Forgery of loan agreements in civil proceedings: concurrence of forgery and attempted fraud via fraudulent use of falsified private documents

Înșelăciune. Tentativă. Fals în înscrisuri sub semnătură privată

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului

Indice alfabetic: Drept penal

- înșelăciune

- tentativă

- fals în înscrisuri sub semnătură privată

C. pen., art. 20, art. 215, art. 290

Punerea în executare a hotărârii de a induce în eroare părţile civile, prin folosirea unor înscrisuri sub semnătură privată falsificate, înscrisuri prin care se tinde la dovedirea unor contracte de împrumut care, în realitate, nu au existat, în scopul de a obţine prin pronunţarea unor hotărâri civile a unui folos material injust constând în echivalentul sumelor consemnate în contractele de împrumut falsificate și al dobânzilor, dacă infractorul nu a intrat în posesia sumelor menţionate, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înșelăciune săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. și ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., în concurs real de infracţiuni.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3557 din 2 noiembrie 2012

Prin sentinţa penală nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, inculpatul M.D. a fost condamnat pentru săvârșirea infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare;

- tentativă la infracţiunea de înșelăciune prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, parte vătămată fiind T.V.;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., la pedeapsa de 7 luni închisoare;

- tentativă la infracţiunea de înșelăciune prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, parte vătămată fiind Uniunea Ucrainenilor din România.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-a anulat contractul de împrumut cu dobândă încheiat la data de 14 octombrie 2001 între inculpatul M.D., în calitate de creditor, și debitorul T.Ș., pentru suma de 80.000 USD, pe o perioadă de 440 de zile, cu dobânda de 10% pe an.

S-a anulat contractul de împrumut întocmit la data de 8 martie 2003, încheiat între inculpatul M.D., în calitate de creditor, și Uniunea Ucrainenilor din România, reprezentată legal de T.Ș. - președinte, în calitate de debitoare, pentru suma de 2.200.000.000 lei vechi, cu termen de restituire la data de 31 martie 2004.

S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă T.V., de obligare a inculpatului M.D. la plata daunelor materiale în sumă de 780.000.000 lei vechi și 1.000.000.000 lei vechi daune morale.

S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă Uniunea Ucrainenilor din România, de obligare a inculpatului M.D. la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul M.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., tentativă la infracţiunea de înșelăciune prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. - parte vătămată fiind T.V.; fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., tentativă la infracţiunea de înșelăciune prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., parte vătămată fiind Uniunea Ucrainenilor din România.

Uniunea Ucrainenilor din România l-a avut ca președinte pe numitul T.Ș., în prezent decedat, și ca prim-vicepreședinte, începând din anul 2000, pe inculpatul M.D., care a fost exclus din organizaţie la 21 noiembrie 2003.

Pe perioada cât a fost membru al Uniunii și a făcut parte din organele sale de conducere, dar și ulterior, după excludere, între cele două părţi, Uniunea Ucrainenilor din România, pe de o parte, reprezentată de președintele T.Ș. și inculpatul M.D., pe de altă parte, au apărut și mai multe neînţelegeri.

A. Prima solicitare din prezenta cauză, de restituire a unui împrumut:

După derularea primelor conflicte dintre părţi, dar și pe timpul desfășurării lor, respectiv la data de 8 ianuarie 2004, inculpatul M.D. a solicitat pe calea unei somaţii de plată obligarea pârâtului T.Ș. la plata sumei de 97.643 USD din care 80.000 USD reprezentând sumă împrumutată și 17.643 USD dobândă aferentă de 10% pentru perioada 15 octombrie 2001 - 30 decembrie 2003, prezentând instanţei de judecată un înscris sub semnătură privată intitulat „Contract de împrumut cu dobândă.”

Conform înscrisului sub semnătură privată datat 14 octombrie 2001, înţelegerea dintre părţi s-ar fi perfectat la domiciliul numitului M.D. și avea ca obiect suma de 80.000 USD, ce era împrumutată de către creditorul M.D. persoanei fizice T.Ș. pe o perioadă de 440 de zile cu o dobândă curentă de 10% pe an.

Judecătoria Suceava, învestită cu soluţionarea cauzei, prin sentinţa civilă nr. 157 din 22 ianuarie 2004, a respins somaţia de plată formulată de creditorul M.D., ca nefondată.

După respingerea somaţiei de plată și după decesul numitului T.Ș., inculpatul, la data de 5 octombrie 2005, s-a adresat din nou instanţei de judecată, solicitând obligarea numitei T.V., în calitate de soţie supravieţuitoare și moștenitoare, la plata sumei de 80.000 USD, reprezentând împrumut nerestituit, invocând același înscris sub semnătură privată datat 14 octombrie 2001.

