și au aruncat-o în apă, inculpatul M.A. urmărind să vadă dacă o duce apa. S-au întors în curte, au lovit-o din nou pe victima V.M. și, fără să știe dacă aceasta mai era sau nu în viaţă, au procedat la fel ca prima dată, aruncând-o peste parapet de la 2,60 m înălţime, coborând pe malul Mureșului și aruncând-o în apele râului, după care au plecat acasă.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpaţilor M.A. și T.V. de a aplica multiple lovituri cu pumnii și picioarele victimelor K.Z. și V.M. (în curtea victimei K.Z.), iar apoi de a le arunca de pe șosea, de la înălţime de peste 2 m, peste un parapet până la malul Mureșului, iar de acolo în apele râului, cu intenţia de a le suprima viaţa, urmare care s-a și produs, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.;

- fapta acelorași inculpaţi de a întreţine (cu aceeași ocazie) raport sexual cu victima V.M., profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voinţa, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de viol, faptă prevăzută în art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen.;

- fapta acelorași inculpaţi de a pătrunde fără drept - împreună și pe timp de noapte - în curtea victimei K.Z., fără consimţământul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

B. Prin decizia nr. 82/A din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 182 din 22 iunie 2009, care a fost desfiinţată în parte și, rejudecând cauza, a dispus următoarele:

I. A descontopit pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. aplicată inculpatului M.A. în pedepsele componente și a dispus înlăturarea faţă de acesta a aplicării circumstanţelor atenuante reţinute și prevăzute în dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și, implicit, a dispoziţiilor art. 80 C. pen. și, pe cale de consecinţă, a majorat pedepsele aplicate acestui inculpat la:

- detenţiunea pe viaţă și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de dispoziţiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.;

- 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracţiunii de viol, faptă incriminată în dispoziţiile art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de dispoziţiile art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen.

Conform dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. a) raportat la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, stabilind ca, în final, inculpatul M.A. să execute pedeapsa cea mai grea - a detenţiunii pe viată și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

II. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatului T.V. în pedepsele componente și a dispus înlăturarea faţă de acesta a aplicării circumstanţelor atenuante reţinute și prevăzute în dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și, implicit, a dispoziţiilor art. 80 C. pen. și, pe cale de consecinţă, a majorat pedepsele aplicate acestui inculpat la:

- 15 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de dispoziţiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.;

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de viol, incriminată în dispoziţiile art. 197 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de dispoziţiile art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

Conform dispoziţiilor art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor T.V., prin sentinţa penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin neapelare, pedeapsă pe care a descontopit-o în pedepsele componente - 3 pedepse de câte 5 luni închisoare, aplicate pentru comiterea a trei infracţiuni de furt calificat și 3 pedepse de câte 200 lei amendă penală, aplicate aceluiași inculpat minor pentru săvârșirea a trei infracţiuni de distrugere.

Conform dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele stabilite inculpatului minor T.V. prin prezenta decizie cu cele stabilite prin sentinţa penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin, în pedeapsa cea mai grea, cea de 15 ani închisoare.

A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale criticate.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpaţii M.A. și T.V. împotriva aceleași sentinţei penale.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs procurorul, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei aplicări a dispoziţiilor art. 85 C. pen. faţă de inculpatul minor T.V., precum și pentru greșita obligare a acestui inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu părţile responsabile civilmente.

Împotriva aceleiași decizii, în termen legal, au declarat recurs și inculpaţii M.A. și T.V., criticând-o, primul, pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei condamnări pentru infracţiunea de viol ce a fost comisă asupra victimei V.M. doar de către coinculpatul T.V., care a exercitat și violenţele asupra acestei victimei; pe cale de consecinţă, inculpatul M.A. a solicitat achitarea pentru infracţiunea prevăzută în art. 197 alin. (1) și (2) C. pen. și schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. în cea prevăzută în art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Totodată, a solicitat menţinerea pedepsei de 18 ani aplicate de instanţa de fond.

Cel de-al doilea inculpat, T.V., a criticat decizia instanţei pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei.

Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 17, 171, 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursurile sunt întemeiate pentru următoarele motive:

1. Referitor la grava eroare de fapt ce ar fi avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului M.A. pentru infracţiunile de viol și omor deosebit de grav, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că această critică este nefondată, activitatea infracţională a inculpatului, sub aceste aspecte, stabilindu-se pe baza autodenunţului formulat la data de 6 mai 2008 și a declaraţiilor de recunoaștere date la urmărirea penală, ce se coroborează cu autodenunţul formulat de celălalt inculpat la aceeași dată și cu declaraţia de recunoaștere dată de acesta în aceeași fază. În acest fel, așa cum corect a reţinut și instanţa de fond, recunoașterile referitoare la agresiunea sexuală se coroborează reciproc, inclusiv cu relatările făcute lucrătorilor serviciului de probaţiune care au efectuat evaluarea dispusă de instanţă, căpătând astfel veridicitate și constituindu-se în probe certe ale comiterii respectivelor infracţiuni. De altfel, inculpatul M.A. a revenit asupra declaraţiei date la urmărirea penală abia în faza de recurs, după ce a fost condamnat de instanţa de apel la detenţiune pe viaţă. Cum potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar în speţă instanţele anterioare au făcut o examinare complexă a tuturor probelor administrate în cauză, reţinându-le pe cele care concordă și care, în concret, sunt în sensul existenţei faptelor și a săvârșirii lor cu vinovăţie de către inculpat, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că simplele susţineri ale inculpatului, M.A. în sensul că nu a violat-o pe victima V.M. și nici nu a exercitat violenţe asupra acesteia, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse mai sus, analizate detaliat de instanţa de fond, aceasta evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora și vinovăţia inculpatului, soluţia fiind menţinută sub aceste aspecte și de instanţa de apel.

Totodată, în raport cu aceste considerente, cererea subsidiară de schimbare a încadrării juridice dată faptei de omor deosebit de grav prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., nu este întemeiată, întrucât inculpatul a săvârșit uciderea a două persoane în aceeași împrejurare.

2. Critica formulată de inculpatul M.A., în ceea ce privește greșita individualizare a pedepsei aplicată de către instanţa de apel, este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În primul rând, instanţa de apel a încălcat tehnica de individualizare, deoarece, cum pentru infracţiunea prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, instanţa de apel trebuia să argumenteze alegerea pedepsei alternative a detenţiunii pe viaţă, iar nu să motiveze simplist că, în raport cu criteriile expuse în considerente, se impune majorarea pedepsei, întrucât în speţă nu este vorba de o majorare a pedepsei de 18 ani închisoare aplicată de instanţa de fond, ce putea atinge maxim 25 de ani, ci de alegerea altei pedepse alternative prevăzute de lege.

În al doilea rând, indiferent de modalitatea în care a ajuns să aplice pedeapsa respectivă - a detenţiunii pe viaţă -, instanţa de fond a făcut o individualizare greșită, întrucât, deși circumstanţele de fapt sunt corect reţinute, iar gravitatea faptelor este de necontestat, în raport cu circumstanţele personale ale inculpatului - care a recunoscut, nu neapărat formal, faptele și este la prima încălcare a legii penale - Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că nu se justifică aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, aceasta nefiind în măsură să asigure reeducarea inculpatului, în vârstă de doar 22 de ani la momentul comiterii faptei, practic acesta nemaiîntrevăzând nicio perspectivă socială.

Ca atare, considerând critica întemeiată pentru motivele mai sus arătate, după descontopirea pedepsei rezultante aplicate de instanţa de apel și repunerea pedepselor componente în individualitatea lor, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie va schimba pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de dispoziţiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., în pedeapsa închisorii în cuantumul maxim, de 25 ani închisoare, menţinând pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

3. Referitor la motivul de critică al procurorului ce vizează greșita aplicare a dispoziţiilor art. 85 C. pen. faţă de inculpatul minor T.V., direct de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că acesta este întemeiat, cu următoarele precizări:

