Continued influence trading: Appeal dismissed, maintaining conviction and imprisonment

Trafic de influenţă. Infracţiune continuată

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

Indice alfabetic: Drept penal

- trafic de influenţă

- infracţiune continuată

C. pen., art. 41 alin. (2), art. 257 alin. (1)

Pretinderea și primirea de mai multe ori, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluţii, a unor sume de bani, de către persona care lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, constând în aprobarea unei cereri de angajare, constituie infracţiunea de trafic de influenţă în forma continuată, prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4171 din 7 decembrie 2011

Prin sentinţa nr. 50 din 15 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, Secţia penală, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu referire la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.C. la 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie, iar în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.C. - arestat în altă cauză - pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din analiza actelor și lucrărilor dosarului constatându-se, în fapt, că, în luna ianuarie 2010, martorul C.I. a discutat cu martorul M.I. despre posibilitatea angajării soţiei sale C.A.

M.I. s-a interesat despre acest aspect, iar în urma unei discuţii avute cu numita G.D. - angajată la societatea comercială P. - i-a fost recomandat inculpatul C.C. despre care se știa că ajutase și alte persoane să se angajeze la această societate.

Primind un CV al numitei C.A., la începutul lunii februarie 2010, inculpatul a contactat-o telefonic pe aceasta stabilind să se întâlnească în zona Piaţa G.

Ajuns la locul de întâlnire, inculpatul și-a declinat identitatea, după care i-a spus numitei C.A., care era însoţită de martorul C.I., că CV-ul prezentat este unul foarte bun și că în schimbul sumei de 1.000 de euro va interveni pe lângă persoana responsabilă din cadrul societăţii comerciale P., indicându-l pe domnul C. - director la societate la Serviciul controlul calităţii, pentru ca acesta să-i aprobe angajarea pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist.

Ulterior, în cursul aceleiași zile, inculpatul a contactat-o din nou pe C.A. și i-a solicitat să-i achite prima tranșă în cuantum de 500 de euro pentru a bloca postul pe care urma să o angajeze. Soţii C. au împrumutat de la martorul C.M. suma de 2.000 lei, după care s-a stabilit ca banii să fie înmânaţi în jurul orei 19,00 inculpatului în zona Piaţa G. Inculpatul a ajuns la locul stabilit într-un autoturism, condus de numitul B.F. Discuţiile s-au purtat în autoturism, inculpatul C.C. asigurând-o pe C.A. că nu vor fi probleme cu angajarea sa și că urmează să fie sunată de o angajată de la personal care îi va comunica ce acte să atașeze la dosarul de angajare, după care a primit de la C.A. suma de 2.000 lei, pe care i-a pus în torpedoul autoturismului.

Pentru a i se menţine încrederea, C.A. a fost ulterior sunată de către un bărbat care s-a recomandat a fi directorul C. de la societatea comercială P., care i-a transmis să urgenteze completarea dosarului, precum și de către o persoană de sex feminin, prezentată organelor de urmărire penală de inculpat ca numindu-se D. și care s-a recomandat a fi angajată la serviciul de personal al societăţii menţionate. Dosarul a fost înmânat de către C.A. numitului B.F., care l-a predat la rândul său inculpatului.

După primirea dosarului, inculpatul C.C. a contactat-o pe C.A. și i-a transmis că i s-a aprobat angajarea, că nu trebuie să mai susţină vreun interviu și că se va prezenta doar pentru vizita medicală, solicitându-i totodată plata restului de bani, respectiv 500 de euro.

Nedispunând de această sumă, soţii C. au împrumutat 1.000 de euro, după care, pe timp de noapte, au înmânat inculpatului suma de 500 de euro în parcarea blocului unde domiciliau, acesta asigurând-o din nou pe C.A. asupra angajării sale la societatea comercială P. și comunicându-i că trebuie doar să fie declarată aptă la vizita medicală programată în data de 9 martie 2010.

Ulterior, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, inculpatul a mai solicitat plata unei sume suplimentare de 300 de euro, folosindu-l din nou pe acel fals director C. Deși iniţial nu au fost de acord cu plata acestor bani, în final soţii C. au acceptat să dea și acești bani, însă doar personal directorului C.

