Fraud and bad-check convictions quashed and remanded for failure to examine intent.

Înșelăciune. Intenţie. Criterii de evaluare

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului

Indice alfabetic: Drept penal

- înșelăciune

- intenţie

C. pen., art. 215 alin. (3) și (4)

În cazul infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3) și (4) C. pen., cercetarea judecătorească presupune administrarea de probe, nemijlocit, în condiţii de publicitate și contradictorialitate, cu privire la existenţa intenţiei, constând, de exemplu, în audierea părţilor civile sau a reprezentanţilor acestora cu privire existenţa unor înţelegeri referitoare la modalitatea de plată sau cunoașterea, la data încheierii contractelor, a faptului că inculpatul nu poate plăti sumele datorate ori audierea inculpatului cu privire la cunoașterea de către acesta a lipsei disponibilului la momentul emiterii cecurilor și la condiţiile în care le-a emis.

În cadrul criteriilor pentru evaluarea intenţiei în cazul infracţiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3) și (4) C. pen. se înscriu conduita persoanei acuzate în legătură cu alte contracte sau cecuri, anterior datei faptelor din actul de sesizare, măsurile luate pentru respectarea clauzelor contractuale sau pentru efectuarea plăţii, coerenţa măsurilor cu scopul urmărit, atitudinea faţă de respectarea normelor care guvernează domeniul în speţă, rulajul mărfurilor sau al încasărilor, precum și caracterul diferit sau consecvent al conduitei persoanei acuzate faţă de faptele din cauza dedusă judecăţii, alături de elementele determinante pentru încheierea contractului, cunoașterea de către părţile contractante a modului în care se va desfășura contractul, a momentului și a modului în care se va face plata, existenţa unor împrejurări imprevizibile, emiterea de cecuri după interdicţia bancară.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2040 din 12 iunie 2012

Prin sentinţa penală nr. 170 din 13 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a dispus, în baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului B.C. la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani calculată cu începere de la data executării pedepsei principale.

Prin aceeași sentinţă, în baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 luni închisoare.

Conform art. 33, art. 34 și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele principale, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare, precum și pedeapsa complementară.

Potrivit art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

Totodată, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente societatea comercială F., la următoarele despăgubiri civile - 15.113,3 lei către societatea comercială M., 27.119,62 lei debit și dobânzi legale către societatea comercială F.P., 2.019,90 lei către societatea comercială M.S., 7.646 lei către societatea comercială T., 14.454 lei către societatea comercială P. și 2.002,77 lei către societatea comercială C.S.

Inculpatul a mai fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente societatea comercială K., la 31.075,40 lei plus dobânda legală aferentă către societatea comercială N. și la 28.849 lei către societatea comercială C.

S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părţii vătămate societatea comercială V., societatea comercială P.I., societatea comercială E.N., societatea comercială E.T. și societatea comercială R.

Conform art. 118 C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 14.927,34 lei cu care partea vătămată societatea comercială E. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău din 7 aprilie 2011, s-a dispus punerea în mișcare a acţiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B.C. pentru infracţiunile de înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută în art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și eliberarea unei file cec fără a avea disponibil la tras prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpatul este administrator la societatea comercială F., care are ca obiect principal de activitate comerţ cu ridicata nespecializat, societatea comercială K., cu obiect principal de activitate „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale și nerezidenţiale”, societatea comercială P.I. (societate dizolvată) cu obiect principal de activitate „baruri” și administrator împuternicit la societatea comercială M.C., cu obiect principal de activitate „baruri și alte activităţi de servire a băuturilor.”

În perioada 2009-2010, inculpatul a coordonat activitatea celor patru societăţi comerciale, desfășurând în mod predominant comerţ cu material lemnos.

Prin intermediul societăţilor comerciale pe care le administra, inculpatul a achiziţionat diverse cantităţi de material lemnos de la mai mulţi furnizori, deși știa că nu avea posibilităţi financiare pentru achitarea mărfurilor și a indus în eroare acești furnizori prin emiterea mai multor instrumente de plată, fără a avea disponibil în cont, în perioada în care se afla în interdicţie bancară.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul B.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Ploiești, examinând atât motivele de apel invocate, actele și lucrările dosarului, cât și din oficiu cauza sub toate aspectele, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 49 din 19 martie 2012, a respins, ca nefondat, apelul, constatând că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt și a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Curtea de apel a reţinut că, prin apelul formulat, s-au contestat anumite împrejurări ale stării de fapt reţinute, inculpatul, prin declaraţiile date, inclusiv prin motivele de apel formulate, recunoscând cea mai mare parte a faptelor reţinute în sarcina sa.