Judecătoria Suceava, prin sentinţa civilă nr. 947 din 9 martie 2007, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, apreciind că înscrisul sub semnătură privată încheiat de reclamant cu debitorul T.Ș. are valoarea unui început de dovadă scrisă, instanţa menţionând ca mijloace de probă și declaraţiile martorilor P.G. și H.M.

Împotriva hotărârii sus-menţionate, a declarat apel pârâta T.V., însă Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 357 din 18 septembrie 2007, l-a respins, ca nefondat.

B. A doua solicitare de restituire a unui împrumut:

La data de 10 octombrie 2006, inculpatul M.D. s-a adresat Tribunalului Suceava cu o cerere de chemare în judecată a Uniunii Ucrainenilor din România, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 262.366,24 lei, reprezentând 220.000,00 lei cu titlu de împrumut și 42.366,24 lei penalităţi, invocând un alt contract de împrumut încheiat între el și Uniune.

Conform înscrisului sub semnătură privată datat 8 martie 2003, înţelegerea dintre părţi s-a perfectat tot la domiciliul inculpatului M.D. și avea ca obiect suma de 2.200.000.000 lei vechi, ce era împrumutată de către creditorul M.D. persoanei juridice Uniunea Ucrainenilor din România reprezentată de T.Ș. în calitate de președinte, împrumut ce trebuia restituit până la 31 martie 2004.

Parchetul a concluzionat că activitatea infracţională de falsificare a celor două înscrisuri sub semnătură privată a fost desfășurată de către inculpatul M.D. în următoarele împrejurări:

După excluderea inculpatului M.D. din Uniunea Ucrainenilor din România și implicit pierderea funcţiei de prim-vicepreședinte în anul 2003, din dorinţa de a se răzbuna, profitând de faptul că avea asupra sa formulare tipizate în alb, ce conţineau antetul și ștampila Uniunii și semnătura președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, a completat iniţial prin tehnoredactare contractul de împrumut cu dobândă datat 14 octombrie 2001 în care a menţionat în mod nereal că a împrumutat numitului T.Ș., cu o dobândă de 10% pe an, suma de 80.000 USD și, după ce l-a folosit în instanţă și a constatat că acest înscris nu are deplină forţă probantă, întrucât nu are menţiunea „bun și aprobat”, a completat prin același procedeu al tehnoredactării un al doilea contract de împrumut datat 8 martie 2003 pentru suma de 2.200.000.000 lei vechi între el și Uniunea Ucrainenilor din România, reprezentată de T.Ș.

Instanţa de fond, analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, a constatat aceeași situaţie de fapt și de drept ca cea descrisă în rechizitoriu.

Prin decizia penală nr. 10 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Suceava a admis apelurile declarate de părţile civile, a desfiinţat în parte sentinţa penală și în rejudecare a fost obligat inculpatul M.D. să plătească părţii civile T.V. suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 781,45 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă Uniunea Ucrainenilor din România.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 233 din 10 noiembrie 2010.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.D. împotriva aceleiași sentinţe.

Prin decizia penală nr. 3529 din 11 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursurile declarate de partea civilă Uniunea Ucrainenilor din România și inculpatul M.D., a casat decizia penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava.

În rejudecare, prin decizia nr. 31 din 19 martie 2012, Curtea de Apel Suceava, Secţia penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de părţile civile Uniunea Ucrainenilor din România, T.V. și inculpatul M.D. împotriva sentinţei penale nr. 233 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Suceava.

A desfiinţat în parte sentinţa penală sus-menţionată și, în rejudecare, a condamnat pe inculpatul M.D. pentru săvârșirea infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare;

- tentativă la infracţiunea de înșelăciune prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, parte vătămată fiind T.V.;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare;

- tentativă la infracţiunea de înșelăciune prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, parte vătămată fiind Uniunea Ucrainenilor din România.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă T.V. și, în consecinţă, a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul M.D. să plătească părţii civile Uniunea Ucrainenilor din România suma de 2.166,67 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din primă instanţă.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut în art. 3853 C. proc. pen., între alţii, inculpatul M.D.

Criticile formulate de recurentul inculpat M.D. vizează greșita condamnare, solicitând achitarea sa pentru toate infracţiunile reţinute în sarcină, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

În cazul în care nu va fi acceptat primul motiv de recurs, recurentul inculpat solicită achitarea pentru infracţiunea prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. - caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., precum și din perspectiva dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţa de fond în baza unei analize atente și obiective a întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în condiţii de oralitate, contradictorialitate și nemijlocire în faza de cercetare judecătorească, faptele au fost just încadrate juridic, fiind comise cu forma de vinovăţie cerută de lege, în mod corect apreciind instanţele inferioare că sunt întrunite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 290 C. pen. - 2 fapte și art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. - 2 fapte.

