Human trafficking conviction upheld; \textit{non bis in idem} inapplicable to provisional Spanish closure

Non bis in idem. Autoritate de lucru judecat

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și acţiunile în procesul penal. Acţiunea penală și acţiunea civilă în procesul penal

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- non bis in idem

- autoritate de lucru judecat

C. proc. pen., art. 10

În conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, reflectată în Cauza C-491/07 Turanský, principiul non bis in idem nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într‑un stadiu prealabil punerii în mișcare a acţiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracţiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului naţional al acestui stat, nu stinge definitiv acţiunea penală și nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleași fapte, în acest stat.

În consecinţă, instanţa română nu poate dispune încetarea procesului penal, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, în aplicarea principiului non bis in idem, dacă procedura penală intentată împotriva inculpatului într-un stat membru al Uniunii Europene nu a fost închisă definitiv, potrivit dreptului naţional al acestui stat, ci numai provizoriu.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 162 din 23 ianuarie 2012

Prin sentinţa nr. 48 din 16 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt, Secţia penală s-a dispus, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, iar în baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timpul detenţiei.

S-a admis acţiunea civilă promovată de părţile civile și a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile: 2.000 de euro către partea civilă M.V.; 2.000 de euro către partea civilă B.C.; 1.000 de euro către partea civilă Z.D.; 2.000 de euro către partea civilă M.G.; 2.000 de euro către partea civilă B.G.; 2.000 de euro către partea civilă R.C.; 2.000 de euro către partea civilă N.F. din care 1.000 de euro reprezintă daune materiale și 1.000 euro reprezintă daune morale; 3.000 de euro către partea civilă R.S.; 2.000 de euro către partea civilă M.P.

S-a luat act că persoana vătămată R.N. nu a participat în proces în calitate de parte vătămată și nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 14 pronunţată de Tribunalul Olt la data de 14 aprilie 2008.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 45D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Olt, a fost trimis în judecată inculpatul R.M. pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În fapt, s-a reţinut că în luna septembrie 2005, inculpatul R.M., prin intermediul martorului R.P., a luat legătură cu părţile vătămate, precum și cu martorul R.N., persoane cărora le-a oferit locuri de muncă la cules de măsline în Spania, urmând să fie plătite cu suma de 4 euro pentru fiecare lădiţă de măsline recoltată, media pe zi fiind de 20 - 25 lădiţe.

Martorul R.P. le-a comunicat persoanelor interesate să meargă în Spania că inculpatul le va asigura cazarea într-o casă tip vilă unde vor avea apă, gaze și energie electrică, transportul urmând să fie asigurat de inculpatul R.M. căruia îi vor restitui contravaloarea în sumă de 500 de euro.

Acceptând condiţiile oferite, persoanele vătămate s-au îmbarcat în autoturisme trimise de inculpatul R.M. de la Alexandria și au mers în Spania, unde au ajuns la data de 19 septembrie 2005, în localitatea Aznalcollar situată la circa 15 km de Sevilia, fiind preluate de inculpat, transportate la o casă a acestuia și cazate într-o singură cameră.

La data de 25 septembrie 2005, inculpatul R.M. a mutat părţile vătămate într-o livadă amplasată la 30 - 40 km de localitatea unde erau cazaţi iniţial pentru a lucra la cules de măsline și le-a obligat să doarmă sub cerul liber, fără a avea apă, energie electrică și condiţii minime de igienă și întreţinere, fiind obligate, de asemenea, să muncească 12 ore pe zi, timp de 6 zile pe săptămână.

În anumite perioade locuiau în casa inculpatului, însă, și în aceste condiţii erau nevoite să locuiască într-un număr foarte mare într-o singură cameră și să doarmă pe saltele pe jos, plătind lumina, apa și gazele pentru timpul cât stăteau în casa respectivă.

Inculpatul a determinat părţile vătămate să cumpere cu suma de 2.000 euro un microbuz cu ajutorul căruia să le transporte de la casa acestuia la locul de muncă, părţile vătămate acceptând această situaţie.

Părţile vătămate au fost obligate să culeagă măsline pentru a umple nu lădiţe mici așa cum li s-a spus la plecarea din ţară, ci lăzi care se umpleau foarte greu și pentru care era necesară depunerea unui efort substanţial, iar banii pentru munca prestată erau însușiţi de inculpat, acesta fiind cel care intermedia cu proprietarul spaniol al plantaţiei sumele ce trebuiau plătite pentru lăzile umplute.

