Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_83791 AI generated

Bail and preventive measures upheld for insolvent firm; quashed for three others lacking liability indicia or dissipation risk.

Case Number ICCJ_83791
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice partially admitted the appeals, quashed the lower court's order, and rejected the proposal for preventive measures against three of the four legal entities (companies A, B, and I), while upholding the preventive measures and the €10,000 bail obligation for the fourth (company C). The case concerned a prosecutor's request for preventive measures under Article 4795 of the Criminal Procedure Code against legal entities accused of money laundering under Article 23(1)(c) of Law No. 656/2002, arising from the alleged acquisition and holding of shares and land. The Court held that preventive measures require both reasonable suspicion that the legal entity committed an offense and that the conditions of criminal liability under Article 191(1) of the Criminal Code are met (offense committed in the entity's activity object, interest, or name), and that the necessity of the measure depends on the specific risk to the proper conduct of proceedings. For companies A and I, the Court found no indicia of guilt or the conditions of legal entity liability; for company B, although indicia existed, preventive measures were not justified absent a risk of asset dissipation, whereas for company C, the insolvency proceedings and risk to asset integrity justified the measure.

Legislator headnote

AI generated

art. 191 C. proc. pen, art. 4795 alin. (1) C. proc. pen, art. 191 alin. (1) C. pen, art. 4795 alin. (2) C. proc. pen, art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, art. 41 alin. (2) C. pen; Bail and preventive measures upheld for insolvent firm; quashed for three others lacking liability indicia or dissipation risk: The case concerned a prosecutor's request for preventive measures under Article 4795 of the Criminal Procedure Code against legal entities accused of money laundering under Article 23(1)(c) of Law No. 656/2002, arising from the alleged acquisition and holding of shares and land. The Court held that preventive measures require both reasonable suspicion that the legal entity committed an offense and that the conditions of criminal liability under Article 191(1) of the Criminal Code are met (offense committed in the entity's activity object, interest, or name), and that the necessity of the measure depends on the specific risk to the proper conduct of proceedings. For companies A and I, the Court found no indicia of guilt or the conditions of legal entity liability; for company B, although indicia existed, preventive measures were not justified absent a risk of asset dissipation, whereas for company C, the insolvency proceedings and risk to asset integrity justified the measure.

Keywords

AI generated
insolvency money laundering code of criminal procedure law of obligations legal entity holding company

Cited Legislation

AI generated
art. 191 C. proc. pen
art. 4795 alin. (1) C. proc. pen
Basis for the preventive measures imposed on the legal persons whose appeals were dismissed.
art. 191 alin. (1) C. pen
art. 4795 alin. (2) C. proc. pen
The provision under which the court imposed the bail on the legal persons, which was set aside for some appellants.
art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002
au comis infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, modificată, cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
656/2002, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 4795 C. proc. pen
și societatea comercială I., prin referatul din 8 iunie 2012, s-a formulat propunere de luare a măsurilor preventive prevăzute în art. 4795 C. proc. pen.
art. 191 C. pen
Used to assess the conditions for criminal liability of legal persons, leading to the rejection of the preventive measures proposal against some legal persons.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 4795 alin. (1) C. proc. pen.

Basis for the preventive measures imposed on the legal persons whose appeals were dismissed.

Art. 191 C. pen.

Used to assess the conditions for criminal liability of legal persons, leading to the rejection of the preventive measures proposal against some legal persons.

Art. 4795 alin. (2) C. proc. pen.

The provision under which the court imposed the bail on the legal persons, which was set aside for some appellants.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Răspunderea penală a persoanei juridice. Măsuri preventive

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale. Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- răspunderea penală a persoanei juridice

- măsuri preventive

C. pen., art. 191

C. proc. pen., art. 4795

1. În conformitate cu dispoziţiile art. 4795 alin. (1) C. proc. pen., măsurile preventive pot fi dispuse faţă de persoana juridică, dacă sunt îndeplinite condiţiile privind: I) existenţa unor motive temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că persoana juridică a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și II) necesitatea măsurii preventive pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

