Trafficking of minors: Constitutive elements of recruitment, transport, and hosting through fraud, violence, and threats for forced exploitation in begging and theft

Trafic de minori. Elemente constitutive

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Trafic de persoane. Trafic de minori

Indice alfabetic: Drept penal

- trafic de minori

Legea nr. 678/2001, art. 2 pct. 2 lit. e), art. 12 alin. (1) și (2) lit. a),

art. 13 alin. (1), (2) și (3)

Recrutarea, transportarea și găzduirea unei persoane minore, prin ameninţare, violenţă și înșelăciune, de către două sau mai multe persoane împreună, în scopul exploatării persoanei minore, victima fiind obligată să cerșească, să spele parbrize ale autoturismelor aflate în trafic și să săvârșească infracţiuni de furt din magazine, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, fiind îndeplinite și condiţiile art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001 privind efectuarea unor activităţi prin care se încalcă drepturi și libertăţi fundamentale ale omului.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2248 din 26 iunie 2012

Prin sentinţa nr. 154 din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, Secţia penală, în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.G. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane minore.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale.

Totodată, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută, în conformitate cu art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Prin aceeași sentinţă, în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane minore.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale.

Totodată, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută, în conformitate cu art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Din analiza mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul N.F. și partea vătămată M.S., în vârstă de 17 ani, s-au logodit conform tradiţiei etniei rrome în luna martie 2010. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul martorului G.I., unchiul părţii vătămate, iar pentru încheierea acestei logodne familia inculpatului a plătit suma de 7.500 de euro.

După petrecerea de logodnă, cei doi tineri au stat o perioadă în domiciliul părinţilor inculpatului N.F., în localitatea R. Împreună cu familia inculpatului N.F., tinerii au hotărât să plece în Spania pentru a presta diferite activităţi, printre care și culesul fructelor și legumelor, aspect ce a fost adus la cunoștinţă și părinţilor minorei, care au făcut demersuri pentru eliberarea unei cărţi de identitate pentru partea vătămată. La scurt timp după eliberarea cărţii de identitate, în luna mai 2010, partea vătămată M.S. a plecat în Spania împreună cu inculpatul N.F., părinţii acestuia, inculpatul I.G. și martora I.D. și sora inculpatului, martora I.I. Persoanele menţionate s-au stabilit în zona localităţii Cordoba, la intrarea în oraș, pe un câmp situat la aproximativ 200 de metri de hotelurile O. și C., în apropierea unei staţii de distribuţie a carburanţilor. În zona respectivă, reţine tribunalul, erau amplasate mai multe barăci din lemn amenajate provizoriu pentru locuit unde locuiau și alţi membri ai familiei inculpatului I.G., soţia acestuia, I.D. și fiicele acestora cu concubinii lor, respectiv I.L., I.I., I.F., I.S. și martorii A.N., G.I. și P.A.

Inculpatul I.G. i-a cerut părţii vătămate minore, a doua zi după instalarea în barăcile improvizate, să meargă pe o arteră de circulaţie din apropiere, într-un sens giratoriu cu fântână arteziană, pentru a apela la mila publicului și a solicita bani. Partea vătămată urma să fie însoţită de către martora I.L. care era familiarizată cu această activitate.

Partea vătămată a refuzat să efectueze această activitate, invocând faptul că nu a existat o discuţie în legătură cu practicarea cerșetoriei la plecarea din România. Inculpatul N.F. a avertizat-o pe minoră că nu este bine să se împotrivească voinţei tatălui său.

Partea vătămată s-a deplasat împreună cu martora I.L. în zona sensului giratoriu, menţionată anterior, unde a apelat la mila publicului, cerșind ori spălând parbrizele autoturismelor aflate în trafic, activităţi în urma cărora obţinea zilnic aproximativ 10 euro.

