Tax evasion jurisdiction: immediate application of tribunal competence despite substantive law continuity and retroactivity principles.

Infracţiuni de evaziune fiscală. Judecata în primă instanţă. Instanţa competentă

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Felurile competenţei. Competenţă după materie și după calitatea persoanei

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- competenţă

C. proc. pen., art. 27 pct. 1 lit. e1)

În conformitate cu dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. e1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 se judecă în primă instanţă de tribunal.

Dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. e1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, sunt aplicabile cauzelor privind infracţiunile de evaziune fiscală cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a acestei legi, competenţa de judecată în primă instanţă aparţinând tribunalului, indiferent de data săvârșirii infracţiunii de evaziune fiscală și indiferent dacă infracţiunea de evaziune fiscală se încadrează în dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 sau în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, în care sunt incriminate faptele prevăzute în vechile dispoziţii ale art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2073 din 12 iunie 2013

Prin sentinţa penală nr. 179 din 18 aprilie 2012 a Tribunalului Constanţa a fost condamnată inculpata S.M. la pedeapsa de un an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de un an și 8 luni închisoare, în baza art. 862 alin. (1) C. pen., s-a fixat termen de încercare de 3 ani și 8 luni, termen compus din pedeapsa aplicată la care s-a adăugat intervalul de timp de 2 ani și s-a făcut aplicarea art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În drept, faptele inculpatei S.M., administrator al societăţii comerciale P., constând în aceea că, în anii financiari 2001, 2002, 2003, 2004, în mod repetat, acţionând în baza unei unice rezoluţii infracţionale, a procedat la înregistrarea, în actele contabile, de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, precum și la înregistrarea de operaţiuni fictive, în scopul de a nu plăti sau de a diminua impozitul și taxa, cu consecinţa prejudicierii bugetului general consolidat al statului cu suma de 8.077.727 lei (echivalentă a 2.610.575 euro), reprezentând impozit pe profit, impozit pe veniturile microîntreprinderilor și TVA, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută în art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, între alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.

Verificând sentinţa apelată, în condiţiile art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel Constanţa a considerat că apelul este fondat, fiind însă întemeiat pe un alt motiv de desfiinţare decât cel invocat, respectiv cauza de nelegalitate vizând încălcarea de către prima instanţa a dispoziţiilor privind competenţa materială de judecare a cauzei în prima instanţă, motiv de apel invocat din oficiu în cadrul soluţionării apelului și pus în discuţia contradictorie a părţilor.

Curtea de apel a apreciat că, în cauză, sentinţa apelată este afectată de nulitate absolută în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., fiind încălcate normele vizând competenţa după materie a primei instanţe.

Astfel, s-a apreciat că, în cauză, competentă să judece în primă instanţă era Judecătoria Medgidia și nu Tribunalul Constanţa, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. pen., judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.

Este adevărat că, prin dispoziţiile art. XVIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010, s-a modificat competenţa materială a tribunalului, în sensul judecării în primă instanţă și a infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Însă, se apreciază de către instanţa de apel că această normă de competenţă este incidentă în cauză, doar dacă în mod cumulativ pentru faptele incriminate de Legea nr. 87/1994 sunt aplicabile, ca lege penală mai favorabilă, dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 241/2005.

În măsura în care dispoziţiile din legea nouă sunt aplicabile în cauză cu privire la încadrarea juridică sau cu privire la alte instituţii și proceduri în aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., ele sunt aplicabile și cu privire la stabilirea competenţei instanţei de judecată, dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 rămânând norme de drept substanţial supuse principiului retroactivităţii limitate și condiţionate și neavând caracterul unor norme de competenţă care ar impune aplicarea imediată după intrarea în vigoare.

Norma de competenţă ce se aplică este cea prevăzută în art. 27 pct. 1 lit. e1) C. proc. pen., însă aplicarea ei de îndată în forma nouă este condiţionată de aplicarea retroactivă a normei substanţiale referitoare la încadrarea juridică dată faptei, fiind împotriva principiilor juridice ca norma substanţială nouă, deși nu se aplică în mod retroactiv în ce privește răspunderea penală a inculpatului, să se aplice totuși la stabilirea competenţei primei instanţe de judecată.

În situaţiile de incidenţă succesivă în timp a mai multor norme substanţiale penale ce prevăd ca infracţiune aceeași faptă, doar una dintre încadrările juridice apte să stabilească răspunderea penală a inculpatului poate constitui temeiul de drept al condamnării inculpatului, urmând a se stabili încadrarea juridică dată faptei în raport cu dispoziţiile în materie ale Codului penal.