Existenţa unor motive temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că persoana juridică a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală se raportează la fapta pentru care persoana juridică este acuzată și încadrarea juridică a acesteia, precum și la întrunirea condiţiilor prevăzute în art. 191 alin. (1) C. pen. pentru tragerea la răspundere penală a persoanei juridice, care stabilește că persoanele juridice răspund penal pentru infracţiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. În consecinţă, măsurile preventive nu pot fi dispuse faţă de persoana juridică, dacă, la momentul procesual la care se analizează propunerea procurorului privind luarea măsurilor preventive, rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a persoanei juridice prevăzute în art. 191 alin. (1) C. pen., referitoare la săvârșirea infracţiunii în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

2. Existenţa măsurilor asigurătorii luate anterior nu împiedică dispunerea măsurilor preventive faţă de persoana juridică, având în vedere scopul diferit la celor două categorii de măsuri, precum și conţinutul diferit al acestora, măsurile preventive putând consta, conform art. 4795 alin. (1) C. proc. pen., în: a) suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice; b) suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice; c) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale specifice, susceptibile de a antrena diminuarea semnificativă a activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice; d) interzicerea de a încheia anumite acte juridice, stabilite de organul judiciar; e) interzicerea de a desfășura activităţi de natura celor în exerciţiu sau cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2550 din 13 august 2012

Prin încheierea din 3 iulie 2012, Curtea de Apel București, în temeiul art. 4795 alin. (1) C. proc. pen., a admis sesizarea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie și, în consecinţă, a dispus luarea faţă de fiecare dintre inculpaţii persoane juridice societatea comercială A., prin mandatar special B.G., societatea comercială I., prin mandatar special H.A., societatea comercială C., prin administrator judiciar G.G. și prin mandatar special R.A. și societatea comercială B., prin mandatar special R.A., a următoarelor măsuri preventive: 1. suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice; 2. suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice; 3. interzicerea tuturor operaţiunilor patrimoniale specifice, susceptibile de a antrena diminuarea semnificativă a activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice; 4. interzicerea de a încheia acte juridice oneroase sau cu titlu gratuit, care au ca efect înstrăinarea sau diminuarea activelor patrimoniale, pe o perioadă de 60 de zile, respectiv 3 iulie 2012 - 31 august 2012, inclusiv.

În temeiul art. 4795 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpaţii persoane juridice să depună suma de câte 10.000 lei, cu titlu de cauţiune.

Împotriva încheierii din 3 iulie 2012 a Curţii de Apel București au declarat recurs societatea comercială I., societatea comercială C., societatea comercială B. și societatea comercială A.

Analizând încheierea din 3 iulie 2012, instanţa de recurs constată următoarele:

Prin ordonanţa din 8 iunie 2012, în dosarul nr. 287/P/2010, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie a dispus punerea în mișcare a acţiunii penale, apreciind că în cauză societatea comercială A., societatea comercială F., societatea comercială C., societatea comercială B. și societatea comercială I. au comis infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Dintre cele cinci persoane juridice pentru care s-a pus în mișcare acţiunea penală, faţă de patru dintre acestea, respectiv societatea comercială A., societatea comercială C., societatea comercială B. și societatea comercială I., prin referatul din 8 iunie 2012, s-a formulat propunere de luare a măsurilor preventive prevăzute în art. 4795 C. proc. pen.

Propunerea a fost admisă în integralitatea sa de către instanţa de fond.

În recurs, urmează a fi verificate două elemente care ţin de luarea măsurii preventive în cazul unei persoane juridice:

I) existenţa unor motive temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că persoana juridică a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;

II) necesitatea măsurii preventive pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

I. Existenţa unor motive temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că persoana juridică a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală:

În analiza acestei condiţii instanţa are în vedere acuzaţia pentru care s-a pus în mișcare acţiunea penală în cazul celor patru persoane juridice, și anume săvârșirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Deși dispoziţiile art. 4795 C. proc. pen. se referă generic la indicii privind fapte prevăzute de legea penală, în analiza propunerii de luare a unei măsuri preventive instanţa nu se poate raporta decât la faptele pentru care s-a pus în mișcare acţiunea penală și încadrarea juridică dată acestora.

Totodată, instanţa apreciază că verificările făcute cu privire la condiţia săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală au în vedere, chiar în acest stadiu procesual, analiza concordanţei faptei reţinute în acuzaţie cu încadrarea juridică, respectiv întrunirea condiţiilor de tragere la răspundere penală a persoanei juridice, ca premisă a analizei indiciilor de săvârșire a infracţiunii.

