Preventive seizure on jointly owned marital car reinstated after wife's exclusivity claim rejected.

Măsuri asigurătorii. Bun comun

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Alte măsuri procesuale. Măsurile asigurătorii

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- măsuri asigurătorii

- bun comun

C. proc. pen., art. 163

În conformitate cu dispoziţiile art. 163 alin. (2) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei. În raport cu dispoziţiile art. 163 alin. (2) C. proc. pen., în vederea reparării pagubei, măsura asigurătorie a sechestrului poate fi dispusă asupra bunurilor comune ale inculpatului și ale soţiei acestuia, până la concurenţa valorii probabile a pagubei, bunurile aflate în proprietatea codevălmașă a soţilor nefiind exceptate prin lege de la luarea măsurilor asigurătorii.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2616 din 29 august 2012

Prin încheierea Curţii de Apel Ploiești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, din 7 august 2012 s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului V.E.

În baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor: V.E., C.C., I.C. și T.G. și s-a menţinut această măsură.

S-a admis cererea formulată de I.L., în calitate de proprietar al autoturismului marca A., indisponibilizat prin instituirea sechestrului asigurător prin ordonanţa procurorului din 2 aprilie 2012 și s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului în temeiul art. 163 C. proc. pen., dispunând restituirea autoturismului și a cheilor acestuia, a certificatului de înmatriculare și a cărţii de identitate aferente.

Analizând plângerea formulată de I.L., prin care aceasta a contestat măsura asigurătorie a sechestrului instituit asupra unui autoturism, curtea de apel a constatat următoarele:

La data de 21 martie 2012, organul de cercetare penală a efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului I.C. Cu acest prilej, între altele, a fost „ridicat în vederea aplicării sechestrului asigurător” un autoturism marca A., certificatul de înmatriculare și cartea de identitate în original, conform procesului-verbal de percheziţie.

La data de 2 aprilie 2012, prin ordonanţă, procurorul a dispus instituirea sechestrului asigurător, inclusiv asupra acestui autoturism, justificând măsura pentru repararea pagubei produse de inculpatul I.C., cu menţiunea că bunul mobil în discuţie a fost achiziţionat de I.L. în timpul căsătoriei cu inculpatul.

În calitate de persoană interesată, în înţelesul art. 168 alin. (1) C. proc. pen., I.L. s-a plâns instanţei, contestând măsura sechestrării autoturismului marca A. indisponibilizat prin ordonanţa procurorului, susţinând, pe de o parte, că este suficient de îndestulătoare pentru recuperarea eventualei pagube indisponibilizarea apartamentului situat în localitatea S., strada C., sechestrat prin același act al procurorului, iar pe de alta, că autoturismul îi aparţine și nu îl poate folosi, fiindu-i efectiv, dar nelegal ridicat de organul de urmărire penală.

Cererea astfel argumentată a fost îndreptăţită.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri de constrângere reală și constau în indisponibilizarea, până la soluţionarea definitivă a cauzei, a bunurilor și a veniturilor aparţinând inculpatului, în vederea confiscării speciale, a asigurării reparării pagubei, precum și pentru garantarea executării pedepsei pecuniare.

Indisponibilizarea bunului supus măsurii sechestrului presupune că, odată luată măsura asigurătorie, inculpatul nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acesteia, astfel ca partea civilă să își poată realiza creanţa născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri sau organul specializat să poată executa, în cazul pedepsei pecuniare, sancţiunea respectivă ori măsura confiscării, aplicate prin hotărârea de condamnare.

Din ordonanţa de instituire a măsurii asigurătorii dată de procuror rezultă că această măsură s-a impus în vederea garantării reparării pagubei produse de inculpatul I.C.

În acest caz, sunt aplicabile dispoziţiilor art. 163 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cu care măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se iau numai împotriva bunurilor inculpatului (...) până la concurenţa valorii probabile a pagubei.

Autoturismul în discuţie aparţine soţiei inculpatului, I.L., astfel cum rezultă din menţiunile înscrise în documentele originale ale acestui bun: certificatul de înmatriculare, la rubrica „proprietarul vehiculului” și cartea de identitate a autovehiculului.

În plus, că bunul mobil sechestrat nu aparţine inculpatului I.C. rezultă și din declaraţiile de avere pe care acesta, în calitate de primar al localităţii, a avut obligaţia de a le depune în temeiul legii.

Faptul că acest autovehicul ar fi fost dobândit în timpul căsătoriei inculpatului cu I.L., așa cum succint s-a motivat în ordonanţă, nu justifică măsura asigurătorie dispusă, în condiţiile în care această împrejurare nu rezultă din actele dosarului; nu este de competenţa instanţei penale să stabilească dacă prezumţia relativă de comunitate instituită de norme cu caracter civil operează în cadrul acestui proces penal și între ce limite ale patrimoniului comun al soţilor acest bun ar putea fi considerat ca fiind achiziţionat într-o ipotetică stare de codevălmășie.

