Fraud intent in commercial debt evasion: undisclosed cession of social shares and unpaid promissory notes

Înșelăciune. Intenţie

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului

Indice alfabetic: Drept penal

- înșelăciune

- intenţie

C. pen., art. 215 alin. (3)

În cazul infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3) C. pen., cesiunea de către inculpat a părţilor sociale ale societăţii comerciale debitoare, care a emis bilete la ordin refuzate la plată pentru lipsa de disponibil, fără a înștiinţa partea civilă creditoare cu privire la cesiune, relevă intenţia de inducere în eroare a părţii civile cu prilejul executării contractului pe baza căruia aceasta a livrat mărfuri, pentru care au fost emise biletele la ordin refuzate la plată.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3274 din 11 octombrie 2012

Prin sentinţa penală nr. 74 din 21 iunie 2011, Tribunalul Teleorman, în baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpata C.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

A fost obligată inculpata la plata către partea civilă societatea comercială A. a sumei de 564.146,17 lei, reprezentând prejudiciu nerecuperat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, din examinarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, s-a reţinut, sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei, că la data de 15 septembrie 2007 între societatea administrată de inculpata C.M. - societatea comercială C. și partea civilă societatea comercială A. a fost încheiat un contract prin care partea civilă furniza societăţii administrate de inculpată materiale de construcţii.

În baza acestui contract, partea civilă a livrat societăţii inculpatei marfă. Începând cu data de 14 octombrie 2007, inculpata a emis un număr de 34 bilete la ordin, aferente unui număr de 34 facturi, cu valoare totală de 367.246,99 lei, bilete care au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil în cont.

Totodată, societatea inculpatei a mai primit marfă de la partea civilă în valoare de 120.187,26 lei, fiind emise un număr de 11 facturi fiscale, inculpata contestând primirea acestor mărfuri și în valoare de 76.711,92 lei, pentru care inculpata nu a emis bilete la ordin.

Instanţa de fond a constatat că apărarea inculpatei, în sensul că nu a urmărit să înșele partea civilă și că a adus la cunoștinţă reprezentantului părţii civile starea financiară, este infirmată de declaraţiile martorului S.T. (reprezentantul părţii civile) și ale martorilor R.G., S.D. și T.I. - administratori ai unor societăţi comerciale de la care inculpata a încasat în 2007 sume mari de bani, dar și de declaraţiile martorilor D.O. și M.D., cu care inculpata a încheiat contractul de cesiune din 9 noiembrie 2007, din care rezultă că inculpata a apelat la acești martori pentru a scăpa de societate, întrucât a făcut mai multe nereguli, astfel încât nu se poate reţine lipsa intenţiei și să se dispună achitarea inculpatei.

Prin decizia nr. 266/A din 17 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de către partea civilă societatea comercială A. și de inculpata C.M. împotriva sentinţei penale nr. 74 din 21 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Teleorman, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată și rejudecând în fond:

În baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 C. pen., a fost condamnată inculpata C.M. la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare, pe un termen de încercare, stabilit potrivit art. 862 C. pen., de 5 ani și 4 luni închisoare.

S-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. și să respecte obligaţiile prevăzute în art. 863 alin. (3) lit. b) C. pen., stabilindu-se ca inculpata să nu depășească limita teritorială a judeţului Teleorman, fără încuviinţarea instanţei.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă societatea comercială A. și s-a dispus obligarea inculpatei către partea civilă la plata sumei de 424.877,95 lei cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda legală, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea debitului.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, între alţii, inculpata C.M.

Inculpata a invocat motivul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susţinând că lipsește unul din elementele constitutive ale infracţiunii reţinută în sarcina sa, și anume intenţia.

Recursul este nefondat.

Analizând motivul de recurs formulat, actele și lucrările dosarului prin prisma criticii formulate, dar și din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că hotărârea recurată este legală și temeinică.

