Distinctness of organizing, conducting, and financing drug trafficking under Art. 10 Law 143/2000 from the underlying substantive offenses in international cocaine trafficking cases

Organizarea, conducerea sau finanţarea traficului internaţional de droguri de mare risc. Trafic internaţional de droguri de mare risc. Trafic de droguri de mare risc. Concurs de infracţiuni

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni privind traficul și consumul ilicit de droguri

Indice alfabetic: Drept penal

- organizarea, conducerea sau finanţarea traficului internaţional de droguri de mare risc

- trafic internaţional de droguri de mare risc

- trafic de droguri de mare risc

Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1) și (2), art. 10

1. În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 și cu decizia nr. 38 din 22 septembrie 2008 pronunţată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, infracţiunea de organizare, conducere sau finanţare a faptelor prevăzute în art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracţiune distinctă și, prin urmare, la încadrarea juridică a faptelor, se exclude raportarea infracţiunii prevăzute în art. 10 la faptele incriminate în art. 2 - 9.

Organizarea, conducerea și finanţarea traficului internaţional de droguri de mare risc și introducerea în ţară de droguri de mare risc, rămasă în forma tentativei, se încadrează în dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 și în dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., referitoare la concursul de infracţiuni.

2. Cumpărarea de droguri de mare risc pe teritoriul unui stat străin, deţinerea și transportul prin intermediul unor curieri al drogurilor de mare risc pe teritoriul mai multor state străine pentru a fi introduse în ţară, inculpaţii fiind depistaţi pe traseul de deplasare spre România, în cadrul unei acţiuni de cooperare judiciară internaţională între autorităţile române și autorităţile statului pe teritoriul căruia au fost depistaţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3559 din 2 noiembrie 2012

Prin sentinţa nr. 5 din 6 ianuarie 2012 a Tribunalului București, Secţia I penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii M.I., H.V. și V.D. la câte o pedeapsă de 11 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost condamnaţi aceiași inculpaţi la câte o pedeapsă de 18 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost condamnaţi aceiași inculpaţi la câte o pedeapsă de 18 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele trei pedepse aplicate, în final inculpaţii M.I., H.V. și V.D. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare, sporită la 20 de ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., a fost aplicată inculpaţilor M.I., H.V. și V.D. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaţilor M.I., H.V. și V.D. drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în cursul lunii aprilie 2011 (în perioada 1 - 13 aprilie 2011), inculpaţii M.I., V.D., H.V. și martorul I.M. (în prezent arestat și judecat în Germania, pentru aceleași fapte cercetate și în prezenta cauză) au organizat, condus și finanţat comiterea infracţiunii de trafic (internaţional) de droguri de mare risc, respectiv cumpărarea și transportul unei cantităţi importante de cocaină din America Centrală (Republica Costa Rica), pe care au încercat să o introducă în România, prin intermediul altor persoane (G.l. și G.D., în prezent arestaţi și ei în Germania) - „cărăuși” - care în prealabil înghiţeau drogurile, porţionate și încapsulate.

Astfel, la data de 3 aprilie 2011, inculpatul M.I. și martorul I.M. i-au condus cu un autoturism pe coinculpaţii V.D., H.V., precum și pe martorul G.l. (unul din „cărăuși”) până la aeroportul din Budapesta, de unde au cumpărat pentru aceștia bilete de avion pentru ruta Budapesta - Managua, unde îi aștepta celălalt „cărăuș” - martorul G.D. Martorul I.M. a fost cel care i-a dat inculpatului H.V. banii pentru a achita contravaloarea biletelor de avion (6.000 USD).

De la Budapesta s-au îmbarcat în cursa aeriană inculpaţii H.V., V.D. și martorul G.I., ceilalţi întorcându-se în România.

Traseul urmat a fost Germania - Mexic - San Salvador - Nicaragua, de unde inculpaţii V.D., H.V., precum și pe martorul G.I., cu un taxi, s-au deplasat în Costa Rica, ţară unde s-au cazat la un hotel, contravaloarea serviciilor fiind achitată de către inculpatul H.V.