Astfel, apreciază curtea de apel, pe baza probelor administrate în cauză, a fost reţinută situaţia de fapt expusă anterior, însușită și de către curtea de apel, situaţie de fapt care a fost încadrată corespunzător și în drept.

În esenţă, inculpatul B.C., în calitate de administrator la societatea comercială F., societatea comercială K., societatea comercială P.I. și administrator împuternicit la societatea comercială M.C., în perioada 2009-2010, a încheiat contracte și a achiziţionat diverse produse, în special cantităţi de material lemnos de la mai mulţi furnizori, părţi civile în cauză, stabilind, ca modalităţi de plată, plata prin cu cec sau, mai rar, cu numerar.

Modul în care a procedat inculpatul este tipic încheierii și executării unor contracte prin care se urmărește păgubirea furnizorului. Astfel, în unele cazuri a achitat cu sume modice mărfuri achiziţionate în cantităţi mici, ca ulterior să ceară livrarea repetată de mărfuri pe care nu le-a mai plătit. În același fel a procedat inculpatul și cu societăţile care i-au prestat diferite servicii, pe care ulterior nu le-a mai achitat.

În acest sens sunt declaraţiile administratorilor societăţilor păgubite și ale angajaţilor acestora, care au arătat că inculpatul a prezentat firmele administrate de el ca societăţi solvabile, fără datorii financiare, care achită la termen mărfurile achiziţionate sau serviciile prestate, iar după livrarea produselor au constatat o altă situaţie de fapt, respectiv că nu-și pot recupera debitele, fiindcă cecurile emise de inculpat nu putea fi valorificate ca urmare fie a lipsei de disponibil în cont, fie a interdicţiei bancare de a emite cecuri în care se aflau societăţile inculpatului sau a emiterii unui instrument de plată retras din circulaţie.

Cu excepţia reprezentantului societăţii comerciale G., niciuna din celelalte persoane nu au declarat că în momentul emiterii cecurilor ar fi avut cunoștinţă de lipsa disponibilului necesar, fiind evident că în aceste condiţii nu ar mai fi livrat mărfuri inculpatului.

Date fiind numărul mare de acte materiale comise de inculpat și valoarea ridicată a prejudiciului, care se circumscrie noţiunii de consecinţe deosebit de grave prevăzută în art. 146 C. pen., și care nu a fost acoperit până în prezent, curtea de apel nu a putut primi apărarea inculpatului, nesusţinută probator, că această situaţie a fost creată de natura activităţii desfășurate, ce presupunea achiziţionarea de bușteni, prelucrarea acestora, valorificarea materialului, precum și a raporturilor cu beneficiarii săi, care nu i-ar fi plătit la timp sumele datorate. Aceste împrejurări, chiar dacă s-ar face dovada existenţei lor, nu justifică conduita inculpatului în raporturile cu părţile civile, de inducere și menţinere în eroare a acestora prin emiterea unui număr mare de instrumente de plată fără a avea disponibil în cont sau știind că societate sa se află în interdicţia de a emite cecuri și crearea unui asemenea prejudiciu, care nu a fost achitat în prezent. Toate aceste elemente caracterizează intenţia inculpatului de a înșela părţile civile și de a obţine beneficii în această modalitate.

Împrejurarea că inculpatul a achitat în cursul procesului o mică parte din sumele datorate părţilor civile nu schimbă situaţia de fapt sau încadrarea juridică dată faptelor acestuia, putând fii valorificată, și chiar a fost reţinută de instanţa de fond, ca circumstanţă atenuantă în favoarea inculpatului.

Curtea de apel a constat că, în cazul societăţii comerciale G., în cursul lunii octombrie 2010, societatea comercială K., administrată de inculpat, a intenţionat să cumpere de la această societate un fierăstrău mecanic și piese de schimb, iar pentru livrarea produselor, administratorul B.G. a solicitat inculpatului plata unui avans de 3.206 lei. Astfel, inculpatul a emis către societatea comercială G. fila cec, cu data scadentă de 14 octombrie 2010 pentru suma de 3.206 lei, care fiind introdusă la decontare a fost refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil. În aceste condiţii, administratorul societăţii, B.G., a refuzat să livreze produsele solicitate de societatea comercială K. și a menţionat că nu are nicio pretenţie faţă de inculpatul B.C.

Această faptă, de a emite fila cec fără a avea provizia necesară, în condiţiile în care beneficiarul cecului a luat cunoștinţă de această împrejurare înainte de a livra produsul și de a suferi vreo pagubă, constituie infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, text de lege în baza căruia, în mod corect, inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanţă.

Reţinând că pronunţarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe sigure, certe și decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privinţa vinovăţiei inculpatului, curtea de apel a constatat că instanţa de fond a soluţionat corect acţiunea penală dedusă judecăţii, dând faptelor comise de inculpat încadrarea juridică adecvată, fiind în concordanţă și cu decizia nr. IX din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie - Secţiile Unite, pronunţată în aplicarea dispoziţiilor art. 215 din Codul penal.