Inculpatul I.G. i-a reproșat părţii vătămate că nu realizează suficienţi bani și i-a solicitat să se iniţieze în practicarea furturilor din magazine. Partea vătămată s-a opus acestei solicitări, motiv pentru care a fost lovită cu palma peste faţă de către inculpaţii I.G. și N.F. Ulterior, inculpatul N.F. a dus-o pe minoră într-o baracă unde i-a aplicat mai multe lovituri peste tot corpul cu un cablu prevăzut la extremităţi cu dispozitive de racordare tip ștecăr. Inculpatul i-a solicitat părţii vătămate să nu se împotrivească voinţei tatălui său, afirmând că, în caz contrar, „o va bate până o va omorî.”

Partea vătămată a mers împreună cu martora I.F. într-un magazin tip „mercadona” situat în faţa hotelului O., de unde au sustras, în data de 20 august 2010, câte un recipient ce conţinea 5 litri de ulei de măsline, pe care l-au introdus în sacoșele de sub fuste, special confecţionate pentru a nu fi detectate de dispozitivele tip alarmă din magazin. Partea vătămată și martora au fost surprinse în zona casei de marcat de către supraveghetorul unităţii. Prin sentinţa nr. 262 din 24 august 2010, pronunţată de către Judecătoria de instrucţie nr. 3 din Cordoba, au fost condamnate la pedeapsa pecuniară de 2 euro pe zi timp de o lună.

Partea vătămată a fost bătută de către inculpatul I.G. atunci când a fost prinsă furând, acesta reproșându-i că „nu este bună de nimic”, „nu știe să facă bani” și i-a cerut ca a doua zi să meargă la cerșit și spălat parbrize.

Datorită actelor de violenţă exercitate asupra sa, partea vătămată a mers împreună cu unele dintre fiicele inculpatului I.G. sau cu martora G.I. pe artere stradale din apropierea zonei în care locuia, cerșind ori spălând parbrizele autoturismelor care opreau la intersecţiile semaforizate. Din această activitate, pe care partea vătămată a practicat-o timp de 3 luni, obţinea zilnic sume de bani ce nu depășeau 10 euro. Banii obţinuţi de către partea vătămată erau daţi seara inculpatului I.G. care era nemulţumit de faptul că sunt prea puţini.

În toamna anului 2010 inculpatul N.F. și părinţii acestuia s-au întors în România, fără să o aducă cu ei pe partea vătămată M.S., care a rămas în grija celorlalţi membri ai familiei. Profitând de faptul că nu mai era supravegheată de către cei doi inculpaţi, partea vătămată a telefonat membrilor familiei sale solicitându-le să o aducă în tară. În aceste condiţii, mama părţii vătămate, martora C.I., s-a deplasat în Spania, împreună cu fiul său M.E. Pentru a obţine consimţământul membrilor familiei I. de a pleca împreună cu partea vătămată în România, martora C.I. a invocat faptul că minora trebuie să meargă la un control medical în ţară, iar la refuzul acestora a ameninţat că va informa autorităţile spaniole. Partea vătămată împreună cu mama și fratele său au fost transportate la autogara din Madrid cu autoturismul condus de către martorul F.I. Pe drum, partea vătămată le-a relatat celor prezenţi în mașină că a fost obligată să cerșească, să spele parbrize și să fure, fiind lovită de către cei doi inculpaţi și de alţi membri ai familiei.

Vinovăţia inculpaţilor a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă: declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor C.I., A.P. și M.E., părinţii și respectiv fratele părţii vătămate, date în cursul urmăririi penale, coroborate cu declaraţiile martorilor F.V., F.I., F.A., B.D. și I.C., menţiunile din certificatul medico-legal eliberat părţii vătămate și raportul de expertiză medico-legală efectuat în faza de cercetare judecătorească.

Curtea de Apel Ploiești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, analizând sentinţa atacată, actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și sub toate aspectele, conform art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prin decizia nr. 61 din 10 aprilie 2012, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii I.G. și N.F. împotriva sentinţei penale nr. 154 din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău.