La datele de 5 aprilie 2011 și, respectiv, 6 aprilie 2011, inculpatul M.I. și martorul l.M. au efectuat câte un transfer bancar, prin intermediul numitului C.N., virând în Costa Rica suma totală de 7.000 USD, beneficiarul acestei sume de bani fiind coinculpatul V.D.

În Republica Costa Rica, inculpaţii V.D. și H.V., cu suma de 7.000 USD primită din România, au cumpărat cantitatea de 1,8 kg cocaină, pe care, împreună cu cei doi „cărăuși” - martorii G.I. și G.D. -, au porţionat-o în capsule, pe care aceștia din urmă au îngurgitat-o, în vederea transportării și vânzării în municipiul București, de către inculpatul M.I. și martorul l.M. Inculpatul V.D. a fost persoana de încredere a coinculpatului M.I. și a martorului l.M., el fiind administratorul banilor.

La data de 11 aprilie 2011, inculpatul M.I. și martorul l.M. au organizat deplasarea în Germania, pentru a-i prelua de la aeroport pe coinculpaţii H.V., V.D. și pe martorii G.I. și G.D. Astfel, inculpatul M.I. și M.G. au călătorit cu autoturismul marca P., iar martorii l.M. și A.C., cu autoturismul marca R.

Pe traseul Ungaria - Austria - Germania, inculpaţii menţionaţi au fost supravegheaţi de către organele judiciare de resort, în baza solicitărilor formulate de către organele de urmărire penală din România.

La data de 12 aprilie 2011, persoanele menţionate mai sus s-au întâlnit pe aeroport. În autoturismul marca P., au urcat inculpaţii M.I., M.G., V.D. și H.V., iar în autoturismul marca R., martorii I.M., A.C. și cei doi „cărăuși” - G.I. și G.D.

Din cauza modalităţii de transport al drogurilor de mare risc, care punea în pericol viaţa martorilor G.I. și G.D., în urma schimbului de informaţii prin canalele poliţienești, autoturismul marca R. a fost oprit de către autorităţile judiciare din Republica Federală Germania, ocazie cu care s-a stabilit identitatea pasagerilor, respectiv I.M., A.C., G.I. și G.D., ultimii doi recunoscând că au îngurgitat cocaină, pe care au transportat-o din Managua. Urmare a radiografiei efectuate, s-a constatat faptul că ambii curieri au transportat cantitatea totală de 1,8 kg cocaină, primul având în corp 10 recipiente, iar cel de-al doilea, 91 de recipiente.

Inculpaţii M.I., M.G., V.D. și H.V., care se aflau în autoturismul marca P., au reușit să părăsească teritoriul Republicii Federale Germania, iar la data de 13 aprilie 2011 au fost depistaţi pe teritoriul României.