Acuzaţia formulată:

Ordonanţa nr. 287/P/2010 din 8 iunie 2012 dispune punerea în mișcare a acţiunii penale cu privire la săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, constând în aceea că cele cinci persoane juridice, societatea comercială A., societatea comercială F., societatea comercială C., societatea comercială B. și societatea comercială I., au dobândit, deţin și folosesc 75,5% din acţiunile societăţii comerciale A., respectiv active ale acestei societăţi, cunoscând că ele provin din infracţiunea premisă de înșelăciune în formă continuată, fals în formă continuată și spălare a banilor în formă continuată comise de persoane fizice, astfel cum sunt explicate în rezoluţia de începere a urmăririi penale din 24 aprilie 2011.

Perioada activităţii infracţionale reţinute în acuzaţie cuprinde anii 2007-2011.

Situaţia de fapt:

Conform referatului cu propunere de luare a măsurii preventive, situaţia de fapt care stă la baza acuzaţiei constă în disimularea naturii provenienţei, circulaţiei și proprietăţii părţilor sociale, drepturilor de creanţă și activelor, pentru a dobândi, deţine și folosi pachetul de 75,5% acţiuni și cele trei terenuri ale societăţii comerciale A.

Analizând concordanţa acuzaţiilor formulate cu situaţia de fapt descrisă în ordonanţa de punere în mișcare a acţiunii penale și în referatul cu propunere de luare a măsurii preventive din 8 iunie 2012, instanţa de recurs constată că:

1. în ceea ce privește societatea comercială A., la acest moment procesual, nu sunt îndeplinite condiţiile de tragere la răspundere penală a persoanei juridice;

2. în ceea ce privește societatea comercială I., la acest moment procesual, nu există indicii privind săvârșirea de aceasta a faptelor pentru care se formulează acuzaţia;

3. în ceea ce privește societatea comercială B., există, la acest moment procesual, indicii privind săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală;

4. în ceea ce privește societatea comercială C., există, la acest moment procesual, indicii privind săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală.

1. Societatea comercială A.:

Conform art. 191 C. pen., persoanele juridice răspund penal pentru infracţiunile săvârșite: a) în realizarea obiectului de activitate, b) în interesul ori c) în numele persoanei juridice. Niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită în cauză. Deși bunurile au intrat (în cazul terenurilor) în patrimoniul societăţii comercială A., respectiv au fost emise (în cazul acţiunilor) anterior anului 2007, instanţa va analiza condiţiile răspunderii penale pentru perioada 2007-2011 din perspectiva celorlalte modalităţi ale elementului material din conţinutul infracţiunii de spălare a banilor, respectiv deţinerea sau folosirea bunurilor cunoscând că provin din săvârșirea de infracţiuni.

a) Obiectul de activitate al societăţii comerciale A. nu are legătură cu tranzacţionarea de acţiuni și terenuri pentru care s-au formulat acuzaţii, astfel încât nu este îndeplinită condiţia ca fapta să fie comisă în realizarea obiectului de activitate.

Societatea comercială A. a fost înfiinţată în anul 1991. În anul 2005, anterior perioadei pentru care se formulează acuzaţiile 2007-2011, pachetul majoritar de 75,5% acţiuni trecuse în proprietatea societăţii comerciale A.M., care a dobândit pachetul de acţiuni prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu Fondul Proprietăţii de Stat nr. 438 din 23 iulie 1998, prin act adiţional încheiat la contractul nr. 438 din 23 iulie 1998, prin majorarea capitalului, la bursă. În dosarul de urmărire penală se menţionează situaţia acţiunilor societăţii comerciale A., la 16 iunie 2005: societatea comercială A.M. deţinea 75,5% acţiuni; societatea comercială I. deţinea 9,98% acţiuni; M.I. deţinea 4,13% acţiuni; N.R. deţinea 1,39% acţiuni; listă persoane fizice cu 8,98% acţiuni.

Terenurile care au ieșit din patrimoniul societăţii erau în proprietatea acesteia în anul 2000.