Vinovăţia inculpatului a fost dovedită fără echivoc în baza unor probe certe, decisive și complete, care nu lasă loc îndoielii și care contribuie la formarea convingerii instanţei că inculpatul M.D. se face vinovat de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Susţinerile inculpatului în sensul comiterii unei erori grave de fapt ce a avut drept consecinţă greșita sa condamnare - caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - nu au niciun fundament și nu pot conduce la adoptarea unei soluţii contrare celei pronunţate de instanţa de fond și menţinută de instanţa de prim control judiciar sub aspectul încadrării juridice a faptelor și a condiţiilor tragerii la răspundere penală.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond corespunde conţinutului probelor administrate în cauză, rezultând în esenţă că pe fondul unor relaţii conflictuale între Uniunea Ucrainenilor din România reprezentată de președintele T.Ș. și inculpatul M.D., acesta a solicitat pe baza unei somaţii de plată obligarea pârâtului T.Ș. la plata sumei de 97.643 USD din care 80.000 USD reprezentând suma împrumutată, iar diferenţa reprezentând dobânda aferentă de 10% pe perioada 15 octombrie 2001 - 30 decembrie 2003.

În acest sens inculpatul a prezentat un înscris sub semnătură privată încheiat la data de 14 octombrie 2001 care avea ca obiect suma de 80.000 USD pe care inculpatul M.D. a împrumutat-o persoanei fizice T.Ș. cu o dobândă de 10% pe an.

Prin sentinţa civilă nr. 157 din 22 ianuarie 2004, Judecătoria Suceava a respins somaţia de plată formulată de creditorul M.D., însă, ulterior, acesta a formulat o nouă acţiune la data de 5 octombrie 2005, după decesul numitului T.Ș., solicitând obligarea numitei T.V., în calitate de soţie supravieţuitoare, la plata sumei de 80.000 USD reprezentând împrumut nerestituit.

Prin sentinţa civilă nr. 947 din 9 martie 2007, Judecătoria Suceava a admis în parte acţiunea formulată de reclamant și a reţinut că înscrisul sub semnătură privată încheiat între reclamant și debitor are valoarea unui început de dovadă scrisă, fiind susţinută și de declaraţiile martorilor P.G. și H.M.

Prin decizia civilă nr. 357 din 18 septembrie 2007, Tribunalul Suceava a respins calea de atac iniţiată de T.V. împotriva sentinţei civile nr. 947 din 9 martie 2007.

Cel de-al doilea contract de împrumut se referă la suma de 220.000 lei ce a fost acordată de inculpatul M.D. părţii civile Uniunea Ucrainenilor din România reprezentată de către T.Ș. în calitate de președinte, cu titlu de împrumut.

Astfel, la data de 10 octombrie 2006, inculpatul M.D. a depus la Tribunalul Suceava o cerere de chemare în judecată a Uniunii Ucrainenilor din România prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 262.366,24 lei, reprezentând 220.000 lei contravaloarea împrumutului și diferenţa de 42.366,24 lei penalităţi, invocând un alt contract de împrumut încheiat între el și Uniunea Ucrainenilor din România.

Ca și în cazul celuilalt împrumut, inculpatul a depus în faţa instanţei civile un înscris sub semnătură privată datat 8 martie 2003 ce avea ca obiect suma de 2.200.000.000 lei vechi acordată de inculpat Uniunii Ucrainenilor din România cu titlu de împrumut, cu obligaţia de restituire până la 31 martie 2004.

Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că inculpatul M.D. este cel care a întocmit cele două înscrisuri sub semnătură privată, apărările formulate de acesta în sensul că înscrisurile emană de la debitorul T.Ș., fiind semnate personal de acesta, așa cum o dovedesc și probele știinţifice administrate în cauză, nefiind fondate și reprezentând încercări ale acestuia de a-și diminua răspunderea penală sau de a fi absolvit de orice penalitate.

Este adevărat că aceste înscrisuri poartă semnătura președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, T.Ș., însă explicaţia constă în faptul că inculpatul a folosit la plăsmuirea înscrisurilor formulare în alb purtând antetul Uniunii Ucrainenilor din România și fiind ștampilate și semnate de către președintele T.Ș.

