Inapplicability of the admission of guilt procedure to attempted offenses punishable by life imprisonment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the two defendants, thereby upholding the appellate court's conviction and penalties. The case involved a dispute over the correct legal qualification of the defendants' actions, which included beating, kidnapping, and intentionally throwing the victim out of a moving car in front of a pursuing police vehicle, resulting in the trial court initially reclassifying the charges away from attempted homicide. The decisive legal issue was the applicability of the abbreviated trial procedure for the admission of guilt (Art. 3201 of the Code of Criminal Procedure); the court held that this procedure is inapplicable when the criminal action involves an offense punishable by life imprisonment, clarifying that the statutory exclusion clause applies to the base offense even if the charged conduct constitutes an attempt, thus barring the defendant from utilizing this simplified procedure to reduce his sentence.
Legislator headnote
AI generatedart. 3201 alin. (7) C. proc. pen, art. 176 C. pen, art. 334 C. proc. pen, art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen, art. 180 alin. (2) C. pen; Inapplicability of the admission of guilt procedure to attempted offenses punishable by life imprisonment: , faptele ambilor inculpaţi de a lovi concomitent victima cu corpuri contondente, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecarea lor îngrijiri medicale care nu au depășit 20 de zile, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 180 alin. (2) C. pen.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Judecata în cazul recunoașterii vinovăţiei. Infracţiune care se pedepsește cu detenţiune pe viaţă. Tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în primă instanţă
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- judecata în cazul recunoașterii vinovăţiei
- infracţiune care se pedepsește cu detenţiune pe viaţă
- tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav
C. proc. pen., art. 3201
Potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepsește cu detenţiune pe viaţă. În consecinţă, procedura judecăţii în cazul recunoașterii vinovăţiei nu este aplicabilă, dacă acţiunea penală privește tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav, deoarece, potrivit art. 176 C. pen., infracţiunea de omor deosebit de grav se pedepsește cu detenţiune pe viaţă, iar utilizarea în lege a sintagmei „o infracţiune care se pedepsește cu detenţiune pe viaţă” presupune neluarea în considerare a cauzelor de reducere a pedepsei, cum este tentativa.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 250 din 27 ianuarie 2012
Prin sentinţa nr. 199 din 11 august 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor săvârșite de inculpatul P.D. din dispoziţiilor art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 33 - art. 34 C. pen., în dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 33 - art. 34 C. pen. și a infracţiunilor săvârșite de inculpatul P.N. din dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 - art. 34 C. pen., în dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 - art. 34 C. pen.
În baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.D. la o pedeapsă de 7 ani închisoare; în baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, iar în baza art. 33 - art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condiţiile dispoziţiilor art. 71 C. pen.; în baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a inculpatului, cu referire la pedeapsa de 8 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 355 din 19 noiembrie 2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2969 din 20 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie și s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1.206 zile închisoare din pedeapsa aplicată anterior, cu pedeapsa de 7 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.N. la o pedeapsă de 7 ani închisoare; în baza art. 180 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare și, conform art. 33 - art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, ce urmează a fi executată de inculpat; s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condiţiile dispoziţiilor art. 71 C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat, în fapt, că între inculpatul P.D. și partea vătămată B.D. există o stare conflictuală mai veche.
Pe fondul acestui conflict, în data de 21 octombrie 2008, în jurul orelor 19.00, în timp ce se deplasau cu un autoturism condus de inculpatul P.N. pe raza satului P., inculpaţii au întâlnit partea vătămată B.D., care se deplasa cu o căruţă împreună cu martorul T.Ș. și, profitând de faptul că zona este puţin circulată, au luat hotărârea să aplice o corecţie părţii vătămate.
Inculpatul P.N. a oprit autoturismul, având asupra sa o bâtă de baseball. Din autoturism a coborât și inculpatul P.D., cei doi deplasându-se spre locul unde T.Ș. oprise căruţa.
Între B.D., pe de o parte, și inculpaţi, pe de altă parte, a izbucnit un conflict, cei doi inculpaţi ameninţând și adresând cuvinte jignitoare părţii vătămate.
În aceste împrejurări, partea vătămată a încercat să folosească un aparat cu electroșocuri, fiind la rândul său lovită de P.N. cu bastonul din lemn și de inculpatul P.D. cu pumnii și picioarele până când a căzut la pământ.
În continuare, inculpaţii au urcat partea vătămată în autoturism împotriva voinţei sale, solicitând în mod imperativ martorului T.Ș. să urce în autoturism.