Pentru a se asigura că va primi și acești bani, inculpatul C.C. a apelat la serviciile unui bărbat încă neidentificat, care în schimbul primirii unei sume de bani a acceptat să-l ajute pe inculpat la definitivarea activităţii infracţionale.

Soţii C. s-au întâlnit cu bărbatul respectiv în zona Piaţa G. și i-au remis suma de 1.000 lei după ce acesta, recomandând-se drept directorul C., le-a dat asigurări că C.A. va fi angajată din luna martie la societatea comercială P. În momentul în care, conform celor stabilite, C.A. s-a prezentat în data de 9 martie 2010 la sediul societăţii comerciale P. pentru a efectua vizita medicală, aceasta a aflat că nimeni nu știa despre solicitarea sa de angajare, că nu era programată la nicio vizită medicală, realizând că inculpatul a urmărit doar obţinerea sumei totale de 3.000 lei și 500 de euro, prevalându-se de influenţa pe care a lăsat-o să creadă că o are asupra persoanei responsabile cu efectuarea de angajări la societate, fără ca în realitate să efectueze vreun demers în acest sens.

Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a predat organelor de urmărire penală sumele de 1.000 de euro și 900 lei, banii fiind restituiţi soţilor C. în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 (prin același rechizitoriu dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii C.A. și C.I. sub aspectul infracţiunii prevăzută în art. 61 alin. 1 din Legea nr. 78/2000), aceștia precizând că nu mai au pretenţii financiare faţă de inculpat.

Prin decizia nr. 129 din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de procuror, a desfiinţat sentinţa în parte sub aspectul laturii penale și, în baza art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul C.C. a sumei de 100 lei, nerestituită și cu privire la care denunţătorii nu au solicitat restituirea.

A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa atacată și a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză, apelul declarat de inculpat fiind respins, ca nefondat.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.C., care prin apărătorul ales, invocând cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate atât în privinţa limitelor, cât și a modalităţii de executare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat că nici instanţa de fond și nici instanţa de apel nu au pus în discuţia părţilor încadrarea juridică corectă a faptei, care în opinia sa exclude incidenţa prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Din modalitatea de săvârșire a faptei rezultă că pretinderea și primirea în mod repetat a unor sume de bani într-un scop unic - exercitarea influenţei în vederea obţinerii angajării denunţătoarei în cadrul unei societăţi - reprezintă acţiuni ce decurg din chiar natura faptei, fără a avea caracterul unor acte materiale distincte, întrucât infracţiunea în forma sa simplă s-a consumat la momentul pretinderii sumei de bani în vederea traficării influenţei în scopul dorit de denunţătoare. Pretinderea ulterioară a unor sume de bani în vederea facilitării îndeplinirii formalităţilor cerute de încadrarea în postul dorit de denunţătoare sunt intrinsec legate de același scop urmărit și nu constituie acte materiale distincte.

În fine, inculpatul a arătat că în favoarea sa era justificată reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei în limitele prevăzute în art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, care se încadrează în cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul nu este fondat.

Verificând actele și lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond și instanţa de prim control judiciar au reţinut o situaţie de fapt corectă, bazată pe un material probator legal administrat și just apreciat, în baza căruia faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată i s-a dat o încadrare juridică legală, în prevederile art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Infracţiunea continuată se reţine atunci când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiași infracţiuni.

În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, elementul material constă în acţiunea de traficare a influenţei, care se poate realiza prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori prin acceptarea de promisiuni, de daruri - direct sau indirect - în vederea determinării unui funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Infracţiunea de trafic de influenţă se consumă în momentul în care făptuitorul, care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau funcţionar, pretinde sau primește bani sau alte foloase ori acceptă promisiunea unor foloase sau daruri, pentru a-l determina pe acel funcţionar public sau funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Pentru consumarea infracţiunii nu are relevanţă dacă a avut loc sau nu intervenţia pe lângă funcţionar ori dacă acesta a exercitat ori nu actul determinat ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, pe baza cărora recurentul inculpat a solicitat soluţionarea laturii penale a cauzei, rezultă că, la începutul lunii februarie 2010, acesta a pretins de la martora denunţătoare C.A. suma de 1.000 de euro, promiţându-i că va interveni pe lângă persoana responsabilă din cadrul societăţii comerciale P. - numitul C., director la Serviciul controlul calităţii din cadrul societăţii menţionate - pentru a-i aproba angajarea pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist, primind o primă tranșă din suma pretinsă, respectiv 2.000 lei (echivalentul a 500 de euro).

