Civil liability insurer's direct obligation and moral damages upheld in appeal dismissed

Asigurător de răspundere civilă. Recurs. Cuantumul daunelor morale

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și acţiunile în procesul penal. Acţiunea penală și acţiunea civilă în procesul penal

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- asigurător de răspundere civilă

- recurs

- cuantumul daunelor morale

C. proc. pen., art. 14

1. În temeiul dispoziţiilor Legii nr. 136/1995, instanţa dispune obligarea asigurătorului de răspundere civilă, în mod direct, la plata despăgubirilor către partea civilă.

2. În cadrul procesual guvernat de dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie poate reaprecia cuantumul daunelor morale stabilit prin sentinţa pronunţată în primă instanţă de curtea de apel, întrucât, în acest caz, instanţa de recurs este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2317 din 28 iunie 2012

1. Prin sentinţa nr. 4/F din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Brașov, Secţia penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus condamnarea în baza art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 63 alin. (3) și (5) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a inculpatului G.A. la pedeapsa amenzii în cuantum de 400 lei, pentru săvârșirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) și alin. (5) C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995, a obligat asigurătorul societatea comercială O. să plătească părţii civile N.A. suma totală de 2.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri civile (1.000 euro daune materiale și 1.000 euro daune morale) și a respins restul pretenţiilor părţii civile.

Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov din 8 noiembrie 2011, consecutiv căruia s-a și învestit potrivit art. 300 C. proc. pen. cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului G.A. pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., constând, în esenţă, în aceea că, la data de 9 mai 2011, inculpatul, aflându-se la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere părţii vătămate N.A., angajată în traversarea pe trecere de pietoni, pe culoarea verde a semaforului și a accidentat-o.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu art. 345 alin. (2) C. proc. pen. în condiţiile aplicării procedurii simplificate reglementată în art. 3201 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăţiei numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală - instanţa a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existenţa faptului ilicit dedus judecăţii și vinovăţia penală a autorului acestuia, în care sens a reţinut următoarele:

În după-amiaza zilei de 9 mai 2011, inculpatul G.A. se deplasa cu autoturismul personal, pe strada Z. din Municipiul Brașov în direcţia străzii A.

În apropierea Oficiului Poștal nr. 12 și în imediata apropiere a intersecţiei străzilor Z. cu V., inculpatul nu a acordat prioritate de trecere pietonilor N.A. și M.C., care se angajaseră în traversarea străzii dinspre Oficiul Poștal nr. 12 spre magazinul P., la culoarea verde a semaforului.

În urma impactului, partea vătămată N.A. a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Brașov, fiind diagnosticată cu TCC acut minor, hematom epicranian occipital drept, contuzie toracică, contuzie coloana cervicală, contuzie abdominală, contuzie genunchi drept și gamba dreaptă; examenul CT coloană cervicală vertebrală cervicală, efectuat la data de 13 mai 2011, a evidenţiat mic traiect de fisură corticală pe conturul posterior al vertebrei cervicale C2, fără fragmente osoase în canal.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală din 12 mai 2011, întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brașov, N.A. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 9 mai 2011 prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier și necesită 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, fără să rămână cu infirmităţi.

Această stare de fapt a fost reţinută pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În faţa instanţei de judecată, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul a invocat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., învederând că recunoaște în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare, solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.

Din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu declaraţia de recunoaștere a faptei de către inculpat, s-a constatat că, în drept, fapta inculpatului G.A. care, în data de 9 mai 2011, conducând un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere părţii vătămate N.A., care se angajase în traversare pe trecerea de pietoni, la culoarea verde a semaforului, producând un accident rutier în urma căruia victima a suferit leziuni corporale care au necesitat spre vindecare un număr de 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen.

Producerea accidentului rutier a fost determinată de împrejurarea că inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 31 din O. U. G. nr. 195/2002, republicată, conform cărora participanţii la trafic trebuie să respecte regulile de circulaţie, semnalele, indicaţiile și dispoziţiile poliţistului rutier, precum și semnificaţia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, precum și pe cele ale art. 72 alin. (2) din același act normativ, potrivit cu care pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 63 alin. (3) și (5) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., instanţa l-a condamnat pe inculpatul G.A. la pedeapsa amenzii în cuantum de 400 lei, pentru săvârșirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Soluţionând în continuare acţiunea civilă exercitată în prezentul proces penal de partea civilă N.A., curtea de apel a reţinut că, înainte de citirea actului de sesizare, N.A. a învederat instanţei că se constituie parte civilă cu suma de 1.000 euro daune materiale și cu suma de 9.000 euro daune morale, solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu asigurătorul societatea comercială O., la plata acestora.

