Nullity of criminal indictment due to unverified defendant identity and violation of mandatory seisin requirements

Restituirea pentru refacerea urmăririi penale. Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Apelul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- restituirea pentru refacerea urmăririi penale

- nerespectarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei

C. proc. pen., art. 44, art. 263, art. 332 alin. (2), art. 380

În cazul în care instanţa de apel constată că identitatea inculpatului trimis în judecată prin rechizitoriu, ca act de sesizare a instanţei, nu este stabilită cu certitudine, în baza documentelor oficiale, dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 380 raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu au fost respectate dispoziţiile privitoare la sesizarea instanţei.

Identitatea inculpatului nu constituie o chestiune prealabilă, în sensul art. 44 C. proc. pen., care intră în competenţa instanţei penale, ci o menţiune obligatorie pe care trebuie să o cuprindă rechizitoriul, conform art. 263 C. proc. pen., lipsa elementelor de identificare a persoanei trimise în judecată reprezentând o încălcare a dispoziţiilor relative la sesizarea instanţei.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2102 din 14 iunie 2012

1. Tribunalul București, Secţia a II-a penală, prin sentinţa nr. 379 din 3 mai 2011, a respins cererea formulată de inculpatul S.R., prin apărător, având ca obiect aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat inculpatul S.R. la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durată a termenului de încercare de 3 ani, calculată conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. ultim C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute în art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie din 28 ianuarie 2011 consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului S.R. pentru săvârșirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu - art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constând, în esenţă, în aceea că, la data de 18 februarie 2009, inculpatul a deţinut, fără drept, un număr de 44 comprimate methadonă în vederea consumului propriu.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe, instanţa a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existenţa faptului ilicit dedus judecăţii și vinovăţia penală a autorului acestuia, sens în care a reţinut următoarele:

Deși citat la numeroase termene (21 februarie 2011, 21 martie 2011, 18 aprilie 2011), inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei; cu adresa din 1 aprilie 2011 emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor s-a învederat faptul că inculpatul nu figurează încarcerat în unităţile subordonate acestei instituţii; de asemenea, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului București a comunicat faptul că inculpatul nu figurează încarcerat în unităţile subordonate acestei direcţii.

La termenul din data de 18 aprilie 2011 apărătorul inculpatului a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen.

Tribunalul, văzând prevederile art. 3201 C. proc. pen. a căror aplicare a fost solicitată, a constatat că potrivit acestor dispoziţii, pentru incidenţa lor până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara, personal sau prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Cum în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat, inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei și nici nu a depus la dosar vreun înscris autentic din cuprinsul căruia să rezulte că înţelege să recunoască săvârșirea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare, tribunalul a respins cererea formulată de inculpat, prin apărătorul său, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de textul de lege a cărui aplicare a fost solicitată.

Analizând mijloacele de probă administrate în prezenta cauză, tribunalul, în raport și cu prevederile legale incidente, a reţinut următoarele:

La data de 18 februarie 2009 lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale a Jandarmeriei Municipiului București, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza Sectorului 1 din capitală, au depistat pe strada H. o persoană care, la vederea jandarmilor, a devenit agitată și a încercat să-i evite.

Având în vedere acest comportament, jandarmii au procedat la legitimarea acestuia, ocazie cu care s-a stabilit că se numește S.R.

În prezenţa martorului asistent F.G., s-a procedat la efectuarea unei percheziţii corporale asupra acestuia, ocazie cu care în buzunarul drept al bluzei s-au descoperit 44 comprimate de culoare albă inscripţionate „SN”.

Potrivit raportului de constatare tehnico-știinţifică din 26 februarie 2009, cele 44 comprimate de culoare albă inscripţionate „SN” conţineau clorhidrat de methadonă, drog de mare risc.

Fiind audiat de procuror, în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că, în cursul anului 2009, a fost consumator de heroină și, pentru a scăpa de dependenţa de droguri, obișnuia să consume methadonă, pe care o procura de la diferite persoane necunoscute.

Declaraţiile inculpatului s-au conformat exigenţelor art. 69 C. proc. pen., în sensul că s-au coroborat cu faptele și împrejurările ce au rezultat din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de depistare în flagrant; declaraţii martor asistent F.G.; raport de constatare tehnico-știinţifică din 26 februarie 2009; planșe foto și declaraţii învinuit S.R.

2. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel procurorul.

Prin intermediul motivelor scrise de apel, susţinute ca atare și cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2011, hotărârea instanţei de fond a fost criticată, între altele, sub următorul aspect:

Nelegalitatea hotărârii judecătorești pronunţată în primă instanţă prin lipsă de rol activ, conform art. 318 C. proc. pen. - sub acest aspect s-a precizat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre judecătorească de condamnare a unei persoane fără identitate, ale cărei date de stare civilă sunt susţinute numai de persoane din anturajul inculpatului (mamă, fraţi), fără nicio bază legală, considerându-se că soluţionarea acestei chestiuni prealabile poate fi realizată în acest stadiu procesual chiar de o instanţă penală, potrivit art. 44 C. proc. pen. în baza probelor și a regulilor din materia reglementată de Legea nr. 119/1996 și a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul anterior menţionat, precum și din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecăţii, curtea de apel a constatat că apelul cu care a fost sesizată este fondat, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Astfel, curtea de apel a constatat că menţionata critică invocată în cuprinsul motivelor de apel formulate de procuror este perfect îndreptăţită, numai că aceasta este în mod prioritar imputabilă organului de urmărire penală care, eludând obligaţia de rol activ ce-i este impusă prin dispoziţiile art. 202 C. proc. pen. în vederea strângerii tuturor datelor necesare lămuririi corecte și complete a cauzei și justei soluţionări a acesteia, a efectuat urmărirea penală și a dispus trimiterea în judecată a unei persoane fără o identitate stabilită în condiţiile legii.