Având în vedere că tranzacţionarea acţiunilor de către societatea comercială A., prin Fondul Proprietăţii de Stat și bursă, s-a finalizat în 2005, mult anterior perioadei reţinute în acuzaţie (2007-2011), precum și faptul că terenurile au aparţinut societăţii comerciale A., fiind în patrimoniul acesteia anterior perioadei reţinute în acuzaţie, nu se poate ajunge la concluzia că terenurile și acţiunile, cu referire strictă la societatea comercială A., au provenit la data dobândirii, folosirii și deţinerii lor de către societatea comercială A. din infracţiuni, și nici că actele din prezenta cauză au legătură cu obiectul de activitate al societăţii comerciale A., în perioada 2007-2011, pentru care s-a adus la cunoștinţă punerea în mișcare a acţiunii penale.

b) Interesul societăţii comerciale A. nu presupune nici pierderea pachetului majoritar de acţiuni și nici ieșirea din patrimoniu a celor trei terenuri pentru care s-au formulat acuzaţii penale.

În ordonanţa de punere în mișcare a acţiunii penale se vorbește de preluarea prin acte frauduloase, acte false, fictive, care au conţinut calităţi mincinoase cu privire la calitatea de reprezentanţi, de transfer, cesiune, ascundere, disimulare a acţiunilor și activelor societăţii comerciale A.

Actele juridice cu caracter fraudulos (fictiv) având ca scop „rostogolirea acţiunilor prin acte de transfer bunuri, părţi sociale, drepturi de creanţă, active, disimularea naturii provenienţei circulaţiei și proprietăţii acestora”, astfel cum se precizează în actele întocmite de Ministerul Public, au avut drept consecinţă ieșirea din patrimoniul societăţii comerciale A., atât a terenurilor, cât și a pachetului majoritar de acţiuni.

În mod evident, pierderea suferită de societate nu poate fi considerată a fi un act în folosul acesteia, astfel încât nici această condiţie de tragere la răspundere penală a persoanei juridice nu este îndeplinită.

c) În ceea ce privește cerinţa ca fapta să fie comisă în numele persoanei juridice, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că societatea comercială A. este în imposibilitate de a acţiona cu voinţă proprie, având în vedere desele schimbări în structura acţionariatului și contestaţiile reciproce ca și faptul că administratorii societăţii au fost deseori contestaţi și revocaţi. Societatea comercială A. a avut în faţa instanţelor de judecată doi reprezentanţi, ca, de exemplu, în faţa Judecătoriei Sector 6 București. Sentinţa civilă nr. 8924 din 18 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sector 6 București menţionează faptul că G.A. a fost numit administrator al societăţii comerciale A. prin hotărârea AGA din 30 august 2010, adoptată cu participarea acţionarului majoritar E., iar legalitatea formală a acestei hotărâri a fost recunoscută de către Curtea de Apel București prin decizia comercială nr. 1018 din 8 iunie 2011. De asemenea, instanţa de judecată a reţinut, în același dosar, pentru opozabilitate, calitatea de reprezentant a lui C.D. prin hotărârea AGA din 23 iulie 2011, adoptată cu participarea acţionarului majoritar societatea comercială B. Anterior, administratorii societăţii au fost, printre alţii, S.C., M.I., B.G., G.N. Structura acţionariatului este, de asemenea, disputată între P. și E.

Faptul că mai multe persoane își afirmă calitatea de acţionar majoritar sau de administrator, contestându-și reciproc dreptul de a sta în judecată în numele societăţii comerciale A., îndreptăţește instanţa să considere că nu este îndeplinită condiţia ca o faptă comisă în perioada 2007-2011 să fie săvârșită în numele persoanei juridice. Societatea comercială A. este în imposibilitate de acţiona cu voinţă proprie, conform legii penale, având în vedere existenţa mai multor persoane care își contestă calitatea de acţionar sau administrator. Contestarea structurii acţionariatului și divergenţele referitoare la administratori fac imposibilă existenţa voinţei proprii a persoanei juridice, cu privire la actele sale, prevalând, din punct de vedere penal, voinţa diferitelor persoane fizice.

Pot atrage răspunderea persoanei juridice actele comise de organe, reprezentanţi, dar și de mandatari prepuși și persoanele care lucrează oficial pentru entitatea respectivă, dar care acţionează sub autoritatea acesteia.