Dispoziţiile legale procesual penale sus-citate interzic organului judiciar să instituie măsura sechestrului asupra altor bunuri sau valori decât cele aparţinând inculpatului (învinuitului ori părţii responsabile civilmente, după caz).

Dovezile care există în dosarul de urmărire penală până la acest moment procesual probează doar dreptul de proprietate al persoanei interesate I.L. asupra acestui bun.

În egală măsură, curtea de apel a mai constatat că ridicarea efectivă de către organele poliţiei judiciare a autovehiculului, a cheilor și a actelor originale ale acestuia, fără ca în dosar să existe minime probe din care să rezulte pericolul înstrăinării sale, este nelegală, fiindcă în această ipoteză bunul - dacă exista dovada că este al inculpatului I.C. - trebuia indisponibilizat cu lăsarea sa în custodie și cu aplicarea, justificată prin actul procedural întocmit, de eventuale sigilii, iar în cea de a doua ipoteză - dacă s-ar fi dovedit pericolul de înstrăinare - bunul putea fi efectiv ridicat, însă, în acest caz, păstrarea lui trebuia încredinţată unui custode sau unei societăţi specializate.

Luarea efectivă a autoturismului și a actelor sale în original din posesia proprietarului său, care potrivit documentelor este altul decât inculpatul, cu motivarea lapidară că măsura este justificată de repararea pagubei, fără a exista minime indicii că acest bun ar aparţine inculpatului și că s-a încercat înstrăinarea lui, contravine prevederilor legale și drept consecinţă este lipsită de fundament juridic, fiindcă măsura asigurătorie a sechestrului prin indisponibilizarea bunului nu constituie prin ea însăși o acoperire a prezumtivei pagube, ci doar garantează repararea ei, pe de o parte, iar pe de alta, nu înseamnă preluarea efectivă a bunului, ci numai interzicerea înstrăinării lui.

În plus, în conformitate cu normele procesual penale care reglementează instituţia măsurilor asigurătorii, organul judiciar nu poate fi el însuși custodele bunului sechestrat și pe care l-a ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare, ca în cauza de faţă, legea obligând la desemnarea unui custode în condiţiile și ipotezele mai sus-expuse.

În consecinţă, pentru considerentele care preced, curtea de apel a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituit, în temeiul art. 163 C. proc. pen., dispunând restituirea autoturismului și a cheilor acestuia, a certificatului de înmatriculare și a cărţii de identitate aferente către persoana interesată I.L., proprietara acestuia.

Împotriva dispoziţiei de admitere a cererii formulate de contestatoarea I.L. privind ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra automobilului marca A. și de restituire a acestui bun, a certificatului de înmatriculare și a cărţii de identitate aferente a formulat în termen legal recurs procurorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a invocat, în acest sens, că împrejurarea că bunul asupra căruia s-a instituit sechestru asigurător nu se află în proprietatea exclusivă a inculpatului, ci este deţinut în codevălmășie cu soţia sa, nu constituia un impediment pentru luarea sau menţinerea acestei măsuri asigurătorii.

Potrivit art. 163 alin. (2) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.

În opinia procurorului, aspectul că autoturismul în litigiu constituie proprietate comună a inculpatului și a soţiei sale contestatoare nu îndreptăţește concluzia că la luarea măsurii asigurătorii ar fi fost încălcate prevederile art. 163 alin. (2) C. proc. pen., întrucât regimul juridic al proprietăţii codevălmașe a soţilor presupune că dreptul de proprietate al inculpatului se întâlnește cu dreptul de proprietate al soţiei sale în fiecare părticică materială a bunului mobil ce face parte din masa bunurilor comune dobândite de soţi, astfel că apare ca fiind îndeplinită condiţia impusă de art. 163 alin. (2) C. proc. pen., ca bunul asupra căruia s-a luat măsura în vederea reparării pagubei să aparţină învinuitului sau inculpatului, chiar dacă nu-i aparţine în mod exclusiv în proprietate.

Pe de altă parte, faptul că în certificatul de înmatriculare al autoturismului și în cartea de identitate a acestuia apare ca proprietar soţia inculpatului nu poate constitui temei pentru admiterea unei astfel de cereri, întrucât este știut că pe asemenea documente apare numai unul dintre soţi, deși bunul aparţine patrimoniului comun al soţilor.