În calitate de prim-vicepreședinte și președinte al organizaţiei teritoriale Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România, inculpatul M.D. a intrat în posesia acestor formulare în mod legal, pe care însă ulterior Ie-a folosit în cadrul activităţii infracţionale.

Inculpatul M.D. a susţinut constant că cele două înscrisuri sunt reale și că, deși a avut calitatea de prim-vicepreședinte al Uniunii Ucrainenilor din România, nu a avut niciodată formulare în alb cu antetul Uniunii și cu semnătura președintelui T.Ș., însă, reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că această poziţie a inculpatului de negare a faptelor este contrazisă de probele administrate în cauză.

Astfel, Uniunea Ucrainenilor din România a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală documentele contabile ce atestă că Uniunea dispunea de resurse financiare în anii 2001 și 2003 și nu se justifica împrumutul unor sume de bani de la persoane fizice.

A fost depusă și o notă de control a Curţii de Conturi a României care confirmă situaţia financiară bună a Uniunii Ucrainenilor din România în perioada respectivă, rezultând că în anul 2003 Uniunea a dispus de venituri totale în sumă de 17.059.679 mii lei.

Poziţia procesuală și apărările formulate de inculpat în litigiile de natură civilă confirmă faptul că cele două înscrisuri sub semnătură privată au fost falsificate de către inculpat.

Astfel, rezultă din înscrisurile existente la dosar că în urma respingerii somaţiei de plată formulată de inculpatul M.D., instanţa motivând că înscrisul doveditor al contractului nu conţine cuvintele „bun și aprobat” și nu este scris de către împrumutat, inculpatul a întocmit un alt înscris sub semnătură privată având ca obiect împrumutarea Uniunii cu suma de 220.000 lei și, pentru a-i da forţa probantă cerută de lege, „și-a însușit critica” primei instanţe, înscriind în conţinutul actului menţiunea „bun și aprobat.”

Deși prima solicitare de restituire a împrumutului a avut loc la data de 8 ianuarie 2004 când s-a adresat Judecătoriei Suceava, inculpatul nu a amintit nimic de existenţa celui de-al doilea împrumut care, conform înscrisului sub semnătură privată încheiat cu Uniunea Ucrainenilor din România, a avut loc la data de 8 martie 2003.

Pentru restituirea celui de-al doilea împrumut acordat Uniunii Ucrainenilor din România, prin președinte T.Ș., inculpatul s-a adresat instanţelor civile la data de 10 octombrie 2006, după decesul numitului T.Ș.

Inculpatul a încercat să dovedească faptul că cele două înscrisuri sub semnătură privată sunt reale, fiind audiaţi în acest sens martorii H.M., P.G., M.D. și G.M., însă declaraţiile acestora fiind contradictorii au fost înlăturate, în mod corect, din ansamblul probator.

Aspectele reţinute de cele două instanţe referitoare la asemănările și deosebirile dintre cele două înscrisuri, menţiunile nereale din cele două înscrisuri cu privire la data și locul întocmirii lor, lipsa motivaţiei împrumuturilor, motivaţia demersurilor infracţionale ale inculpatului deranjat de faptul că a fost îndepărtat din organizaţie, ceea ce l-a determinat să se răzbune pe cei ce l-au exclus, retractarea declaraţiilor de către martorii propuși de inculpat care iniţial au susţinut pretenţiile civile ale inculpatului sunt împrejurări analizate în amănunţime de către instanţa de fond, analiză însușită și de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, fiind identificată în acest mod activitatea infracţională a inculpatului de plăsmuire a celor două înscrisuri sub semnătură privată, activitate infracţională ce a constat în atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului.

În raport cu aspectele reţinute de instanţele inferioare, în baza unor probe certe de vinovăţie, lipsite de echivoc, apreciază Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că toate criticile formulate de inculpat prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nu sunt întemeiate.

Nici cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu este incident în cauză, apreciind Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

Apreciază Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că în mod corect cele două instanţe inferioare au reţinut întrunirea elementelor constitutive atât ale infracţiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cât și ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen. în raport cu cele două contracte de împrumut plăsmuite de către inculpat.

Potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (2) C. pen., înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

În cauza dedusă judecăţii, mijlocul fraudulos constă în plăsmuirea celor două înscrisuri sub semnătură privată, faptă ce constituie latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înscrisuri care au fost folosite ulterior pentru inducerea în eroare a părţilor civile, astfel încât în mod corect au fost reţinute în sarcina inculpatului ambele infracţiuni, respectiv de fals în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă la înșelăciune.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 290 C. pen. constă în acţiunea de falsificare prin vreuna din modalităţile prevăzute în art. 288 C. pen., adică prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris.