Persoanele fizice angajează răspunderea penală a persoanelor juridice, având în vedere delegarea de putere.

Nu se poate reţine în cauză, pentru perioada 2007-2011, nici existenţa unei autorităţi a persoanei juridice asupra persoanelor fizice și nicio delegare certă de putere către persoanele fizice. Contestările reciproce cu privire la calitatea de acţionar majoritar sau administrator, precum și desele acţiuni în justiţie formulate în scopul lămuririi acestei probleme, conduc la concluzia că voinţa persoanelor fizice care au acţionat ca administratori, precum și voinţa persoanelor juridice care afirmă calitatea de acţionar majoritar au caracter divergent și împiedică formarea voinţei persoanei juridice care să permită tragerea la răspundere penală a acesteia.

Verificând informaţiile trimise de Oficiul Naţional pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, instanţa constată că, în adresa din 3 martie 2011, se comunică de fapt, cu privire la societatea comercială A., informaţii referitoare la infracţiunea de spălare a banilor care nu au legătură cu prezenta cauză.

În concluzie, dobândirea, deţinerea sau folosirea de terenuri și acţiuni, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracţiuni în perioada 2007-2011, nu poate fi imputată societăţii comerciale A., ca persoană juridică, nefiind îndeplinite condiţiile referitoare la răspunderea penală a persoanei juridice.

2. Societatea comercială I.:

Conform acuzaţiei formulate de Ministerul Public, societatea comercială I. este acuzat de spălare a banilor în legătură cu pachetul majoritar de 75,5% acţiuni la societatea comercială A. Nu rezultă din modul de descriere a faptelor o acuzaţie referitoare la legătura dintre societatea comercială I. și dobândirea celor trei terenuri de către societatea comercială C.

În cauză părţile afirmă derularea de operaţiuni cu privire la pachetul majoritar de acţiuni, de 75,5%, care nu au legătură cu societatea comercială I., așa încât nu se justifică luarea unei măsuri preventive faţă de aceasta.

Astfel, anterior anului 2007, pachetul majoritar a fost deţinut de către societatea comercială A.M. În anul 2007, pachetul era deţinut de F.

La 6 iunie 2007 s-a încheiat contractul de cesiune acţiuni prin care F. a cesionat 75,5% acţiuni către P., care la rândul ei l-a înstrăinat către P.L. (la 20 iulie 2010), de la care au fost cumpărate de către societatea comercială B.

Ulterior, F. a solicitat instanţelor constatarea nulităţii absolute a acestui contract, afirmând că nu a dat mandat pentru vânzarea acţiunilor.

La 23 iulie 2007, F., neconsiderându-se legată de transmiterea anterioară de acţiuni către P., a înstrăinat pachetul de 75,5% acţiuni către E.

Răspunderea penală are caracter personal atât în cazul persoanei fizice, cât și în cazul persoanei juridice. Faptul că societatea comercială B. este acţionar la societatea comercială I. (societatea comercială B. deţine 100% din societatea comercială F., care deţine 50% din societatea comercială I.) nu transformă actele materiale comise în numele și în interesul societăţii comerciale B., în acte comise de societatea comercială I., dacă nu se dovedește voinţa comună de a acţiona a celor două persoane juridice. Modul în care acţiunile care formează pachetul majoritar au fost transmise între F., P., P.L., societatea comercială B., E. nu are legătură cu societatea comercială I., care deţine un pachet distinct, de 9,99% acţiuni la societatea comercială A.

Verificând informaţiile trimise de Oficiul Naţional pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, instanţa constată că, în adresa din 3 martie 2011, se comunică faţă de societatea comercială I. informaţii referitoare la infracţiunea de spălare a banilor care nu au legătură cu acuzaţiile din prezenta cauză.

În lipsa indicării de către parchet a dovezilor referitoare la faptul că există o contribuţie a societăţii comerciale I. la modul de preluare a acţiunilor din pachetul de 75,5% de către societatea comercială B., instanţa nu poate reţine în cauză că sunt indicii, la acest moment procesual, că societatea comercială I. a comis fapta de care este acuzată.