În ceea ce individualizarea pedepsei și a modalităţii de executare, curtea de apel a apreciat că, în contextul concret al cauzei, având în vedere situaţia de fapt reţinută și datele care caracterizează persoana inculpatului, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.

Astfel, curtea de apel a apreciat că inculpatul a săvârșit 14 acte materiale de înșelăciune și o faptă de emitere a unui cec prin încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 59/1934, în dauna unui număr mare de societăţi comerciale, cărora le-a produs prejudicii importante, ce nu au fost achitate nici până în prezent.

Ca atare, nu se poate susţine că pedepsele de 4 ani și 6 luni închisoare pentru înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave și de 4 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 sunt greșit individualizate în raport cu limitele mari ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea mai gravă săvârșită de inculpat, chiar redusă ca urmare a aplicării art. 74 și art. 76 C. pen. (pentru înșelăciune, 10-20 ani, minimul putând fi redus până la o treime), sau înfrâng principiul proporţionalităţii și justului echilibru între natura valorilor sociale lezate și sancţiunile penale.

Împotriva deciziei penale nr. 49 din 19 martie 2012 a declarat recurs inculpatul B.C.

Motivele de recurs au invocat două cazuri de casare, art. 3859 alin. (1) pct. 10 și 12 C. proc. pen.

Astfel, s-a apreciat de către apărare (însușindu-și un temei invocat, din oficiu, de către Ministerul Public) că nu a existat cercetare judecătorească în cauză nici la instanţa de fond nici la cea de apel, deoarece nu au fost audiate părţile (art. 3859 alin. 1 pct. 10 C. proc. pen.).

De asemenea, apărarea a criticat decizia pentru faptul că, în lipsa administrării probelor, nu s-a luat în considerare data acoperirii prejudiciului de către inculpat, ceea ce conduce la o altă încadrare juridică și implicit la alte limite de pedeapsă.

Analizând hotărârea recurată, decizia penală nr. 49 din 19 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie va admite recursul pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.:

Analiza cazului de casare invocat de către Ministerul Public și însușit de către inculpat presupune analiza cercetării judecătorești în prezentul dosar.

Cauza prezentă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 12 aprilie 2011, având primul termen de judecată la 19 aprilie 2011.

La 19 aprilie 2011 cauza a fost amânată la cererea inculpatului pentru a-și angaja avocat ales pentru data de 10 mai 2011.

La termenul de la 10 mai 2011 inculpatul a fost prezent, alături de avocatul ales. Cauza a fost amânată pentru 31 mai 2011, la cererea societăţii comerciale F.P., pentru a-și angaja avocat. O altă parte vătămată, societatea comercială C., s-a constituit parte civilă.

La termenul de la 31 mai 2011, faţă de lipsa inculpatului, instanţa a precizat că nu va audia părţile vătămate cărora le-a pus în vedere să depună în scris cereri de constituire ca părţi civile. Cauza a fost amânată la 14 iunie 2011.

La termenul de la 14 iunie 2011 avocatul inculpatului a depus acte referitoare la acoperirea unei părţi a prejudiciului. Cauza a fost amânată la 6 septembrie 2011, la cererea inculpatului, pentru a mai achita o parte din prejudiciu și pentru a dovedi existenţa unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală pentru faptele din prezenta cauză.

La termenul de la 6 septembrie 2011 cauza a fost amânată la 4 octombrie 2011 pentru a se face demersuri la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru a comunica informaţii complete despre părţile responsabile civilmente în vederea citării acestora.

La termenul de la 4 octombrie 2011 s-a amânat cauza la 1 noiembrie 2011 pentru a fi introduse în cauză patru părţi responsabile civilmente.

La termenul de la 1 noiembrie 2011 cauza a fost amânată la 29 noiembrie 2011 pentru a se cita părţile care nu aveau termen în cunoștinţă și pentru a se verifica acoperirea prejudiciului.

La termenul de la 29 noiembrie 2011 instanţa a declarat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri. În cauză a fost amânată pronunţarea la 13 decembrie 2011, când inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 170 din 13 decembrie 2011.

În apel cauza a avut primul termen de judecată la 28 februarie 2012, când s-a acordat termen pentru neîndeplinirea procedurii de citare cu părţile responsabile civilmente pentru data de 19 martie 2012. La termenul de la 19 martie 2012 instanţa de apel a pronunţat decizia penală nr. 49/2012.

Examinând termenele acordate în cauză, instanţa de recurs constată că cercetarea judecătorească reprezintă procedeele prin care se administrează probele. Acest grup de acte de judecată constituie o caracteristică a judecăţii în primă instanţă, atât prin obligativitatea efectuării lor, cât și prin ordinea și conţinutul lor.

