Fraud conviction reinstated after forged bank letter used to cancel loan collateral

Înșelăciune. Elemente constitutive

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului

Indice alfabetic: Drept penal

- înșelăciune

C. pen., art. 215 alin. (1), (2) și (3)

Dacă inculpatul care nu a plătit nicio rată din creditele contractate a obţinut radierea ipotecilor instituite ca garanţie în favoarea băncii creditoare asupra unui bun imobil, în cursul executării contractelor de creditare, prin folosirea unui înscris sub semnătură privată falsificat în faţa serviciului de carte funciară, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase cu prilejul executării unui contract prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3515 din 31 octombrie 2012

I. Prin sentinţa nr. 303 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Arad, Secţia penală, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 și art. 65 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.D. la 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 31 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare, iar în baza art. 291 teza a II-a C. pen., la 2 ani închisoare.

A contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai mare de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

Pe durata și în condiţiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b și c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

A anulat adresa falsificată din 7 septembrie 2005.

A obligat pe inculpat să plătească părţii civile Banca C. suma de 587.900 lei cu titlu de despăgubiri civile.

S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a fost pusă în mișcare acţiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul M.D.

S-a reţinut în fapt că, la datele de 10 mai 2005 și 15 iunie 2005, societatea comercială D. - prin administrator M.D., a încheiat două contracte de credit în sumă de 2.000.000 lei, respectiv 600.000 lei, care au fost garantate cu mai multe imobile situate în localitatea I., aparţinând atât societăţii comerciale S., cât și unor persoane fizice - în calitate de garanţi ipotecari, printre care și cu imobilul-clădire administrativă cu teren în suprafaţă de 976 mp, situat în localitatea I., strada R., proprietatea societăţii comerciale S.

Deși creditele contractate erau în derulare, la data de 14 septembrie 2005, inculpatul M.D. s-a prezentat la Serviciul de Carte Funciară, a depus la registratură - la învinuita G.S., asistent registrator, cererea de radiere, prin care s-a solicitat radierea ipotecilor de rangul I și II, constituite în favoarea Băncii C., asupra imobilului mai sus menţionat, precum și o adresă falsificată din 7 septembrie 2005, figurând ca fiind emisă de către Banca C.

Învinuita G.S., înainte de a înregistra cererea în registrul general de intrări, a procedat la verificarea tehnică a acesteia, respectiv dacă are număr de înregistrare și dacă a fost semnată și stampilată de reprezentanţii băncii, fără a cerceta cu atenţie dacă înscrisul însoţitor al cererii de radiere, respectiv adresa băncii, a fost original - așa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 7/1996, privind procedura de înscriere în cartea funciară - deși acest aspect era vizibil.

Astfel, cererea a fost înregistrată la 14 septembrie 2005. Urmând circuitul legal, a fost repartizată numitei T.C. - asistent registrator, care după ce a verificat dacă datele din adresa băncii din 7 septembrie 2005 au corespuns cu datele din coala CF - respectiv număr CF, număr top, proprietar, ipotecile, sumele și eventual dacă au fost notate interdicţiile - și după ce a constatat că aceste date au corespuns cu situaţia din CF, a făcut menţiunea pe cererea de radiere că „nu există piedică în CF”, pentru efectuarea lucrării solicitate.

În aceste condiţii, învinuitul P.B. - registrator CF, verificând cererea și apreciind că îndeplinește condiţiile prevăzute de lege în vederea admiterii acesteia, a pus rezoluţia de admisibilitate a acesteia și a repartizat-o numitului M.A. - asistent registrator, căruia i-a revenit sarcina de a întocmi încheierea de admitere a cererii, fiind astfel redactată încheierea nr. 2725 din 14 septembrie 2005 prin care s-a dispus radierea dreptului de ipoteca de sub C.10 și 11 (foaia C privind sarcinile, nr. crt. 10-11) și interdicţia de sub B.26-27 (foaia B privind înscrierile privitoare la proprietate, nr. crt. 26-27).