3. Societatea comercială B.:

Acuzaţiile formulate de Ministerul Public în ordonanţa din 8 iunie 2012 au în vedere modul în care au fost dobândite de către societatea comercială B. acţiunile din pachetul majoritar de 75,5% la societatea comercială A.

În speţă, pentru a exista infracţiunea de spălare a banilor trebuie ca pachetul majoritar de acţiuni să provină din săvârșirea de infracţiuni. Pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, are relevanţă provenienţa bunurilor din săvârșirea de infracţiuni, originea infracţională a acestora, cunoașterea acestei provenienţe de către persoana juridică, și nu modul licit sau ilicit de dobândire, deţinere, folosire de către societatea comercială B. a bunurilor.

Fapta este infracţiune de spălare a banilor chiar și atunci când un bun provenit dintr-o infracţiune este dobândit în mod legal prin vânzare-cumpărare, cesiune de acţiuni, dacă cel care a dobândit bunul cunoaște că originea, provenienţa acestuia decurge din săvârșirea de infracţiuni.

Instanţa reţine acest lucru având în vedere și că anterior dobândirii de către societatea comercială B. a pachetului majoritar, modul de transmitere a acestuia către P. fusese contestat, negându-se existenţa unui mandat de transmitere a acţiunilor respective, afirmându-se că mandatul este fals.

Având în vedere că Ministerul Public afirmă existenţa unor legături de rudenie între cel care deţine P. și unicul acţionar al societăţii comerciale B., precum și faptul că la data transmiterii acţiunilor către societatea comercială B. contestarea realităţii mandatului ce a stat la baza cesiunii era cunoscută din procesele pornite între părţi, instanţa constată că la acest moment al urmăririi penale există indicii cu privire la cunoașterea de către persoana juridică acuzată a modului în care au fost dobândite acţiunile, respectiv contestarea de către F. a existenţei unui mandat de înstrăinare a acelor acţiuni.

Verificând informaţiile trimise de Oficiul Naţional pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, instanţa constată și că, în adresa din 3 martie 2011, se comunică faptul că societatea comercială B. nu figurează cu informaţii referitoare la infracţiunea de spălare a banilor.

Faţă de cele constatate de către Ministerul Public ca urmare a administrării probelor, instanţa apreciază, însă, că acuzaţia formulată permite în acest moment procesual să se constate existenţa indiciilor privind săvârșirea infracţiunii, deși nu au fost comunicate date cu privire la aceasta de către Oficiul Naţional pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, și îndreptăţesc concluzia la care a ajuns și instanţa de fond cu privire la existenţa indiciilor atât cu privire la latura subiectivă, cât și cu privire la cea obiectivă a infracţiunii.

4. Societatea comercială C.:

Acuzaţiile formulate de Ministerul Public în ordonanţa din 8 iunie 2012 au în vedere modul în care au fost dobândite de către societatea comercială C. cele trei terenuri aparţinând societăţii comerciale A., apreciindu-se că modul de dobândire al acestora este legat de săvârșirea infracţiunilor de fals, înșelăciune și spălare a banilor comise de persoane fizice.

În speţă, pentru a exista infracţiunea de spălare a banilor, trebuie ca terenurile să provină din săvârșirea de infracţiuni. Pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, are relevanţă provenienţa bunurilor din săvârșirea de infracţiuni, originea infracţională a acestora, cunoașterea acestei provenienţe de către persoana juridică, și nu modul licit sau ilicit de dobândire, deţinere, folosire de către societatea comercială C. a bunurilor.

Fapta este infracţiune de spălare a banilor chiar și atunci când un bun provenit dintr-o infracţiune este dobândit în mod legal prin vânzare-cumpărare, executare silită, adjudecare, dacă cel care a dobândit bunul cunoaște provenienţa acestuia.

Emiterea biletelor la ordin și demararea procedurii executării silite au fost operaţiuni subsumate scopului imediat de preluare a activelor societăţii comerciale A. Titlurile executorii despre care se face vorbire în acuzaţii sunt reprezentate de bilete la ordin în cuprinsul cărora se menţionează plata unor sume de bani, reprezentând penalităţi de întârziere pentru neexecutarea la termen a unor obligaţii care cădeau, conform clauzelor contractuale, în sarcina debitoarei.

Biletele la ordin nu au reprezentat instrumente de plată, ele fiind emise ca instrumente de garantare a unor obligaţii contractuale.