Ajungând pe raza satului B., martorul T.Ș. a solicitat inculpaţilor să oprească autoturismul, partea vătămată a încercat să coboare din autoturism, fiind împiedicată de cei doi inculpaţi care au lovit-o, iar inculpatul P.N. și-a continuat deplasarea spre comuna S.
Ajungând la intersecţia cu DJ 605 B, inculpatul P.N. a văzut un echipaj de poliţie, iar la semnalul de oprire al unui lucrător de poliţie a virat stânga continuându-și deplasarea.
Întrucât echipajul de poliţie format din agenţii de poliţie P.B. și T.L., precum și agenţii de pază M.G. și C.M. a fost alertat de către partea vătămată B.D. care a reușit să deschidă portiera autoturismului și să strige după ajutor, a plecat în urmărirea autoturismului condus de inculpatul P.N.
La o distanţă de aproximativ 400-500 metri de intersecţia DJ 605 A cu DJ 605 B, în timp ce autoturismul rula cu o viteză de circa 40-50 km/h, cei care urmăreau autoturismul condus de inculpatul P.N. au observat căderea victimei din autoturism pe partea carosabilă, după care inculpaţii și-au continuat deplasarea spre comuna S. fiind urmăriţi de echipajul de poliţie, după ce martorul M.G. a fost lăsat lângă partea vătămată pentru a-i acorda primul ajutor.
După aproximativ 2 km de mers, inculpatul P.N. a oprit autoturismul pentru a coborî inculpatul P.D., care a luat cu el bâta de baseball folosită anterior pentru agresarea victimei B.D., continuându-și deplasarea aproximativ un km până când echipajul de poliţie a reușit să blocheze autoturismul condus de inculpatul P.N. și să-l determine să-l oprească.
Instanţa de fond a constatat că, în drept, faptele comise de inculpaţii P.D. și P.N. în ziua de 21 octombrie 2008, constând în lovirea părţii vătămate B.D. și în lipsirea de libertate în mod ilegal a acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) și 33 - art. 34 C. pen. și, respectiv, art. 189 alin. (1) și (2) și art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 - art. 34 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, în termen legal, atât procurorul, cât și inculpaţii P.N. și P.D.
Procurorul a criticat sentinţa, susţinând, în principal, că în mod greșit s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, că în mod nelegal ambii inculpaţi nu au fost condamnaţii și pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, respectiv tentativă la omor deosebit de grav.
Apelurile formulate de inculpaţi s-au apreciat ca fiind nefondate, iar apelul promovat de procuror s-a constatat a fi fondat, pentru următoarele considerente:
În drept, faptele ambilor inculpaţi de a lovi concomitent victima cu corpuri contondente, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecarea lor îngrijiri medicale care nu au depășit 20 de zile, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 180 alin. (2) C. pen.
Faptele acelorași inculpaţi de a urca cu forţa și sub ameninţarea violenţei în autoturismul lor pe partea vătămată, de a o deplasa spre o altă localitate, de a refuza să se oprească și să permită coborârea din autoturism la cerea părţii vătămate a acesteia, de a refuza să oprească la cererea organelor de poliţie autoturismul în care se afla aceeași parte vătămată, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.
Fapta acelorași inculpaţi, care împreună au cooperat, inculpatul P.N. conducând autoturismul, iar inculpatul P.D. deschizând portiera și împingând în exteriorul autoturismului pe partea vătămată - în tot acest timp inculpaţii comunicându-și între ei intenţiile -, în vederea uciderii părţii vătămate, ca urmare a proiectării, pe carosabil, dintr-un autovehicul aflat în mișcare, în faţa altui autoturism ce se afla în urmărirea autoturismului inculpaţilor, întrunește elementele constitutive, pentru inculpatul P.N., a infracţiunii prevăzute în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar pentru inculpatul P.D., a infracţiunii prevăzute în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., fiindcă ambii inculpaţi au prevăzut rezultatul faptei și, deși nu l-au urmărit, au acceptat cu certitudine producerea lui, decesul părţii vătămate nerealizându-se datorită manevrelor de evitare ale autoturismului poliţiei.
În consecinţă, prin decizia nr. 164 din 11 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală și pentru cauze cu minori, apelurile inculpaţilor au fost respinse, ca nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar apelul procurorului a fost admis, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a desfiinţat sentinţa pe latură penală, s-au înlăturat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., s-au repus în individualitatea lor pedepsele și, rejudecându-se cauza:
În baza art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară în baza art. 65 C. pen.; în baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, iar în baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., la 6 luni închisoare; au fost contopite toate pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată a inculpatului P.D. din pedeapsa de 8 ani și 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 355 din 19 noiembrie 2002, definitivă și a fost contopit restul rămas neexecutat de 1.206 zile de închisoare din această pedeapsă, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, respectiv 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. în baza art. 71 C. pen.