Învinuitul P.B., înainte de a admite cererea de radiere, nu a cercetat cu atenţie dacă înscrisul însoţitor al cererii a fost încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege, respectiv dacă este în original - așa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 7/1996 - deși la o verificare a documentului s-a putut observa acest aspect.

În legătură cu modalitatea de dobândire a adresei false, inculpatul M.D. a declarat că aceasta a fost emisă, în data de 7 septembrie 2005, de către făptuitorii C.H., G.F. și B.I. - angajaţi ai băncii, actul figurând ca fiind semnat de aceștia.

Din cercetările efectuate cu privire la adresa falsificată din 7 septembrie 2005 s-au constatat următoarele: numărul de ieșire al adresei este unul fictiv, neregăsindu-se în Registrul de corespondentă al sucursalei băncii; antetul adresei cu privire la capitalul social al Băncii C. la data de 7 septembrie 2005 nu era corect; conform raportului de constatare tehnico-știinţifică din 3 aprilie 2008 rezultă faptul că semnăturile, impresiunea ștampilei rotunde și antetul adresei din 7 septembrie 2005 au fost contrafăcute, falsificarea constând în transferul acestora, cu ajutorul mijloacelor electronice, pe suprafaţa adresei, fiind exclus astfel ca C.H., B.I. și G.F. - angajaţi ai băncii să fi semnat sau ștampilat personal această adresă.

Prin radierea ipotecilor de rangul I si II constituite în favoarea băncii, a fost anulată una din principalele garanţii ale celor două credite scoase între timp în afara bilanţului, deoarece atât împrumutatul, cât și garantul ipotecar au intrat în procedura insolvenţei, diminuându-se astfel gradul de acoperire cu garanţii a creditelor sub limita prevăzuta de lege și aducând astfel banca în imposibilitatea de a recupera integral creditele restante.

Prin urmare, Banca C. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 587.900 lei, reprezentând valoarea la care bunul a fost acceptat în garanţie de către bancă.

Faţă de învinuiţii P.B. și G.S. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ sub aspectul săvârșirii infracţiunii prevăzută în art. 249 alin. (1) C. pen., iar faţă de făptuitorii G.F., C.H. și B.I. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracţiunilor prevăzute în art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanţa a reţinut în fapt realitatea celor menţionate în actul de sesizare.

Prin declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul a negat vreo formă de participaţie la obţinerea adresei falsificate, susţinând că a primit-o de la reprezentanţii părţii vătămate, martorul C.H. și B.l., cu care a purtat mai multe discuţii pentru a se radia ipoteca, cu scopul de a obţine alte împrumuturi cu care să achite ratele contractuale.

Starea de fapt descrisă a fost reţinută de către instanţă din declaraţia dată de inculpat, care a recunoscut folosirea adresei în condiţiile arătate, din declaraţia martorilor G.F., C.H., B.l., G.S., P.B., T.C., M.A., T.I., H.M., precum și din concluziile raportului de constatare tehnico-știinţifică din 3 aprilie 2008, care a atestat că semnăturile, impresiunea ștampilei rotunde și antetul adresei din 7 septembrie 2005 au fost contrafăcute, falsificarea constând în transferul acestora, cu ajutorul mijloacelor electronice, pe suprafaţa adresei, fiind exclus astfel ca C.H., B.l. și G.F. - angajaţi ai băncii să fi semnat sau ștampilat personal această adresă.

În legătură cu infracţiunea prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., instanţa a reţinut că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că au fost întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracţiuni, fapta fiind comisă prin aceea că inculpatul, contribuind la falsificarea adresei și folosindu-se de aceasta, a menţinut în eroare pe partea vătămată cu privire la existenţa contractului și derularea acestuia în continuare, în condiţiile iniţiale, deși prin radierea ipotecii garanţia ipotecară a fost diminuată cu suma de 587.900 lei, sumă ce a constituit prejudiciul cauzat părţii vătămate.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen., instanţa a reţinut că fapta a fost comisă din culpă de către funcţionarii din cadrul Serviciului de Carte Funciară, fiind determinaţi la comiterea faptei cu intenţie de către inculpat, respectiv la radierea din Cartea Funciară a ipotecii constituite în favoarea părţii vătămate, cartea funciară fiind un înscris oficial, astfel că s-au reţinut și prevederile art. 31 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată reţinută în sarcina inculpatului, prevăzută în art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., fiind evident că adresa menţionată a fost falsificată în modalitatea arătată, instanţa a reţinut că inculpatul a participat la comiterea acestei infracţiuni în calitate de complice, formă de participaţie mai ușoară, întrucât nu s-a probat că inculpatul însuși ar fi autorul falsului; reţinându-se comiterea acestei infracţiuni de către inculpat, instanţa a avut în vedere că acesta a fost singurul beneficiar al înscrisului falsificat, înscris pe care l-a folosit pentru comiterea infracţiunii de înșelăciune, această din urmă acţiune a inculpatului, care a prezentat înscrisul falsificat la Serviciul de Carte Funciară, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută în art. 291 teza a II-a C. pen.

II. Împotriva sentinţei penale a declarat apel, între alţii, inculpatul M.D.

Din analiza sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și din oficiu, în limitele prevăzute în art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele:

Potrivit art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

Înșelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.”

Din aceste dispoziţii a rezultat că pentru existenţa infracţiunii de înșelăciune în convenţii a fost necesară desfășurarea unei activităţi de inducere sau menţinere în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract.

În cauză, părţile au fost de bună-credinţă cu prilejul încheierii celor două contracte de credit, inculpatul în calitate de reprezentant al societăţii comerciale D. garantând cu mai multe bunuri imobile, astfel încât nu s-a putut vorbi de o inducere în eroare.

De asemenea, ulterior radierii ipotecii, inculpatul nu a înstrăinat bunul cu care a garantat creditul, partea vătămată ca urmare a neachitării creditului adresându-se instanţei comerciale pentru recuperarea datoriei.

Astfel, așa cum a rezultat din adresa părţii vătămate, pentru recuperarea celor două credite, aceasta s-a înscris în masa credală și a recuperat parte din datorie prin vânzarea unor bunuri imobile. În ceea ce privește bunul mobil în litigiu, acesta a urmat a fi vândut la licitaţie alături de alte bunuri, motiv pentru care nu s-a putut reţine faptul că părţii vătămate i s-ar fi produs vreun prejudiciu, fapt esenţial pentru reţinerea infracţiunii de înșelăciune.

Partea vătămată s-a adresat instanţei pentru recuperarea creditelor, având un titlu executoriu, astfel încât aceasta nu a putut să obţină de două ori aceeași sumă prin constituirea de parte civilă. Mai mult decât atât, după radierea ipotecii, partea vătămată a mai acordat un credit inculpatului, fapt ce a arătat că aceasta nu a fost înșelată.

Așa fiind, prin decizia nr. 204/A din 9 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, Secţia penală, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul M.D. împotriva sentinţei nr. 303 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Arad, Secţia penală, a desfiinţat sentinţa apelată și, rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul M.D. pentru săvârșirea infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 31 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare; în baza art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., la un an închisoare, iar în baza art. 291 teza a II-a C. pen., la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.

Pe durata și în condiţiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 348 C. proc. pen., a anulat adresa din 7 septembrie 2005.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm C. civ., a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Banca C.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs procurorul, criticând-o ca nelegală prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menţinerea sentinţei instanţei de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că hotărârea este netemeinică, iar în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt, în mod greșit inculpatul M.D. fiind achitat pentru săvârșirea infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât din comportamentul inculpatului ulterior încheierii celor două contracte a rezultat cu certitudine că nu a fost de bună-credinţă în momentul semnării acestora, mai exact a avut reprezentarea că societatea în numele căreia a luat creditele nu-și va îndeplini obligaţiile contractuale, în primul rând restituirea sumelor împrumutate.

Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport cu motivul de critică invocat și cu cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., întrucât acest motiv de casare în realitate este incident în ipoteza „când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greșite de achitare” - Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul de faţă declarat de procuror se privește ca fondat și urmează a fi admis ca atare în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen.

Aceasta, întrucât cu titlu de premiză se are în vedere că incidenţa sus-menţionatului caz de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune cu necesitate existenţa unei contradicţii esenţiale, intrinseci, necontroversate și manifeste între actele, lucrările și probele dosarului și soluţia de achitare a intimatului inculpat M.D. dispusă în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracţiunii de înșelăciune.

Se reţine că, în esenţă, motivarea acestei soluţii pronunţate de către instanţa de apel a fost că părţile (deci și inculpatul intimat M.D.) au fost de bună-credinţă cu prilejul încheierii celor două contracte de credit și, pe de altă parte, că părţii civile nu i s-ar fi produs niciun prejudiciu.

În propriul demers analitic, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie are în vedere că, în raport cu situaţia de fapt a speţei de faţă, din comportamentul inculpatului ulterior încheierii celor două contracte rezultă cu certitudine că acesta nu a fost de bună-credinţă în momentul semnării contractelor și a avut reprezentarea că societatea în numele căreia a luat creditele nu-și va îndeplini obligaţiile contractuale, în primul rând restituirea sumelor împrumutate.

Prin contractul de credit din 10 mai 2005, Banca C. a creditat societatea comercială D. reprezentată de inculpatul nominalizat în calitate de administrator cu suma de 1 miliard lei vechi, iar prin actul adiţional s-a suplimentat linia de credit până la 20 miliarde lei vechi (2.000.000 lei noi).

Ulterior, prin contractul de credit din 15 iunie 2005, partea civilă sus-menţionată a creditat din nou aceiași societate cu suma de 6 miliarde de lei vechi.

Ambele credite au fost garantate cu mai multe bunuri imobile și mobile, printre acestea și imobilul situat în I., strada R., constând în clădire administrativă cu teren în suprafaţă de 976 mp, proprietatea societăţii comerciale S. (societate la care era asociată societatea comercială D.). Asupra acestui imobil s-a instituit o ipotecă de gradul I pentru garantarea primului credit acordat și o ipotecă de gradul II pentru cel de-al doilea credit, ambele ipoteci fiind înscrise pentru a garanta suma împrumutată, dobânzile stabilite, precum și toate costurile aferente creditelor (dobânzi penalizatoare, penalităţi, comisioane). În ambele contracte valoarea imobilului ipotecat a fost evaluată la 163.729 euro, conform raportului de evaluare din 12 martie 2005 anexat la contractele de credit.

Un prim aspect relevant cu privire la reaua-credinţă a inculpatului intimat nominalizat este faptul că societatea pe care a reprezentat-o nu a plătit nicio rată din cele stabilite prin contracte, deci nu a restituit de bună-voie nimic din valoarea creditului.

Conform celor două contracte, societatea împrumutată avea, printre altele, și următoarele obligaţii contractuale: să asigure bunurile aduse în garanţie pe toată durata creditării, să aducă la cunoștinţă băncii modificările apărute în situaţia garanţiilor, iar până la rambursarea integrală a liniei de credit și a costurilor aferente să păstreze și să nu înstrăineze garanţiile care au stat Ia baza acordării împrumutului.

Cu toate acestea, inculpatul intimat M.D. nu numai că nu și-a îndeplinit obligaţiile luate în numele societăţii, ci chiar a adus creditorul în situaţia de a nu mai avea două garanţii ce au stat la baza acordării creditului, prin înlăturarea ipotecilor indicate, care s-a realizat în baza adresei falsificate pe care inculpatul a depus-o la Serviciul de Carte Funciară.

