Influence peddling by local official: exclusion of aggravated penalty for lack of qualifying statutory authority

Trafic de influenţă. Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

Indice alfabetic: Drept penal

- trafic de influenţă

- art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000

C. pen., art. 257

Legea nr. 78/2000, art. 7 alin. (3)

Infracţiunea de trafic de influenţă săvârșită de o persoană care are calitatea de consilier local și vicepreședinte al unei asociaţii se încadrează în dispoziţiile art. 257 C. pen., nefiind aplicabile prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât subiectul activ al infracţiunii nu are calitatea de persoană cu atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor și nici calitatea de funcţionar cu atribuţii de control.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1692 din 27 aprilie 2011

A. Prin sentinţa penală nr. 345 din 2 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Maramureș, a fost condamnat inculpatul C.V. pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 146 din 27 mai 2004 a Tribunalului Maramureș, pedeapsă care a fost adiţionată la cea aplicată prin prezenta, rezultanta fiind de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a fost interzisă, ca pedeapsă accesorie, exercitarea de către inculpat a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că inculpatul este membru în Consiliul Local V. și vicepreședinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din România.

Inculpatul a intrat în legătură cu martorii din prezenta cauză, cărora încă de la început Ie-a creat impresia că are influenţă asupra funcţionarilor (în special a celor cu funcţii de conducere) de la toate instituţiile publice din zonă, indicând în cele mai multe situaţii nume sonore și cu impact pentru orice persoană.

1. În urma unui incident petrecut la data de 23 decembrie 2004, în care au fost implicaţi H.G. și B.D., la Poliţia B. s-au început cercetările faţă de H.G., iniţial pentru vătămare corporală, iar apoi pentru tentativă la omor calificat. Cum cel cercetat în acel dosar, și anume H.G. a plecat din ţară, mama acestuia, martora H.L., s-a implicat în rezolvarea problemelor de natură juridică ale fiului său.

În schimbul sumei de 5.000 euro și 500 lei, inculpatul i-a promis martorei că, prin cunoștinţele pe care le are în rândul poliţiștilor și a medicilor legiști, o să facă în așa fel încât consecinţele faptelor fiului ei să fie minore.

Drept urmare, inculpatul a intervenit la martorul P.V., comandantul Poliţiei B., pentru a se interesa de dosar, însă acesta din urmă I-a trimis la martorul B.l., ofiţer cercetări penale, cel care se ocupa efectiv de instrumentarea dosarului și pe care, cunoscându-l, I-a rugat să-l ajute.

Iniţial, bazându-se pe faptul că numărul de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare stabilit de medicul legist era până la 30 zile, organele de cercetare penală de la Poliţia B. au încadrat fapta ca fiind vătămare corporală și nu tentativă la omor calificat, cum era corect, situaţie în care era posibilă împăcarea.

Inculpatul, aflând de această oportunitate, a luat legătura cu partea vătămată cu care a negociat o eventuală împăcare, împăcare care s-a și produs după ce inculpatul i-a remis acesteia suma de 2.000 euro din cei primiţi de la martora H.L.

Ulterior, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș care a schimbat încadrarea juridică și I-a trimis pe fiul martorei, H.G., în judecată pentru tentativă la omor.

Chiar și în această situaţie, inculpatul i-a promis martorei că o să intervină pe lângă medicii legiști pentru a se întocmi o expertiză medico-legală favorabilă, dar și că o să-i angajeze un avocat, drept pentru care a mai solicitat și primit de la martoră 1.500 euro.

Martora a apelat din nou la serviciile inculpatului, pentru a-i obţine un nou pașaport fiului său, pentru că inculpatul a pretins că are relaţii suficiente și la acest compartiment din cadrul poliţiei, însă pentru a-i putea rezolva problema i-a comunicat că are nevoie de suma de 500 euro, sumă pe care a și primit-o, deși martora a achitat toate taxele aferente pentru obţinerea pașaportului.

2. La începutul anului 2005, martora Ș.R., aflată fiind la familia P.L., unde era în vizită și inculpatul, a relatat acestora că a terminat facultatea de drept și că dorește să se angajeze la S.R.I. sau Ministerul Justiţiei.

În acest context, inculpatul s-a oferit să o ajute, lăsând-o pe martoră să înţeleagă că are relaţii și cunoștinţe la București, „chiar la vârful piramidei acestor instituţii.”

La un interval de câteva zile, inculpatul a contactat-o telefonic pe martoră, stabilind o întâlnire la care i-a relatat că poate face demersuri pentru angajarea ei, dar are nevoie de 5.000 euro, pentru a o ajuta și a-i cointeresa material pe cei de la București, sumă care i-a și fost predată inculpatului de către martorul P.L.

Nemulţumită că problema ei nu se rezolvă, martora I-a contactat în repetate rânduri pe inculpat până în anul 2007, când i-a restituit suma de 5.000 euro, însă de fiecare dată inculpatul găsea justificări, povestindu-i martorei de câteva întâlniri ratate cu politicienii cu care urma să ia legătura, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra acestora, bazându-se și pe împrejurarea că și el este membru al unui partid politic.