Biletele la ordin au fost transmise de la societatea comercială A., către P. de la care au fost preluate de K., iar de acolo la societatea comercială C.

Principala apărare formulată de societatea comercială C. a avut în vedere faptul că biletele la ordin au fost dobândite și puse în executare în mod licit.

Instanţa constată că, deși executarea silită a fost încuviinţată de către judecătorie, modul de dobândire licit al bunurilor sau modul de desfășurare a executărilor silite nu produc efecte cu privire la existenţa infracţiunii de spălare a banilor.

Instanţa urmează să verifice dacă societatea comercială C. cunoștea faptul că bunurile proveneau din infracţiuni, fiind fără relevanţă pentru existenţa elementului material al laturii obiective faptul că ele au fost dobândite prin mijloace legale. Legea sancţionează tocmai încercarea de a schimba provenienţa infracţională a unor bunuri prin actele de transmisiune care se pot dovedi a fi făcute în conformitate cu legea. Caracterul infracţional a actelor de dobândire dă naștere, eventual, unui concurs de infracţiuni, între spălarea banilor și infracţiunea care a stat la baza dobândirii respective.

Apărarea societăţii comerciale C. va fi înlăturată și din perspectiva faptului că, în cauză, faţă de această persoană juridică nu a fost pusă în mișcare acţiunea penală decât pentru infracţiunea de spălare a banilor, nu și pentru o altă infracţiune legată de modul de dobândire a bunurilor.

Instanţa constată că în cauză sunt indicii referitoare la faptul că emiterea biletelor la ordin s-a făcut într-un mod străin de interesele societăţii comerciale A.

Astfel, în cauză administratorul societăţii comerciale A., S.C., faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare a banilor și asociere în vedere săvârșirii de infracţiuni, a eliberat cu titlu de garanţie mai multe bilete la ordin în alb, care ulterior au fost avalizate. Prin actele adiţionale la contractul de cesiune de acţiuni, administratorul S.C. a fost de acord ca, în măsura neoperării la termenul indicat în contract a înscrierii cesiunii de acţiuni, să se calculeze penalităţi de 1% pe zi, la suma de 542.136,57 euro, valoarea acţiunilor cesionate.

În aceste contracte s-a inserat o clauză conform căreia, dacă cesionarul pachetului majoritar de acţiuni P. nu reușea să se înscrie în registrul acţionarilor societăţii până la o anumită dată, să fie puse în executare biletele la ordin pentru penalităţi, calculate conform formulei din clauza penală.

Obligaţia contractuală asumată de administrator nu putea excede normelor din România, norme care sancţionează folosirea creditului societăţii în interese personal, conform art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii care: folosește, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect).

Totodată, instanţa reţine că, având în vedere că biletele la ordin au fost emise ca garanţie pentru transmiterea pachetului majoritar de acţiuni, în cauză sunt de discutat și dispoziţiile din art. 106 din Legea nr. 31/1990 (o societate nu poate să acorde avansuri sau împrumuturi și nici să constituie garanţii în vederea subscrierii propriilor sale acţiuni de către un terţ).

Având în vedere elementele enunţate anterior care pun în discuţie existenţa unei cauze ilicite cu privire la emiterea biletelor la ordin, instanţa apreciază că în cauză, pentru acest stadiu al urmăririi penale, sunt suficiente date care să se constituie în indicii privind provenienţa bunurilor, a celor trei terenuri, anterior dobândirii lor de către societatea comercială C., din săvârșirea de infracţiuni.

Un alt element esenţial pentru săvârșirea infracţiunii de spălare a banilor ţine de atitudinea subiectivă a făptuitorului care cunoaște că bunurile provin din săvârșirea de infracţiuni.

În acest stadiu procesual pentru luarea unei măsuri preventive sunt suficiente indiciile privind întrunirea condiţiilor laturii subiective.

Administrator și asociat la societatea comercială C. este Z.A., nepotul lui M.V., reprezentant al P., astfel încât relaţiile de rudenie dintre aceștia ca și frecvenţa raporturilor dintre cele două societăţi comerciale îndreptăţesc concluzia la care a ajuns și instanţa de fond cu privire la existenţa indiciilor atât cu privire la latura subiectivă, cât și cu privire la cea obiectivă a infracţiunii.