Concomitent, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie are în vedere că în mod justificat apărarea inculpatului, constând în aceea că ar fi fost în eroare de fapt, a fost înlăturată de ambele instanţe (atât cea de fond, cât și cea de apel), fiind evident că inculpatul știa că nu au fost restituite creditele, deci banca nu ar fi emis o astfel de adresă de ridicare a ipotecilor care nu corespundea adevărului. De altfel, inculpatul intimat a fost condamnat pentru infracţiunile de fals pentru care a fost trimis în judecată.

Relevantă pentru poziţia subiectivă a inculpatului intimat M.D. în momentele încheierii și ale executării contractelor de credit este și situaţia bunurilor mobile asupra cărora s-a constituit o garanţie reală fără deposedare, bunuri aparţinând societăţii debitoare sus-indicate - acestea fiind precizate în anexele la contracte și conform adresei emise de Banca C. și adresei E., dar, ulterior începerii procedurii falimentului prin sentinţa comercială nr. 2394 din 23 octombrie 2006 a Tribunalului Arad, nu au fost identificate.

La aproximativ un an de la încheierea contractelor, prin încheierea nr. 1572 din 26 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Arad, s-a deschis procedura insolvenţei societăţii comerciale S., iar la data de 23 octombrie 2006 s-a început procedura falimentului.

După declanșarea procedurii, inculpatul nominalizat, în calitate de administrator al societăţii, nu a predat actele lichidatorului numit de către instanţă.

În fine, o parte din suma restantă a fost recuperată prin vânzarea unor bunuri imobile prin intermediul lichidatorului, iar imobilul la care se referea adresa falsificată folosită de către inculpat, după radierea celor două ipoteci, a fost ipotecat din nou. Prin încheierea nr. 2741 din 15 septembrie 2005 s-a înscris în Cartea Funciară o ipotecă în favoarea Băncii T., pentru a garanta suma de 470.000 lei, plus dobânda aferentă de 15,25% pe an și orice alte cheltuieli decurgând din recuperarea sumelor datorate și a cheltuielilor de judecată, inclusiv cele decurgând din procedurile de executare silită.

Se conchide că Banca T., fiind terţ creditor ipotecar de bună-credinţă, diminuarea garanţiilor acesteia nu era posibilă și, în această situaţie, partea civilă Banca C. se află în imposibilitatea de a valorifica imobilul ce a constituit una din principalele garanţii ale creditelor acordate.

Contravaloarea acelui imobil de care a fost privată partea vătămată prin radierea nelegală a celor două ipoteci reprezintă prejudiciul care a fost creat efectiv prin infracţiunea de înșelăciune comisă de către inculpatul intimat M.D.

În consecinţă, rezultă fără echivoc în planul încadrării juridice că faptele inculpatului expuse mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere că inculpatul a menţinut în eroare partea vătămată (Banca C.), cu prilejul executării celor două contracte de credit, menţinere realizată în așa fel încât, fără a fi în eroare cu privire la situaţia juridică a bunului imobil ce a constituit o garanţie a acordării creditelor, banca nu și-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale în condiţiile stipulate. Infracţiunea imputată a fost comisă de către inculpatul intimat în scopul de a obţine un folos material injust și a avut ca urmare imediată pricinuirea unei pagube în cuantum mai mare de 200.000 lei.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de procuror împotriva deciziei nr. 204/A din 9 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timișoara, Secţia penală, a casat, în totalitate, decizia penală recurată și, în parte, sentinţa nr. 303 din 21 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad, Secţia penală și, rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare în pedepsele componente.

A făcut aplicarea art. 74, art. 76 C. pen. și a redus pedepsele principale aplicate după cum urmează: de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; de la 5 ani închisoare la 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută în art. 31 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.; de la 2 ani închisoare la 2 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.; de la 2 ani închisoare la 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de uz de fals prevăzută în art. 291 teza a Il-a C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe lângă fiecare pedeapsă principală și pe lângă rezultantă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. se abrogă.