Din examinarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, rezultă starea de fapt judicios reţinută de instanţe în sensul că, la data de 15 septembrie 2007, între societatea administrată de inculpata C.M. și partea civilă societatea comercială A. s-a încheiat un contract prin care partea civilă se obliga să furnizeze societăţii, al cărui reprezentant era inculpata, materiale de construcţii, contract în baza căruia partea civilă a livrat marfa, fiind emise facturi pentru încasarea contravalorii acesteia.

Așa cum a arătat instanţa de fond, prin contractul încheiat, la capitolul intitulat „Modalitatea de plată”, părţile au convenit că plata produselor livrate se face în 20 zile de la data emiterii facturilor, prin virament bancar sau prin emiterea de file cec sau bilete la ordin, aferente fiecărei facturi.

Este relevant faptul că, prin însăși contractul încheiat, părţile au stabilit granaţii pentru plata produselor, prin remiterea de către firma administrată de inculpată a unei file cec sau bilete la ordin „în alb”, acesta urmând a fi restituit după achitarea contravalorii ultimei facturi.

Iniţial relaţiile comerciale s-au derulat în condiţii normale, însă, începând cu 14 octombrie 2007, pentru facturile emise cu privire la marfa livrată, inculpata a emis un număr de 34 bilete la ordin, introduse la plată după data scadentă din 12 noiembrie 2007, care au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil.

Aflată în situaţia refuzului la plată, partea civilă prin reprezentantul acesteia a solicitat lămuriri, primind asigurări de la inculpată că are unele dificultăţi financiare, dar că vor fi rezolvate și va plăti marfa. În aceste condiţii, partea civilă a continuat să livreze produsele contractate, având în vedere și durata suficientă a derulării relaţiilor comerciale dintre cele două firme, împrejurare care dovedește că partea civilă a păstrat încrederea în seriozitatea cu care inculpata administra firma.

La data de 9 noiembrie 2007, inculpata a cesionat părţile sociale ale firmei debitoare societatea comercială C. către numiţii D.O. și M.D. (contract de cesiune din 9 noiembrie 2007), fără a înștiinţa reprezentantul părţii civile despre această situaţie, cu toate că emisese cele 34 bilete la ordin ce au fost scadente după data de 12 noiembrie 2007.

Acest fapt relevă intenţia inculpatei de a o induce în eroare pe partea civilă, în scopul de a o prejudicia, prin neplata contravalorii facturilor pentru produsele livrate.

Astfel, este dovedit că inculpata nu numai că a prevăzut rezultatul faptei, ci l-a urmărit, întreprinzând acţiuni în acest sens. Așa cum recunoaște inculpata în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, aceasta, împreună cu soţul său, au înfiinţat o altă firmă asupra căreia să transfere o parte din datoriile firmei debitoare, dar cu care să și continue relaţiile comerciale.

Despre această împrejurare inculpata nu a înștiinţat-o pe partea civilă, fapt care dovedește că inculpata a conceput un mod de acţiune prin care să inducă în eroare pe partea civilă în executarea contractului încheiat, tocmai pentru a nu îi plăti sumele.

Așa fiind, apărarea inculpatei în sensul lipsei intenţiei în activitatea sa infracţională nu are suport faptic și probator, întrucât această lipsă nu poate rezulta numai din relaţiile comerciale derulate între părţi o perioadă îndelungată de timp, chiar dacă nu au întâmpinat dificultăţi financiare.

În considerarea derulării relaţiilor comerciale, inculpata avea posibilitatea de a înștiinţa pe partea civilă despre demersurile cesiunii părţilor sociale, ceea ce nu a făcut. De altfel, acest aspect rezultă și din declaraţiile martorilor D.O. și M.D., care au arătat că știau de la inculpată că aceasta a cesionat părţile sociale pentru că avea nereguli în activitatea firmei.

Pentru considerentele arătate, solicitarea de achitare a inculpatei pe temeiul de drept invocat - art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. - nu poate fi primită.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 266/A din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel București, Secţia I penală.