În fine, nici împrejurarea că în declaraţia de avere a inculpatului I.C. nu apare acel autoturism nu poate constitui un argument în favoarea soluţiei adoptate de curtea de apel, deoarece autoturismul a fost achiziţionat la 5 noiembrie 2011, deci ulterior datei de depunere a declaraţiei de avere de către inculpat, iar, pe de altă parte, nedeclararea unor bunuri mobile de către inculpat este o conduită infracţională ce implică alte consecinţe juridice și care nu împietează asupra stabilirii masei de bunuri comune.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor de nelegalitate și netemeinicie aduse, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie expune:

În cauză, inculpatul I.C., soţul contestatoarei, a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, prin rechizitoriul nr. 613/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și conflict de interese, infracţiuni aflate în concurs real.

În efectuarea actelor specifice urmăririi penale, la data de 21 martie 2012, organul de cercetare penală a efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului I.C., prilej cu care a fost ridicat în vederea aplicării sechestrului asigurător un autoturism marca A., certificatul de înmatriculare și cartea de identitate în original, conform procesului-verbal de percheziţie, iar ulterior, în baza ordonanţei din 2 aprilie 2012, procurorul a dispus instituirea sechestrului asigurător, inclusiv asupra acelui autoturism, justificând măsura prin repararea pagubei produse de inculpatul I.C., cu menţiunea că bunul mobil în discuţie a fost achiziţionat de contestatoare în timpul căsătoriei cu inculpatul.

Astfel cum instanţa a constatat în mod îndreptăţit, în calitate de persoană interesată, în accepţiunea art. 168 alin. (1) C. proc. pen., contestatoarea I.L. a formulat cerere de ridicare a măsurii asigurătorii.

Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră că susţinerile contestatoarei sunt lipsite de fundament legal, astfel încât cererea sa nu putea fi primită, context în care criticile aduse de către procuror încheierii recurate sunt fondate.

În ceea ce privește condiţiile ce se cer a fi îndeplinite în vederea dispunerii măsurilor asigurătorii - măsuri de constrângere reală - Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că acestea subzistă în cauză în împrejurările în care paguba ce se conturează a fi fost creată impunea o asemenea măsură în scopul garantării reparării pagubei, iar, de asemenea, pericolul de înstrăinare era actual.

Pe de altă parte, se impune observaţia că bunul ce a format obiectul măsurii asigurătorii a fost dobândit de inculpat și soţia sa, contestatoarea I.L., în timpul căsătoriei acestora, astfel încât, în virtutea principiului comunităţii de bunuri, regimul juridic al acestui bun este acela al proprietăţii codevălmașe.

Împrejurările avute în vedere de curtea de apel relativ la menţiunile din certificatul de înmatriculare al autoturismului, din cartea de identitate a acestuia, precum și la cuprinsul declaraţiei de avere întocmite de inculpat nu pot constitui argumente judicioase, cu caracter suficient în a îndreptăţi concluzia că bunul respectiv era proprietatea exclusivă a contestatoarei.

Prin urmare, aspectul că acest autovehicul a fost dobândit în timpul căsătoriei părţilor justifică măsura asigurătorie dispusă în cauză, operând prezumţia comunităţii bunurilor.

Susţinerea instanţei, potrivit căreia nu este de competenţa instanţei penale să stabilească dacă prezumţia relativă de comunitate instituită de norme cu caracter civil operează în cadrul procesului penal și între ce limite ale patrimoniului comun al soţilor apare superfluă atâta vreme cât, în aplicarea măsurilor asigurătorii, organul judiciar are în vedere bunurile învinuitului sau inculpatului (și ale persoanei responsabile civilmente) până la concurenţa valorii probabile a pagubei.

Nici susţinerea conform căreia dispoziţiile legale procesual penale ar interzice organului judiciar să instituie măsura sechestrului asupra altor bunuri sau valori decât cele aparţinând în mod exclusiv învinuitului ori inculpatului nu poate fi primită, în împrejurările în care interpretarea logică a dispoziţiilor art. 163 C. proc. pen. nu conduce la o asemenea concluzie.

În acord cu susţinerile procurorului, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că nicio dispoziţie din materia măsurilor asigurătorii nu exceptează de la aplicarea măsurilor bunurile proprietate codevălmașă a soţilor, întrucât acolo unde legiuitorul a înţeles să excepteze de la dispunerea unor asemenea măsuri de constrângere reală a făcut-o în mod expres - spre exemplificare dispoziţiile art. 163 alin. (4) C. proc. pen.

Apreciind că măsura a fost dispusă cu respectarea exigenţelor legii, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în virtutea considerentelor ce preced, a admis recursul declarat de procuror împotriva încheierii din 7 august 2012 a Curţii de Apel Ploiești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat în parte încheierea atacată și, rejudecând în fond, a respins cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurător formulată de contestatoarea I.L., menţinând celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.