Împotriva deciziei nr. 61 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploiești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat inculpaţii I.G. și N.F.

În cauză au fost invocate, între altele, cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 12 și pct. 18 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale unei infracţiuni, cazul de casare este nefondat.

Astfel, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane minore recrutarea, transportarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede o variantă agravată a faptei de la alin. (1), în cazul în care a fost săvârșită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului.

În acord cu instanţa de fond și cea de apel, instanţa de recurs constată că inculpaţii I.G. și N.F. au comis, dintre acţiunile prevăzute ca modalităţi alternative ale infracţiunii de trafic de persoane minore, acţiuni specifice recrutării, transportării și găzduirii părţii vătămate.

Victima a fost adusă în Spania prin promisiuni false cu privire la efectuarea unor activităţi de recoltare a fructelor și legumelor. Transportul a fost asigurat de către inculpaţi, care au folosit pentru deplasarea în Spania o mașină aparţinând familiei inculpatului I.G.

Acordul părţii vătămate și al părinţilor acesteia de a pleca în Spania a fost determinat de inducerea în eroare de către inculpaţi, prin promisiune falsă că vor putea obţine venituri importante din activităţile menţionate anterior.

Partea vătămată a aflat în Spania că urmează să meargă împreună cu alţi membri ai familiei să cerșească ori să spele parbrizele mașinilor într-o intersecţie, situaţie cu care nu a fost de acord.

Elementul material al infracţiunii de trafic de persoane minore, prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, s-a realizat prin mai multe acţiuni prevăzute ca modalităţi alternative în norma incriminatoare, respectiv recrutarea, transportarea și găzduirea victimei prin inducere în eroare, ameninţare și violenţă.

Acţiunile inculpaţilor, astfel cum au fost descrise de instanţa de fond și cea de apel, au fost realizate în scopul exploatării părţii vătămate prin obligarea la efectuarea de activităţi (spălatul de parbrize) și fapte ilicite (cerșit, furat) în folosul inculpaţilor. De asemenea, s-a reţinut că, din activităţile prestate, parte vătămată a obţinut sume modice zilnic, care erau predate inculpatului I.G., în total suma de 750 de euro.

Inculpaţii au realizat fiecare în parte acţiuni de coautorat care întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane minore în modalitatea recrutării, transportării și găzduirii prin înșelăciune, violenţă și ameninţare, în scopul exploatării, faptă prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În acord cu instanţa de fond și cea de apel, în recurs se apreciază că sunt îndeplinite și condiţiile art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001 privind efectuarea unor activităţi prin care se încalcă drepturi și libertăţi fundamentale ale omului, partea vătămată fiind obligată să cerșească, să spele parbrize și să fure din magazine pentru a realiza sumele de bani ce erau pretinse de către inculpatul I.G.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greșite de condamnare, cazul de casare este nefondat.

Prin eroare de fapt se înţelege o greșită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar și faptele reţinute de instanţa de fond, și nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente și utile.

Recurenţii invocă în cadrul acestui caz de casare lipsa de rol activ a instanţelor și modul în care probele au fost coroborate.

Instanţa de recurs apreciază că nu există o stabilire greșită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe.

În acord cu instanţa de fond și cea de apel, instanţa de recurs, astfel cum a precizat anterior în cadrul analizei cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., constată că inculpaţii I.G. și N.F. au comis, dintre acţiunile prevăzute ca modalităţi alternative ale infracţiunii de trafic de persoane minore, acţiuni specifice recrutării, transportării și găzduirii părţii vătămate. Partea vătămată a aflat în Spania că urmează să meargă împreună cu alţi membri ai familiei să cerșească ori să spele parbrizele mașinilor într-o intersecţie, situaţie cu care nu a fost de acord.

