Expulsion of EU citizens: requirement of individualized assessment of real threat to public order under Directive 2004/38/CE

Măsuri de siguranţă. Expulzarea

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Măsurile de siguranţă

Indice alfabetic: Drept penal

- măsuri de siguranţă

- expulzare

C. pen., art. 117

În conformitate cu dispoziţiile articolului 27 alineatul (2) din Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii și membrii familiilor acestora, măsurile de restrângere a libertăţii de circulaţie și de ședere a cetăţenilor Uniunii luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică respectă principiul proporţionalităţii și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză; condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri, iar conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.

Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, reflectată, în special, în cauza C-348/96 Calfa, măsura expulzării poate fi luată împotriva unui resortisant comunitar numai în cazul în care, în afara faptului că a comis o infracţiune, comportamentul său personal a creat o ameninţare reală și suficient de gravă care afectează unul dintre interesele fundamentale ale societăţii.

În raport cu dispoziţiile Directivei 2004/38/CE și cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, măsura de siguranţă a expulzării prevăzută în art. 117 C. pen. împotriva unui resortisant comunitar este luată în mod nelegal, dacă decurge exclusiv din condamnarea sa, la o pedeapsă de doi ani închisoare, fără a fi luat în considerare comportamentul personal al acestuia - infractor primar care anterior avea un loc de muncă - sau pericolul pe care îl reprezintă pentru cerinţele de ordine publică.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2764 din 11 septembrie 2012

Prin sentinţa nr. 8 din 15 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Ilfov, Secţia penală, în temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002, republicată, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.D., cetăţean bulgar, la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate, a exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate, a exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului pe teritoriul Republicii Bulgaria după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002, republicată, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul E.A., cetăţean bulgar, la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate, a exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate, a exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului pe teritoriul Republicii Bulgaria după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

La termenul din 11 mai 2012, inculpaţii E.A. și S.D. au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., fiind audiaţi, conform art. 3201 alin. (3) teza finală C. proc. pen.

Solicitarea inculpaţilor a fost pusă în discuţie de tribunal și încuviinţată, având în vedere faptul că inculpaţii au arătat în mod expres în faţa instanţei faptul că recunosc săvârșirea infracţiunii pentru care au fost trimiși în judecată, au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, precizând că le cunosc și necontestându-le.

I. În drept, fapta inculpatului S.D. de a deţine echipamente, inclusiv hardware și software (laptop, diverse dispozitive electronice - identificate în camera de hotel a inculpatului, asupra inculpatului, dar și montate de acesta pe un bancomat, fără a fi ridicate și fără a se valorifica informaţiile astfel culese), cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, inculpatul fiind depistat, în dimineaţa zilei de 31 martie 2012, în jurul orelor 07:00, în flagrant, de organele de poliţie pe raza localităţii B. Judeţul Ilfov în timp ce supraveghea un bancomat aparţinând Băncii C. - Sucursala B. pe care anterior montase un dispozitiv de copiat datele de pe cardurile bancare (dispozitivul montat peste fanta de introducere a cardului) întrunește, sub aspectul laturii obiective și subiective, elementele din conţinutul constitutiv al infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, infracţiune prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

În temeiul art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., apreciind că, în condiţiile în care inculpatul s-a deplasat anume pe teritoriul României pentru a comite infracţiunea pentru care a fost condamnat, prin permiterea rămânerii inculpatului pe teritoriul României ulterior executării sau considerării ca executată a pedepsei principale se creează o stare de pericol (cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost cooptat de o grupare infracţională ce operează pe teritoriul României), a dispus expulzarea inculpatului pe teritoriul Republicii Bulgaria după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

II. În drept, fapta inculpatului E.A. de a deţine echipamente, inclusiv hardware și software (laptop, diverse dispozitive electronice - identificate atât în camera de hotel, cât și asupra inculpatului, respectiv instalate efectiv pe un bancomat fără a fi însă ridicate și fără a se utiliza efectiv datele astfel înregistrate), cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, inculpatul fiind depistat, în dimineaţa zilei de 31 martie 2012, în jurul orelor 07:00, în flagrant, de organele de poliţie pe raza localităţii B. Judeţul Ilfov în timp ce supraveghea un bancomat aparţinând Băncii C - Sucursala B. pe care anterior montase un dispozitiv de copiat datele de pe cardurile bancare (dispozitivul tip baghetă, prevăzut cu cameră video) întrunește, sub aspectul laturii obiective și subiective, elementele din conţinutul constitutiv al infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, infracţiune prevăzută și pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

În temeiul art. 117 alin. (1) și (3) C. pen., apreciind, și în privinţa acestui inculpat, că, în condiţiile în care inculpatul s-a deplasat anume pe teritoriul României pentru a comite infracţiunea pentru care a fost condamnat, prin permiterea rămânerii inculpatului pe teritoriul României ulterior executării sau considerării ca executată a pedepsei principale se creează o stare de pericol (cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost cooptat de o grupare infracţională ce operează pe teritoriul României), instanţa de fond a dispus expulzarea inculpatului pe teritoriul Republicii Bulgaria după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală, a respins, prin decizia nr. 219/A din 9 iulie 2012, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii S.D. și E.A. împotriva sentinţei nr. 8 din 15 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Ilfov, Secţia penală.

În ceea ce privește luare măsurii de siguranţă a expulzării, curtea de apel a apreciat că, în mod temeinic, tribunalul a dispus-o, faţă de împrejurarea că inculpaţii au fost cooptaţi de o grupare infracţională ce operează și pe teritoriul României, fiind necesară pentru înlăturarea stării de pericol, respectiv că odată eliberaţi inculpaţii vor continua să săvârșească alte asemenea infracţiunii.

Pe de altă parte, luarea acestei măsuri nu poate fi considerată că ar aduce atingere unor drepturi indispensabile pentru inculpaţi, având în vedre că nu au legături deosebite cu această ţară (România).

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie va admite recursul declarat de inculpatul E.A. împotriva deciziei nr. 219/A din 9 iulie 2012 a Curţii de Apel București, Secţia a II-a penală, găsind fondat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. ale cărui efecte le va extinde asupra inculpatului S.D., pentru următoarele considerente:

Măsura de siguranţă a expulzării ce decurge dintr-o condamnare a unui infractor primar la pedeapsa de doi ani pentru săvârșirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, fără a se lua în considerare comportamentul personal al făptuitorului sau pericolul pe care această persoană îl reprezintă pentru cerinţele de ordine publică ale statului român, încălcă dreptul Uniunii Europene.

Articolele 48, 52 și 59 din Tratat, articolul 3 din Directiva 64/221, preluat în articolele 27 și 28 din Directiva 2004/38, se opun unei legislaţii care, cu anumite excepţii, în special în cazul în care există motive familiale, impune instanţelor unui stat membru să dispună expulzarea de pe teritoriul său a resortisanţilor altor state membre, găsiţi vinovaţi de săvârșirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, fără a lua în considerare comportamentul personal al făptuitorului sau pericolul pe care această persoană îl reprezintă pentru cerinţele de ordine publică. În cauză nici instanţa de fond și nici cea de apel nu au făcut o analiză a considerentelor pentru care se dispune măsura expulzării, altele decât săvârșirea infracţiunii și lipsa legăturilor cu statul român.

La articolul 27 alineatul (2) din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulaţie și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii și membrii familiilor acestora se subliniază că, pentru a da naștere la expulzare, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o ameninţare reală și prezentă la adresa unui interes fundamental al societăţii sau al statului membru în cauză, că existenţa unor condamnări penale anterioare nu poate justifica în sine luarea unor măsuri de ordine publică sau de siguranţă publică și că nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.

În consecinţă, o măsură de expulzare trebuie să fie întemeiată pe examinarea individuală a cazului (Hotărârea Metock și alţii, punctul 74) și nu poate fi justificată de motive imperative de ordine sau siguranţă publică decât dacă, ţinând seama de gravitatea excepţională a ameninţării, o asemenea măsură este necesară pentru protejarea intereselor pe care urmărește să le garanteze, cu condiţia ca acest obiectiv să nu poată fi atins prin măsuri mai puţin stricte.

În cadrul aplicării Directivei 2004/38, trebuie să se pună în balanţă, pe de o parte, caracterul excepţional al ameninţării privind ordinea sau siguranţa publică reprezentate de comportamentul personal al persoanei în cauză, ameninţare evaluată, dacă este cazul, la momentul la care va interveni decizia de expulzare (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Orfanopoulos și Oliveri, C‑482/01 și C‑493/01, punctele 77-79), în lumina, în special, a pedepselor ce pot fi aplicate și a celor efectiv aplicate, de gradul de implicare în activitatea infracţională, de amploarea prejudiciului și, dacă este cazul, de predispoziţia pentru recidivă (Hotărârea din 27 octombrie 1977, Bouchereau, 30/77, punctul 29).

În cadrul acestei evaluări, trebuie să se ţină seama de drepturile fundamentale, în măsura în care nu pot fi invocate motive de interes general pentru a justifica o măsură naţională care este de natură să constituie un obstacol în calea exercitării liberei circulaţii a persoanelor decât dacă măsura respectivă ţine seama de asemenea drepturi (Hotărârea Orfanopoulos și Oliveri, C‑482/01 și C‑493/01, punctele 97-99).

În consecinţă, dreptul Uniunii Europene stabilește anumite limite inclusiv în materie penală, astfel încât în materia măsurilor de siguranţă este interzisă restrângerea libertăţilor fundamentale garantate de dreptul comunitar (Cowan v. Trésor public, C-186/87, punctul 19), pe temeiul exclusiv al săvârșirii unei infracţiuni. Dispunerea unei astfel de măsuri fără o justificare adecvată poate avea ca efect, de exemplu, încălcarea dreptului la liberă circulaţie garantat cetăţenilor comunitari (Calfa v. Grecia C-348/96).

Măsura expulzării recurentului în prezenta cauză a fost motivată exclusiv ca o consecinţă a săvârșirii infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată. Tratatul autorizează statele membre să adopte, în ceea ce privește resortisanţii altor state membre, și, în special, pe motive de ordine publică, măsuri care nu se pot aplica propriilor resortisanţi (cum este și cazul expulzării) (C-41/74 Van Duyn v. Home Office, punctele 22 și 23, cauzele conexate C-115/81 și 116/81 Adoui și Cornuaille v. Belgia, punctul 7, cauzele conexate C-65/95 și C-111/95 Shingara și Radiom, punctul 28).

Noţiunea de ordine publică poate fi invocată în caz de ameninţare reală și suficient de gravă la cerinţele de ordine publică care afectează unul dintre interesele fundamentale ale societăţii

În consecinţă, măsura expulzării ar putea fi luată împotriva unui resortisant comunitar, cum ar fi recurentul în cauză, numai în cazul în care, în afară de comiterea infracţiunii, comportamentul său personal a creat o ameninţare reală și suficient de gravă care afectează unul dintre interesele fundamentale ale societăţii (Calfa v. Grecia C-348/96, punctul 25).

Măsura de siguranţă a expulzării recurentului a fost luată, însă, nelegal, deoarece decurge exclusiv din condamnarea sa, la o pedeapsă de doi ani închisoare, fără a fi luat în considerare comportamentul personal al făptuitorului, infractor primar care anterior avea un loc de muncă, sau pericolul pe care această persoană îl reprezintă pentru cerinţele de ordine publică.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul E.A. împotriva deciziei nr. 219/A din 9 iulie 2012 a Curţii de Apel București, Secţia a II-a penală, a extins efectele acestuia și asupra inculpatului S.D., a casat decizia penală atacată și, în parte, sentinţa nr. 8 din 15 mai 2012 a Tribunalului Ilfov, Secţia penală și, în rejudecare, a înlăturat măsura de siguranţă a expulzării luată faţă de ambii inculpaţi, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.