Potrivit art. 263 C. proc. pen., printre menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, ca act de sesizare a instanţei de judecată, se numără și datele privitoare la persoana inculpatului; or, în cazul de faţă, datele de stare civilă ale persoanei căreia i-a fost atribuită calitatea de inculpat și care, potrivit informaţiilor comunicate de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei și Internelor, nu figurează în evidenţele acestei instituţii, au fost stabilite, în mod empiric, de către procurorul de caz, exclusiv pe baza susţinerilor respectivei persoane și ale numitei S.M., posibil mama inculpatului, fără a se apela la procedurile și regulile din materia reglementată de Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă.

În aceste condiţii, curtea de apel a constatat, din oficiu, încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la sesizarea instanţei, împrejurare care atrage nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, potrivit art. 380 raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

În consecinţă, Curtea de Apel București, Secţia I penală, în baza deciziei nr. 293/A din 10 noiembrie 2011, a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei nr. 379 din 3 mai 2011 a Tribunalului București, Secţia a II-a penală, a desfiinţat în întregime sentinţa apelată și a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București în vederea refacerii urmăririi penale.

3. Împotriva deciziei penale evocate a formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București invocând greșita restituire a cauzei la parchet.

Se arată că, în conformitate cu procesul-verbal din dosarul urmărire penală, mama inculpatului, S.M., a dat o declaraţie potrivit căreia inculpatul se numește S.R. (anexând anterior un certificat de naștere emis cu data nașterii eronată), pe care-l recunoaște din planșa foto, astfel încât, în opinia procurorului, identitatea inculpatului nu a fost stabilită în mod empiric, ci pe baza declaraţiei inculpatului și a mamei acestuia, instanţa de fond putând stabili identitatea acestuia conform art. 44 C. proc. pen. în cadrul soluţionării chestiunilor prealabile.

În virtutea argumentelor expuse, procurorul a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București în vederea stabilirii identităţii inculpatului, conform art. 44 C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate, a criticilor avansate, dar și potrivit art. 3859 alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie expune:

În prezenta cauză, procurorul a procedat la trimiterea în judecată a unei persoane fără identitate, ale cărei date de stare civilă sunt susţinute, confirmate doar de persoane din anturajul inculpatului - mamă, fraţi - fără vreo reflectare în documente oficiale.

În acord cu concluziile la care a ajuns instanţa de prim control judiciar, o asemenea nelegalitate nu este imputabilă instanţei de judecată, ci, în mod prioritar, organelor de urmărire penală care trebuie să manifeste rol activ, potrivit art. 202 C. proc. pen., în scopul strângerii datelor necesare lămuririi cauzei, sub toate aspectele, a justei soluţionări a cauzei în sensul trimiterii în judecată a unei persoane cu identitate stabilită în condiţiile legii.

Procedura trimiterii în judecată se efectuează prin rechizitoriu, care constituie un act procedural scris în care se consemnează actul de dispoziţie al procurorului de trimitere în judecată. Este știut că în judecată nu poate fi trimis decât un inculpat, o persoană faţă de care s-a dispus punerea în mișcare a acţiunii penale și este de la sine înţeles că persoana respectivă trebuie identificată în baza legii.

Lipsa elementelor de identificare a persoanei ce face obiectul judecăţii potrivit art. 317 C. proc. pen. atrage nelegalitatea trimiterii în judecată, fără îndeplinirea condiţiilor de esenţă, context în care în mod just instanţa de apel a apreciat cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la sesizarea instanţei, împrejurare care atrage nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Rechizitoriul este actul procedural în care se consemnează dispoziţiile de trimitere în judecată a inculpatului, instanţa de judecată fiind sesizată cu judecarea numai a faptei și persoanei cuprinse în actul de sesizare.

Din perspectiva art. 263 C. proc. pen., printre menţiunile cu caracter obligatoriu pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul se înscriu și acelea referitoare la datele ce privesc persoana inculpatului, datele de stare civilă ce se impun a fi stabilite cu certitudine și în baza evidenţelor de specialitate, și nu într-o manieră empirică, exclusiv în baza susţinerilor anumitor persoane, fie ele și apropiate persoanei inculpatului.

Îndeplinirea unor asemenea exigenţe se înscrie în rigoarea procedurii de trimitere în judecată, moment procesual de o deosebită importanţă în derularea procesului penal.

Contrar susţinerilor procurorului, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră că rezolvarea unei chestiuni precum identitatea inculpatului, de către instanţa de judecată nelegal învestită din perspectiva datelor ce ar fi trebuit să conducă la identificarea inculpatului, nu poate face obiectul unei chestiuni prealabile în concepţia art. 44 C. proc. pen.

În acest sens, este de reţinut că aspectele ce ţin de obiectul judecăţii, astfel cum este reglementat în art. 317 C. proc. pen. - anume fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanţei - nu pot fi lămurite de către instanţă în contextul unor chestiuni prealabile.

Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie își însușește punctul de vedere exprimat de instanţa de prim control judiciar în cuprinsul considerentelor deciziei pronunţate, constatând încălcarea dispoziţiilor legii privitoare la sesizarea instanţei și, în consecinţă, nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce în mod imperios obligă la restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale și a eventualei legale sesizări a instanţei de judecată.

În virtutea considerentelor expuse, soluţia dispusă de instanţa de control judiciar este legală și temeinică, în condiţiile constatării existenţei unuia din cazurile prevăzute în art. 332 alin. (2) C. proc. pen., împrejurare în care Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București împotriva deciziei nr. 293/A din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel București, Secţia I penală.