Victima a fost atrasă prin promisiuni neadevărate cu privire la recoltarea fructelor și legumelor în Spania, fiind ulterior constrânsă să se supună voinţei inculpaţilor I.G. și N.F., practicând cerșetoria, furtul din magazine și spălatul parbrizelor autoturismelor care opreau în intersecţii, constrângere exercitată prin ameninţare și violenţă.

Constrângerea exercitată asupra părţii vătămate rezultă din faptul că partea vătămată nu avea asupra sa actul de identitate și certificatul de naștere pe care i le ceruse martora I.D. înainte de plecarea din România, neputând să se descurce într-o ţară străină. Astfel cum reţine instanţa de fond, minora, în vârstă de a 17 ani la data plecării din ţară, era vulnerabilă dată fiind vârsta acesteia, lipsa documentelor de identitate, plasarea acesteia într-o baracă dintr-un loc mărginaș, faptul că nu cunoștea limba spaniolă, fiind în permanenţă împreună cu membrii familiei inculpaţilor care îi erau ostili.

Partea vătămată a refuzat la început să practice activităţile care i se impuneau și a declarat că inculpatul I.G. i-a interzis să mai ia legătura cu părinţii pentru a nu le spune ceea ce se întâmplă, obligând-o să nu mai plece din zona barăcilor fără a fi însoţită de un membru al familiei.

Partea vătămată a fost ameninţată de către inculpatul I.G. care i-a precizat că o va omorî în cazul în care le va spune părinţilor ce face în Spania. Partea vătămată era însoţită, atunci când vorbea la telefon cu părinţii săi, de către inculpatul N.F. ori surorile acestuia care o ameninţau să nu spună ce activităţi desfășoară în Spania. Faptul că minora nu era lăsată să vorbească la telefon cu membrii familiei sale din România este confirmat de către martora C.I., care a susţinut că a vorbit de foarte puţine ori la telefon cu fiica sa în perioada mai-septembrie 2010. Conform declaraţiei martorei C.I., partea vătămată nu și-a sunat părinţii aproximativ o lună și jumătate de la plecarea din ţară. Aceeași martoră susţine că au fost nevoiţi să afle numărul de telefon al inculpatului N.F. prin intermediul surorii sale, C.A. Declaraţia martorei se coroborează că cele afirmate de către martorul A.P., tatăl părţii vătămate, care a susţinut că nu a putut să ia legătura telefonic cu fiica în Spania, că timp de aproximativ o lună după plecarea din România minora nu a dat telefon, iar în momentul în care vorbea cu aceasta i se părea că are vocea schimbată.

Violenţele exercitate de inculpaţi au fost corect reţinute de instanţa de fond și cea de apel. Partea vătămată a relatat în declaraţia dată la urmărirea penală cum a fost lovită de către inculpaţii I.G. și N.F. pentru că a refuzat iniţial să fure diferite produse din magazine; i s-a solicitat să meargă la furat la aproximativ o săptămână de la sosirea în Spania; a mai susţinut partea vătămată că a fost lovită cu un briceag în ambele picioare de către inculpatul I.G.

Actele de violenţă exercitate de către inculpatul I.G. erau urmate de bătăi aplicate de către N.F., în prezenţa celorlalţi membri ai familiei.

Constrângerile la care era supusă partea vătămată sunt probate și de faptul că aceasta a declarat că nu putea să plece din Spania pentru că era mereu supravegheată, iar ulterior, atunci când martora C.I. s-a deplasat în Spania pentru a-și aduce fiica în România, inculpaţii au încercat să le împiedice să plece, martora fiind nevoită să ameninţe că va anunţa autorităţile spaniole.

În mod corect instanţa de fond și cea de apel au apreciat că probele conduc la reţinerea vinovăţiei inculpaţilor, reţinând în mod corect situaţia de fapt ce a determinat condamnarea recurenţilor.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.G. și N.F. împotriva deciziei nr. 61 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploiești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie.