Contractual late-payment penalties versus inflationary interest: insufficiency of fixed penalty due to currency devaluation justifies supplemental damages based on national statistics indices
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s appeal, upholding the Court of Appeal's decision that ordered the defendant to pay contractual late-payment penalties and interest damages to the plaintiff. The dispute concerned a commercial delivery contract where the plaintiff claimed unpaid late-payment penalties and interest due to the defendant's failure to clear goods, despite a first-instance dismissal based on the allegation that payment was made prior to delivery. The appellate court reversed this, finding that the contractual clause imposing a 0.15% daily penalty for late payment was valid, and further awarded interest to cover the actual loss from currency devaluation. The Supreme Court affirmed that the interest was correctly calculated using national inflation and consumer price indices provided by the National Statistics Commission, rejecting the defendant's argument that no bank loan was proven, thereby confirming the lower court's ruling that the contractual penalties did not fully compensate the plaintiff's prejudice.
Legislator headnote
AI generatedContractual late-payment penalties versus inflationary interest: insufficiency of fixed penalty due to currency devaluation justifies supplemental damages based on national statistics indices: Instanţa de apel a reţinut că penalităţile de întârziere pretinse au fost corect calculate, având în vdere art.34 din contractul de livrare, prin care părţile au convenit clauza penală, respectiv achitarea unei penalităţi de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere a plăţii preţului. Cum, prin acordarea penalităţilor nu s-ar fi acoperit prejudiciul integral suferit de reclamantă, ca urmare a devalorizării monedei naţionale, s-a reţinut că este întemeiată și cererea de daune - interese calculată pe baza relaţiilor comunicate de Comisia Naţională de Statistică.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Penalităţi de întârziere. Daune-interese
Cum, prin acordarea penalităţilor nu s-ar fi acoperit prejudiciul integral ca urmare a devalorizării monedei naţionale, în mod corect instanţa a considerat că este întemeiată cererea de daune-interese pe baza relaţiilor comunicate de Comisia Naţională de Satistică.
Secţia comercială, decizia nr.7425 din 6 decembrie 2002
Tribunalul Bacău – Secţia comercială și de contencios administrativ, soluţionând cauza pe fond, prin declinare de competenţă de la Tribunalul București, prin sentinţa civilă nr.735 din 15 septembrie 2000 a respins ca nefondată acţiunea reclamantei SC „V” SA reţinând că reclamanta a refuzat să predea marfa pârâtei SC „S” SA, deși plata s-a făcut anterior livrării mărfii, caz în care pârâta nu datorează nici penalităţi, nici daune – interese.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr.2 din 4 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială și de contencios administrativ, care, schimbând sentinţa primei instanţe a admis acţiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor reprezentând penalităţi de întârziere și daune interese.
Instanţa de apel a reţinut că penalităţile de întârziere pretinse au fost corect calculate, având în vdere art.34 din contractul de livrare, prin care părţile au convenit clauza penală, respectiv achitarea unei penalităţi de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere a plăţii preţului. Cum, prin acordarea penalităţilor nu s-ar fi acoperit prejudiciul integral suferit de reclamantă, ca urmare a devalorizării monedei naţionale, s-a reţinut că este întemeiată și cererea de daune - interese calculată pe baza relaţiilor comunicate de Comisia Naţională de Statistică.
Pârâta a declarat recurs, susţinând că nu datorează penalităţi de întârziere întrucât marfa primită a fost achitată înainte de a fi ridicată de la reclamantă și nici daune-interese întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a contractat un împrumut la bancă pentru producţie.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea recurată în raport cu criticile aduse prin motivele de recurs, constatarea care se impune este cea a unei hotărâri corecte.
Instanţa de apel a stabilit că penalităţile de întârziere au fost acordate de prima instanţă, pentru perioada 4 iulie 1997 – 6 decembrie 1997, iar în a doua sentinţă pentru perioada 27 septembrie 1997 – 28 noiembrie 1997.
Cum pârâta a executat sentinţele la 8 februarie 1998, perioada suplimentară de întârziere la plată o îndreptăţea pe reclamantă să pretindă penalităţi în continuare, fapt materializat în acţiunea ce formează obictul prezentei cauze.
Critica pârâtei, conform căreia nu datorează plata de daune interese întrucât nu s-a făcut dovada contractării de către reclamantă a unui împrumut bancar nu este de natură a modifica decizia recurată. În mod corect s-a reţinut, că suma, reprezentând daune, s-a calculat în baza datelor puse la dispoziţie de Comisia Naţională pentru Statistică, care reflectă indicii preţurilor de consum raportate la rata inflaţiei.
În consecinţă, recursul pârâtei a fost respins.