După ce recurentul inculpat a intrat în posesia dosarului conţinând actele necesare pentru angajare, a mai primit de la martora denunţătoare diferenţa de 500 de euro, asigurând-o pe aceasta că i s-a aprobat angajarea, că nu mai trebuie să susţină interviul și că se va prezenta doar pentru vizita medicală programată pentru data de 9 martie 2010.

Acţionând în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, recurentul inculpat a mai solicitat denunţătoarei, suplimentar, suma de 300 de euro, suma cu plata căreia, iniţial, aceasta nu a fost de acord însă, în cele din urmă, după ce împreună cu soţul său a avut o întâlnire cu un bărbat rămas neidentificat, care s-a oferit să-l ajute pe inculpat în desfășurarea activităţii infracţionale, în sensul că s-a prezentat ca fiind directorul societăţii comerciale P., a remis acestuia pentru inculpat suma de 1.000 de lei (echivalentul celor 300 de euro pretinși de acesta în schimbul promisiunii că va interveni pentru angajarea denunţătoarei în cadrul societăţii menţionate).

Prin urmare, faptele recurentului inculpat C.C., săvârșite în baza aceleiași rezoluţii, de a pretinde și a primi de mai multe ori, la diferite intervale de timp, de la denunţătoarea C.A. sumele de 3.000 lei și 500 de euro, susţinând că are influenţă asupra directorului de la societatea comercială P. pe care-l va determina să aprobe cererea de angajare a acesteia pe un post corespunzător pregătirii sale de inginer chimist într-un departament ce viza controlul calităţii produselor la societatea menţionată, constituie infracţiunea continuată de trafic de influenţă.

Așadar, prima critică adusă deciziei și care vizează greșita încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina recurentului inculpat, faptă recunoscută de acesta în totalitate - așa cum rezultă din chiar declaraţia dată de inculpat care a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen. - nu este întemeiată.

În ce privește cea de-a doua critică adusă deciziei, care se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și care vizează greșita individualizare a pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că și aceasta este neîntemeiată.

La individualizarea sancţiunii aplicată recurentului inculpat s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă (reduse cu o treime atât minimul, cât și maximul urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. 7 C. proc. pen.), gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Solicitarea recurentului inculpat de a se reţine circumstanţele atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. nu poate fi primită de instanţa de recurs având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta și gradul de pericol social ridicat al acesteia.

Atitudinea sinceră a recurentului inculpat pe parcursul procesului penal a fost valorificată de instanţa de fond prin aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. și nu poate constitui prin ea însăși un motiv suficient pentru coborârea pedepsei la un minim exagerat, întrucât în procesul de individualizare a sancţiunii trebuie să se ţină cont de un ansamblu de criterii și nu numai de unul singur, pentru că numai prin prisma acestora se poate diferenţia pedeapsa aplicată unui infractor sau altul pentru același gen de infracţiuni.

În opinia Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, menţinerea cuantumului pedepsei aplicată recurentului inculpat este justificată atât din perspectiva dispoziţiilor art. 72 C. pen., cât și din cea a prevederilor art. 52 C. pen. referitoare la scopul preventiv și educativ al sancţiunii, fiind proporţională cu gravitatea faptei reţinută în sarcina inculpatului. Și menţinerea modalităţii de executare a pedepsei - în condiţii de detenţie - este justificată, neexistând elemente care să conducă instanţa la concluzia că recurentul inculpat, care în prezent este arestat în altă cauză, se poate îndrepta și că va conștientiza consecinţele faptei, chiar și fără executarea efectivă a sancţiunii.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei nr. 129 din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală și pentru cauze cu minori.