În baza art. 180 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.N. la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, iar în baza art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară în baza art. 65 C. pen.; au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară și cu aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
În continuare, împotriva deciziei nr. 164 din 11 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală și pentru cauze cu minori, în termen legal s-au exercitat recursuri de către cei doi inculpaţi.
Inculpatul P.D., încunoștinţat asupra conţinutului și efectelor dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. vizând recunoașterea vinovăţiei, a înţeles să se prevaleze expres de acestea.
În acest context, probele de vinovăţie evidenţiate pe parcursul derulării cauzei, în sarcina ambilor inculpaţi, raportat la învinuirile așa cum au fost evidenţiate în rechizitoriu, nu pot fi constatate decât ca fiind întărite și printr-o declaraţie a unuia dintre inculpaţi prin care se recunosc în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei.
Apărările singulare din partea inculpatului P.N., că ar fi agresat pe partea vătămată ca urmare a provocării acesteia ori că s-ar fi aflat în legitimă apărare faţă de acţiunile violente ale părţii vătămate, că partea vătămată ar fi însoţit de bună-voie pe inculpaţi ori că aceasta nu ar fi fost aruncată din autoturism în timpul deplasării și în faţa autoturismului poliţiei sunt contrazise de probatoriile administrate în cauză, inclusiv declaraţia de recunoaștere a faptelor, așa cum au fost descrise în rechizitoriu din partea inculpatului P.D.
Declaraţia iniţială a părţii vătămate este confirmată de procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante încheiat de poliţiștii care au plecat în urmărirea autoturismului în care se afla victima și cei doi inculpaţi, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal de examinare a hainelor victimei, procesul-verbal de reconstituire.
Aceste înscrisuri sunt confirmate și de declaraţiile martorilor.
Instanţa de apel este cea care a procedat la o corectă încadrare în drept; faptele ambilor inculpaţi de a lovi concomitent victima cu corpuri contondente, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecarea lor îngrijiri medicale care nu au depășit 20 de zile, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 180 alin. (2) C. pen. Faptele acelorași inculpaţi de a urca cu forţa și sub ameninţarea violenţei în autoturismul lor pe partea vătămată, de a o deplasa spre o altă localitate, de a refuza să se oprească și să permită coborârea din autoturism la cerea părţii vătămate a acesteia, de a refuza să oprească la cererea organelor de poliţie autoturismul în care se afla aceeași parte vătămată, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., deoarece este evident că privarea de libertate a persoanei parte vătămată s-a făcut fără acordul ei. Fapta acelorași inculpaţi, care împreună au cooperat, inculpatul P.N. conducând autoturismul, iar inculpatul P.D. deschizând portiere și împingând în exteriorul autoturismului pe partea vătămată - în tot acest timp inculpaţii comunicându-și între ei intenţiile -, în vederea uciderii părţii vătămate, ca urmare a proiectării, pe carosabil, dintr-un autovehicul aflat în mișcare, în faţa altui autoturism ce se afla în urmărirea autoturismului inculpaţilor, întrunește elementele constitutive pentru inculpatul P.N. ale infracţiunii prevăzute în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar pentru inculpatul P.D., ale infracţiunii prevăzute în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., fiindcă ambii inculpaţi au prevăzut rezultatul faptei și, deși nu l-au urmărit, au acceptat cu certitudine producerea lui, decesul părţii vătămate nerealizându-se datorită manevrelor de evitare ale autoturismului poliţiei.
O notă aparte vizează tratarea noului art. 3201 C. proc. pen., text de care a înţeles să se prevaleze inculpatul P.D., cercetat și condamnat pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.
Dată fiind incidenţa O. U. G. nr. 121/2011, cu impact asupra aplicării teoretice a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în speţă, va fi de abordat instituţia juridică nou introdusă. Esenţial de arătat este însă că, conform alin. (7), cauza de reducere a limitelor de pedeapsă legale nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepsește cu detenţiune pe viaţă. Or, în funcţie de incriminarea stipulată în sarcina acestui inculpat, se poate constata că textul nu poate avea incidenţă. Facem precizarea că legea face trimitere la sintagma - „o infracţiune care se pedepsește cu detenţiune pe viaţă”-, așadar fără a se lua în considerare, în raportarea aplicabilităţii concrete a cauzei de reducere, eventualele situaţii de atenuare a pedepsei, precum este starea de tentativă.
În consecinţă, faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi împotriva deciziei nr. 164 din 11 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală și pentru cauze cu minori.