Contractual liability and statute of limitations accrual from last delivery in simplified order-and-execution agreements
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the lower court's order for the buyer to pay the value of delivered goods, thereby establishing that the seller prevailed. The dispute concerned a commercial sale where the buyer argued the lawsuit was time-barred by the statute of limitations and that deliveries were extraccontractual due to the seller's fault, whereas the seller claimed the payments were due under a simplified contract formed by order and execution. The Court held that the limitation period commenced from the date of the last delivery, not the contract formation, making the action timely, and ruled that the relationship was contractual despite the absence of a single written instrument; consequently, the buyer's acknowledgment of receipt and failure to prove payment justified the obligation to pay, confirming the contractual nature of the liability.
Legislator headnote
AI generatedContractual liability and statute of limitations accrual from last delivery in simplified order-and-execution agreements: În apel, pârâta a criticat de asemenea acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă și a arătat că livrările s-au făcut extracontractual din culpa reclamantei, care nu poate invoca propria culpă în neîndeplinirea contractului. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr.287 din 21 iunie a Curţii de Apel București, secţia comercială și de contencios administrativ.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Contract în forma simplificată a comenzii urmată de executare. Prescripţia dreptului la acţiune
Deși între părţi nu s-a încheiat un contract sub forma înscrisului unic și se invocă livrarea extracontractuală pentru a nu mai datora preţul, totuși raporturile dintre părţi sunt contractuale prin existenţa contractului în forma simplificată a comenzii urmată de executare, iar, referitor la dreptul de a pretinde preţul, trebuie avut în vedere momentul ultimei livrări iar nu cel al încheierii contractului pentru a se stabili data de la care începe să curgă prescripţia dreptului la acţiune.
Secţia comercială, decizia nr.1720 din 8 martie 2002
Prin sentinţa civilă nr.300 din 1 martie 2000 Tribunalu Brașov a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune și a admis acţiunea formulată de reclamanta SC „C” SA Brașov împotriva pârâtei Uzina Mecanică „T” Zărnești, care a fost obligată să-i plătească contravaloarea produselor livrate, instanţa reţinând că între părţi s-au stabilit raporturi contractuale sub forma comenzii urmată de executare, în baza căreia reclamanta i-a livrat pârâtei produsele pentru care a emis facturi. Deoarece între preţul considerat negociat și sumele facturate existau neconcordanţe, pârâta a formulat obiecţiuni, deși prin adresele emise a recunoscut primirea mărfurilor dar nu și-a achitat obligaţiile de plată. În apărare, pârâta a invocat prescripţia dreptului la acţiune, excepţie respinsă de instanţă cu motivarea că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin recunoașterile sale repetate.
În apel, pârâta a criticat de asemenea acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă și a arătat că livrările s-au făcut extracontractual din culpa reclamantei, care nu poate invoca propria culpă în neîndeplinirea contractului. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr.287 din 21 iunie a Curţii de Apel București, secţia comercială și de contencios administrativ.
Reluând criticile din apel, pârâta a formulat recurs.
Recursul este nefondat.
În ceea ce privește prescripţia dreptului la acţiune, ambele instanţe au respins excepţia în mod justificat dar cu motivări diferite. Curtea a reţinut motivarea instanţei de apel ca fiind cea corectă, în sensul că dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la data ultimei livrări, 5 februarie 1997, adică dreptul de a pretinde preţul s-a născut în momentul primirii produselor și nu la data încheierii contractului, plata fiind urmarea firească a executării contractului. Cum acţiunea a fost introdusă la 27 decembrie 1999, în mod corect acţiunea a fost considerată în termen, faţă de data livrării.
În ceea ce privește susţinerea pârâtei, că nu datorează preţul, deoarece livrarea este extracontractuală din cauza culpei reclamantei, trebuie avut în vedere că între părţi nu s-a încheiat un contract sub forma înscrisului unic, ci un contract în forma simplificată a comenzii urmată de executare și ale cărui clauze au fost negociate într-o perioadă de timp, prin ofertă și contraofertă.
Prin urmare, livrarea produselor s-a făcut în cadrul raporturilor contractuale iar răspunderea pârâtei pentru neplata produselor este de natură contractuală.
Cum reclamanta a făcut dovada livrării produselor inclusiv prin recunoașterile pârâtei iar aceasta nu a făcut dovada plăţii datorate, în mod corect, a fost obligată la suma pretinsă prin acţiune.
În consecinţă, recursul a fost respins.