În dovedirea pretenţiilor, partea civilă N.A. a atașat la dosarul cauzei biletul de ieșire din spital, certificatul medical din 9 decembrie 2011, prescripţii medicamente.

Totodată, curtea de apel a reţinut că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a achitat victimei, în scop de ajutor material, suma totală de 4.350 lei, iar la termenul când a fost audiat a declarat că este de acord să îi mai plătească suma de 1.000 euro, pretinsă cu titlu de daune materiale, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 161 alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, instanţa a constatat că accidentul rutier a cărui victimă a fost N.A. a fost de natură să producă acesteia, pe lângă suferinţa fizică, și o suferinţă psihică, inerentă celei dintâi și de natură să justifice acordarea de daune morale.

Conștiinţa de a fi bolnav și privat astfel de stilul de viaţă obișnuit, de obiceiurile zilnice, chiar și numai pe parcursul celor 16 - 18 zile de îngrijiri medicale demonstrează existenţa unui prejudiciu nepatrimonial pentru a cărui compensare este necesară o despăgubire patrimonială.

În cuantificarea sumei ce a fost acordată cu acest titlu, curtea de apel a apreciat că 1.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacţie morală victimei, cât și să nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia.

Referitor la cel care va fi obligat la plata despăgubirilor, curtea de apel a constatat că, la data producerii accidentului rutier, autoturismul condus de inculpat avea încheiată o asigurare de răspundere civilă auto RCA la societatea comercială O., motiv pentru care acest asigurător a fost introdus în cauză și citat. Prin contractul de asigurare, asigurătorul și-a asumat expres obligaţia de a suporta pagubele cauzate de asigurat prin accidentul auto imputabil, în acest sens fiind și dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995.

Curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite.

Pentru prejudiciile încercate prin producerea unui accident de circulaţie, se angajează răspunderea asigurătorului ca efect al asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 54 din Legea nr. 136/1996 stipulând expres faptul că, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.

Prin urmare, deși în speţă sunt întrunite condiţiile legale de angajare a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, existând un contract de asigurare valabil încheiat, asigurătorul urmează a fi obligat în mod direct să acopere prejudiciul creat prin fapta inculpatului; obligaţia asigurătorului rezultă din dispoziţiile legale menţionate, astfel încât acesta nu poate fi chemat să răspundă nici ca parte responsabilă civilmente, nici ca garant și nici alături de cel răspunzător de producerea pagubei.

Așa fiind, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) și alin. (5) C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul societatea comercială O. a fost obligat să plătească părţii civile N.A. suma totală de 2.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective reprezentând despăgubiri civile (1.000 euro daune materiale și 1.000 euro daune morale), fiind respinse restul pretenţiilor părţii civile.

2. Împotriva sentinţei penale evocate a formulat, în termen legal, recurs, între alţii, partea civilă N.A.

Recurenta parte civilă N.A. a avansat critici, susţinând că sentinţa penală nr. 4/F din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Brașov, Secţia penală și pentru cauze cu minori este parţial netemeinică și nelegală, din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate, circumscris cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.

Partea civilă a subliniat că instanţa a procedat la o subevaluare a cuantumului daunelor morale, aplicând greșit legea raportat la urmările faptei și a solicitat acordarea daunelor morale în cuantum de 9.000 euro.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, examinând sentinţa recurată prin prisma cazului de casare invocat, a criticilor formulate, dar și în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (2) și (3) C. proc. pen., expune:

În cauza de faţă, instanţa învestită prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov din 8 noiembrie 2011 cu judecarea în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului G.A. (avocat) pentru săvârșirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă - art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. -, constatând întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., a soluţionat latura penală și latura civilă adiacentă, constatând, din probele administrate la urmărirea penală, că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.

În fapt, a reieșit că, în data de 9 mai 2011, inculpatul G.A., conducând un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere părţii vătămate N.A. care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, provocând astfel un accident rutier cu consecinţa producerii unor leziuni corporale părţii vătămate, ce au necesitat pentru vindecare 16 - 18 zile de îngrijiri medicale.