Pentru realizarea, sub aspectul laturii obiective, a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, este necesar ca, pe lângă activitatea de contrafacere a scrierii sau a subscrierii, înscrisul falsificat să fie folosit de însuși autorul falsului sau să fie încredinţat altei persoane spre folosire.

Prin urmare, simpla falsificare a unui înscris sub semnătură privată nu constituie infracţiune, fapta dobândind caracter penal numai în momentul introducerii în circuitul civil al înscrisului în scopul producerii unor consecinţe juridice.

În cazul infracţiunii prevăzute în art. 290 C. pen., uzul de fals este absorbit, ca o cerinţă esenţială, în falsul în înscrisuri sub semnătură privată.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este o infracţiune de pericol și se consumă în momentul când executarea acţiunii de folosire este dusă până la capăt și se produce urmarea periculoasă a faptei. Latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată presupune, ca urmare periculoasă, crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită de lege, adică pentru încrederea publică în veridicitatea înscrisurilor care au capacitatea de a produce consecinţe juridice.

Ca atare, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca de altfel majoritatea infracţiunilor de fals în înscrisuri, sunt infracţiuni de pericol și nu sunt de rezultat.

Or, activitatea ulterioară a inculpatului, după falsificarea înscrisurilor în maniera arătată, se înscrie în încercarea sa de a induce în eroare părţile civile în scopul obţinerii unui folos material injust, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune.

Urmarea imediată a infracţiunii constă într-o pagubă ce se produce în patrimoniul victimei, înșelăciunea fiind o infracţiune contra patrimoniului și deci tot ceea ce urmărește făptuitorul este producerea unei pagube.

Astfel, apreciază Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că rezultatul socialmente periculos obţinut de inculpat prin folosirea celor două înscrisuri sub semnătură privată a fost fructificat în continuare, în instanţă, prin acţiunea de inducere în eroare a părţilor civile, scopul declarat și care rezultă cu evidenţă din probele dosarului fiind acela de a obţine în mod injust sume de bani care nu i se cuveneau.

Din înscrisurile existente la dosar rezultă că inculpatul a solicitat punerea în executare a sentinţei civile nr. 947 din 9 martie 2007 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 357 din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Suceava. Prin încheierea nr. 42 din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel Suceava a dispus suspendarea provizorie a executării hotărârii judecătorești respective.

Întrucât partea civilă T.V. a solicitat returnarea sumelor de bani indisponibilizate din contul său prin procesul-verbal din 7 ianuarie 2008, încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc C.L., s-a consemnat că se va suspenda executarea silită, implicit eliberarea, distribuirea sumelor până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului.

Din extrasul de cont intermediar eliberat de Banca C. la data de 21 mai 2010 rezultă că suma de 212.384,06 lei a fost indisponibilizată din contul părţii civile T.V. în contul executorului judecătoresc C.L., reprezentând contravaloarea sumei de 80.000 USD, reprezentând împrumut nerestituit.

Pentru suma de 2.200.000.000 lei vechi inculpatul are deschis pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București o acţiune civilă pentru recuperarea acestei sume, însă judecarea cauzei a fost suspendată până la soluţionarea cauzei penale dedusă judecăţii.

Întrucât inculpatul nu a intrat în posesia sumelor de bani în urma demersurilor sale judiciare civile în care s-a folosit de caracterul fals al înscrisurilor sub semnătură privată, activitatea infracţională de inducere în eroare nu s-a consumat, ci a rămas doar în faza tentativei.

În raport cu argumentele prezentate, reţine Înalta Curte de Casaţie și Justiţie că în cauză sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen. constând în plăsmuirea celor două înscrisuri sub semnătură privată având ca obiect două presupuse împrumuturi de sume de bani acordate de către inculpat lui T.Ș. și Uniunii Ucrainenilor din România, cât și folosirea acestor înscrisuri în instanţă prin inducerea în eroare a părţilor vătămate în scopul obţinerii în mod injust a sumelor de 97.643 USD și 2.200.000.000 lei vechi.

Elementul material al infracţiunii de înșelăciune există distinct de elementul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, activitatea de falsificare a înscrisurilor și folosirea lor în vederea producerii de consecinţe juridice consumându-se la momentul sesizării instanţei, activitatea ulterioară desfășurată de inculpat de inducere în eroare a părţilor vătămate în scopul obţinerii unui folos material injust realizând latura obiectivă a infracţiunii de înșelăciune rămasă în forma tentativei.

Faţă de toate argumentele prezentate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei nr. 31 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală și pentru cauze cu minori.

Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. se abrogă.