Verificând informaţiile trimise de Oficiul Naţional pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, instanţa constată că, în adresa din 3 martie 2011, se comunică faptul că societatea comercială C. nu figurează cu informaţii referitoare la infracţiunea de spălare a banilor.

Faţă de cele constatate de către Ministerul Public ca urmare a administrării probelor, instanţa apreciază, însă, că acuzaţia formulată permite în acest moment procesual să se constate existenţa indiciilor privind săvârșirea infracţiunii, deși nu au fost comunicate date cu privire la aceasta de către Oficiul Naţional pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

II. Necesitatea măsurii preventive pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal:

În raport cu cele constatate la analiza condiţiilor referitoare la existenţa indiciilor privind săvârșirea infracţiunii de spălare a banilor, instanţa urmează să analizeze legătura între măsura preventivă și buna desfășurare a procesului penal, doar cu privire la societatea comercială B. și societatea comercială C.

Conform datelor comunicate de Registrul Comerţului, societatea comercială B. a intrat în acţionariatul societăţii comerciale A. la 27 octombrie 2010, fiind înlocuită la 20 ianuarie 2011 de P.

Totodată, instanţa constată că societatea comercială B. are, conform datelor transmise, un salariat, iar ca administrator pe Z.A.

În cursul urmăririi penale s-a aplicat un sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile deţinute în proprietate de către societatea comercială B. și asupra tuturor acţiunilor deţinute de societatea comercială B. la societatea comercială A.

Măsurile asigurătorii se iau în vederea reparării pagubei sau pentru garantarea executării pedepsei amenzii (art. 163 C. proc. pen). Măsurile preventive se iau pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal (art. 4795 C. proc. pen). Existenţa unor măsuri asigurătorii anterioare nu împiedică, având în vedere diferenţele referitoare la scopul prevăzut de lege, luarea unei măsuri preventive. De asemenea, între măsurile asigurătorii și măsurile preventive există o diferenţă de conţinut, măsurile preventive constând în: a) suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice; b) suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice; c) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale specifice, susceptibile de a antrena diminuarea semnificativă a activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice; d) interzicerea de a încheia anumite acte juridice, stabilite de organul judiciar; e) interzicerea de a desfășura activităţi de natura celor în exerciţiu sau cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea.

Deși în cauză luarea unei măsuri preventive faţă de o persoană juridică nu este împiedicată de luarea unei măsuri preventive faţă de o persoană fizică sau de măsuri asigurătorii luate cu privire la acea persoană juridică, instanţa constată că modul în care și-a desfășurat activitatea societatea comercială B. nu indică, în prezent, riscul de deschidere a unei proceduri de dizolvare și nici posibilitatea pierderii unor active, astfel încât luarea măsurii preventive nu este justificată.

În cazul schimbării situaţiei referitoare la patrimoniul și integritatea structurii persoanei juridice, reţinute de instanţa de recurs, se poate formula o nouă propunere de luare a măsurii preventive, fără ca respingerea propunerii actuale să poată fi opusă cu autoritate de lucru judecat.

Dimpotrivă, în ceea ce privește societatea comercială C., deschiderea procedurii insolvenţei, precum și o soluţie, încă nedefinitivă, cu privire la desfiinţarea titlului de proprietate asupra celor trei terenuri, justifică necesitatea ca o măsură preventivă să asigure buna desfășurare a procesului penal și menţinerea integrităţii patrimoniului acesteia.

Faţă de considerentele anterioare, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursurile declarate de inculpatele - persoane juridice societatea comercială B., societatea comercială A. și societatea comercială I. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 3 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucuresti, Secţia I penală.

A casat, în parte, încheierea recurată și, rejudecând, a respins, ca nefondată, propunerea de luare a măsurilor preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie faţă de inculpatele societatea comercială B., societatea comercială A. și societatea comercială I.

A înlăturat obligarea inculpatelor persoane juridice societatea comercială B., societatea comercială A. și societatea comercială I. la plata cauţiunii de câte 10.000 lei și a menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

A respins, ca nefondat, recursul inculpatei - persoane juridice societatea comercială C. declarat împotriva aceleiași încheieri.