Organized criminal group definition and trafficking via compelled theft under special criminal codes

Grup infracţional organizat. Trafic de persoane

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni privind criminalitatea organizată

Indice alfabetic: Drept penal

- grup infracţional organizat

- trafic de persoane

Legea nr. 39/2003, art. 2 lit. a) și lit. b) pct. 12, art. 7 alin. (1)

Legea nr. 678/2001, art. 2 pct. 2 lit. e), art. 12

1. În accepţiunea dispoziţiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, cum sunt infracţiunile privind traficul de persoane la care se referă art. 2 lit. b) pct. 12 din aceeași lege, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În raport cu dispoziţiile legale menţionate, există un grup infracţional organizat, dacă inculpaţii au acţionat pentru o perioadă de timp și în mod coordonat, fiecare dintre aceștia îndeplinind roluri determinate în executarea planului infracţional, în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, pentru a obţine un beneficiu financiar ori alt beneficiu material, iar iniţierea și constituirea unui astfel de grup se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

2. Recrutarea, transportarea în străinătate și cazarea mai multor persoane, prin ameninţare, violenţă și alte forme de constrângere, în scopul exploatării prin obligarea acestora să săvârșească infracţiuni de furt de bunuri, valorificate de către inculpaţi, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, obligarea victimelor să săvârșească infracţiuni de furt de bunuri constituind o formă de exploatare în sensul art. 2 pct. 2 lit. e) din aceeași lege.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1940 din 12 mai 2011

Prin sentinţa penală nr. 54 din 25 februarie 2009, Tribunalul Suceava a condamnat, între alţii, pe inculpaţii:

1. S.M., în principal, pentru săvârșirea infracţiunilor de:

- iniţiere și constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani;

- trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele menţionate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 125 din 16 mai 2006 a Judecătoriei Oraviţa, definitivă prin neapelare la data de 29 mai 2006 și s-a dispus executarea acestei pedepsei alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, rezultând o pedeapsă de executat de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

2. L.C. pentru săvârșirea infracţiunilor de:

- iniţiere și constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani;

- trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele menţionate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

3. I.L. pentru săvârșirea infracţiunilor de:

- iniţiere și constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani;

- trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele menţionate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, a reţinut următoarele:

Din procesul-verbal întocmit la data de 15 ianuarie 2007 de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava rezultă că la data de 16 noiembrie 2006 numiţii B.A., G.A. și Ș.C. au ieșit din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș, cu autoturismul condus de către O.C., iar din declaraţiile părţii vătămate G.A., coroborate cu declaraţiile martorilor, rezultă că partea vătămată a fost contactată de către inculpatul S.M., ulterior ieșirii din penitenciar (august 2006), care i-a spus că îi este dator și că în vederea achitării datoriei trebuie să meargă cu inculpatul în Italia, întrucât îi va găsi un loc de muncă. Datoria invocată se referea la faptul că inculpatul ar fi achitat taxele legate de eliberarea pașaportului turistic al părţii vătămate, anterior încarcerării, precum și pentru că inculpatul ar fi trimis pachete la penitenciar pentru partea vătămată. Solicitarea de plecare la muncă în străinătate a fost însoţită de ameninţări cu bătaia și cu acte de violenţă exercitate de către inculpat asupra părţii vătămate.

Prin declaraţiile date, partea vătămată G.A. a susţinut în mod constant că în gara centrală din Milano toţi cei trei au fost așteptaţi de către inculpatul I.L., care i-a condus într-o hală a unei fabrici vechi și părăsite, ce nu avea curent electric și toaletă, însă în care era amenajat un adăpost cu câteva saltele. Iniţial cei trei au fost sub supravegherea inculpatului I.L., iar ulterior la același adăpost au venit inculpaţii L.C. și S.M., acesta din urmă, după aproximativ o săptămână, însoţit de O.E. și A.A. Toate cele cinci persoane au venit în Italia împreună sau la indicaţiile lui S.M., sub pretextul că trebuie să-i achite diverse datorii bănești, iar tot acesta a fost cel care le-a spus că trebuie să fure din magazine pentru el. Din declaraţia dată în faţa instanţei rezultă că inculpatul S.M. este cel care a ameninţat în mod direct și i-a indicat părţii vătămate să fure, însă acte de violenţă au fost exercitate de inculpatul L.C. faţă de A.A. atunci când acesta a încercat să fugă. De asemenea, partea vătămată a arătat că toţi cei trei inculpaţi le indicau magazinele din care să fure și îi așteptau la ieșire, iar în momentul în care O.E. și A.A. au încercat să fugă, toţi cei trei inculpaţi au plecat la Genova pentru a-i aduce înapoi, iar inculpaţii S.M. și L.C. au exercitat acte de violenţă asupra celor doi.

Din procesul-verbal întocmit la data de 15 ianuarie 2007 de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava rezultă că la data de 18 noiembrie 2006 numiţii S.M., A.A. și O.E. au ieșit din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș, cu autoturismul condus de către A.B.

Dintre cele cinci persoane al căror transport în Italia a fost asigurat de către inculpatul S.M., în procesul penal au fost audiate încă trei, respectiv B.A., O.E. și Ș.C.

Din conţinutul convorbirii telefonice din data de 3 ianuarie 2007 rezultă că inculpatul L.C. îl supraveghea pe martorul B.A., recurgând inclusiv la constrângere fizică, iar orice protest al martorului era adus la cunoștinţa inculpatului S.M. În același sens este și convorbirea din 21 aprilie 2007, purtată de către inculpatul S.M. cu martorul B.A. și partea vătămată Ș.B. Din conţinutul acestor convorbiri, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate G.A. și ale celorlalte persoane audiate în cursul urmăririi penale, rezultă în mod neechivoc că inculpatul S.M. era cel care dispunea cu privire la efectuarea de furturi de către B.A. și Ș.B., că bunurile obţinute de către aceștia erau destinate a fi valorificate de către S.M. (fără a fi necesară „cumpărarea” acestora, ci revenindu-i în calitate de „șef”), că inculpatul L.C. era cel care exercita autoritatea și constrângerea asupra părţii vătămate și a martorului în momentele în care inculpatul S.M. nu era prezent. De asemenea, rezultă că autoritatea inculpatului S.M. era recunoscută (orice act de nesupunere fiind comunicat acestuia) și că inculpatul era o persoană ale cărei ameninţări erau luate în serios de către martori și părţi vătămate. De altfel, violenţa de limbaj și de ton la care inculpatul S.M. recurge în convorbirea din 21 aprilie 2007 sunt edificatore cu privire la raporturile de autoritate dintre interlocutori.

În cauză a fost audiată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, partea vătămată Ș.B. Iniţial, acesta a fost audiat în calitate de martor și a arătat că inculpatul S.M. i-a solicitat ca în contul unei datorii de 2.000 euro să fure; inculpatul urma să valorifice bunurile și să-și însușească banii în contul datoriei. De asemenea, inculpatul i-a achitat toate taxele în vederea obţinerii pașaportului și i-a asigurat transportul și cazarea în Italia, într-o casă părăsită. Ulterior, deși a furat în mod constant pentru inculpat, a fost bătut și ameninţat de acesta, i s-a spus că trebuie să continue a fura, întrucât mai are o datorie de 2.500 euro (de această dată ca urmare a cheltuielilor pe care inculpatul S.M. le-ar fi făcut în Italia). Bunurile furate erau trimise spre vânzare inculpaţilor B.V. și T.V. (condamnaţi în cauză). Împreună cu partea vătămată și în aceleași circumstanţe a ajuns în Italia și numitul A.C., care însă a fost prins de către autorităţile italiene în primul magazin în care a furat.

În ceea ce privește activitatea inculpaţilor L.C. și I.L., partea vătămată a arătat că inculpatul L.C. era cel care îi supraveghea pe el și B.A. atunci când S.M. nu era în Italia, iar inculpatul I.L. l-a ajutat pe inculpatul S.M. în alegerea locaţiilor pentru furat, în efectuarea deplasărilor și în valorificarea bunurilor, în perioada în care se aflau la Rimini. A mai arătat că în mai 2007 a fugit din Italia, de sub supravegherea lui L.C. și I.L., însă a fost nevoit să se întoarcă ca urmare a presiunilor exercitate de inculpatul S.M. De asemenea, a susţinut că ulterior emiterii mandatului de arestare pentru inculpatul S.M. a fugit din nou, având convingerea că acest inculpat nu poate reveni în ţară pentru a mai face presiuni asupra sa.