În motivarea recursului procurorului s-au invocat dispoziţiile Deciziei nr. LXX din 15 octombrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, potrivit căreia instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de prima instanţă. Examinând considerentele acestei decizii se poate observa că există și excepţii de la regula instituită prin dispozitiv, respectiv în cazul în care prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la contopire, în condiţiile în care a fost legal sesizată. În speţă, instanţa de apel a aplicat în mod greșit dispoziţiile art. 85 C. pen. faţă de inculpatul minor T.V. - dispunând anularea suspendării condiţionate a pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor T.V. prin sentinţa penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin neapelare, pedeapsă pe care, după descontopire, a contopit-o conform dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. b) raportat la dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen. cu pedepsele stabilite inculpatului minor T.V. prin prezenta decizie - întrucât la momentul sesizării instanţei - 4 septembrie 2008 - condamnarea pentru fapta concurentă încă nu fusese dispusă. De altfel, copia sentinţei penale nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin a fost depusă la dosar pentru prima oară la instanţa de apel, odată cu motivele de apel.

Ca atare, constatând că nepronunţarea cu privire la anularea pedepsei 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor T.V. prin sentinţa penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin și necontopirea cu pedeapsa din prezenta cauză nu reprezintă o omisiune a instanţei de fond, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, după descontopirea pedepsei rezultante aplicate de instanţa de apel și repunerea pedepselor componente în individualitatea lor, va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 85 C. pen.

4. Recursul procurorului este întemeiat și sub aspectul criticii vizând greșita obligare a inculpatul minor T.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, în condiţiile în care nu a existat și o obligare a acelorași părţi la repararea pagubei.

Potrivit dispoziţiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen., partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. În cauză, niciunul dintre inculpaţi nu a fost obligat la despăgubiri civile, întrucât singura parte civilă - K.M., a renunţat la pretenţiile civile, poziţie de care instanţa de fond a luat act.

Ca atare, obligarea inculpatului minor T.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, de către instanţa de fond și de către cea de apel, în temeiul art. 191 alin. (3) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., este greșită și urmează a fi înlăturată, menţinându-se doar obligarea inculpatului la plata acestor cheltuieli.

5. Sub un ultim aspect, recursul inculpatului T.V., ce a criticat decizia instanţei pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei, este neîntemeiat, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciind că instanţa de apel a făcut o justă individualizare, în conformitate cu criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. și cu scopul pedepsei, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 52 C. pen.

Aceasta, întrucât, pe de o parte, pedeapsa nu trebuie să constituie doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci și o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârșirea infracţiunii. În concret, la individualizarea judiciară a pedepsei s-a ţinut cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de modalitatea de săvârșire a faptei, de împrejurările acesteia, precum și de persoana inculpatului, care nu este la prima confruntare cu legea penală și prezintă perspective medii de reintegrare în societate, astfel că modalitatea de executare stabilită și cuantumul pedepsei corespund scopului acesteia. Totodată, circumstanţele personale ale inculpatului și atitudinea lui procesuală nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în sensul solicitării inculpatului, pentru considerentele deja expuse și, pe cale de consecinţă, nici reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursurile declarate de procuror și inculpaţii T.V. și M.A. împotriva deciziei nr. 82/A din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureș, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia atacată numai în ceea ce privește pedepsele principale aplicate inculpaţilor T.V. și M.A., precum și cheltuielile judiciare către stat la care a fost obligat inculpatul T.V., sub acest ultim aspect casându-se și sentinţa penală nr. 182 din 22 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Mureș.

Rejudecând, în fond:

I. A descontopit pedeapsa rezultantă a detenţiunii pe viaţă și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, aplicate inculpatului M.A. în pedepsele componente, a schimbat pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de dispoziţiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen., în pedeapsa de 25 ani închisoare, menţinând pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin prezenta decizie, dispunând ca, în final, inculpatul M.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

II. A descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare aplicată inculpatului T.V. în pedepsele componente și a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 85 C. pen. privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată inculpatului minor T.V. prin sentinţa penală nr. 435 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin neapelare.

Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului minor T.V. în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, cea de 15 ani închisoare.

A înlăturat obligarea părţilor responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat, în solidar cu inculpatul minor T.V., menţinând obligarea la sumele ocazionate de soluţionarea fondului și apelului doar a acestui din urmă inculpat.

A menţinut restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.