În urma unei evaluări corespunzătoare a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, s-a concluzionat fundamentat că, în producerea accidentului, inculpatul a fost singurul vinovat, în împrejurarea în care avea obligaţia legală de a acorda prioritate de trecere pietonilor care traversau regulamentar și nu a procedat ca atare, ci dimpotrivă a pătruns în acea intersecţie și s-a asigurat de o manieră defectuoasă.

În ceea ce privește greșita aplicare a legii în soluţionarea laturii civile în cauză, critica adusă de recurenta parte civilă N.A. și circumscrisă cazului de casare reglementat în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie arată:

Observând actele procedurale existente la dosarul cauzei se constată că partea vătămată N.A. s-a constituit în termen legal parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 1.000 euro reprezentând daune materiale și 9.000 euro cu titlu de daune morale, solicitând obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul societatea comercială O. la plata acestor sume, iar în dovedirea pretenţiilor materiale a depus o serie de documente justificative - bilet ieșire din spital, certificat medical, prescripţii medicamente.

De menţionat că materialul probator administrat la urmărirea penală relevă, în planul acţiunii civile adiacente exercitate în prezentul proces penal, că inculpatul a achitat părţii vătămate suma de 4.350 lei, în scop de ajutor material bănesc, iar în faţa instanţei de judecată și-a manifestat disponibilitatea de a mai achita acesteia suma de 1.000 euro, cu titlu de daune materiale.

Într-un asemenea context procesual, instanţa fondului, făcând aplicarea art. 161 alin. (3) C. proc. pen. în ceea ce privește recunoașterea pretenţiilor civile vizând daunele materiale, a procedat, în mod întemeiat, la obligarea inculpatului la plata sumei de 1.000 euro, despăgubiri în măsura recunoașterii.

Referitor la cuantificarea sumei pe care instanţa fondului a acordat-o părţii civile N.A. cu titlu de daune morale - sumă contestată de recurenta parte civilă - în planul cuantumului scăzut, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie expune:

Judecătorul fondului a apreciat că suma de 1.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacţie morală victimei, cât și să nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia.

S-a avut în vedere în acest sens că accidentul rutier a cărei victimă a fost partea civilă N.A. a fost de natură a produce acesteia, alături de suferinţa fizică, și o suferinţă psihică, inerentă și care justifică acordarea unor daune morale.

Prin urmare, având în vedere cadrul procesual guvernat de dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., reaprecierea cuantumului daunelor morale la care este obligat inculpatul este posibilă în prezenta cauză, în contextul în care instanţa de recurs este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

În baza propriului examen, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră că, prin cuantumul daunelor morale acordate părţii civile, despăgubirea prezintă un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă sănătăţii fizice și psihice a părţii vătămate, reflectând gradul de lezare a valorii sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse.

În fine, prin obligarea efectivă a asigurătorului societatea comercială O. la plata sumelor cu titlu de daune materiale și morale instanţa fondului a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 136/1995.

Astfel, în urma constatării că la data producerii accidentului rutier autoturismul condus de inculpat avea încheiată o asigurare de răspundere civilă auto RCA la societatea comercială O., s-a dispus introducerea în cauză și citarea acestei societăţi de asigurări.

În considerarea dispoziţiilor din Legea nr. 136/1995 care statuează cu privire la obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite, în mod nemijlocit, celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, instanţa fondului în mod pe deplin justificat a dispus obligarea asigurătorului societatea comercială O., în temeiul art. 49 din lege, la plata daunelor.

Prin urmare, conform prevederilor legale evocate, asigurătorul, în baza contractului de asigurare, răspunde direct faţă de terţele persoane păgubite prin accidentul de autoturism produs de asigurat, despăgubirea acordându-se, potrivit art. 49, art. 50 din lege, pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Este evident faptul că partea vătămată care se constituie parte civilă în cadrul procesului penal urmărește să-i fie soluţionate interesele sale legitime, având dreptul la un proces echitabil, inclusiv prin obligarea asigurătorului de răspundere civilă la plata despăgubirilor civile, manieră prin care se evită o serie de procese civile subsecvente ce ar tinde la prelungirea nefirească și păgubitoare a procesului penal.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă N.A. împotriva sentinţei nr. 4/F din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Brașov, Secţia penală și pentru cauze cu minori.