Astfel, dispoziţiile art. 10 C. pen. prevăd ca legea penală se aplică infracţiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare, aceasta ultraactivând în condiţiile art. 13 C. pen., dacă are caracter mai favorabil decât legea nouă intervenită după săvârșirea faptei și până la soluţionarea definitivă a cauzei. Efectul de ultraactivitate specific al legii vechi în vigoare la momentul săvârșirii faptei este mixt, respectiv vizează atât stabilirea procedurilor aplicabile în vederea judecării cauzei, inclusiv a normelor de procedură vizând competenţa de judecată în primă instanţă, cât și stabilirea răspunderii penale a inculpatului, practic conferind caracter unitar procesului penal sub aspectul încadrării juridice dată faptei ce face obiectul judecăţii.

Această concluzie impune ca, înainte de desfășurarea cercetării judecătorești în etapa verificării competenţei, să se stabilească de prima instanţă, din oficiu, dacă are sau nu competenţa materială să judece cauza, această verificare fiind efectuată în raport cu încadrarea dată în actul de sesizare a instanţei, care în speţă se referă la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 297 alin. (1) C. pen., ambele infracţiuni pentru care competenţa de judecată în primă instanţa în condiţiile art. 25 alin. (1) C. proc. pen. revin judecătoriei, ca primă instanţă de judecată.

Or, în prezenta cauza, prima instanţă nu a efectuat această verificare, încălcând astfel principiul rolului activ și, pe cale de consecinţă, și dispoziţiile privind competenta materială, neregularităţi sancţionate cu nulitatea absolută ce nu poate fi acoperită în niciun mod.

Pentru aceste motive, prin decizia nr. 121/P din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a admis apelul declarat în cauză, a desfiinţat sentinţa penală nr. 179 din 18 aprilie 2012 a Tribunalului Constanţa și a dispus rejudecarea de către instanţa competentă - Judecătoria Medgidia.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei.

În drept, a fost invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. și s-a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Constanţa.

Recursul este întemeiat, decizia recurată fiind supusă casării în baza dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.

Inculpata S.M. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 18/P/2006 din 2 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa pentru săvârșirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută în art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se în fapt că inculpata, în calitate de administrator la societatea comercială P., în anii 2001, 2002, 2003, 2004, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluţii infracţionale, a procedat Ia înregistrarea, în actele contabile, de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, precum și la înregistrarea de operaţiuni fictive, în scopul de a nu plăti sau de a diminua impozitul și taxa, cu consecinţa prejudicierii bugetului general consolidat al statului cu suma de 8.077.727 lei (echivalentă a 2.610.575 euro), reprezentând impozit pe profit, impozit pe veniturile microîntreprinderilor și TVA.

La data de 2 decembrie 2011, cu soluţionarea acestei cauze a fost învestit Tribunalul Constanţa, care, reţinând că inculpata a comis fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa de un an și 8 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 861 C. pen.

În mod greșit, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei.

Prin Legea nr. 202/2010 s-a modificat art. 27 pct. 1 lit. e1) C. proc. pen., în sensul că tribunalul este competent să judece în primă instanţă infracţiunile de spălare a banilor și infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare.

Prin dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 241/2005 a fost abrogată în mod expres Legea nr. 87/1994, însă această abrogare nu este identică unei dezincriminări, întrucât faptele prevăzute de legea veche au fost menţinute ca infracţiuni.

În acest sens, prin decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că „fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 (fost art. 11 lit. c), fost art. 13 din Legea nr. 87/1994).”

Dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. e1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, au în vedere atât infracţiunile de evaziune fiscală comise sub imperiul legii în vigoare la acest moment (Legea nr. 241/2005), cât și pe cele comise sub imperiul legii vechi (Legea nr. 87/1994), faptele prevăzute în aceasta fiind menţinute ca infracţiuni și în legea nouă, așa cum s-a arătat.

Normele procedurale referitoare la competenţa după materie sunt norme imperative prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute și sunt de imediată aplicare.

La momentul sesizării instanţei de judecată cu soluţionarea cauzei - 2 decembrie 2011 - erau aplicabile normele de procedură, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, competenţa de soluţionare a cauzei revenind așadar Tribunalului Constanţa.

Prin dispoziţiile art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 s-a stabilit o derogare de la principiul aplicării imediate a normelor de drept procesual penal, stabilindu-se că dispoziţiile relative la competenţă, căi de atac, termene și motive ultraactivează după ieșirea lor din vigoare, fiind însă obligatoriu să existe o hotărâre dată în primă instanţă, înainte de intrarea în vigoare a noii legi de procedură, în caz contrar, fiind incident principiul aplicării imediate a normei de drept procesual penal.

În speţă, la data sesizării instanţei de judecată erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 202/2010, astfel că normele de procedură referitoare la competenţa soluţionării cauzei erau de imediată aplicare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei nr. 121/P din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a casat decizia penală recurată și a trimis cauza spre continuarea judecăţii la aceeași instanţă, Curtea de Apel Constanţa.