Astfel, reţine instanţa de fond că în drept fapta inculpatului M.I. care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii H.V. și V.D., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, pe care coinculpaţii H.V. și V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăușilor” G.I. și G.D., activitatea infracţională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reţinute și persoanele care îngurgitaseră drogurile, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, prin intermediul inculpaţilor H.V. și V.D., a cumpărat din Costa Rica, a deţinut și transportat până în Germania cantitatea de 1,8 kg de cocaină, cu ajutorul a doi „cărăuși”/curieri, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii H.V. și V.D., a organizat, finanţat și coordonat activitatea de trafic internaţional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc descrisă anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica a cantităţii de 1,8 kg de cocaină (banii necesari fiind trimiși de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea „cărăușilor” la și de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de organizare, conducere și finanţare a infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului H.V. care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii M.I. și V.D., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, pe care inculpaţii H.V. și V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăușilor” G.I. și G.D., activitatea infracţională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reţinute și persoanele care îngurgitaseră drogurile, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii M.I. și V.D., a cumpărat din Costa Rica, a deţinut și transportat până în Germania, cu ajutorul a doi „cărăuși”/curieri, cantitatea de 1,8 kg de cocaină, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii M.I. și V.D., a organizat, finanţat și coordonat activitatea de trafic internaţional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc descrisă anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica a cantităţii de 1,8 kg de cocaină (banii necesari fiind trimiși de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea „cărăușilor” la și de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de organizare, conducere și finanţare a infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului V.D. care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii M.I. și H.V., a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, pe care inculpaţii H.V. și V.D. o cumpăraseră din Costa Rica, cu ajutorul „cărăușilor” G.I. și G.D., activitatea infracţională fiind depistată pe teritoriul Germaniei, unde au fost reţinute și persoanele care îngurgitaseră drogurile, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii M.I. și H.V., a cumpărat din Costa Rica, a deţinut și transportat până în Germania, cu ajutorul a doi „cărăuși”/curieri, cantitatea de 1,8 kg de cocaină, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1 - 13 aprilie 2011, împreună cu inculpaţii M.I. și H.V., a organizat, finanţat și coordonat activitatea de trafic internaţional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc descrise anterior, respectiv cumpărarea din Costa Rica a cantităţii de 1,8 kg de cocaină (banii necesari fiind trimiși de inculpatul M.I., prin intermediul altei persoane), transportul său în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea „cărăușilor” la și de la aeroport, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de organizare, conducere și finanţare a infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută în art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Prin decizia nr. 181/A din 11 iunie 2012, Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală, a admis apelurile declarate de inculpaţii M.I., H.V. și V.D. împotriva sentinţei nr. 5 din 6 ianuarie 2012 a Tribunalului București, Secţia I penală.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată și rejudecând în fond:

1. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.I. din infracţiunile prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute în art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 18 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse principale astfel stabilite, urmând ca inculpatul M.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv aceea a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani închisoare.

2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii H.V. și V.D. pentru comiterea infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpaţii H.V. și V.D. la câte o pedeapsă de 15 ani închisoare și interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii.

A redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., aplicată inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., la 7 ani.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse principale de 11 ani închisoare și 15 ani închisoare, urmând ca inculpaţii H.V. și V.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpaţilor H.V. și V.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 7 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea sporului de 2 ani închisoare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, reţine instanţa de prim control judiciar că soluţia dispusă de instanţa de fond este criticabilă sub aspectul reţinerii în sarcina inculpatului M.I. atât a infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, cât și a celei prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Contrar instanţei de fond, Curtea de Apel București a reţinut că acţiunile întreprinse de inculpatul M.I., în vederea introducerii în ţară a drogurilor, nu reprezintă acţiuni de sine stătătoare, de natură a constitui o infracţiune autonomă de introducere în ţară de droguri, în formă tentată, ci se subsumează în integralitate laturii obiective a infracţiunii de organizare a traficului internaţional de droguri de mare risc în formă consumată.

În acest sens reţine Curtea de Apel București că toate acţiunile desfășurate de inculpatul M.I. în perioada 3 aprilie 2011 - 12 aprilie 2011 au constituit acte de organizare a transportului de cocaină, de conducere și de finanţare a introducerii în ţară de droguri de mare risc.

Finalitatea tuturor acestor acţiuni a fost aceea a introducerii în ţară de droguri de mare risc, iar faptul că inculpatul M.I. „a încercat să introducă în România cantitatea de 1,8 kg de cocaină, prin intermediul coinculpaţilor H.V. și V.D.”, definește tocmai acest scop al activităţii de organizare/finanţare întreprinse, iar nu o activitate ilicită distinctă.