În cadrul cercetării judecătorești se administrează probe pentru lămurirea faptelor și împrejurărilor cauzei sub toate aspectele în condiţii de nemijlocire, publicitate și contradictorialitate.

Cercetarea judecătorească are ca obiect, în primul rând, administrarea probelor ca cerinţă a principiului nemijlocirii ședinţei de judecată în scopul perceperii directe a probelor de către instanţa de judecată.

În cauza de faţă cercetarea judecătorească s-a limitat la verificarea unor aspecte obiective ce ţineau de constituirea de părţi civile, respectiv plata de către inculpat a unor sume către persoanele juridice cu care avea la acel moment raporturi comerciale.

Principala problemă pusă în discuţie de o cauză penală este vinovăţia persoanei trimisă în judecată în raport cu faptele pentru care aceasta este acuzată. În cauza de faţă problema vinovăţiei este determinată de existenţa sau nu a intenţiei inculpatului de inducere în eroare a părţilor vătămate. Instanţa de recurs apreciază că, în lipsa audierii inculpatului și a reprezentanţilor părţilor cu care inculpatul a avut relaţii comerciale, simpla existenţa unor datorii între persoana acuzată și debitorii săi nu justifică reţinerea vinovăţiei. Cercetarea judecătorească presupune administrarea de probe din care să fie clarificată inducerea în eroare, respectiv un element fraudulos în plan subiectiv, cunoașterea de către inculpat a lipsei disponibilului la momentul emiterii instrumentelor de plată, pe care să se bazeze, în afara omisiunii de plată, condamnarea persoanei acuzate. Nici instanţa de fond, nici instanţa de apel nu au administrat nemijlocit, în condiţii de publicitate și contradictorialitate, probe cu privire la elementul subiectiv, ca de exemplu audierea reprezentanţilor părţilor civile cu privire existenţa unor înţelegeri referitoare la modalitatea de plată sau dacă au cunoscut, la data încheierii contractelor, că inculpatul nu poate plăti sumele datorate astfel cum s-a angajat sau audierea inculpatului asupra săvârșirii faptei și vinovăţiei acestuia, dacă a cunoscut faptul că instrumentele de plată nu sunt valide, în ce condiţii a emis instrumentele de plată.

Intenţia, ca element subiectiv al infracţiunii de înșelăciune, presupune atitudinea subiectivă în raport cu care se poate reproșa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine, deoarece persoana acuzată și-a folosit capacitatea de înţelegere și prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos. În cazul intenţiei, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită. Criteriile de evaluare a vinovăţiei decurg, așadar, din comportamentul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul și scopul acţiunilor întreprinse de aceasta. Motivaţia actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acţionat.

Infracţiunea de înșelăciune este îndreptată contra patrimoniului, astfel încât diminuarea patrimoniului victimei trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop. Cercetarea judecătorească trebuie să clarifice dacă s-au întrebuinţat sau nu mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract și dacă au fost folosite mijloace nereale, de natură a menţine încrederea părţii vătămate în realitatea înţelegerii intervenită între părţi.

Criteriile pentru evaluarea intenţiei în cazul infracţiunii de înșelăciune în convenţii respectiv cu ocazia emiterii unui cec/bilet la ordin sunt, de exemplu:

1) conduita persoanei acuzate în legătură cu alte contracte sau instrumente de plată, anterior datei faptelor din actul de sesizare. Sunt avute în vedere, de exemplu: măsurile luate pentru respectarea clauzelor contractuale sau pentru efectuarea plăţii, coerenţa măsurilor cu scopul urmărit, atitudinea faţă de respectarea normelor care guvernează domeniul în speţă, rulajul mărfurilor sau al încasărilor;

2) caracterul diferit sau consecvent al conduitei persoanei acuzate faţă de faptele din cauza dedusă judecăţii. În afara criteriilor menţionate anterior se evaluează elementele determinante pentru încheierea convenţiei respective, cunoașterea de către părţile contractante a modului în care se va desfășura contractul, respectiv când și cum se va face plata, existenţa unor împrejurări imprevizibile, emiterea de cecuri după interdicţia bancară.

Constatând că la termenul de la 31 mai 2011 nu au fost audiate părţile vătămate, iar inculpatul nu a fost audiat în cauză, astfel încât nu au fost administrate probe referitoare la existenţa laturii subiective, instanţa de recurs, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, va casa decizia și va trimite cauza la Curtea de Apel Ploiești. La reluarea judecăţii vor fi analizate și criticile referitoare la acoperirea prejudiciului de către inculpat.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei nr. 49 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Ploiești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat în totalitate decizia penală atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului Curţii de Apel Ploiești.