3. În baza aceleiași rezoluţii infracţionale, în aceeași perioadă, inculpatul s-a întâlnit cu martora G.N., care în contextul discuţiilor purtate i-a relatat că ar dori să se angajeze ca asistent medical, însă îi lipsește autorizaţia de liberă practică, care se poate obţine doar printr-un examen, examen pentru care „are nevoie de sprijin pentru a avea șanse mai mari de reușită” de la el, știut fiind că are relaţii și influenţă.

Fără să dezmintă aceste informaţii, inculpatul s-a oferit să o ajute.

O perioadă lungă de timp cei doi au purtat mai multe discuţii telefonice, în contextul cărora inculpatul a sfătuit-o să-și pregătească dosarul pentru că este posibil să nu mai fie necesar nici măcar să se prezinte la examen pentru că totul este rezolvat. Pentru a o convinge de seriozitatea sa, inculpatul i-a pomenit de numele primarului din Baia Mare și a președintei Ordinului Asistenţilor Medicali din România - Filiala Maramureș.

Pe parcursul acestor discuţii, inculpatul i-a dat de înţeles că ar avea nevoie de la ea de o sumă de bani, „ca să o dea mai departe.” Pentru că inculpatul a ezitat să-i precizeze o sumă, martora a avansat suma de 300 euro, sumă cu care inculpatul a fost de acord și pe care a primit-o.

Pregătită fiind, martora s-a prezentat și a promovat examenul fără ajutorul inculpatului. După mai multe insistenţe, inculpatul i-a comunicat martorei că nu s-a ţinut de promisiune, pentru că a fost plecat din localitate și că banii nu-i poate restitui pentru că „sunt daţi mai departe.”

4. Pentru că la finele anului 2005 G.T. a obţinut un contract de muncă în Germania, unde trebuia să se prezinte în ianuarie 2006 și avea pașaportul expirat, i-a povestit unei rude apropiate, pe nume G.G., problema pe care o are.

După ce, la data de 15 decembrie 2005, martorul G.T. și-a depus actele în vederea obţinerii unei noi cărţi de identitate, a doua zi martorul G.G. I-a sunat pe inculpat să-i solicite sprijinul în vederea urgentării obţinerii actelor.

Inculpatul a fost de acord să-și folosească influenţa pe care susţinea că o are la poliţiștii de la Biroul de Evidenţă a Populaţiei și la șeful Serviciului Pașapoarte Maramureș, însă a pretins pentru acest serviciu suma de 250 euro, cu toate că taxele au fost achitate și de această dată, încă la depunere, de către solicitant.

Cu toate că a intervenit la martorul A.L., agent de poliţie, căruia i-a comunicat datele de stare civilă ale lui G.T. pentru urgentarea eliberării documentelor, la dosar există dovadă că pașaportul și cartea de identitate au fost obţinute în scurt timp ca urmare a plăţii taxei de urgenţă pentru reducerea timpului necesar eliberării și nu a intervenţiei inculpatului.

Raportat la starea de fapt expusă, în drept, activitatea infracţională a inculpatului C.V., și anume aceea de a pretinde și primi de la martorii H.L., Ș.R., G.N. și G.T. diverse sume de bani, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, promiţându-le că, prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari publici, pe care i-a și identificat, avansând nume diverse și prin a căror cointeresare materială va obţine rezolvarea problemelor fiecăruia, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă pentru care instanţa i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.

B. Prin decizia nr. 56/A din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, Secţia penală și de minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 345 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Maramureș.

C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greșitei aplicări a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr.78/2000, întrucât inculpatul nu întrunește cerinţa de a fi subiect activ calificat.

Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și inculpatul C.V., criticând-o, între altele, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată următoarele:

1. Motivul de recurs al parchetului ce vizează greșita aplicare a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, deși inculpatul nu întrunește cerinţa de a fi subiect activ calificat, este întemeiat. Potrivit dispoziţiilor acestui text de lege, maximul special pentru infracţiunile prevăzute în art. 256 și art. 257 C. pen. se majorează cu 2 ani, dacă acestea sunt săvârșite de către o persoană care are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, precum și de un funcţionar cu atribuţii de control; or, inculpatul C.V. nu îndeplinește niciuna dintre aceste calităţi, astfel că reţinerea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 nu se justifică, urmând a fi înlăturate.

2. Critica privind greșita condamnare, deși nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, nu este întemeiată, în cauză neexistând vreun dubiu cu privire la vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. în raport cu mijloacele de probă administrate, simplele susţineri ale inculpatului C.V., în sensul că a încercat în mod dezinteresat să ajute niște cunoștinţe vechi, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie, analizate detaliat de instanţa de fond și cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia și vinovăţia inculpatului. Este incontestabil că inculpatul a pretins și primit diverse sume de bani pentru rezolvarea unor probleme ale martorilor, în afara cadrului legal, neavând relevanţă dacă a avut sau nu vreun folos de pe urma infracţiunii, în condiţiile în care textul de lege al art. 257 alin. (1) C. pen. incriminează primirea de bani sau alte foloase pentru sine sau pentru altul.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj și de inculpatul C.V. împotriva deciziei nr. 56/A din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, Secţia penală și de minori, a casat decizia atacată și, în parte, sentinţa penală nr. 345 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Maramureș, numai în ceea ce privește aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, dispoziţii pe care le-a înlăturat.