Annulment of AGA Resolution: Prematurity Due to Missing Official Gazette Publication and Lack of Interest
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower courts' decisions to reject the shareholders' action for annulment as premature and lacking interest. The dispute involved shareholders challenging a General Assembly of Shareholders (AGS) resolution regarding the company budget, which had not been registered in the Trade Register or published in the Official Gazette. The court held that under Article 131(2) of Law No. 31/1990, the statute of limitations for an annulment action commences only upon publication in the Official Gazette; consequently, filing such an action prior to this formal requirement renders it premature. The court further ruled that the lack of registration and publication not only prevented the execution of the AGS resolution under Article 130(5) but also deprived the shareholders of a legal interest in seeking annulment until those administrative formalities were completed.
Legislator headnote
AI generatedAnnulment of AGA Resolution: Prematurity Due to Missing Official Gazette Publication and Lack of Interest: Potrivit art.130 alin.4 din Legea nr.31/1990, republicată : Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la Oficiul registrului comerţului spre a fi menţionate în registru și publicate în Monitorul Oficial. Ele nu vor putea fi executate înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalităţi (alin.5).
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Acţiune în anularea hotărârii AGA.Prematuritate. Publicare în Monitorul Oficial
Dreptul la acţiune în anularea hotărârii AGA curge de la data publicării în Monitorul Oficial, cerinţă prevăzută de art.131 alin.2 din Legea nr.31/1990, iar neîndeplinirea acesteia atrage prematuritatea acţiunii. Dacă hotărârea AGA nu a fost înscrisă în Registrul Comerţului și nu a fost publicată în Monitorul Oficial lipsește și interesul unei astfel de acţiuni înainte de îndeplinirea acestor formalităţi.
Secţia comercială, decizia nr.1474 din 28 februarie 2002
Tribunalul Iași, prin sentinţa civilă nr.1195 din 1 noiembrie 1999 a respins acţiunea în anularea hotărârii AGA a petiţionarilor SC „C” SRL, SC „F” SRL, S.N. și M.C., ca prematur introdusă, reţinând că nu s-a făcut dovada faptului că hotărârea atacată a fost publicată în Monitorul Oficial, conform art.131 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicată, iar pe de altă parte, nu este nici fondată.
Curtea de Apel Iași – secţia comercială, prin decizia nr.1 din 14 februarie 2000 a respins apelul reclamanţilor ca nefondat, examinând numai prematuritatea acţiunii și constatând că nu s-a făcut dovada publicării în Monitorul Oficial, potrivit aceluiași text de lege.
Reclamanţii au declarat recurs, susţinând că, publicarea în Monitorul Oficial a hotărârilor AGA se face pentru a fi opozabile terţilor, iar nu asociaţilor care au drept la acţiunea în anulare; publicarea nu putea fi făcută de asociaţi,ci de administratori, iar aceștia nu au publicat-o pentru a invoca prematuritatea; nu se poate lega executarea hotărârilor de publicarea lor în Monitorul Oficial iar prin hotărâre a fost aprobat bugetul în mod nelegal și, apoi, a fost depus la organele financiare fără publicarea în Monitorul Oficial.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.130 alin.4 din Legea nr.31/1990, republicată : Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la Oficiul registrului comerţului spre a fi menţionate în registru și publicate în Monitorul Oficial. Ele nu vor putea fi executate înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalităţi (alin.5).
Acţiunea în anulare a acestor hotărâri aparţine, conform art.131 alin.2 din aceeași lege, acţionarilor care „nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinţei”, și poate să fie exercitată „în termen de 15 zile de la data publicării în MonitorulOficial al României...”.
Opozabilitatea faţă de terţi consacrată prin art.130 alin.4 și condiţiile exercitării acţiunii în anulare sunt diferite, chiar dacă ambele au un element comun – publicarea hotărârii AGA în Monitorul Oficial.
Totuși, hotărârea AGA nu poate fi executată dacă nu a fost înscrisă în Registrul comerţului și nu a fost publicată în monitorul Oficial (art.130 alin.5), astfel că lipsește și interesul unei acţiuni în anulare înainte de îndeplinirea acestor formalităţi.
Numai dacă s-a introdus acţiunea în anulare cu respectarea cerinţei din art.131 alin.2 dinLegea nr.31/1990, republicată (după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial), potrivit art.132 din aceeași lege, se poate cere suspendarea executării ei.
Așadar, în aceste condiţii, dispoziţiile art.130-132 ale legii devin eficiente și aplicabile în raport cu obiectul și scopul acestei reglementări.
În situaţia în care administratorii neglijează ori refuză să-și îndeplinească obligaţiile prevăzute în art.130-131 din Legea nr.31/1990, acţionarii pot convoca adunarea generală care este competentă, (conform art.150) să decidă asupra acţiunii în răspundere contra lor sau a altor măsuri, de natură a aplica dispoziţiile incidente.
În consecinţă, recursul a fost respins.