A arătat instanţa de fond că această declaraţie a părţii vătămate se coroborează cu alte probe administrate în cauză. În primul rând, tribunalul a constatat că este descrisă aceeași modalitate de operare și aceeași contribuţie la săvârșirea faptelor, din partea tuturor celor trei inculpaţi, ca și în declaraţia părţii vătămate G.A. De asemenea, coincide și modalitatea în care este descris comportamentul inculpatului S.M. faţă de întoarcerea în ţară a părţilor vătămate - exercitarea de presiuni, ameninţări și chiar violenţe, în vederea întoarcerii în Italia și achitării datoriei bănești. De altfel, plângerea penală a părţii vătămate G.A. (ce a constituit punctul de plecare al prezentului dosar) a fost făcută tocmai în contextul exercitării unor astfel de constrângeri, ulterior întoarcerii în ţară și în vederea revenirii în Italia.

De asemenea, declaraţia dată în cursul urmăririi penale se coroborează cu interceptările telefonice.

Având în vedere cele reţinute cu privire la situaţia de fapt, prima instanţă a apreciat că inculpaţii S.M., L.C. și I.L. au iniţiat și constituit un grup infracţional organizat ce a avut ca scop transportarea și cazarea unui număr de 6 persoane în Italia (iniţial la Milano și apoi la Rimini), prin ameninţare, violenţă și alte forme de constrângere, în scopul de a determina aceste persoane să săvârșească infracţiuni de furt (exploatate în sensul art. 2 pct. 2 lit. e din Legea nr. 678/2001). Bunurile astfel obţinute au fost trimise în ţară în pachete transportate de către firme de transport (dintre care unele au fost interceptate în cursul urmăririi penale) și valorificate de către inculpaţii B.V. și T.V., care trimiteau ulterior banii celor trei inculpaţi.

Activitatea infracţională desfășurată nu a fost rezultatul unei înţelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfășurat în timp, în mod repetat, respectându-se, în principiu, aceeași modalitate de săvârșire a faptelor, iar cei trei inculpaţi au avut în mod constant același rol și aceeași contribuţie la executarea planului infracţional.

Faptul că inculpatul I.L. nu a exercitat ameninţări sau constrângeri asupra părţilor vătămate, precum și faptul că nu a participat în mod continuu la activitatea infracţională, nu prezintă relevanţă sub aspectul încadrării juridice. Acesta a cunoscut și acceptat circumstanţele în care ceilalţi doi inculpaţi au organizat activitatea infracţională, a supravegheat părţile vătămate pentru a nu fugi, le-a însoţit și supravegheat în momentul comiterii furturilor și a beneficiat de sume de bani trimise de inculpatul B.V. Împrejurarea că părţile vătămate au arătat că nu formulează plângere împotriva acestuia nu prezintă relevanţă pentru că, pe de o parte, infracţiunea este supusă principiului oficialităţii, iar pe de altă parte, reprezintă o consecinţă a felului în care inculpaţii au înţeles să-și distribuie sarcinile.

Sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de persoane, s-a arătat că trebuie, de asemenea, avute în vedere mai multe aspecte.

Referitor la modalitatea, dintre cele prevăzute în art. 12 din Legea nr. 678/2001, prin care părţile vătămate au fost transportate și cazate în scopul de a fura pentru inculpaţi, instanţa de fond a reţinut că sunt incidente, dintre modalităţile alternative prevăzute în art. 12, ameninţarea, violenţa și alte forme de constrângere. Părţile vătămate erau iniţial abordate sub pretextul că au datorii bănești faţă de inculpatul S.M. și ameninţate cu bătaia în cazul în care nu reușeau achitarea acestora într-un termen foarte scurt. Aceste ameninţări erau deosebit de eficiente având în vedere că părţile vătămate cunoșteau comportamentul violent al inculpatului de mai mulţi ani, precum și că aveau domiciliul în același oraș - orice încercare de fugă din Italia avea drept consecinţă abordarea părţilor vătămate de către inculpatul S.M. în vederea exercitării de presiuni (prin ameninţări sau chiar violenţă) în vederea reîntoarcerii (partea vătămată G.A. în decembrie - ianuarie 2007 și partea vătămată Ș.B. în mai 2007). Această presiune constantă exercitată asupra părţilor vătămate a fost completată și prin exercitarea de violenţe (așa cum rezultă atât din declaraţiile părţilor vătămate G.A. și Ș.B., precum și din interceptările telefonice - faţă de martorul B.A.).

Prin decizia nr. 18 din 4 martie 2010, Curtea de Apel Suceava, Secţia penală și pentru cauze cu minori, între altele, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpaţii apelanţi S.M., L.C. și I.L. împotriva sentinţei penale nr. 54 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Suceava.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii S.M., I.L. și L.C.

Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate de recurenţii inculpaţi, precum și din oficiu, în limitele prevăzute în art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și justiţie apreciază că recursurile declarate de inculpaţii S.M. și I.L. sunt nefondate.

Sub aspectul cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., invocat atât de inculpatul S.M., cât și de inculpatul l.L.:

Ambii inculpaţi au criticat respingerea de către instanţa de apel a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută în art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.

Examinând ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că atât instanţa de fond, cât și instanţa de apel au reţinut în mod corect în sarcina inculpaţilor săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că începând cu luna octombrie a anului 2006 inculpatul S.M., împreună cu inculpaţii L.C. și l.L., au iniţiat și constituit un grup infracţional organizat ce avea ca scop săvârșirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, infracţiune considerată „gravă”, conform art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003.

Grupul infracţional organizat este definit de art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În speţa supusă analizei, la încadrarea juridică dată faptei, în mod just instanţele anterioare au avut în vedere că activitatea infracţională desfășurată nu a fost rezultatul unei înţelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfășurat în timp, în mod repetat, respectându-se, în principiu, aceeași modalitate de săvârșire a faptelor, iar cei trei inculpaţi au avut în mod constant același rol și aceeași contribuţie la executarea planului infracţional, fiind îndeplinite astfel cerinţele „grupului infracţional organizat”, așa cum acesta este definit în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003.

În concret, pe baza analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, în mod corect s-a reţinut de instanţele anterioare că inculpatul S.M. a avut rolul de lider/coordonator al grupării infracţionale, el fiind acela care se ocupa personal de racolarea victimelor traficului de persoane, tineri cu antecedente penale în săvârșirea de furturi, cărora le asigura obţinerea pașapoartelor turistice, transportul până în Italia și cazarea, obligându-i apoi la comiterea de furturi de produse vestimentare sau parfumuri din magazine, bunuri pe care ulterior și le însușea.

Rolul inculpatului L.C. era acela de a supraveghea victimele traficate pe teritoriul Italiei, atât la locurile unde erau cazate, cât și pe timpul comiterii furturilor, pentru a le împiedica fie să fugă, fie să ascundă bunurile sustrase, iar cel al inculpatului I.L. era acela de a primi și de a asigura cazarea tinerilor racolaţi și trimiși în Italia pentru comiterea furturilor de către liderul grupării, de a-i instrui cu privire la locaţiile vizate, modalitatea de sustragere a bunurilor și, nu în ultimul rând, atitudinea pe care aceștia trebuiau să o adopte în ipoteza prinderii lor de către autorităţile italiene.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că nici cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpaţii S.M. și I.L., nu este incident în cauză.

Probele administrate în cauză, corect evaluate și interpretate de instanţele de fond și de apel, dovedesc că la sfârșitul anului 2006 - începutul anului 2007 membrii grupării infracţionale au transportat și cazat unui număr de 6 persoane în Italia (iniţial la Milano și apoi la Rimini), pe care le-au obligat (prin ameninţare, violenţă și alte forme de constrângere) să sustragă bunuri din magazine, bunuri care erau ulterior trimise în România și valorificate prin activitatea inculpaţilor B.V. și T.V.

Inculpatul S.M. era cel care s-a ocupat de racolarea părţilor vătămate, persoane tinere, cu antecedente penale, cărora le dădea (în perioada în care acestea erau încarcerate) diverse sume de bani, iar ulterior solicita restituirea banilor într-un cuantum mult mai mare decât cel acordat iniţial, propunându-le pentru achitarea datoriilor deplasarea în Italia și sustragerea de bunuri în beneficiul său. Așa cum corect a reţinut instanţa de apel, un factor determinant în convingerea victimelor traficului de a accepta propunerea l-a constituit comportamentul agresiv al inculpatului, la care s-au adăugat alte împrejurări cu semnificaţia unor constrângeri morale, cum sunt: reţinerea actelor de identitate, necunoașterea limbii, dependenţa financiară, supravegherea exercitată de membrii grupării, frica de consecinţele refuzului lor de a îndeplini cerinţele inculpatului S.M.

În privinţa inculpatului I.L., este adevărat că din probele administrate rezultă că acesta nu a exercitat acte de violenţă sau ameninţare asupra părţilor vătămate și că nu a participat în mod continuu la activitatea infracţională, dar, așa cum corect a observat și instanţa de apel, acesta a cunoscut și acceptat circumstanţele în care ceilalţi doi inculpaţi, S.M. și L.C., au organizat activitatea infracţională, a supravegheat părţile vătămate pentru a nu fugi, le-a însoţit și supravegheat în momentul comiterii furturilor, le-a spus cum să reacţioneze dacă vor fi prinse de autorităţile italiene și a beneficiat de sume de bani trimise de inculpatul B.V., astfel că și acţiunile acestui inculpat se circumscriu laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Toate aceste aspecte rezultă din declaraţiile părţilor vătămate G.A., Ș.B., Ș.C., ale martorilor B.A., O.E., G.C., R.O., O.C. și A.A., date în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu conţinutul convorbirilor telefonice interceptate, precum și cu procesele-verbale de percheziţii efectuate la domiciliile inculpaţilor S.M., L.C., B.V. și T.V., mijloace de probă analizate amănunţit de instanţa de fond.

Este adevărat că atât părţile vătămate, cu excepţia lui G.A., cât și martorii au revenit în faţa instanţei, modificându-și declaraţiile, dar atât prima instanţă, cât și instanţa de apel au considerat că revenirea asupra declaraţiilor iniţiale este nejustificată, versiunea prezentată de aceștia fiind în contradicţie cu aspectele care rezultă în mod explicit și neechivoc din conţinutul interceptărilor telefonice.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În cauză, în cadrul operaţiunii de sinteză a probelor, instanţele de fond și apel au apreciat în mod întemeiat că declaraţiile date de părţile vătămate și de martori în cursul urmăririi penale, într-un moment apropiat de producerea faptelor și în care s-au relatat de către aceștia, cu lux de amănunte, cele întâmplate, reflectă adevărul, în timp ce declaraţiile date ulterior apar ca fiind făcute în vederea disculpării inculpaţilor.

Împrejurarea că în cursul cercetării judecătorești, cu motivarea generică că ar fi fost supuși unor intimidări din partea organelor de poliţie, nedovedite de altfel, unele părţi vătămate și martorii audiaţi au revenit asupra depoziţiilor iniţiale, nu poate conduce la constatarea nevinovăţiei inculpaţilor.

Cum în cauză nu există niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale părţilor vătămate și ale martorilor, instanţele de fond și apel au temeiuri suficiente să considere că numai cele făcute în cursul urmăririi penale sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte și împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză și au înlăturat motivat declaraţiile date în cursul cercetării judecătorești.

În ceea ce-l privește pe inculpatul L.C., din actele dosarului rezultă că acesta a decedat.

Potrivit art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., decesul inculpatului constituie o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acţiunii penale.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei nr. 18 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală și pentru cauze cu minori, a casat decizia penală recurată și sentinţa penală nr. 54 din 25 februarie 2009 a Tribunalului Suceava numai în ceea ce îl privește pe inculpatul L.C. și, rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva acestuia, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

A respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.M. și I.L. împotriva deciziei nr. 18 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală și pentru cauze cu minori.