Inculpatul le-a dat sume de bani derizorii pentru necesităţi stringente, respectiv pentru a telefona în ţară sau pentru a-și cumpăra mâncare și ţigări, iar toate așa-zisele datorii ale muncitorilor faţă de acesta erau consemnate în evidenţe ţinute într-un un caiet. Inculpatul le aducea persoanelor vătămate mâncare expirată pe care magazinele din orașul din apropiere o aruncau la tomberoane, fără însă a le solicita bani pentru aceasta.

Văzând că nu le sunt asigurate condiţiile de trai și de igienă promise și că banii aferenţi muncii prestate erau încasaţi de inculpat, persoanele vătămate Z.D. și N.F. au fugit de pe plantaţia de măsline reușind să scape și să se întoarcă în ţară, după ce au mers pe jos timp de două săptămâni aproximativ 500 de km.

Această situaţie de fapt a fost confirmată și de martora B.M., sora părţii vătămate M.P., care a declarat că în luna septembrie 2005 fratele său a plecat în Spania și, discutând telefonic cu acesta, a aflat că nu erau respectate condiţiile de muncă promise de inculpatul R.M., că locuia sub cerul liber, nu avea condiţii de igienă și hrană și era obligat să muncească de dimineaţa până seara, banii fiind încasaţi de inculpat, ceea ce l-a determinat pe acesta să fugă din colonia în care stătea și să se întoarcă în România.

De asemenea, M.G. și M.P. au reușit să fugă de pe plantaţie, prima dată fiind urmăriţi și prinși de inculpat, iar a doua oară mergând pe jos 180 de km, până la o staţie PECO, unde au anunţat organele de poliţie. Inculpatul supraveghea permanent muncitorii și îi ameninţa că dacă nu vor munci în condiţiile impuse de acesta „nu vor mai vedea România”, iar în situaţia în care persoanele vătămate nu ar fi fost de acord cu cele impuse nu ar fi avut bani să se întoarcă în ţară pentru că sumele încasate pentru munca prestată de aceștia erau însușite de inculpat.

S-a constatat că fapta inculpatului R.M. de a fi recrutat, transportat și cazat părţile vătămate, prin înșelăciune, într-o colonie pe o plantaţie de măsline în localitatea Aznalcollar din Spania, în scopul exploatării acestora, persoanele vătămate fiind induse în eroare cu privire la condiţiile de trai, igienă, muncă și plată a muncii prestate, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Deși în cauză această infracţiune privește mai mulţi subiecţi pasivi, nu s-a impus reţinerea unei pluralităţi unei infracţiuni sub forma concursului reglementat în art. 33 C. pen. și nici a unei infracţiuni unice, continuate, în sensul prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Procedând la o analiză completă, pe baza elementelor de fapt expuse, a condiţiilor de loc și de timp în care s-au comis faptele la care se referă dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 678/2001, s-a constatat că a existat o singură rezoluţie infracţională, chiar dacă aceasta privea mai mulţi subiecţi pasivi ai infracţiunii, existând o singură acţiune desfășurată în realizarea aceleași rezoluţii pentru fiecare din modalităţile alternative de săvârșire a infracţiunii.

Împotriva sentinţei Tribunalului Olt a declarat apel inculpatul R.M., solicitând, între altele, recunoașterea hotărârii judecătorești străine pronunţată de Tribunalul Mixt nr. 3 din Sanlucar La Mayor (Spania) și, în consecinţă, încetarea procesului penal pentru autoritate de lucru judecat, consecutiv aplicării principiului non bis in idem.

Prin decizia nr. 10 din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul inculpatului R.M., a desfiinţat în parte sentinţa nr. 48 din 16 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Olt, Secţia penală. A înlăturat dispoziţiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen., privind menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului R.M. S-a constatat că inculpatul a fost arestat în lipsă în prezenta cauză la data de 14 aprilie 2008, prin încheierea nr. 14 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Olt.

În baza art. 18 din Legea nr. 302/2004, art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării în procedura executării mandatului european de arestare emis în baza mandatului de arestare nr. 14 din 14 aprilie 2008 al Tribunalului Olt, de la data de 6 septembrie 2009 la 16 octombrie 2009.