De asemenea, reţine instanţa de prim control judiciar că activităţile complexe desfășurate de inculpatul M.I. în organizarea transportului de droguri din data de 11 aprilie 2011 reflectă specificul laturii obiective complexe a faptei prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Ca atare, o corectă încadrare a faptei impune ca prevederile art. 10 din Legea nr. 143/2000 să fie reţinute nu singure, ci prin raportare la dispoziţiile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru a se sublinia astfel, în mod integral, fapta concretă a cărei organizare a fost asigurată de inculpaţi, dar și sancţiunea ce poate fi aplicată.

În privinţa inculpaţilor H.V. și V.D., reţine Curtea de Apel București că aceștia au desfășurat activităţi legate de transportul și circulaţia drogurilor de mare risc însoţindu-i pe cei doi cărăuși pe traseul aerian parcurs pe teritoriul altor state, săvârșind astfel infracţiunile prevăzute în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 4 C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că au procurat din Costa Rica cantitatea de 1,8 kg de cocaină și au încercat să o introducă în România cu ajutorul cărăușilor.

Cu privire la infracţiunea prevăzută în art. 10 din Legea nr. 143/2000, reţine Curtea de Apel București că cei doi inculpaţi nu au deţinut calitatea cerută de lege pentru a fi subiecţi activi ai infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, iar actele lor nu se subsumează unor activităţi de „organizare”, „conducere” sau „finanţare” în înţelesul laturii obiective a infracţiunii.

Reţine Curtea de Apel București că persoana ce a deţinut calitatea de conducător a fost inculpatul M.I.; inculpaţii H.V. și V.D. nu au avut autonomie decizională, ci doar s-au supus acţiunilor și măsurilor luate de inculpatul M.I.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București și inculpaţii M.I., H.V. și V.D.

Criticile formulate de parchet vizează netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor - caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., greșita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.I. - caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. și comiterea unei grave erori de fapt ce a avut drept consecinţă greșita achitare a inculpaţilor H.V. și V.D. - caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Recurenţii inculpaţi invocă, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind că instanţele au comis o eroare gravă de fapt ce a avut drept consecinţă greșita lor condamnare.

Este invocat de către inculpaţi și cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., precum și din perspectiva dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că sunt întemeiate atât recursul declarat de parchet, cât și recursurile declarate de inculpaţi, însă numai în anumite limite, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţa de fond în baza unei analize coroborate și obiective a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, faptele au fost comise cu forma de vinovăţie cerută de textul de incriminare, în mod corect reţinând instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii penale a inculpaţilor pentru faptele reţinute în sarcina lor.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că instanţa de fond a realizat o corectă încadrare în drept a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimiși în judecată, încadrare ce corespunde situaţiei de fapt reţinute, împrejurare pentru care apreciază că recursul parchetului este întemeiat sub acest aspect, schimbarea încadrării juridice a faptei în cazul inculpatului M.I. dispusă de instanţa de apel nefiind corectă - caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Sub aspectul situaţiei de fapt, reţine instanţa de fond în urma analizării materialului probator că, în cursul lunii aprilie 2011, inculpaţii M.I., H.V., V.D. și martorul I.M., în prezent arestat și judecat în Germania pentru aceleași fapte cercetate și în prezenta cauză, au organizat, condus și finanţat comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, și anume cumpărarea și transportul unei cantităţi importante de cocaină din America Centrală pe care au încercat să o introducă în România prin intermediul altor persoane, și anume G.I. și G.D., în prezent arestaţi și ei în Germania, care au îngurgitat drogurile porţionate și încapsulate.

Reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că situaţia de fapt nu comportă discuţii, fiind corect stabilită de instanţa de fond și avută în vedere și de instanţa de apel, însă, cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, apreciază că prima instanţă a raportat corect situaţia de fapt la normele de drept incidente în cauză.

În procesul de analiză a încadrării juridice a faptelor vom porni de la expunerea normelor de drept incidente.

Art. 2 din Legea nr. 143/2000: 1. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

2. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 3 din Legea nr. 143/2000: 1. Introducerea sau scoaterea din tara, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

2. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 10 din Legea nr. 143/2000: Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2 - 9 se pedepsește cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani.

Cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului M.I., rezultă că instanţa fondului a apreciat că faptele săvârșite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

Instanţa de prim control judiciar a schimbat încadrarea juridică dată faptelor de prima instanţă și a reţinut în sarcina inculpatului M.I. faptele prevăzute în art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie nu împărtășește punctul de vedere exprimat de Curtea de Apel București care, contrar dispoziţiilor legale incidente în cauză și deciziei nr. 38 din 22 septembrie 2008 pronunţată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, a raportat dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 la o altă infracţiune din aceeași lege, respectiv art. 3 alin. (1) și (2).

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000 constă în organizarea, conducerea și finanţarea uneia din faptele prevăzute la art. 2 - 9 din lege, activităţi ce au fost executate de către inculpatul M.I., împreună cu inculpaţii H.V. și V.D., în sensul că au organizat, finanţat și coordonat activitatea de trafic internaţional de droguri de mare risc, și anume cumpărarea din Costa Rica a cantităţii de 1,8 kg de cocaină, transportul în vederea introducerii în România, recrutarea, conducerea și aducerea cărăușilor la și de la aeroport.

Toate activităţile desfășurate de inculpatul M.I., specifice elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, respectiv organizare, conducere, finanţare au fost executate pentru introducerea în ţară a drogurilor, situaţie în care nu se poate reţine că aceste activităţi se subsumează în integralitate laturii obiective a infracţiunii de organizare a traficului internaţional de droguri de mare risc în formă consumată, așa cum în mod total eronat a reţinut instanţa de prim control judiciar.

Pentru a se putea reţine infracţiunea de trafic internaţional de droguri în formă consumată este necesar ca depistarea drogurilor să se facă cu ocazia controlului vamal, deci după intrarea în ţară, biroul vamal fiind situat pe teritoriul ţării, împrejurare ce nu se regăsește în cauza dedusă judecăţii, aceasta fiind raţiunea pentru care s-a reţinut forma tentată a infracţiunii de trafic internaţional de droguri.

Intenţia inculpatului M.I. a fost aceea de a introduce în ţară drogurile, intenţie ce nu a fost finalizată însă nu ca urmare a desistării inculpatului, ci datorită intervenţiei autorităţilor judiciare din Republica Federală Germania, care au oprit în trafic autoturismele în care se aflau inculpaţii, intervenţie determinată de existenţa riscului de a fi pusă în primejdie viaţa martorilor G.I. care îngurgitase cantitatea de 10 recipiente și G.D. care îngurgitase 91 de recipiente.

Dacă în cazul infracţiunii prevăzute în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 este incriminată introducerea sau scoaterea din ţară, precum și importul ori exportul de droguri, în cazul infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000 este incriminată organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în art. 2 - 9 din lege, împrejurare în raport cu care apreciază Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că cele două infracţiuni au o latură obiectivă distinctă ce exclude din start raportarea infracţiunii prevăzute în art. 10 din lege la oricare din faptele incriminate la art. 2 - 9.

Argumentele reţinute de instanţa de apel, în sensul că toate acţiunile desfășurate de inculpatul M.I. în perioada 3 aprilie 2011 - 12 aprilie 2011 au constituit actele de organizare, conducere și finanţare ce au avut drept finalitate introducerea în ţară a drogurilor și nu au constituit acţiuni ilicite distincte, nu sunt întemeiate.

Conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu relevă acţiuni privind organizarea sau finanţarea traficului internaţional de droguri, ci doar introducerea sau scoaterea din ţară a drogurilor.

Este adevărat că aceste acţiuni de organizare, finanţare, conducere sunt realizate în scopul comiterii uneia din infracţiunile prevăzute în art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000, însă voinţa legiuitorului a fost aceea de a sancţiona distinct aceste acţiuni ilicite, tocmai pentru a sancţiona modul organizat de comitere a infracţiunilor, împrejurare ce imprimă faptei un grad ridicat de pericol social.

Norma de trimitere cuprinsă în textul prevăzut în art. 10 din lege nu are forţa de a anihila caracterul de sine stătător al infracţiunii, ea referindu-se doar la modalitatea de sancţionare, în sensul că împrumută sancţiunea din cuprinsul altei norme la care se adaugă un spor.

Faţă de argumentele prezentate, reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și ale infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, situaţia de fapt reţinută evidenţiind distinct latura obiectivă a ambelor infracţiuni.

Recursul declarat de parchet este întemeiat și în ceea ce privește criticile formulate în legătură cu greșita achitare a inculpaţilor H.V. și V.D. sub aspectul săvârșirii infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Argumentele reţinute de instanţa de prim control judiciar pentru soluţia de achitare a inculpaţilor H.V. și V.D. pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, respectiv că inculpaţii nu au deţinut calitatea cerută de lege pentru a fi subiecţi activi ai acestei infracţiuni, faptul că inculpatul M.I. a deţinut calitatea de conducător, a luat deciziile necesare pentru a asigura reușita traficului de droguri, a pus la dispoziţie resursele financiare pentru derularea activităţii infracţionale, nu sunt concludente și nu justifică soluţia dispusă.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că și cei doi inculpaţi au calitatea de subiecţi activi a infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000, mai ales că textul incriminator nu circumstanţiază subiectul activ, toate activităţile desfășurate de aceștia înscriindu-se în elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Este de necontestat că inculpatul M.I. a iniţiat activitatea infracţională, a coordonat și finanţat traficul de droguri, însă această împrejurare nu exclude vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii acestei infracţiuni, mai ales că pe teritoriul statului Costa Rica ei au fost cei care au organizat activitatea infracţională, în sensul că au cumpărat cantitatea de 1,8 kg de cocaină cu banii trimiși din România, i-au instruit cu privire la modul de porţionare a capsulelor și de îngurgitare a acestora pe cărăuși.

Cei doi inculpaţi au supravegheat întreaga activitate infracţională pe teritoriul Republicii Costa Rica și au ţinut legătura în permanenţă cu inculpatul M.I., fapt pentru care reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie vinovăţia celor doi inculpaţi sub aspectul săvârșirii infracţiunii prevăzute în art. 10 din Legea nr. 143/2000 și, drept consecinţă, va menţine soluţia de condamnare dispusă de instanţa fondului.

Motivul de recurs invocat de inculpaţii M.I., H.V. și V.D. referitor la comiterea unei grave erori de fapt ce a avut drept consecinţă greșita lor condamnare - caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu este întemeiat.

Eroarea de fapt există în cazul în care situaţia de fapt este contrară conţinutului probelor administrate în cauză și este atât de gravă încât determină pronunţarea unei soluţii greșite de condamnare sau achitare.

În cauza dedusă judecăţii nu se identifică această eroare de fapt, situaţia de fapt fiind rezultatul unei analize coroborate, atente și obiective a întregului ansamblu probator, astfel încât apreciază Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că nu este incident în cauză cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Situaţia factuală reţinută de instanţa de fond relevă vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute în art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 din Legea nr. 143/2000, probele administrate în cauză înlăturând orice îndoială rezonabilă sub acest aspect, astfel că simpla negare a faptelor fără a face dovada acestei poziţii de nerecunoaștere nu reprezintă decât o încercare a inculpaţilor de a-și diminua răspunderea penală sau chiar de a fi absolviţi de orice penalitate.

Rezultă din probele administrate în cauză modul în care inculpaţii au conceput și, ulterior, au pus în aplicare rezoluţia infracţională în scopul procurării cantităţii de 1,8 kg de cocaină din Republica Costa Rica și introducerea ei în mod fraudulos pe teritoriul României.

Astfel, după recrutarea cărăușilor G.I. și G.D., inculpatul M.I. și numitul I.M. au organizat deplasarea pe calea aeriană a coinculpaţilor H.V. și V.D. alături de G.I. până în Costa Rica.

