Retrial after European Arrest Warrant surrender: evidentiary limits of Article 5221 CPC and fair trial guarantee under ECHR Article 6

Rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare. Soluţii. Dreptul la un proces echitabil

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale. Asistenţa judiciară internaţională. Rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare

- dreptul la un proces echitabil

C. proc. pen., art. 5221

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, art. 6

1. În aplicarea dispoziţiilor art. 5221 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 406 alin. (1) din același cod, în procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, instanţa poate dispune după rejudecare numai soluţiile prevăzute în art. 345 C. proc. pen., constând în condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, iar nu și soluţia restituirii cauzei la procuror.

2. În procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, prevăzută în art. 5221 C. proc. pen., după admiterea în principiu, instanţa trebuie să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil consacrat în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, iar sustragerea persoanei condamnate de la judecarea cauzei iniţiale în care aceasta a fost condamnată în lipsă nu poate constitui un motiv de respingere a cererii de probe privind audierea părţilor vătămate și a martorilor.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 273 din 28 ianuarie 2013

Prin sentinţa penală nr. 31/P din 19 februarie 2009 a Tribunalului Neamţ s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatului K.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la viol prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. și la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată H.O.).

Totodată, a fost condamnat inculpatul K.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani pentru săvârșirea infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) C. pen. și la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată M.A.).

Același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) C. pen. și la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (fapte comise la 9 martie 2007 - parte vătămată D.D.).

A fost condamnat inculpatul K.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. pe timp de 5 ani pentru săvârșirea infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. și la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată N.L.).

De asemenea, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea infracţiunii de viol prevăzută în art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. și la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată A.M.).

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a stabilit că inculpatul K.M. va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin decizia nr. 77 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori și familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul K.M. împotriva sentinţei penale nr. 31/P din 19 februarie 2009 a Tribunalului Neamţ.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, prin decizia nr. 4153 din 11 decembrie 2009, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul K.M. împotriva deciziei nr. 77 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori și familie.

A fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42/P/2009 din 14 decembrie 2009 și, ulterior, mandatul european de arestare nr. 1 din 29 ianuarie 2010, condamnatul K.M. fiind arestat în vederea predării în România la 17 martie 2010 și predat de către autorităţile judiciare din Italia la data de 5 iulie 2010, fiind încarcerat în Penitenciarul Bacău.

S-a înregistrat la Tribunalul Neamţ cererea de rejudecare formulată în baza art. 5221 C. proc. pen. de condamnatul K.M.

Prin sentinţa penală nr. 183 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Neamţ a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare formulată în condiţiile art. 5221 C. proc. pen. de condamnatul K.M.

Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, prin decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de persoana condamnată K.M., a desfiinţat în totalitate sentinţa apelată și a trimis cauza Tribunalului Neamţ în vederea admiterii în principiu și a rejudecării în fond a cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. formulată de condamnatul K.M.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, iar prin încheierea de ședinţă din 1 iunie 2011 s-a admis în principiu cererea de rejudecare formulată de condamnatul K.M.

Prin sentinţa penală nr. 32/P din 14 martie 2012 a Tribunalului Neamţ s-a respins, ca nefondată, cererea de rejudecare formulată în condiţiile art. 5221 C. proc. pen. de condamnatul K.M.

Prima instanţă, în rejudecarea cauzei în temeiul art. 5221 C. proc. pen., a considerat că vinovăţia inculpatului K.M., în comiterea faptelor de viol și de lipsire de libertate, rezultă din materialul probator administrat în cauză, respectiv la urmărirea penală, în primul ciclu de judecată în fond, precum și în cadrul soluţionării cererii de rejudecare după extrădare formulată de către inculpatul K.M.

Prin decizia nr. 72 din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori și familie, s-a respins apelul declarat de apelantul condamnat K.M. împotriva sentinţei penale nr. 32/P din 14 martie 2012.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs condamnatul K.M. care a susţinut, în esenţă, că nu au fost respectate dispoziţiile privind semnarea rechizitoriului de către procuror și prezentarea materialului de urmărire penală, că ședinţa de judecată în primă instanţă trebuia să fie publică, iar nu secretă și că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin neaudierea părţilor vătămate și a martorilor.

Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată următoarele:

Referitor la criticile recurentului condamnat K.M. privind neprezentarea materialului de urmărire penală și încălcarea dispoziţiilor relative la procurorul competent să semneze rechizitoriul - care în aprecierea instanţei de recurs se circumscriu normelor ce reglementează sesizarea instanţei (recurentul indicând, de altfel, în motivele de recurs scrise, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. 1 pct. 2 C. proc. pen.) - Înalta Curte de Casaţie și Justiţie precizează că acestea nu pot fi analizate ca motive de recurs, în raport cu obiectul cauzei care constă în rejudecarea după predare în baza unui mandat european de arestare, pentru care se prevede o procedură specială de judecată, reglementată de dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., care fac trimitere la dispoziţiile art. 404 - 408 C. proc. pen., soluţiile posibile după rejudecare fiind, conform art. 406 alin. (1) C. proc. pen., numai condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, iar nu restituirea cauzei la procuror.

Dispoziţiile procedurale prevăzute pentru rejudecarea întemeiată pe art. 5221 C. proc. pen., având caracter de excepţie, sunt de strictă interpretare.

Ca și în cazul revizuirii, prin procedura rejudecării după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare se urmărește verificarea hotărârilor pronunţate sub aspectul temeiniciei acestora, prin administrarea din nou a probelor.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie subliniază, însă, că neprezentarea materialului de urmărire penală constituie o nulitate relativă care a fost acoperită din momentul prezentării recurentului în instanţă și aducerii la cunoștinţă a învinuirii, în procedura rejudecării cauzei întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., la termenul de judecată din 1 iunie 2011, în primă instanţă.

Apoi, din analiza actelor de urmărire penală reiese că supravegherea urmăririi penale s-a realizat de același procuror, P.N., care a întocmit și rechizitoriul, acesta efectuând personal anumite acte procesuale, ca audierea părţilor vătămate și a unor martori.

Ca urmare, această situaţie, ca și existenţa menţiunii pe actul de sesizare a instanţei „verificat sub aspectul legalităţii și temeiniciei”, sub semnătura primului procuror (semnătură diferită de a procurorului ce a întocmit rechizitoriul), nu pot decât să combată critica recurentului.

Analizând cauza din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., instanţa de recurs constată că, la termenul din 1 iunie 2011, instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 290 C. proc. pen., a declarat ședinţă secretă pentru faza de rejudecare a cauzei, considerând că prin natura faptelor deduse judecăţii s-ar aduce atingere moralei publice și demnităţii părţilor vătămate. După administrarea probatoriului, la termenul din 7 martie 2012, când au avut loc dezbaterile, ședinţa de judecată a fost publică.

Prin urmare, având în vedere că ședinţele de judecată au fost declarate secrete în conformitate cu dispoziţiile art. 290 C. proc. pen., judecătorul fiind cel care a apreciat asupra incidenţei acestui text legal în funcţie de particularităţile cauzei și stadiul procedural, iar această situaţie se încadrează în excepţia reglementată în art. 290 C. proc. pen., situaţia fiind expres prevăzută de lege, instanţa de recurs, în consens cu instanţa de apel, consideră că nu au incidenţă dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., judecata în primă instanţă nefiind lovită de nulitate absolută, cu consecinţa rejudecării cauzei în primă instanţă.

Ca urmare, acest motiv de recurs este neîntemeiat, neimpunându-se casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, instanţa de recurs precizează că procedura rejudecării celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare constituie garanţia că cel condamnat va beneficia de un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, ceea ce presupune desfășurarea procedurii rejudecării cu respectarea principiilor contradictorialităţii, al nemijlocirii și al egalităţii armelor, adică cu asigurarea completă a dreptului la apărare.

Ca urmare, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră că necesitatea administrării din nou a probelor care au fost efectuate în cursul primei judecăţi, la care se referă art. 5221 raportat la art. 405 alin. (2) C. proc. pen., trebuie evaluată prin prisma asigurării dreptului la un proces echitabil.

În speţă, se constată că, la termenul din 29 mai 2012, în faţa instanţei de apel, recurentul condamnat a solicitat, între altele, audierea părţilor vătămate și administrarea tuturor probelor în prezenţa sa.

Așa cum rezultă din practicaua deciziei nr. 72 din 29 mai 2012, instanţa de apel a arătat că nu este obligatorie readministrarea tuturor probelor faţă de cadrul procesual și împrejurarea că inculpatul s-a sustras, în mod deliberat, de la cercetări.

Invocarea împrejurării sustragerii recurentului condamnat de la judecarea cauzei nu poate constitui motiv de respingere a cererii de probe a condamnatului. Acest aspect, potrivit art. 5221 C. proc. pen., constituie motiv de analiză pentru admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, iar în cauză cererea de rejudecare, în temeiul dispoziţiilor invocate, a fost admisă în principiu. Ulterior, apelul a fost promovat exclusiv de condamnat, nemaiavând relevanţă juridică împrejurarea că ar fi avut o culpă în absenţa de la soluţionarea cauzei (Cauza Poitrimol c. Franţei, Cauza Colozza c. Italiei), nici măcar sub aspectul condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de rejudecare.

Apoi, instanţa de recurs apreciază că se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la garantarea dreptului la apărare, prin respingerea probelor solicitate de condamnat, în condiţiile în care acesta a fost judecat în lipsă, nu a recunoscut niciuna din învinuirile aduse, iar prima instanţă a admis numai probe în completare (încheierea din 1 iunie 2011).

Se consideră că acestea constituiau tot atâtea motive pentru instanţa de apel de a aprecia necesar a se administra din nou probele administrate în cursul primei judecăţi, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în art. 5221 raportat la art. 405 alin. (2) C. proc. pen. (cu excepţia, firește, a celor administrate de prima instanţă, în rejudecare).

În consecinţă, se va admite recursul condamnatului, iar instanţa de apel se va conforma acestei hotărâri, în sensul că va readministra probele constând în audierea părţilor vătămate H.O., M.A., D.D., N.L. și A.M., în virtutea efectului devolutiv integral, în fapt și în drept, al căii de atac a apelului.

Tot pentru aceleași considerente, vor fi reaudiaţi martorii C.M., T.A., B.I., S.C., A.G., N.A., T.M., O.S., P.A., M.G., T.I., T.B., M.Ș. și C.Ș.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor în cauză de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor, Convenţia nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Cauza Artico c. Italiei), ceea ce implică în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părţilor, fără a le aprecia pertinenţa (Cauza Perez c. Franţei).

Potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. final C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată.

Tot în sensul garantării dreptului la un proces echitabil, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că art. 6 paragraf 1 din Convenţie obligă instanţele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument. S-a arătat că noţiunea de proces echitabil cere ca o instanţă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanţă inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei și nu să se fi mulţumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanţe inferioare (Cauza Boldea c. României).

În cauză, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra majorităţii probelor administrate, din considerentele deciziei rezultând că, pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar s-a rezumat la o apreciere de ordin general, în sensul că: „în urma administrării probatoriului, în mod corect, Tribunalul Neamţ a reţinut în mod evident vinovăţia penală a inculpatului”, singurele precizări punctuale fiind făcute de instanţa de apel numai cu referire la declaraţiile părţilor vătămate - privite însă, în ansamblu, și cu referire la raportul de constatare medico-legală.

Instanţa de recurs consideră că analiza probatoriului era obligatorie, chiar dacă instanţa de control judiciar a împărtășit soluţia instanţei de fond, de vinovăţie a recurentului, cel puţin prin a indica probele avute în vedere în analiza apărărilor formulate de recurent, în faţa instanţei de apel.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. coroborat cu art. 3859 alin. (1) pct. 9, 10 și 172 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de recurentul condamnat K.M. împotriva deciziei nr. 72 din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori și familie, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza la aceeași instanţă pentru rejudecarea apelului promovat de condamnatul K.M.

Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 2, 9 și 10 C. proc. pen. se abrogă.