S-a dispus ca plata despăgubirilor civile către părţile civile să se efectueze în lei la cursul Băncii Naţionale a României la momentul plăţii efective, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În ceea ce privește hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare spaniole, invocată în apărare de apelantul-inculpat drept o cauză de încetare a procesului penal, în virtutea principiului non bis in idem, consacrat prin art. 1141 din Legea nr. 302/2004, s-a reţinut:

În raport cu dispoziţiile acestui text de lege, o persoană nu mai poate fi subiectul unei proceduri penale de urmărire sau judecată într-un stat al Uniunii Europene, dacă împotriva sa s-a pronunţat, într-un alt stat membru, o hotărâre definitivă cu privire la aceeași faptă, fie în sensul condamnării - iar în acest caz numai dacă hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii satului care a pronunţat condamnarea, fie în sensul achitării definitive.

Or, pentru stabilirea semnificaţiei sintagmei „hotărâre definitivă”, în raport cu reglementările juridice distincte din statele membre ale Uniunii Europene, fiecare stat aplicând dreptul naţional în jurisdicţia penală, trebuie reţinute interpretările date de Curtea Europeană de Justiţie în această materie, în raport cu stadiul procedurii în discuţie: urmărire penală fără trimitere în judecată, trimitere în judecată și soluţionare prin decizie judiciară adoptată de un tribunal competent (C-367/05; C-491/07; C-261/09).

În speţă, s-a reţinut că faţă de inculpatul R.M. s-a declanșat în Spania o procedură penală, în anul 2005, instrumentată de Tribunalul de Instrucţie din Sanlucar La Mayor, în dosarul nr. 1701/2005, în baza denunţurilor formulate de cetăţenii români M.G. și M.P., împotriva cetăţenilor români R.M. și A.C. și a cetăţeanului spaniol M.J., pentru delict de muncă împotriva drepturilor muncitorilor.

Această cauză a fost finalizată prin hotărârea judecătorească din 28 iulie 2008 adoptată de Tribunalul Mixt nr. 3 din Sanlucar La Mayor, dispunându-se încheierea provizorie a cauzei, în privinţa cetăţeanului R.M. reţinându-se că „inconsecvenţa versiunilor (faptelor) declarate de denunţători fac ca numita diligenţă (cercetare/urmărire penală) să fie insuficientă pentru a oferi indicii autentice în ceea ce privește faptul delictiv imputat.”

În aceste condiţii, s-a reţinut că în privinţa acestei decizii a autorităţilor spaniole a fost aplicabilă interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiţie prin hotărârea C-491/07 Turansky, conform căreia „principiul ne bis in idem nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mișcare a acţiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracţiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului naţional al acestui stat, nu stinge definitiv acţiunea penală și nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleași fapte, în acest stat.”

În acest sens - procedura penală din Spania nu a fost încheiată definitiv -, în argumentarea soluţiei de respingere a cererii de executare a mandatului european de arestare emis în cauză de Tribunalul Olt, prin sentinţa judecătorească din 16 octombrie 2009 emisă de Curtea Penală Centrală nr. 3 din Madrid, s-a reţinut că „pentru faptele pentru care este acuzat R.M. dosarul rămâne deschis în Spania (dosar nr. 1701/2005), urmând să se comunice refuzul predării, având în vedere faptul că persoana solicitată s-a opus predării și continuarea, în Spania, pentru aceleași fapte, a procedurii penale intentate împotriva acestuia, în prezent clasată pe perioadă provizorie.”

Faţă de acestea, soluţia de respingere a cererii de recunoaștere a hotărârii străine, formulată de apelantul-inculpat, a fost întemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 119 din Legea nr. 302/2004, raportat la art. 116 din aceeași lege.

Împotriva deciziei penale nr. 10 din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs peste termen inculpatul R.M.

În motivare a susţinut că în cauză își găsește aplicabilitatea principiul non bis in idem, întrucât pentru aceleași fapte pentru care s-a dispus condamnarea sa de către Tribunalul Olt s-a pronunţat și Tribunalul Mixt nr. 3 din Sanlucar la Mayor (Spania) prin hotărârea din 28 iulie 2008, solicitând ca urmare recunoașterea hotărârii penale străine și încetarea procesului penal, întrucât există autoritate de lucru judecat.

Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul inculpatului R.M. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Principiul non bis in idem este prevăzut expres într-o serie de convenţii și tratate internaţionale (art. 9 din Convenţia europeană de extrădare, Capitolul 3 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen, Convenţia de la Bruxelles cu privire la principiul non bis in idem, Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală, Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului), precum și în legislaţia internă.

Potrivit dispoziţiilor art. 1141 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, o persoană în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleași fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunţat condamnarea.

Dispoziţiile legale enunţate au fost adoptate pentru punerea în practică a Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, Schengen, în aplicarea principiului non bis in idem.

În Legea nr. 302/2004, principiul non bis in idem este prevăzut și în art. 10, conform căruia cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal; pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate.

Astfel, în baza acestui principiu, orice stat este pus în imposibilitatea de a judeca o persoană de două ori pentru aceeași sau aceleași fapte, sau de a obliga o persoană să execute de două ori o sancţiune pentru aceeași faptă.

Articolul 6 din Tratatul Uniunii Europene prevede că Uniunea recunoaște drepturile, libertăţile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007 la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.

Articolul 50 din Cartă prevede că nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracţiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea.

În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat că principiul non bis in idem nu poate fi aplicat cu privire la o decizie a autorităţilor judiciare dintr-un stat membru care declară închiderea unui caz după ce procurorul a decis încetarea urmăririi penale pentru că proceduri similare au fost iniţiate într-un alt stat membru împotriva aceluiași inculpat și pentru aceleași fapte, fără pronunţarea unei hotărâri în fond cu privire la prezentul caz (CEJ Cauza C-469/03). De asemenea, principiul nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea în fond a cauzei cu care a fost sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mișcare a acţiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracţiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului naţional al acestui stat, nu stinge definitiv acţiunea penală și nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleași fapte, în acest stat (CEJ Cauza C-491/07).

Totodată, pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem se impune ca faptele materiale și inculpatul să fie aceleași în ambele proceduri desfășurate în faţa ambelor instanţe (CEJ Cauza C-467/04), în hotărârea Van Esbroeck statuându-se că în ceea ce privește coincidenţa faptelor, aceasta trebuie înţeleasă ca un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe, independent de încadrarea lor juridică.

În recurs, inculpatul R.M. susţine că principiul non bis in idem îi este aplicabil, întrucât a fost supus urmăririi penale în Spania pentru aceleași fapte pentru care s-a dispus condamnarea sa de către instanţa naţională, solicitând recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar la Mayor, cu consecinţa încetării procesului penal pe motiv că există autoritate de lucru judecat.

În cauza dedusă judecăţii, inculpatul R.M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Olt din 22 aprilie 2008 pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în raport cu 12 părţi vătămate - Z.D., M.P., B.G., R.S., V.V., B.C., M.G., R.C., R.N., N.F., V.S. și C.F.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul a recrutat prin înșelăciune și transportat în Spania părţile vătămate, de unde au fost preluate, cazate și folosite la munci agricole pe mai multe plantaţii, pe o perioadă de 2 luni (septembrie - noiembrie 2005), inculpatul însușindu-și contravaloarea muncii prestate de părţile vătămate. Pentru realizarea scopului urmărit - exploatarea părţilor vătămate - inculpatul le-a creat acestora o stare de dependenţă, reţinând actele de identitate și remiţându-le sume infime (între 1 și 10 euro), insuficiente pentru a le permite revenirea în ţară, în același timp supraveghind părţile vătămate, inclusiv în timpul convorbirilor telefonice ale acestora.

Totodată, s-a reţinut că părţile vătămate au fost supuse unui regim de viaţă degradant, locuind în condiţii improprii (sub cerul liber, fără acces la apă curentă ori grupuri sanitare), hrana fiind asigurată de către inculpat contra cost, din alimente expirate, preluate din deșeurile aruncate de magazinele din localitate.

Aceeași situaţie de fapt a fost reţinută și de prima instanţă și, constatând că vinovăţia inculpatului a fost dovedită și întrunite condiţiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului R.M. pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, a dispus condamnarea acestuia la 5 ani închisoare.

În anul 2005, faţă de inculpatul R.M., autorităţile judiciare spaniole au declanșat în Spania o procedură penală instrumentată de Tribunalul de Instrucţie din Sanlucar La Mayor în dosarul nr. 1701/2005, pe baza denunţurilor formulate de M.G. și M.P. împotriva inculpatului R.M., C.A. și a cetăţeanului spaniol M.J. pentru delict de muncă împotriva drepturilor muncitorilor.

Prin hotărârea judecătorească din 28 iulie 2008 a Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar La Mayor s-a dispus închiderea provizorie a cauzei în ceea ce-l privește pe R.M., reţinându-se că „inconsecvenţa versiunilor declarate” de cei doi denunţători M.G. și M.P. „fac ca numita diligenţă (cercetare/urmărire penală) să fie insuficientă pentru a oferi indicii autentice în ceea ce privește faptul delictiv imputat.”

Prin sentinţa din 16 octombrie 2009 emisă de Curtea Penală Centrală nr. 3 din Madrid s-a reţinut în considerente că pentru faptele pentru care este acuzat R.M. dosarul rămâne deschis în Spania (dosar nr. 1701/2005), urmând să se comunice refuzul predării, având în vedere că persoana solicitată - R.M. - s-a opus predării și continuarea în Spania, pentru aceleași fapte, a procedurii penale intentate împotriva acestuia, în prezent clasată pe perioadă provizorie.

Prin urmare, raportând cele enunţate la speţa dedusă judecăţii se constată că inculpatului R.M. nu îi este aplicabilă regula non bis in idem, întrucât prin hotărârea Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar La Mayor nu s-a dispus definitiv achitarea sau condamnarea inculpatului pentru traficul de persoane a 12 părţi vătămate în Spania în perioada septembrie - noiembrie 2005, ci numai o închidere provizorie a cauzei privind pe același inculpat referitoare la numai două părţi vătămate M.G. și M.P. pentru delict de muncă împotriva drepturilor muncitorilor.

După cum s-a menţionat și în hotărârea Curţii Penale Centrale nr. 3 din Madrid, dosarul privindu-l pe R.M. a rămas deschis în Spania, urmând a continua procedura penală intentată împotriva acestuia pentru aceleași fapte, procedură în prezent clasată pe perioadă provizorie.

Așadar, prin hotărârea Tribunalului Mixt nr. 3 din Sanlucar la Mayor nu a fost stinsă definitiv acţiunea penală pornită împotriva inculpatului R.M. în Spania și nu constituie un impediment pentru o nouă urmărire penală pentru aceleași fapte, așa cum Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis în cauza Turansky C-491/07.

Pe de altă parte, pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem este necesar ca faptele materiale și inculpatul să fie aceleași în ambele proceduri desfășurate în faţa ambelor instanţe, coincidenţa faptelor presupunând un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe.

Or, în speţă, nu se poate vorbi de o identitate a faptelor inculpatului din cadrul celor două proceduri, de vreme ce în faţa autorităţilor judiciare spaniole faptele inculpatului R.M. se referă la două părţi vătămate M.G. și M.P., în cuprinsul hotărârii nefiind menţionată nicio dată a comiterii infracţiunilor, iar hotărârea de condamnare a inculpatului R.M. pentru trafic de persoane dispusă prin sentinţa penală nr. 48 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Olt se referă la 12 părţi vătămate - Z.D., M.P., B.G., R.S., V.V., B.C., M.G., R.C., R.N., N.F., V.S. și C.F. - săvârșită în perioada septembrie - noiembrie 2005.

Concluzionând, instanţa de apel a apreciat corect că soluţia de respingere a cererii de recunoaștere a hotărârii străine formulată de inculpatul R.M. este întemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 119 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 116 din același act normativ, principiul non bis in idem nefiind aplicabil în cauză.

Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondat, recursul peste termen declarat de inculpatul R.M. împotriva deciziei nr. 10 din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală și pentru cauze cu minori.

Notă: În urma republicării Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală în M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011, dispoziţiile art. 10 se regăsesc în art. 8, dispoziţiile art. 18 se regăsesc în art. 15, dispoziţiile art. 1141 se regăsesc în art. 129, dispoziţiile art. 116 se regăsesc în art. 131, iar dispoziţiile art. 119 se regăsesc în art. 134.