În acest sens, inculpatul M.I. și I.M. au asigurat la data de 3 aprilie 2011 transportul celorlalţi trei persoane cu autoturismul până la aeroportul din Budapesta și au procurat biletele de avion, I.M. fiind cel care a pus la dispoziţie sumele de bani necesare achitării transportului.

Ajungând în Costa Rica, activitatea infracţională a fost continuată de inculpaţii H.V. și V.D., care au achiziţionat cantitatea de 1,8 kg de cocaină, au porţionat-o împreună cu cărăușii și i-au instruit pe aceștia cum să îngurgiteze capsulele.

La data de 11 aprilie 2011, inculpatul M.I. și I.M. s-au deplasat în Germania pentru a-i prelua de la aeroport pe coinculpaţii H.V. și V.D., precum și pe cei doi cărăuși, urmând ca deplasarea spre România să se efectueze cu două autoturisme.

La data de 12 aprilie 2011, autorităţile germane i-au depistat pe numiţii I.M., A.C., G.I. și G.D., în corpul acestora din urmă fiind depistate drogurile.

Cei trei inculpaţi alături de M.G. au reușit să continue deplasarea către România, fiind identificaţi la data de 13 aprilie 2011 când s-a și dispus reţinerea lor.

Modul de concepere și de derulare a activităţii infracţionale a fost stabilit, în mod neîndoielnic și mai presus de orice dubiu, în baza proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, a proceselor-verbale întocmite de către autorităţile române, ungare și germane cu ocazia supravegherii inculpaţilor, intervenţia autorităţilor ungare și germane fiind solicitată de către autorităţile române prin Biroul SIRENE, în sensul supravegherii operative a celor două autoturisme folosite de inculpaţi, precum și în baza declaraţiilor date de numiţii G.I. și G.D. cu ocazia ascultării lor de către autorităţile germane.

În raport cu criticile formulate deopotrivă de parchet și de inculpaţi prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că doar recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate, însă numai în ceea ce privește aplicarea sporului la pedeapsa rezultantă. Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că instanţa de fond a realizat o corectă individualizare a pedepselor, având în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor, astfel cum sunt reglementate în dispoziţiile art. 72 C. pen., cărora le-a dat eficienţa necesară.

Natura infracţiunilor comise, modalitatea de comitere a faptelor, respectiv modul organizat și elaborat de săvârșire a faptelor, activitatea infracţională fiind pregătită în cele mai mici detalii, numărul mare de persoane implicate în activitatea infracţională, locul de comitere al faptelor, în sensul că a depășit graniţele ţării, împrejurare ce a atras incidenţa dispoziţiilor art. 4 C. pen., care reglementează principiul personalităţii legii penale, potrivit căruia legea penală se aplică infracţiunilor săvârșite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român, sunt împrejurări care justifică sancţiunile penale aplicate inculpaţilor atât sub aspectul naturii pedepsei principale, cât și sub aspectul cuantumului și modalităţii de executare.

Apreciază, însă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că pedepsele rezultante de câte 18 ani aplicate inculpaţilor sunt suficiente și în măsură să contribuie la reeducarea inculpaţilor, urmând astfel să înlăture sporul de 2 ani aplicat la pedeapsa rezultantă fiecărui inculpat.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București și de inculpaţii M.I., H.V. și V.D. împotriva deciziei nr. 181/A din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel București, Secţia a II-a penală, a casat decizia penală atacată și, în parte, sentinţa nr. 5 din 6 ianuarie 2012 a Tribunalului București, Secţia I penală, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor și, în rejudecare, a înlăturat sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă fiecărui inculpat, urmând ca, în final, inculpaţii M.I., H.V. și V.D. să execute pedeapsa rezultantă de câte 18 ani închisoare; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen. se abrogă, iar dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. se modifică după cum urmează: „14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.